Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 07.07.2021
respins

3r-185/21 — contestarea actelor administrative

HOTĂRÂRE
07.07.2021
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
contestarea actelor administrative
Temei legal
termenul depunerii apelului motivat
Citează această cauză
3r-185/21 — contestarea actelor administrative (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 3r-185/21 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani (jud. V. Ciumac) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Bostan, I. Muruianu, Gr. Dașchevici) D E C I Z I E 7 iulie 2021 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva Judecătorii Victor Burduh Nicolae Craiu examinând recursul depus de către Inspectoratul de Poliție Căușeni al Inspectoratului General al Poliției, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de către Inspectoratul de Poliție Căușeni al Inspectoratului General al Poliției împotriva Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității, terț Corina Repeșciuc cu privire la anularea în parte a actului administrativ, împotriva încheierii din 30 martie 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a declarat inadmisibil apelul depus de către Inspectoratul de Poliție Căușeni al Inspectoratului General al Poliției împotriva hotărârii din 7 decembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, în temeiul art. 236 alin. (2) lit. e) din Codul administrativ, c o n s t a t ă : La 21 august 2020, Inspectoratul de Poliție Căușeni al Inspectoratului General al Poliției a depus cerere de chemare în judecată în ordinea contenciosului administrativ împotriva Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității cu privire la anularea în parte a actului administrativ.

Prin încheierea din 1 septembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani a fost atrasă în proces Corina Repeșciuc, în calitate de persoană terță. Prin hotărârea din 7 decembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea depusă de către Inspectoratul de Poliție Căușeni al Inspectoratului General al Poliției. La data de 16 decembrie 2020, prin intermediul oficiului poștal, Inspectoratul de Poliție Căușeni al Inspectoratului General al Poliției a depus cerere de apel nemotivată împotriva hotărârii din 7 decembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, solicitând admiterea acesteia, casarea hotărârii instanței de fond cu emiterea unei noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii.

1 Prin încheierea din 30 martie 2021 a Curții de Apel Chișinău a fost declarat inadmisibil apelul depus de către Inspectoratul de Poliție Căușeni al Inspectoratului General al Poliției împotriva hotărârii din 7 decembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, din motiv că apelantul nu a depus în termen legal motivarea cererii de apel. La 13 aprilie 2021, Inspectoratul de Poliție Căușeni al Inspectoratului General al Poliției, a depus recurs, împotriva încheierii din 30 martie 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin care a solicitat admiterea acestuia, repunerea în termenul de declarare a apelului, casarea încheierii recurate cu restituirea cauzei spre rejudecare instanței de apel, la etapa primirii cererii de apel, în alt complet de judecată.

În argumentarea cererii de recurs a invocat că consideră ca fiind greșită soluția instanței de apel și contrară prevederilor legale. A menționat că Curtea de Apel Chișinău până la adoptarea încheierii de inadmisibilitate urma să acorde prin prisma art. 368 alin. (1) din Codul de procedură, termen de 10 zile pentru depunerea cererii de apel motivată. Instanța de apel însă la declararea inadmisibilității apelului nu a luat în considerarea faptul că la materialele cauzei nu este dovada remiterii unei notificări, prin care să se fi acordat termen pentru lichidarea neajunsurilor. Deci, instanța de apel a emis încheierea contestată contrar dispozițiilor art. 195 din Codul administrativ și art. 368 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

În opinia recurentului, prin încheierea recurată a fost încălcat în mod direct dreptul acestuia la un proces echitabil, garantat de art. 6 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. Prin referința depusă la data de 13 mai 2021, Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității a solicitat respingerea recursului depus de către Inspectoratul de Poliție Căușeni al Inspectoratului General al Poliției, ca fiind neîntemeiat. În conformitate cu art. 242 din Codul administrativ, recursul împotriva încheierii judecătorești se depune motivat la instanța de judecată care a emis încheierea contestată în termen de 15 zile de la notificarea încheierii judecătorești, dacă legea nu stabilește un termen mai mic.

Instanța de judecată care a emis încheierea contestată transmite neîntârziat recursul împotriva încheierii judecătorești împreună cu dosarul judiciar instanței competente să soluționeze recursul. Curtea de Apel Chișinău a pronunțat încheierea contestată la 30 martie 2021, fiind comunicată recurentului la data de 7 aprilie 2021 (f.d.85). Prin urmare, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție conchide că recursul depus de către Inspectoratul de Poliție Căușeni al Inspectoratului General al Poliției, la 13 aprilie 2021, este în termen. Conform art. 243 alin. (2) din Codul administrativ, instanța competentă soluționează recursul împotriva încheierilor judecătorești fără ședință de judecată.

Dacă consideră necesar, instanța competentă poate cita participanții la proces. Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ a decis examinarea cererii de recurs fără înștiințarea participanților la proces, cu plasarea datei ședinței pe pagina web a Curții Supreme de Justiție, fiind inoportună invitarea părților, întrucât argumentele expuse în cererea de recurs au fost formulate cu suficientă precizie pentru a permite instanței examinarea acesteia. 2 Studiind materialele dosarului, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul depus de către Inspectoratul de Poliție Căușeni al Inspectoratului General al Poliției, urmează a fi respins cu menținerea încheierii contestate.

În motivarea concluziei enunțate se rețin următoarele argumente. În corespundere cu art. 243 alin. (1) lit. b) din Codul administrativ, examinând recursul împotriva încheierii judecătorești, instanța adoptă decizie de respingere a recursului. Din conținutul recursului, rezultă că Inspectoratul de Poliție Căușeni al Inspectoratului General al Poliției, nu este de acord cu încheierea din 30 martie 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin care apelul depus de către ultimul, împotriva hotărârii din 7 decembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, a fost declarat inadmisibil pe motiv că motivarea apelului nu a fost depusă în termenul prevăzut de lege. În conformitate cu art. 236 alin. (1) și (2) lit. e) din Codul administrativ, instanța de apel examinează din oficiu admisibilitatea apelului.

Dacă este inadmisibil, apelul se declară ca atare printr-o încheiere susceptibilă de recurs. Apelul se declară inadmisibil în special când motivarea apelului nu a fost depusă sau a fost depusă după expirarea termenului prevăzut la art. 232 alin. (2). În temeiul art. 232 alin. (2) din Codul administrativ, motivarea apelului se prezintă la instanța de apel în termen de 30 de zile de la data notificării hotărârii motivate. Dacă se depune împreună cu apelul, motivarea apelului se depune la instanța de judecată care a emis hotărârea contestată. Prin prisma normei enunțate, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ relevă că dispozitivul hotărârii primei instanțe a fost pronunțat public la 7 decembrie 2020, iar la 16 decembrie 2020, prin intermediul oficiului poștal, Inspectoratul de Poliție Căușeni al Inspectoratului General al Poliției a depus cerere de apel nemotivată împotriva hotărârii instanței de fond.

Conform avizului de recepție/livrare anexat la materialele cauzei se denotă cu certitudine că Inspectoratul de Poliție Căușeni al Inspectoratului General al Poliției a recepționat la data 8 februarie 2021 hotărârea motivată din 7 decembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, fapt contrasemnat de către ultimul (f.d.75). Deci, se reține că, termenul de depunere a apelului motivat a început să curgă de la 9 februarie 2021 și a expirat la data de 10 martie 2021. Cu toate acestea, Inspectoratul de Poliție Căușeni al Inspectoratului General al Poliției nu a înregistrat în termenul prevăzut de lege motivarea apelului în Curtea de Apel Chișinău. În condițiile create, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ concluzionează ca fiind corectă soluția instanței de apel de declarare a apelului inadmisibil.

Or, este cert că Inspectoratul de Poliție Căușeni al Inspectoratului General al Poliției recepționând la 8 februarie 2021 hotărârea motivată a instanței de fond nu s-a conformat prevederilor legale și nu a depus apelul motivat în termenul stabilit la art. 232 alin. (2) din Codul administrativ. Cât privește alegațiile recurentului invocate în cererea de recurs întru anularea încheierii contestate, precum că instanța de apel până la declararea inadmisibilității apelului urma prin prisma art. 195 din Codul administrativ și art. 368 alin. (1) din Codul 3 de procedură civilă, să acorde termen pentru înlăturarea neajunsurilor, Colegiul judiciar le consideră neîntemeiate.

Deoarece, în atare situații art. 232 alin. (2) din Codul administrativ, stabilește fără interpretări că motivarea apelului se prezintă la instanța de apel în termen de 30 de zile de la data notificării hotărârii motivate, ceea ce denotă că Codul administrativ nu prevede obligația instanței de apel să acorde termen apelantului pentru depunerea motivării apelului. Or, acordarea unui termen pentru prezentarea motivării apelului ar constitui o ingerință în drepturile intimatului. Deci, instanța de recurs ține să noteze Inspectoratului de Poliție Căușeni al Inspectoratului General al Poliției că legiuitorul a instituit termen imperativ pentru exercitarea căii de atac, asigurând astfel stabilitatea raporturilor juridice dintre părți și evitarea incertitudinii pentru o perioadă îndelungată de timp, în care apar, derulează și se modifică o complexitate de relații dintre părți potrivit unor norme de drept distincte.

Deci, admiterea exercitării unei căi de atac în afara termenului legal ar constitui o încălcare a principiului legalității și securității raporturilor juridice și respectiv, o soluție inadmisibilă în conjunctura ordinii de drept naționale. Astfel, importanța termenelor procedurali este dictată de faptul că ele determină regimul temporar optimal pentru realizarea justiției, pe de o parte, mobilizează cercetarea cauzei, pe de altă parte contracarează urgentarea nejustificată a realizării drepturilor și obligațiilor procesuale, reprezentând instrumentul prevenirii uzării de către participanții la proces cu rea-credință de drepturile lor procedurale. Neexecutarea dispozițiilor normelor de drept material determină aplicarea sancțiunilor procedurale, cu survenirea efectelor negative.

În urma celor constatate, Colegiul menționează că neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea din drept, cu excepția cazului când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei să efectueze acțiunea în termen. În temeiul dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Codul administrativ participanții la procedura administrativă și procedura de contencios administrativ trebuie să își exercite drepturile și să își îndeplinească obligațiile cu bună-credință, fără a încălca drepturile procesuale ale altor participanți. Buna-credință prezumă că partea este obligată să respecte termenele prevăzute de lege, ori termenul de contestare cu apel este considerat un termen imperativ, absolut și peremptoriu, astfel că nerespectarea lui atrage după sine decăderea părții din dreptul de a mai exercita această cale de atac.

Prin urmare, se constată drept temeinică încheierea instanței de apel, deoarece Inspectoratul de Poliție Căușeni al Inspectoratului General al Poliției nu a prezentat motivarea apelului în modul stabilit de art. 232 alin. (2) din Codul administrativ, fapt ce a atras consecințele dispozițiilor art. 236 alin. (2) lit. e) din Codul administrativ. Or, în termenul stabilit de lege pentru prezentarea apelului motivat Inspectoratul de Poliție Căușeni al Inspectoratului General al Poliției nu a luat măsurile necesare, după cum sugerează jurisprudența CEDO, de a proteja drepturile sale de acces la instanță.

În aceste circumstanțe, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție subliniază că neprezentând apelul motivat în termenul stabilit de lege, Inspectoratul de Poliție Căușeni al Inspectoratului General al Poliției a demonstrat o neglijență a drepturilor sale procedurale, prin urmare instanța de judecată 4 nu poate accepta o asemenea omisiune, or, aceasta contravine legislației naționale și internaționale. Din considerentele menționate și având în vedere faptul că încheierea instanței de apel este întemeiată și legală, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul.

În conformitate cu art. 243 alin. (1) lit. b) din Codul administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e : Se respinge recursul depus de către Inspectoratul de Poliție Căușeni al Inspectoratului General al Poliției și se menține încheierea din 30 martie 2021 a Curții de Apel Chișinău. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Victor Burduh Nicolae Craiu 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2021-12-01
0,95
3ra-1079/21 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-1079/21 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîşcani (jud: I. Secrieru-Coşleţ) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Minciuna, I. Muruianu, E. Palanciuc) Î N C H E I E R E 1 decembrie 2021 mun. Chișinău
CSJ 2021-12-01
0,95
3ra-1111/21 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-1111/21 Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani (jud: I. Barbacaru) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Bostan, G. Daşchevici, V. Negru) Î N C H E I E R E 1 decembrie 2021 mun. Chișinău Colegiul c
CSJ 2022-10-12
0,95
3ra-594/22 — anularea actului administrativ, obligarea emiterii actului administrativ.
Dosarul nr.3ra-594/22 2-20010933-01-3ra-07062022 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani (jud.: M. Gandrabur) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud.: A. Minciuna, E. Palanciuc, V. Negru) Î N C H E I E R E 12 octombrie
CSJ 2021-07-28
0,95
3ra-615/21 — anularea actului administrativ individual defavorabil
Dosarul nr. 3ra-615/21 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani (jud. O. Melniciuc) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. V. Clima, A. Minciuna, I. Muruianu) Î N C H E I E R E 28 iulie 2021 mun. Chișinău Colegiul civil
CSJ 2023-06-14
0,95
3ra-1308/22 — anularea actului administrativ
Dosarul nr.3ra-1308/22 2-19201367-01-3ra-23122022 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani (jud.: T. Avasiloaie) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud.: G. Mîra, G. Daşchevici, A. Bostan) Î N C H E I E R E 14 iunie 2023
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă