3ra-261/21 — contestarea actului administrativ

3ra-261/21 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 3ra-261/21

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (jud. V. Sîrbu)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. V. Clima, M. Guzun, G. Dașchevici)

Î N C H E I E R E

07 iulie 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tamara Chișca-Doneva

Judecătorii Victor Burduh

Nicolae Craiu

examinând admisibilitatea recursului depus de către Serviciul Fiscal de Stat,

în cauza de contencios administrativ la acțiunea înaintată de Societatea cu

Răspundere Limitată „Datario” împotriva Serviciului Fiscal de Stat cu privire la anularea

actului administrativ,

împotriva deciziei din 11 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă:

La 11 martie 2019, Societatea cu Răspundere Limitată „Datario” a depus cerere de

chemare în judecată împotriva Serviciului Fiscal de Stat cu privire la anularea actelor

administrative.

În motivarea cererii de chemare în judecată reclamantul a indicat că, în fapt prin

actul de control Fiscal Nr. 5-690066 din 02 noiembrie 2018 reprezentanții Serviciului

Fiscal de Stat au invocat încălcarea prevederilor art.99 alin. 1) Cod Fiscal, art. 8 pct. 2),

lit. c) din Codul Fiscal, art. 8 alin. (2) lit. e) din Codul Fiscal, art. 115 alin. (2) din Codul

Fiscal, Ordinului IFPS „Privind modul de completare a declarației privind TVA”.

A notat că împotriva Actului de control fiscal, Societatea cu Răspundere Limitată

„Datario” a înaintat dezacord la 16 noiembrie 2018, iar prin Decizia nr.6 din 28

noiembrie 2018 asupra cazului de încălcare a legislației comisă de către reclamant, s-a

luat în considerare parțial argumentele prezentate de contribuabil. La 02 ianurie 2019 ,

Societatea cu Răspundere Limitată „Datario” a depus contestație asupra deciziei

Serviciului Fiscal de Stat nr.6 din 28 noiembrie 2018. Prin Decizia Serviciului Fiscal

de Stat nr. 39 din 07 februarie 2019, s-a considerat neîntemeiată contestația depusă de

1

către contribuabil în lipsa temeiului legal de anulare a decizie contestate, s-a respins

contestația depusă și s-a menținut Decizia nr.6 din 28.11.2018 asupra cazului de

încălcare a legislației fiscală. Specifică că, Societatea cu Răspundere Limitată „Datario”

a luat cunoștință cu Decizia SFS nr.39 din 07 februarie 2019 la data de 12 februarie

2019.

La 16 noiembrie 2018, Societatea cu Răspundere Limitată „Datario” a înaintat

dezacord pe marginea rezultatelor controlului fiscal, asupra constatărilor privind

nerespectarea prevederilor art. 99 Cod fiscal, considerând că în cadrul controlului nu s-

a determinat corect faptul existenței relațiilor specifice și a prezentat în format electronic

informația generalizată separat pentru fiecare lună care conține toate tranzacțiile de

comercializare a produselor petroliere în adresa persoanelor fizice cu posibilitatea

filtrării conform condițiilor prestabilite.

Susține că, în cadrul examinării cazului de încălcare a legislației, Serviciul Fiscal

de Stat a luat în considerare parțial documentele și argumentele prezentate suplimentar

de contribuabil, astfel, s-a constatat că suma TVA diminuată constituie 536 826 lei

Reclamantul a menționat că, în scopul promovării vânzărilor, Societatea cu

Răspundere Limitată „Datario” emite ordine interne, semnează contracte de colaborare

cu alți agenți economici, prin care părțile urmăresc scopul de a-și majora vânzările, de a

menține interesul clienților față de ele și de a atrage noi clienți, iar acțiunile promoționale

sunt îndreptate către un cerc nedeterminat de persoane. Astfel, entitatea a încheiat

Acorduri de colaborare cu Întreprinderea cu capital străin „Moldcell” Societatea pe

acțiuni (programul MClub) și cu compania de taxi „Alfa Partener” Societatea cu

Răspundere Limitată în raport cu salariații săi, compania a aplicat aceleași prețuri.

Luând în considerare modalitatea de stabilire a prețurilor de vânzare, politicile

promoționale aplicate de către companie în scopul stimulării vânzărilor, precum și

noțiunea prețului de piața, stabilit prin legislația fiscală, consideră că compania

Societatea cu Răspundere Limitată „Datario” nu a admis încălcarea normelor art. 99 ale

Codului fiscal. Indică că, la moment Codul Fiscal conține doar o simplă definiție cu

privire la relațiile specifice, care conform pct. 12) art. 93 al Codului fiscal, reprezintă

relațiile caracteristice și aplicabile numai unui anumit subiect sau unei circumstanțe

concrete, care se deosebesc de relațiile caracteristice pentru subiecți și circumstanțe

analogice. Alte prevederi legislative sau normative, inclusiv explicații ale organelor

competente (Serviciul fiscal de stat sau Ministerul Finanțelor) care ar explica mai pe larg

noțiunea de relații specifice nu există. în deosebi nu este clar ce include noțiunea de

“circumstanțe concrete”, care se “deosebesc de relațiile caracteristice pentru subiecți și

circumstanțe analogice”. Respectiv, în lipsa unor norme clare și transparente, Serviciul

Fiscal de Stat subiectiv a interpretat prevederile art. 99 ale Codului fiscal și în speță

definiția de relații specifice, atribuindu-le și în cazul organizării diferitor campanii

promoționale. Însă asemenea abordare direct contravine alin. (8) art. 6 din Codul Fiscal,

prin care este stabilit, că unul din principiile de stabilire și aplicare a impozitelor este

certitudinea impunerii, ceia ce presupune existența de norme juridice clare, care exclud

2

interpretările arbitrare, claritate și precizie a termenelor, modalităților și sumelor de plată

pentru fiecare contribuabil, permițând acestuia o analiză ușoară a influenței deciziilor

sale de management financiar asupra sarcinii lui fiscale.

A mai indicat reclamantul că, toate acțiunile promoționale întrerpinse, sunt

îndreptate către un cerc nedeterminat de persoane și au scopul de a atrage noi clienți sau

de a menține interesul clienților existenți. Această abordare perfect corespunde

prevederilor Legii cu privire la publicitate nr.1227 din 27/06/1997 care prevede că genul

de publicitate - este o modalitate de difuzare a informației publicitare, prin intermediul

căreia agentul de publicitate exercită o influență controlată asupra unui cerc

nedeterminat de persoane. Prin urmare, programul Mclub este un program, care oferă

posibilitatea unor categorii de persoane (clienți existenți sau potențiali) de a beneficia

de reduceri comerciale la procurarea diferitor bunuri sau servicii. Acest concept de

acordare a reducerilor unui anumit segment de clienți este foarte cunoscut și răspândit

în Republica Moldova. Aderarea la acest club se face prin semnarea unui acord de

colaborare între compania de telefonie mobilă Moldcell (compania locală din R.

Moldova) și partenerul local, care dorește să-și promoveze vânzările. Segmentul țintă de

clienți potențiali în acest caz pentru partenerul local este portofoliu clienților de telefonie

mobilă, care numără câteva milioane de clienți. A concretizat că anume un astfel de

acord de colaborare a și fost semnat între compania Moldcell și reclamant. Potrivit

acestui acord, compania Datario își asuma responsabilitatea de acordare a unor anumite

reduceri pentru clienții companiei de telefonie mobilă în cazul în care acestea prezintă

un anumit cod, primit prin mesaje SMS, generat de operatorul de telefonie mobilă în

baza unei solicitări speciale către Moldcell din partea abonaților.

Cu referire la reducerile acordate prin Alfa Partener, a precizat că unanim s-a decis

semnarea unui acord de colaborare cu o companie de taxi locală „Alfa Partner” Societate

cu Răspundere Limitată. Principiul de colaborare în acest caz în anumita măsură este

asemănătoare cu conceptul programului promoțional Mclub, deoarece reducerile se

acordau anume clienților companiei de taxi în baza unei informații/solicitări

suplimentare parvenite de către acesta. În afara de aceasta, efectuând anumite activități

de atragere a clienților pentru aderarea acestora la programul pilot “Club”, compania

„Datario” și-a asumat responsabilitatea de achitare unei anumite remunerații companiei

de taxi, cu condiția semnării din partea noilor clienți a unui contract de procurare a

produselor petroliere în anumite volume stabilite.

Astfel, luând în considerare principiul de acordare a reducerilor comerciale, și

aplicarea acestei abordări către un cerc nelimitat de persoane din cadrul clienților

companiei de taxi, acțiunile în cauză se încadrează perfect în principiile de promovare a

vânzărilor și sub nici o formă nu ar putea fi catalogate ca livrări în cadrul unor relații

specifice.

Reclamantul a notat că, reducerile acordate persoanelor fizice în baza unor

negocieri suplimentare în primul rând menționează că practica de acordare a acestor

reduceri nu este semnificativ mai deosebită de cea legată de acordare a unor reduceri

3

prin programul Mclub sau programul Alfa Partner. Diferența este doar ca în cazul

acestor contracte partenerul indică cui mai exact din clienții săi să-i acorde reducerea (la

prezentarea unui cod SMS sau în alt mod), iar în cazul celorlalte reduceri - aceasta

decizie este primită însăși de către companie, luând în considerație politicile de atragere

a clienților, precum și rezultatul negocierilor, ca în cadrul unor relații obișnuite de piață

în dependență de cerere și ofertă. Conchide, că care nu ar fi factorii cei mai determinanți

în primirea deciziei vis a vis de nivelul reducerilor acordate, acestea nu pot depăși un

anumit plafon intern stabilit - 10% pentru persoanele fizice și 12% pentru cele juridice.

În acest sens, reclamantul a relatat, că ținînd cont de genul specific de activitate

practicat de companie, restricțiile stabilite țin doar de limitarea preturilor maxime (limite

stabilite de ANRE), dar nu și limitarea în aplicarea unor prețuri mai mici. De asemenea,

nu există careva prevederi, care ar obliga compania să aplice același nivel de prețuri în

raport cu toți clienții potențiali.

Reclamantul a indicat că, în cazul în care compania stabilește diferite niveluri de

prețuri sau reduceri în raport cu unele categorii de clienți, mărimea acestora nu diferă

considerabil, abaterea între ele fiind foarte nesemnificativă. Astfel, reducerea minimală

acordată deținătorilor de card Vento este de 3%, iar reducerea maximală - 10% pentru

persoanele fizice și 12 % pentru persoanele juridice. Analizând impactul acestor reduceri

asupra prețurilor finale de vânzare a produselor petroliere înțelegem că raportul dintre

prețul final în cazul reducerii maximale vs prețul final în cazul reducerii minimale

constituie de circa 7-9%.

A mai accentuat, că compania nu a admis careva încălcări în partea ce ține de

calcularea TVA și în cazurile, în care reducerile acordate au vizat și salariații săi,

deoarece reducerile respective în raport cu aceste categorii de persoane au fost acordate

în mod analogic ca și în cazul celorlalți potențiali clienți. Respectiv, în acest caz

menționează că în raport cu angajații săi compania a aplicat aceleași prețuri de piață și

respectiv nivel de reduceri, în dependență de ofertele promoționale existente, care au

fost aplicate față de ceilalți clienți existenți sau potențiali.

Reieșind din cele expuse consideră că la etapa invocării a unei presupuse încălcări

de către SRL „Datario” a art.99 din Codul Fiscal, intenționat s-a recurs la adaptarea

normei date de către reprezentanții organului de control, or, determinarea corectă a

faptului existenței relațiilor specifice este problematică din cauza definiției vagi oferite

de lege acestei noțiuni, precum și de impactul aprecierii subiective a caracteristicilor și

circumstanțelor care determină o astfel de calificare, din care considerente și permite

organelor de control a interpreta normele date în defavoarea subiectului supus

controlului cu „constatarea existenței unei încălcări”, dat fiind faptul plasării subiectului

controlului în poziția „apărării” dar nu a unei activități corecte.

A menționat reclamantul că, suma reducerilor acordate cumpărătorilor

(beneficiarilor) nu a fost achitată și nici nu urma a fi achitată de către cumpărători,

valoarea reducerilor nu se consideră valoare impozabilă și nu se include în Declarația

privind TVA. A mai inidcat că, Declarațiile privind TVA sunt întocmite în sctrictă

4

conformitate cu prevederile Codului Fiscal și Ordinului SFS nr.1164 din 25.10.2012 cu

modificările și completările de rigoare.

Reclamantul a solicitat anularea deciziei Servicului Fiscal de Sta nr. 6 din 28

noiembrie 2018 și a deciziei Serviciului Fiscal de Stat nr.39 din 07 februarie 2019 asupra

cazului de încălcare a legislației.

Prin hotărârea din 18 decembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, s-

a admis acțiunea și s-a anulat decizia nr. 6 din 28 noiembrie 2018 asupra cazului de

încălcare a legislației comisă de către SRL „ Datario” și decizia nr. 39 din 07 februarie

2019 pe marginea contestației împotriva deciziei nr. 6 din 28 noiembrie 2018. ( vol. II,

f.d. 150 -164).

În motivarea hotărîrii, Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani a indicat că livrările

de combustibil cu reducere de preț de la 3% la 10% efectuate de către SRL „Datario” în

adresa persoanelor fizice în perioada 01 ianuarie 2018 – 30 iunie 2018, nu pot fi

calificate ca efectuate la un preț mai mic decât cel de piață în speță, în lipsa unei surse

de informare, sigure și credibile, ce ar asigura identificarea prețului de piață, la

momentul efectuării tranzacției, care, la rândul său, ar putea fi comparat cu prețul aplicat

de către SRL „Datario” la efectuarea livrărilor cu reducere de preț

Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani a stabilit că, reducerile de preț practicate de

către SRL „Datario” pentru livrările de produselor petroliere, nu sunt aplicabile și nu

sunt destinate unui anumit subiect concret (ex. angajat al agentului economic), ci se

referă la o categorie largă de subiecți, în care poate fi inclus orice subiect. Or, reducerile

aplicate în baza contractelor de vânzare - cumpărare a produselor petroliere, sunt

acordate în baza cardurilor vento, sunt negociate de părțile contractante sub forma unui

procent aplicat asupra prețului de vânzare și sunt detaliate în contractele nominalizate,

pe baza condițiilor agreate.

Totodată, instanța de fond a indicat că, în cadrul SRL „Datario”, nu are loc o

individualizare a beneficiarului de condiții favorabile, nu se specifică un subiect concret,

reducerile de preț în mărime de la 3% la 10%, se aplică oricărui subiect care corespunde

condițiilor stabilite de SRL „Datario”, pentru a beneficia de anumite avantaje.

Reducerile acordate în baza cardurilor vento variază, la caz, de la 3% la 10%, și poartă

un caracter fluctuant, întrucât, pot fi majorate sau micșorate, în mod unilateral, de către

entitate, din oficiu, în raport cu volumul produselor petroliere achiziționat de către

cumpărător într-o perioadă determinată de timp, clauză cuprinsă în contract.

A invocat instanța de fond că, valoarea totală a reducerilor acordate, de către

SRL „Datario” în baza contractelor încheiate, ordinelor aprobate de conducerea entității,

precum și, a celor acordate în cadrul proiectului „Mclub” și programului pilot „Club”

pentru livrările nominalizate, constituie 14549385,14 lei. Întrucât, valoarea impozabilă

a livrărilor impozabile a fost redusă în urma acordării reducerilor/discontului de preț, în

temeiul art. 98 lit. c) din Codul fiscal, SRL „Datario” a ajustat pentru perioadele fiscale

ianuarie - iunie 2018, valoarea impozabilă a livrărilor impozabile respective, așa după

cum prevede legea. Astfel, valoarea impozabilă, întemeiat ajustată a livrărilor

5

impozabile de produse petroliere efectuate în adresa persoanelor fizice, cu reducere de

preț de la 3% la 10%, și declarată de către entitate, în perioadele fiscale ianuarie - iunie

ce se acordă fie pentru fidelizarea clienților, fie ca urmare a depășirii unui volum de

achiziții de către un client, fie ca urmare a unor defecte de calitate a mărfurilor.

Reducerile comerciale nu se evidențiază distinct în contabilitate, ci diminuează valoarea

venitului sau costului produselor vândute, respectiv achiziționate.

Instanța de fond a specificat că, livrările de produse petroliere indicate în decizie,

nu le sunt aplicabile prevederile art. 99 Cod fiscal, întrucât, reducerile acordate la

efectuarea acestora, corespund întru totul condițiilor și cerințelor generale de acordare a

reducerilor de preț stabilite de entitate, în speță: existența și conținutul contractului de

vînzare - cumpărare a produselor petroliere; deținerea cardului individualizat vento;

conformarea cu raportul dintre reducerea acordată și volumul produselor petroliere

procurat; existența și conținutul ordinelor cu privire la acordarea reducerilor de preț, cu

ocazia organizării acțiunilor promoționale. Iar, diferența de reducere a prețurilor de la

3% la 10% nu constituie o livrare impozabilă în prezenta speță, întrucât conform

prevederilor art. 98 alin. (1) lit. c) Cod fiscal, stipulează că - valoarea impozabilă a

livrării impozabile a mărfurilor, serviciilor, după livrarea sau achitarea lor, urmează a fi

ajustată, cu condiția prezentării documentelor de confirmare, dacă: valoarea impozabilă

a livrării impozabile a fost redusă în urma acordării discontului.

La 14 ianuarie 2020, în interiorul termenului prevăzut de art. 232 alin. (1)-(2)

Cod administrativ, Serviciul Fiscal de Stat a declarat apel împotriva hotărârii

Judecătoriei Chișinău (sediul Rîșcani) din 18 decembrie 2019, prin care a solicitat

casarea hotărârii primei instanțe cu emiterea unei noi decizi prin care să fie respinsă

acțiunea depusă de societatea cu răspundere limitată „Datario” și să fie menținute în

vigoare actele emise de către Serviciul Fiscal de Stat.

Prin decizia din 11 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă

cererea de apel înaintată de Serviciul Fiscal de Stat, cu menținerea hotărârii Judecătoriei

Chișinău, sediul Rîșcani din 18 decembrie 2019.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a precizat, că sintagma „relații specifice”

ce se regăsește în art.99 alin.(1) din Codul fiscal trebuie definită cu precizie în așa mod

încât să ofere claritate dacă aceste relații speciale presupun compararea tranzacțiilor /

livrărilor efectuate de către subiectul supus controlului fiscal (către diferiți subiecți în

diferite condiții) sau compararea tranzacțiilor efectuate de către alți subiecți analogici și

activând în circumstanțe analogice. În mod contrar, norma legală nu respectă exigențele

referitoare la calitatea legii, în special condiției de previzibilitate. Or, dispoziția legală

trebuie să fie precisă, neechivocă, să instituie norme clare, previzibile și accesibile, a

căror aplicare să nu permită arbitrariul sau abuzul.

Colegiul a specificat că, actele administrative – legalitatea cărora constituie

obiect de examinare în cadrul prezentului proces, sunt bazate pe interpretarea subiectivă

6

și defavorabilă de către reprezentanții organului fiscal a normei art. 99 alin. (1) Codul

Fiscal.

La 30 noiembrie 2020, prin intermediul oficiului poștal, Serviciul Fiscal a depus

recurs împotriva deciziei din 11 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău.

În motivarea recursului, reclamantul/recurent a invocat că instanțele ierarhic

inferioare eronat au interpretat normele de drept material și greșit au ajuns la concluzia

că acțunea Societății cu Răspundere Limitată„ Datario” este întemeiată.

În acest sens, recurentul a explicat că în cadrul controlului de către

reprezentantții companiei s-a acordat acces în programul „Petrol Expert” , prin care se

ține evidența comercializării produselor petroliere precum și modalitatea de achitare

pentru ele, respectiv și discountul acordat pentru fiecare client în parte. Calculele au

fost efectuate în temeiul programei „Petrol expert”, care este întreținută și monotorizată

de către SRL „Datario”. Invocă că, s-a constatat situația că tranzacțiile de comercializare

a produselor petroliere în adresa persoanelor fizice deținătoare de carduri se deosebesc

de principiul de comercializare a produselor petroliere în adresa altor persoane fizice.

Recurentul notează că, în temeiul contractului nr. AP/PS/23/11/17 „ de prestări

servicii ” dintre Societatea cu Răspundere Limitată „ Alfa Partners” și Societatea cu

Răspundere Limitată „ Datario” intimatul nu a prezentat contractele încheiate prin

intermediul Societății cu Răspundere Limitată „ Alfa Partners”, pentru a identifica

reducerile oferite în dependență de marfa achiziționată care variază de la 5% la 10 %.

La fel, recurentul indică că intimatul nu a prezentat nici mesajele expediate prin

intermediul companiei Moldcell, din care să rezulte obiectiv cantitatea de produse

petrioliere procurate și din care să rezulte suma reducerilor stabilite.

La 26 ianuarie 2021, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa intimatului

copia cererii de recurs cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței.

La 10 februarie 2021, reprezentantul Societății cu Răspundere Limitată

„Datario”, avocatul Vasile Nicoară a depus, prin intermediul cancelariei Curții Supreme

de Justiție, referință prin care a solicitat declararea recursului ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 244 alin. (1) din Codul administrativ, hotărârile curții de

apel ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu recurs.

În conformitate cu art. 245 alin. (1) și (2) din Codul administrativ, recursul se

depune la instanța de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de

apel, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Motivarea recursului se prezintă Curții

Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel.

Dacă se depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se depune la

instanța de apel.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 11 noiembrie 2020,,

însă date despre notificarea dispozitivului nu există. Decizia motivată din 11 noiembrie

2020 a Curții de Apel Chișinău a fost notificată recurentului la 17 decembrie 2020, fapt

confirmat prin avizul poștal (vol. III,f.d. 60).

7

Prin urmare, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ menționează că recurentul s-a conformat prevederilor legale și a depus

recursul nemotivat la 30 noiembrie 2020, iar recursul motivat la 28 decembrie 2020 în

termenul prevăzut de art. 245 din Codul administrativ.

Studiind materialele dosarului, completul specializat pentru examinarea

acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul urmează a fi declarat

inadmisibil din următoarele motive.

Prin prisma art. 246 alin. (1) din Codul administrativ, Curtea Supremă de Justiție

examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este inadmisibil, recursul

se declară ca atare printr-o încheiere, în acord cu alin. (2) din art. 246 Codul

administrativ, recursul se declară inadmisibil în special în cazurile enumerate la literele

a)-f).

Din analiza acestor prevederi, rezultă că admisibilitatea/inadmisibilitatea

recursului, în special, nu se limitează doar la temeiurile menționate ci urmează să

însușească în condițiile Codului administrativ exercitarea efectivă a unui control de

legalitate, veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase.

Completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

reține cu valoare de principiu jurisprudențial, că sintagma „în special” denotă caracterul

neexhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate și în același timp oferă un drept exclusiv

al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient

de serioasă și care pe cale de consecință nu pot însuși un eventual succes rezultat din

examinarea cererii în completul de 5 judecători.

În această ordine de idei, instanța de recurs reține că din Codul administrativ

dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului dar și cerința de seriozitate a cererii

din perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și

material capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate, într-o eventuală

examinare în fond și invocare ex officio a erorilor de drept. Instanța de recurs reține că

pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare

convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus.

Acest argument rezultă și din particularitățile de formă ale reglementării

recursului în Codul administrativ și anume din sintagma „motivarea recursului” de la

art. 245 alin. (2) din Codul administrativ.

În context, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la

formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și

filtrului de admisibilitate.

De asemenea, Completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în

contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în

8

special în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de

contencios administrativ.

Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece filtrul

de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces

la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise (Golder împotriva Regatului

Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230). Acesta este în special cazul

condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o

reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă

de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui

recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva

Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor

în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și

de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (Botten v. Norway, hotărâre din

19 februarie 1996, Reports 1996-1, p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO,

procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar

chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1

(a se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

Completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

conchide că recursul depus de Serviciul Fiscal de Stat, este inadmisibil.

În conformitate cu prevederile art. art. 230, 246 din Codul administrativ,

completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Recursul depus de Serviciul Fiscal de Stat, se declară inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele ședinței,

judecătorul Tamara Chișca-Doneva

judecătorii Victor Burduh

Nicolae Craiu

9

10