3ra-528/21 — anularea actului administrativ individual defavorabil

3ra-528/21 — anularea actului administrativ individual defavorabil (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 3ra-528/21

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (jud. T. Avasiloaie)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Bostan, V. Negru, G. Dașchevici)

Î N C H E I E R E

30 iunie 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tamara Chișca-Doneva

Judecătorii Victor Burduh

Nicolae Craiu

examinând admisibilitatea recursului depus de Ursu Nicolae, Ursu Silvia, Ursu

Anatolie, Ursu Irina și Ursu Ana-Maria,

în cauza de contencios administrativ la cererea de chemare în judecată depusă de

Ursu Nicolae, Ursu Silvia, Ursu Anatolie, Ursu Irina și Ursu Ana-Maria împotriva

Centrului Național pentru protecția Datelor cu caracter personal, persoane terțe Ursu

Alexandru, Ursu Radu, Ursu Victor, Ursu Lucia, Stefanco Elena, Iepuraș Ludmila,

Izvoreanu Ana, Canțăr Ana și Asociația Obștească „ Societatea Vânătorilor și Pescarilor

din Republica Moldova” cu privire la anularea actului administrativ individual

defavorabil,

împotriva deciziei din 26 ianuarie 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost

respinsă cererea de apel depusă de Ursu Nicolae, Ursu Silvia, Ursu Anatolie, Ursu Irina

și Ursu Ana-Maria și s-a menținut hotărârea din 05 decembrie 2019 a Judecătoriei

Chișinău, sediul Râșcani,

c o n s t a t ă:

La 13 septembrie 2018, reclamanții Ursu Nicolae, Ursu Silvia, Ursu Anatolie, Ursu

Irina și Ursu Ana-Maria au depus o cerere de chemare în judecată împotriva Centrului

Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal cu privire la anularea deciziei nr.

159 din 20 august 2018 a Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter

Personal, obligarea Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal să

soluționeze cererea din 21 aprilie 2018 sub toate aspectele și întreprinderea măsurilor ce

1

se impun pentru stoparea imixtiunilor în viața privată și de familie prin instalarea și

folosirea camerelor de supraveghere video.

În motivarea cererii au indicat că la 20 aprilie 2018, s-au adresat Centrului Național

pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal cu o cerere privind constatarea și

întreprinderea măsurilor ce se impun pentru stoparea imixtiunilor în viața privată și de

familie prin instalarea și folosirea camerelor de supraveghere video de către vecinii Ursu

Alexandru și Ursu Radu pe imobilele situate pe adresa: xxxxx, xx, xxxxx,xx (xxx) și

întreprinderea de măsuri pentru protecția datelor cu caracter personal a membrilor

familiilor reclamanților.

Reclamanții invocă că prin decizia nr. 159 din 20 august 2018 a Centrului Național

pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, s-a dispus constatarea neextinderii

domeniului de acțiune a Legii privind protecția datelor cu caracter personal asupra

prelucrării datelor cu caracter personal de către Ursu Alexandru și Ursu Radu prin

intermediul sistemului de supraveghere video amplasat la adresa: mun. Chișinău, str.

xxxx,xx și xxxxx,xx, în circumstanțele de fapt expuse în partea constatatoare a prezentei

decizii.

Reclamanții consideră că decizia emisă de către Centrul Național pentru Protecția

Datelor cu Caracter Personal este ilegală și pasibilă de a fi anulată din următoarele

considerente.

Au opinat că prin decizia contestată se încurajează în mod direct încălcarea

drepturilor proprietarilor și locatarilor imobilului adiacent Ursu Nicolae și Ursu Silvia

și a membrilor familiei lor (familiei feciorului Ursu Anatolie) la respectarea dreptului

de vecinătate și a hotarelor, proprietății private și vieții private și de familie.

Prin urmare, Ursu Alexandru, căruia i s-a autentificat dreptul de proprietate asupra

terenului din str. xxxxx,xx, nu a întreprins măsuri pentru stabilirea hotarelor în natură

(pe loc), iar prin acțiunile sale continuă sa creeze impedimente la instalarea hotarelor,

construcția gardului și folosirea imobilului învecinat de către proprietarii legitimi.

Reclamanții susțin că lipsesc acordurile proprietarilor imobilelor de pe terenurile

adiacente pentru amplasarea video pe casa și terenul învecinat de pe str. xxxxx,xx (14A)

și de pe casa din xxxxx,xx. Terenul de pe str. xxxxx,xx pînă la moment nu este privatizat

și este în proprietate municipală, contrar celor invocate în decizia nr. 159 din 20 august

2018 Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, precum că este

în proprietatea lui Ursu Radu și Ursu Alexandru. Evident că, lipsește acordul (declarația)

atît din partea proprietarului legitim - a Primăriei și a adiacenților - membrilor familiei

lui Ursu Nicolae și Ursu Silvia, a căror proprietate se mărginește în mod direct pe o

suprafață considerabilă cu casa din str. xxxxx,xx și imobilul din str. xxxxx,xx.

La emiterea deciziei, pârâtul a ignorat că Ursu Alexandru și Ursu Radu, la instalarea

camerelor de supraveghere video, nu au întreprins nici o acțiune pentru a primi acordul

reclamanților la instalarea camerelor de supraveghere. Sunt persoane cointeresate în

stocarea datelor cu caracter personal a reclamanților.

2

Reclamanții susțin că nu a fost probată și demonstrată intenția vecinilor Ursu Radu

și Ursu Alexandru de a solicita declarația de la proprietarii, titularii de drepturi ale

proprietăților din str. xxxxx,xx, asupra cărora sunt îndreptate camerele video 24 din 24

ore, lipsesc careva adresări cu aviz poștal, iar refuzul urma a fi contestat în modul

prevăzut de lege.

Au menționat că celelalte declarații de la vecinii din str. Cișmele, au tangență doar

cu drumul principal din str. Cișmele, ei nu sunt adiacenții la str. xxxxx,xx și str. xxxxx,xx

și nici la drumul de acces. Reclamanții notează că camerele video instalate pe casa din

str. Cișmele,12, vizualizează și terenul public alăturat, care este trasat și servește ca drum

de acces către proprietățile din str. xxxxx,xx și este folosit exclusiv de către membrii

familiei lui Ursu Nicolae și Ursu Silvia, feciorul Ursu Anatolie cu familia sa și de fiica

Ursu Ana-Maria.

La nenumăratele adresări de examinare la fața locului a cazului, chiar și la audiența

la conducerea Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, au

primit refuz, motivația fiind volumul mare de lucru și că nu se practică așa ceva în mun.

Chișinău.

În opinia lor, motivarea deciziei este contradictorie, bazată în exclusivitate pe

dovezile lui Ursu Radu, care se presupune că întreprinde careva măsuri doar în luna iunie

2018 și acelea nefiind garantate ce ține de respectarea datelor cu carater personal.

Reclamanții susțin că prin eschivarea de a constata, se încalcă principiul egalității

tuturor în fața legii, se dă prioritate drepturilor unor indivizi în coraport cu alții.

Au decelat că au parte de o investigare insuficientă a cazului cu încălcarea normelor

de investigare, fapt ce duce la stimularea în continuare a creării condițiilor favorabile

pentru Ursu Alexandru și Ursu Radu să se folosească de camerele de supraveghere

video, să stocheze informația necesară lor, să-i umilească, să atenteze la onoarea și

demnitatea membrilor familiilor reclamanților.

Reclamanții au menționat că psihologic le este greu să fie sub „supravegere” și

însăși prezența camerelor îi apasă și sunt nevoiți să suporte imixtiune în viața lor privată

și de familie, deoarece viața lor decurge sub „privirile camerelor de supraveghere

video”, instalate și folosite în afara normei legale, faptul dat fiind ignorat de Centru.

Respectiv, se simt ca într-o „cușcă” cu camere-video jur-împrejur și nu au nici o garanție,

că nu sunt stocate în careva mod datele lor personale.

Reclamanții și-au întemeiat cererea conform prevederilor art. 5, art.7, art. 166,

art.167, art. 277, art. 278 Cod de procedură civilă, art. l, art. 2, art.11, art.1404 Cod civil,

art. l, art.16, art.17, art. 20, art. 22, art. 25, art.26 al Legii contenciosului administrativ

nr. 793-XIV din 10 februarie 2000; Legea privind protecția datelor cu caracter personal,

art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 28 Constituția Republicii

Moldova. Convențiile și Directivele Consiliului Europei.

La 12 decembrie 2018, reclamanții au depus o cerere de concretizare a cererii de

chemare în judecată, prin care au indicat suplimentar că, prin Decizia nr. 581 din 10

septembrie 2015 a Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal a

3

fost aprobat formularul tipizat de informare privind efectuarea supravegherii prin

mijloace video în cadrul sistemelor de evidență gestionate de către operatorii de date cu

caracter personal. Prin această decizie, se obligă toți operatorii de date cu caracter

personal/persoanele împuternicite de către aceștea să afișeze formularul tipizat de

informare privind efectuarea supravegherii video, supravegheată, la o distanță

rezonabilă de dispozitivele de captare a imaginilor pentru a asigura o vizibilitate

suficientă.

Reclamanții susțin că în cazul camerelor video amplasate pe imobilele din xxxxx,xx

și xxxxx,xx nu se respectă această prevedere, nu este afișată informația necesară. Ce

ține de investigarea cazului, au menționat că la efectuarea controlului Centrul nu s-a

folosit de posibilitățile și drepturile acordate în virtutea Legii privind protecția datelor

cu caracter personal și nu a examinat cazul la fața locului, cu antrenarea specialiștilor și

experților din domeniu care necesită cunoștințe speciale (art. 20 alin. (2)).

În opinia reclamanților, pârâtul nu a respectat prevederile Legii nr. 133 din 08 iulie

2011 privind protecția datelor cu caracter personal, fiindcă termenul de examinare de

30 de zile de la momentul recepționării plângerii, iar răspunsul a fost primit peste cîteva

luni.

Reclamanții și-au motivat cererea în temeiul art. 5, art. 7, art. 60, art. 166, art.167,

art. 206, art. 277 Cod de procedură civilă, art. l, art. 2, art. 11, art. 1404 Cod civil, art. l,

art. 16, art.17, art. 20, art. 22, art. 24, art. 16 al Legii contenciosului administrativ nr.793-

XIV din 10.02.2000; Legea privind protecția datelor cu caracter personal nr.133 din 08

iulie 2011, art.8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 28 Constituția

Republicii Moldova, Convențiile și Directivele Consiliului Europei și solicită

suplimentar obligarea pârâtului de a prezenta în instanță toate materialele examinate pe

caz și constatarea faptului depășirii termenului legal de examinare a plîngerii depuse de

reclamanți.

La 12 septembrie 2019, reclamanții au concretizat cererea de chemare în judecată,

fiind concretizat cercul de participanți, în calitate de terți și anume Ursu Alexandru, Ursu

Radu, Ursu Victor, Ursu Lucia, Stefanco Elena, Iepuraș Ludmila, Izvoreanu Ana, Canțîr

Ana și Asociația Obștească „Societatea Vînătorilor și Pescarilor din Republica

Moldova”.

Reclamanții au solicitat anularea deciziei nr. 159 din 20.08.2018 a Centrului

Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, obligarea Centrului Național

pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal să soluționeze cererea din 21 aprilie 2018

sub toate aspectele.

Prin încheierea protocolară din 12 decembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Buiucani, s-a atras în calitate de terțe persoane ursu Radu și Ursu Alexandru(vol. I, f.d.

77-79).

Prin încheierea din 15 mai 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani s-a atras în

proces în calitate de terțe persoane Ursu Victor, Ursu Lucia, Stefanco Elena, Iepuraș

4

Ludmila, Izvoreanu Ana, Canțîr Ana și Asociația Obștească. „Societatea Vînătorilor și

Pescarilor din Republica Moldova” (vol. I, f.d. 180).

Prin hotărârea din 05 decembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău sediul Rîșcani, a fost

respinsă cererea de chemare în judecată formulată de Nicolae Ursu, Silvia Ursu,

Anatolie Ursu, Irina Ursu și Ana-Maria Ursu, ca neîntemeiată (vol. II, f.d. 4, 14-22).

La 03 ianuarie 2020, Ursu Nicolae, Ursu Silvia, Ursu Anatolie, Ursu Irina și Ursu

Ana-Maria au declarat apel împotriva hotărârii din 05 decembrie 2019 a Judecătoriei

Chișinău, sediul Rîșcani, solicitând casarea hotărârii primei instanțe, cu emiterea unei

noi hotărâri prin care acțiunea în contencios administrativ să fie admisă (vol. II,f.d. 11-

12).

Prin decizia din 26 ianuarie 2021 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă cererea

de apel depusă de Ursu Nicolae, Ursu Silvia, Ursu Anatolie, Ursu Irina și Ursu Ana-

Maria, cu menținerea hotărârii din 05 decembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău sediul

Rîșcani (vol. II, f.d.150-160).

Într-u consolidarea soluției, instanțele ierarhic inferioare au reținut că în baza cererii

reclamanților din 21 aprilie 2018, autoritatea publică pârâtă a efectuat un control asupra

conformități prelucrării datelor cu caracter personal cu cerințele prezentei legi, în urma

căruia s-a constatat neaplicabilitatea Legii privind protecția datelor cu caracter personal

nr. 133 din 08 iulie 2011, de către Ursu Alexandru și Ursu Radu, prin intermediul

sistemului de supraveghere video amplasat la adresa: mun. Chișinău, str. xxxxx,xx și

xxxxx,xx.

Instanțele ierarhic inferioare au constatat că Ursu Alexandru și Ursu Radu

prelucrează datele cu caracter personal exclusiv pentru interesele și/sau nevoile

personale și familiale, iar, prin intermediul camerelor de supraveghere (în număr de 9),

este monitorizat doar spațiul ce le aparține cu drept de proprietate privată, fapt confirmat

inclusiv prin declarație pe proprie răspundere a ultimilor (f.d. 57, vol. I) și prin Politica

de securitate la prelucrarea datelor cu caracter personal prin intermediul mijloacelor de

supraveghere video, care la fel este semnată de Ursu Alexandru și Ursu Radu.

La 11 februarie 2021, Ursu Nicolae, Ursu Silvia, Ursu Anatolie, Ursu Irina și Ursu

Ana-Maria au depus recurs nemotivat, iar la 05 aprilie 2021 au depus motivarea

recursului împotriva deciziei din 26 ianuarie 2021 a Curții de Apel Chișinău, solicitând

admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii instanței de fond cu

pronunțarea unei noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii.

În argumentarea cererii de recurs cu reiterarea motivelor de drept și de fapt anterior

invocate, au menționat că instanța de apel admite o eroare gravă în aprecierea

solicitărilor petiționarilor, care de fapt au sesizat Centrul în vederea examinării unei

monitorizări video continuu a proprietății lor, realizată o perioadă îndelungată de timp,

dar nu de la data sesizării.

Au mai indicat că, instanțele ierarhic inferioare eronat au concluzionat că partea

acuzării nu trebuie să se conformeze prevederilor legii nr. 133 din 08 iulie 2011 privind

5

protecția datelor cu caracter personal, fapt care contravine prevderilor art. 3 și art. 23

alin. (1) din Legea enunțată.

Recurenții au notat că instanța de apel nu a operat cu datele cadastrale, ci s-a limitat

la declarațiile pârâtului și intervenientului și actele prezentate de aceștia, fără a le

verifica prin prisma unor date autentice din Registrul bunurilor imobile.

La 12 aprilie 2021, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa intimatului și

terțelor persoane Ursu Alexandru, Ursu Radu, Ursu Victor, Ursu Lucia, Stefanco Elena,

Iepuraș Ludmila, Izvoreanu Ana, Canțîr Ana și Asociația Obștească „Societatea

Vînătorilor și Pescarilor din Republica Moldova” copia cererii de recurs cu înștiințarea

despre necesitatea depunerii referinței.

La 27 aprilie 2021, avocatul Sergei Rusu, în interesele lui Ursu Alexandru și Ursu

Radu, a depus referință prin care a solicitat respingerea recursul depus Ursu Nicolae,

Ursu Silvia, Ursu Anatolie, Ursu Irina și Ursu Ana-Maria, ca neîntemeiat.

La 21 mai 2021, Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal a

depus referință prin care a solicitat de a respinge ca fiind neîntemeiat recursul depus

Ursu Nicolae, Ursu Silvia, Ursu Anatolie, Ursu Irina și Ursu Ana-Maria.

Până la examinarea admisibilității recursului, persoane terțele Ursu Victor, Ursu

Lucia, Stefanco Elena, Iepuraș Ludmila, Izvoreanu Ana, Canțîr Ana și Asociația

Obștească „Societatea Vînătorilor și Pescarilor din Republica Moldova” nu au făcut uz

de dreptul său procedural și nu au depus referință asupra recursului.

În conformitate cu art. 244 alin. (1) din Codul administrativ, hotărârile curții de apel

ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu recurs.

În conformitate cu art. 245 alin. (1) și (2) din Codul administrativ, recursul se

depune la instanța de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de

apel, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Motivarea recursului se prezintă Curții

Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel.

Dacă se depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se depune la

instanța de apel.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 26 ianuarie 2021, însă

date privind notificarea dispozitivului deciziei la dosar nu există. Totodată, decizia

motivată din 26 ianuarie 2021 a Curții de Apel Chișinău a fost notificată recurenților

Ursu Nicolae, Ursu Silvia, Ursu Anatolie, Ursu Irina și Ursu Ana-Maria la 26 martie

2021, fapt confirmat prin avizul poșal (vol. II,f.d.174).

Prin urmare, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ menționează că recurenții s-au conformat prevederilor legale și au depus

recursul la 05 aprilie 2021 în termenul prevăzut de art. 245 din Codul administrativ.

Examinând temeiurile invocate în recursul depus de Ursu Nicolae, Ursu Silvia, Ursu

Anatolie, Ursu Irina și Ursu Ana-Maria, în raport cu materialele cauzei, completul

specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție îl consideră

inadmisibil, din următoarele motive.

6

Prin prisma art. 246 alin. (1) din Codul administrativ, Curtea Supremă de Justiție

examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este inadmisibil, recursul

se declară ca atare printr-o încheiere, în acord cu alin. (2) din art. 246 Codul

administrativ, recursul se declară inadmisibil în special în cazurile enumerate la literele

a)-f).

Din analiza acestor prevederi, rezultă că admisibilitatea/inadmisibilitatea recursului,

în special, nu se limitează doar la temeiurile menționate ci urmează să însușească în

condițiile Codului administrativ exercitarea efectivă a unui control de legalitate, veritabil

bazat pe temeiuri concludente și serioase.

Completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

reține cu valoare de principiu jurisprudențial, că sintagma „în special” denotă caracterul

neexhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate și în același timp oferă un drept exclusiv

al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient

de serioasă și care pe cale de consecință nu pot însuși un eventual succes rezultat din

examinarea cererii în completul de 5 judecători.

În această ordine de idei, instanța de recurs reține că din Codul administrativ

dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului dar și cerința de seriozitate a cererii

din perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și

material capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate, într-o eventuală

examinare în fond și invocare ex officio a erorilor de drept. Instanța de recurs reține că

pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare

convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus.

Acest argument rezultă și din particularitățile de formă ale reglementării recursului

în Codul administrativ și anume din sintagma „motivarea recursului” de la art. 245 alin.

(2) din Codul administrativ.

În context, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la

formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și

filtrului de admisibilitate.

De asemenea, Completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în

contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în

special în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de

contencios administrativ.

Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece filtrul

de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces la

instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise (Golder împotriva Regatului

Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230). Acesta este în special cazul

condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o

7

reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă

de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui

recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva

Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor

în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și

de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (Botten v. Norway, hotărâre din

19 februarie 1996, Reports 1996-1, p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO,

procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar

chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1

(a se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În circumstanțele menționate, completul specializat în examinarea acțiunilor în

contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a declara inadmisibil recursul depus

de Ursu Nicolae, Ursu Silvia, Ursu Anatolie, Ursu Irina și Ursu Ana-Maria.

În conformitate cu prevederile art. art. 230, 246 din Codul administrativ, completul

specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Recursul depus de Ursu Nicolae, Ursu Silvia, Ursu Anatolie, Ursu Irina și Ursu

Ana-Maria, se declară inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

Judecătorul Tamara Chișca-Doneva

Judecătorii Victor Burduh

Nicolae Craiu

8