2r-427/21 — declararea nulitătii contractelor de donatie
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- declararea nulitătii contractelor de donatie
- Temei legal
- restituirea cererii de apel
2r-427/21 — declararea nulitătii contractelor de donatie (Curtea Supremă de Justiție, 2021)
Dosarul nr. 2r-427/21 Prima instanță; (Judecătoria Strășeni, sediul Călărași) E. Bolocan Instanța de apel: (Curtea de Apel Chișinău) I. Secrieru, I. Țurcanu,V. Cotorobai DECIZIE 23 iunie 2021 mun.
Chișinău Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Mariana Pitic Dumitru Mardari examinând recursul declarat de către avocatul Țurcan-Donțu Arina în interesele lui Bolea Vasile, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Vulpe Anastasia împotriva lui Bolea Vasile și Vulpe Ion, intervenienți accesorii notarul Cheșcu Hristofor și Instituția Publică ”Agenția Servicii Publice” cu privire la declararea nulității actului juridic, aducerea părților la poziția inițială și efectuarea modificărilor în Registrul bunurilor imobile, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 20 mai 2021, c o n s t a t ă: La 14 septembrie 2017, Vulpe Anastasia a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Bolea Vasile și Vulpe Ion, intervenienți accesorii notarul Cheșcu Hristofor și IP ”Agenția Servicii Publice” cu privire la declararea nulității actului juridic, aducerea părților la poziția inițială și efectuarea modificărilor în Registrul bunurilor imobile.
Prin hotărârea Judecătoriei Strășeni, sediul Călărași din 20 iunie 2018, s-a respins cererea de chemare în judecată depusă de Vulpe Anastasia (f.d. 58,61-62 Vol. I). Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 12 decembrie 2018, s-a admis apelul declarat de Vulpe Anastasia, s-a casat hotărârea Judecătoriei Strășeni, sediul Călărași din 20 iunie 2018 și s-a restituit cauza la rejudecare în instanța de fond, în alt complet de judecată (f.d. 108-113 Vol. I). Prin hotărârea Judecătoriei Strășeni, sediul Călărași din 08 mai 2019, s-a admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de Vulpe Anastasia.
S-a recunoscut nul contractul de donație nr. 589 din 28 ianuarie 2009, autentificat de notarul Cheșcu Hristofor, ca fiind nul (nulitate absolută) în partea în care Vulpe Ion în calitate de donator a transmis lui Bolea Vasile cu titlu gratuit bunul imobil cu suprafața de 0,4 ha situat în s. Sadova, r. Călărași, cu repunerea părților în starea anterioară faptului juridic care a lezat drepturile persoanei. 1 În rest, pretențiile s-au respins (f.d. 150 Vol. I). La 15 aprilie 2021, avocatul Țurcan-Donțu Arina a depus în interesele lui Bolea Vasile cerere de apel împotriva hotărârii Judecătoriei Strășeni, sediul Călărași din 08 mai 2019, solicitând totodată repunerea în termen a apelului (f.d. 171-178 Vol. I). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 20 mai 2021, s-a respins cererea apelantului Bolea Vasile privind repunerea în termen a apelului și s-a restituit apelul ca depus înafara termenului legal.
La 01 iunie 2021, avocatul Țurcan-Donțu Arina a depus în interesele lui Bolea Vasile cerere de recurs împotriva încheierii instanței de apel, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii contestate cu restituirea cauzei spre rejudecare. Recurentul, în motivarea recursului a invocat că dispozitivul hotărârii instanței de fond a fost pronunțat la 08 mai 2019 în lipsa sa, iar hotărârea motivată nu i-a fost expediată. La fel, a menționat că semnătura aplicată pe avizul de recepție nu-i aparține, iar instanța de apel nu a luat în considerație faptul că în comunitatea în care locuiește sunt mai mult persoane care au același nume de familie și prenume. Astfel, a specificat că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, manifestat prin lipsa comunicării hotărârii instanței de fond.
În conformitate cu art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Curtea de Apel Chișinău a pronunțat încheierea contestată la 20 mai 2021, însă date referitor la recepționarea de către părți a încheierii instanței de apel, la materialele cauzei lipsesc. Astfel recursul declarat la data de 01 iunie 2021, este în termen. În conformitate cu art. 426 al. (3) din Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.
Examinând recursul declarat, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție îl consideră neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea încheierii contestate din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. Din actele cauzei rezultă că prin încheierea Judecătoriei Strășeni, sediul Călărași din 24 ianuarie 2019, a fost stabilită ședința de pregătire a cauzei pentru dezbaterile juridicare pentru data de 26 martie 2019 (f.d. 48 Vol. I). La ședința de judecată a instanței de fond stabilită pentru data de 26 martie 2019, Bolea Vasile a fost prezent, însă din motivul cererii de amânare parvenită de la reprezentantul reclamantului, ședința de judecată a fost amânată pentru data de 24 aprilie 2019 (f.d.
144-146 Vol. I). De asemenea, în ședința de judecată a instanței de fond din 24 aprilie 2019, Bolea Vasile a fost prezent, însă instanța a dispus amânarea pronunțării 2 dispozitivului hotărârii pentru data de 08 mai 2019, fapt pentru care Bolea Vasile a fost înștiințat prin recipisă contra semnătură (f.d. 143, 147-148 Vol. I). După cum rezultă din procesul-verbal al ședinței de judecată din 08 mai 2019, părțile nu s-au prezentat, dispozitivul hotărârii fiind pronunțat în lipsa acestora (f.d. 149 Vol. I). La 15 mai 2019, instanța de fond a expediat în adresa părților hotărârea motivată, fiind recepționată de Bolea Vasile la 27 mai 2019, conform avizului de recepție (f.d. 157 Vol. I). În conformitate cu art. 113 alin. (1) din Codul de procedură civilă (în vigoare la momentul pronunțării hotărârii primei instanțe), dreptul de a efectua actul de procedură încetează o dată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanța judecătorească (judecător).
Potrivit prevederilor art. 362 alin. (1) din Codul de procedură civilă, se reține că termenul de declarare a apelului curge de la pronunțarea dispozitivului hotărârii. Prin urmare, legislația nu prevede alte excepții privitor la termenul de declarare a apelului. Prin prisma normelor enunțate, se constată că Judecătoria Strășeni, sediul Călărași a pronunțat dispozitivul hotărârii la data de 08 mai 2019, termenul limită de depunere a apelului fiind 07 iunie 2019, însă cererea de apel împotriva hotărârii primei instanțe a fost depusă de avocatul Țurcan-Donțu Arina în interesele lui Bolea Vasile numai la data 15 aprilie 2021, respectiv, cu depășirea excesivă a termenului de 30 de zile prevăzut de art. 362 alin. (1) din Codul de procedură civilă.
Mai mult, odată cu depunerea apelului împotriva hotărârii primei instanțe, Bolea Vasile nu a prezentat prin probe incontestabile, dovada imposibilității îndeplinirii actului procedural în interiorul termenului prevăzut de lege. Or, în conformitate cu art. 116 alin. (1), (2) și (3) din Codul de procedură civilă, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanță. Cererea de repunere în termen se depune la instanța judecătorească care efectuează actul de procedură și se examinează în ședință de judecată. Participanților la proces li se comunică locul, data și ora ședinței. Neprezentarea lor însă nu împiedică soluționarea repunerii în termen.
La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documentele respective etc). Deci, instanța de apel întemeiat a concluzionat că în astfel de circumstanțe, calea de atac a fost epuizată, iar temeiuri de repunere în termen a apelului lipsesc. Instanța de recurs consideră că nu poate fi reținut argumentul recurentului cu referire la faptul că la pronunțarea dispozitivului hotărârii nu a fost prezent. La caz, Colegiul reține că pronunțarea dispozitivului hotărârii instanței de fond a fost amânat pentru data de 08 mai 2019, fapt pentru care Bolea Vasile a fost înștiințat prin recipisă contra semnătură (f.d.
143 Vol. I), iar faptul că nu a fost prezent la pronunțarea dispozitivului, nu poate fi imputat instanței de judecată. 3 În acest sens, urmează a fi invocate dispozițiile art. 56 alin. (3) și 61 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care prevede că, participanții la proces sunt obligați să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. Instanța judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmărește tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare. Folosirea cu buna-credință a drepturilor procedurale, prezumă că partea este obligată la interval rezonabil de timp să manifeste diligență și să se intereseze despre dosarul care se află pe rolul instanței și să respecte termenele prevăzute de lege.
Prin urmare, Colegiul relevă că recurentul nu a dat dovadă de diligență și bună credință în realizarea drepturilor sale. În atare circumstanțe, instanța de recurs concluzionează că soluția adoptată de instanța de apel prin încheierea recurată privind restituirea cererii de apel, este compatibilă cu respectarea garanțiilor unui proces echitabil, în sensul prevederilor art. 6 § 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, avînd în vedere obligația părților privind exercitarea drepturilor procedurale cu bună credință și în termen.
Din considerentele menționate, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de avocatul Țurcan-Donțu Arina în interesele lui Bolea Vasile și de a menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 20 mai 2021. În conformitate cu art. 427 lit. a), 428 Codul de procedură civilă, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se respinge recursul declarat de avocatul Țurcan-Donțu Arina în interesele lui Bolea Vasile.
Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 20 mai 2021, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Vulpe Anastasia împotriva lui Bolea Vasile și Vulpe Ion, intervenienți accesorii notarul Cheșcu Hristofor și Instituția Publică ”Agenția Servicii Publice” cu privire la declararea nulității actului juridic, aducerea părților la poziția inițială și efectuarea modificărilor în Registrul bunurilor imobile. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Mariana Pitic Dumitru Mardari 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.