2ra-4/21 — cu privire la încasarea datoriei, a penalităților și a cheltuielilor de judecată

2ra-4/21 — cu privire la încasarea datoriei, a penalităților și a cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 2ra-4/21

Prima instanță: Judecătoria Chișinău sediul Buiucani(jud. A. Negru)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. I. Secrieru, V. Mihaila, I. Cotruță)

DECIZIE

9 iunie 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Iurie Bejenaru

Dumitru Mardari

Mariana Pitic

Nicolae Craiu

examinând în ședință publică recursul declarat de Банк „Национальная

Факторинговая Компания” Закрытое Акционерное Общество, reprezentată de

avocatul Angela Capmoale

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a lui Nicolae Triboi

împotriva Банк „Национальная Факторинговая Компания” Закрытое

Акционерное Общество cu privire la încasarea datoriei, a penalităților și a

cheltuielilor de judecată

împotriva deciziei din 11 februarie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care

a fost respins apelul declarat de Банк „Национальная Факторинговая

Компания” Закрытое Акционерное Общество, reprezentată de avocatul Angela

Capmoale și menținută hotărârea din 31 mai 2019 a Judecătoriei Chișinău sediul

Buiucani, prin care acțiunea a fost admisă parțial

constată:

La 25 ianuarie 2017, Nicolae Triboi a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Банк „Национальная Факторинговая Компания” ЗАО, intervenient

accesoriu ÎCS „NFC-Moldfactor” SRL cu privire la încasarea datoriei, a

penalităților și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii a invocat că la 21 martie 2011, între

Банк „Национальная Факторинговая Компания” ЗАО și avocatul Pavel

Lutenco a fost încheiat contractul nr. ДВХ8/3/1/2011 pentru prestarea serviciilor

juridice cu titlu oneros.

1

Potrivit prevederilor pct.1.1 din contractul menționat, avocatul Pavel

Lutenco s-a obligat să întreprindă, în interesele pârâtului, acțiuni de ordin juridic

necesare întru încasarea datoriei ÎM „Vinăria Bostavan” SRL față de pârât și

anume, datoria de finanțare în mărime de 50 4271,69 de dolari SUA, comision

pentru finanțare în mărime de 263 084,99 de dolari SUA, penalități de întârziere a

executării obligației în mărime de 5 340 219 de dolari SUA, dobânzi de întârziere,

în corespundere cu prevederile art. 585, 619 Cod civil, în mărime de 398 154 de

dolari SUA, iar în total suma de 6 505 729,68 de dolari SUA.

Potrivit prevederilor art. 3 din contract, obligația de plată a pârâtului pentru

serviciile juridice, în mărimea indicată în contract, ia naștere odată cu transferarea

de către debitorul pârâtului a sumelor datorate din cele enunțate mai sus sau în caz

de încheiere a unei tranzacții de împăcare. Și în acest sens obligația privind

prezentarea informației cu privire la plățile efectuate efectiv de către debitorul

pârâtului sau în rezultatul încheierii actului juridic enunțat mai sus, s-a pus în

sarcina pârâtului.

A comunicat că la 26 decembrie 2011, între cedentul Банк „Национальная

Факторинговая Компания” ЗАО și cesionarul ЗАО „Инжторстрой” a fost

încheiat contractul de cesiune a creanțelor, în temeiul căruia cedentul a cedat, iar

cesionarul a preluat creanțele față de ÎM „Vinăria Bostavan” SRL, iar în schimb

cesionarul s-a obligat să achite cedentului remunerare în mărime de 360 000 de

dolari SUA până la data de 31 decembrie 2012.

A remarcat că, deși în contractul litigant nu a fost expres instituită clauza

pentru cazurile de cesiune a creanțelor, fiind indicată doar clauza de încheiere a

tranzacției cu titlu de clauză alternativă, este cert că în condițiile speței cesiunea

creanțelor este similară după efect atât pentru pârât, cât și pentru prestator și, pe

cale de consecință pentru el.

Astfel, deși pârâtul a încasat cel târziu la 31 decembrie 2012 plățile

debitoriale ale ÎM „Vinăria Bostavan” SRL reflectate în pct. 1.2 din contractul nr.

ДВХ-8/3/1/2011 din 21 martie 2011 în mărimea totală de 382678,35 de dolari

SUA, fapt rezultat din dările de seama prezentate de ÎM „Vinăria Bostavan” SRL,

însă contrar obligațiunilor statuate în sensul indicat, pârâtul, acționând cu rea-

intenție, atât la 31 decembrie 2012, cât și ulterior, a omis să informeze prestatorul

Pavel Lutenco despre încasarea sumelor debitoriale respective și totodată să

onoreze obligațiunile de plată în condițiile contractului nr. ДВХ- 8/3/1/2011 din

21 martie 2011.

A evidențiat că prestatorul Pavel Lutenco și-a onorat în cuantum deplin

obligațiile asumate în condițiile contractului indicat, or clientul,

Банк „Национальная Факторинговая Компания” ЗАО nu a contestat niciо

acțiune a avocatului și nu a înaintat nicio pretenție în sensul indicat.

Reieșind din prevederile pct. 3.1 din contractul indicat, către data limită de

10 ianuarie 2013, pârâtul era ținut să efectueze plăți în beneficiul prestatorului în

mărime de 20 % din datoria de bază și 30% din alte datorii încasate din contul

ÎM „Vinăria Bostavan” SRL, însă dat fiind faptul că pârâtul, în rezultatul cesiunii

2

de creanțe și a tranzacției de împăcare a primit plata unică în mărime de 382678,35

de dolari SUA, a considerat reclamantul că această sumă se califică drept datorie

de bază în sensul enunțat și, astfel, proporția de calcul se va institui în mărime de

20%, iar drept consecință pârâtul urmează să achite prestatorului Pavel Lutenco

suma în mărime de 89 689,92 de dolari SUA.

Totodată, a specificat că în contextul în care nici la 10 ianuarie 2013, nici

până la data depunerii prezentei acțiuni, obligația de plată nu a fost executată, în

condițiile pct. 3.4 din contractul nr.ДВХ-8/3/1/2011, pentru perioada de întârziere

16 ianuarie 2013-16 ianuarie 2017, pârâtul este ținut să achite penalități în mărime

de 34,6 de dolari SUA pentru fiecare zi de întârziere (în total suma de 51 050,78 de

dolari SUA).

A relatat că la 13 februarie 2013, între dânsul, în calitate de cesionar și

avocatul Pavel Lutenco, în calitate de cedent, a fost încheiat contractul de cesiune a

creanțelor nr. 1, în temeiul căruia cedentul a cedat, iar cesionarul a preluat

creanțele cedentului rezultate din contractul nr. ДВХ- 8/3/1/2011 pentru prestarea

serviciilor juridice cu titlu oneros.

Pe cale de consecință, a remarcat reclamantul că anume acest contract

reprezintă temeiul juridic de a acționa pârâtul în instanță în nume propriu și a

pretinde încasarea sumelor reflectate anterior în beneficiul său.

A menționat că termenul de prescripție a început să curgă din data de

21 iulie 2015, atunci când dânsul a aflat că pârâtul nu își onorează obligațiunile

asumate or, anume la acea dată a devenit cunoscut faptul că ÎM „Vinăria

Bostavan” SRL și-a onorat obligațiunile asumate față de pârât.

A mai notat că la încercările de a obține informație vis-a-vis de încasările de

mijloace bănești în temeiul creanțelor față ÎM „Vinăria Bostavan” SRL cedate

terțului, pârâtul a refuzat categoric prezentarea oricăror informații și, astfel, nici

prestatorul Pavel Lutenco și actualmente nici dânsul nu au cunoscut și nu au putut

cunoaște despre încălcarea drepturilor sale.

Dreptul de a depune acțiunea în instanța de judecată din Republica Moldova

reclamantul l-a întemeiat pe faptul că acțiunea decurge din contractul a cărui

executare deplină trebuia și trebuie să aibă loc în Republica Moldova și, totodată,

reprezentanța pârâtului în Republica Moldova, ÎCS „NFC-Moldfactor” SRL își are

sediul în raza de activitate jurisdicțională a Judecătoriei Chișinău.

A indicat că, deși Codul de procedură civilă nu identifică expres competența

jurisdicțională în cazul examinării pricinilor civile cu element de extranietate în

condițiile speței, a considerat întemeiat de a depune acțiunea la alegerea sa de la

domiciliul său și, concomitent, de la sediul reprezentanței pârâtului în Republica

Moldova.

Totodată, a evidențiat că fondul contractului litigant în speță, la înțelegerea

părților, este ghidat de legea civilă a Federației Ruse și, astfel, cerințele formulate

se încadrează perfect în cerințele enunțate, inclusiv prin prisma formei actului

juridic, temeiurile executării obligațiilor și sancțiunile în cazul neexecutării sau

executării lor defectuoase, termenului de prescriere a pretențiilor, în special

3

începutul curgerii acestuia - aceste prevederi fiind similare celor din legea civilă a

Republicii Moldova, precum și prin prisma dispozițiilor vis-a-vis de penalități,

excepția făcând că la instituția penalităților legea civilă a Federației Ruse nu

instituie termen special de prescripție, acesta încadrându-se în termenul general.

Tot aici a reținut că părțile au statuat că legea materială care urmează a fi

aplicată, nefiind instituite înțelegeri vis-a-vis de instanța de judecată și legea

procesuală aplicabilă respectiv, astfel încât și-a rezervat dreptul de a se ghida de

prevederile Codului de procedură civilă.

Și-a întemeiat pretențiile în baza dispozițiilor art. 39, 460, 459 CPC, art.

1609, 1610 Cod civil.

A solicitat admiterea acțiunii, încasarea din contul pârâtului în beneficiul lui

a datoriei în mărime de 89 689,92 de dolari SUA și a penalităților în mărime de

51 050,78 de dolari SUA și a cheltuielilor de judecată.

La 16 iunie 2017, Nicolae Triboi a depus cerere de majorare a cuantumului

pretențiilor, prin care a solicitat încasarea din contul pârâtului în beneficiul lui a

datoriei în mărime de 89 689,92 de dolari SUA și a penalităților în mărime de

56 846,78 de dolari SUA pentru perioada 11 ianuarie 2017 - 21 iunie 2017.

La 21 iunie 2017, reprezentantul Банк „Национальная Факторинговая

Компания” ЗАО, Serghei Karpușkin a depus o cerere prin care a solicitat

respingerea pretențiilor formulate de Nicolae Triboi ca fiind tardive.

Prin încheierea din 7 iulie 2017 a Judecătoriei Chișinău sediul Buiucani, au

fost admise demersurile înaintate de Банк „Национальная Факторинговая

Компания” ЗАО și Nicolae Triboi privind atragerea în proces a intervenienților

accesorii și atrași în proces în calitate de intervenienți accesorii Pavel Lutenco și

ÎM „Vinăria Bostavan” SRL.

Prin încheierea din 26 septembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău sediul

Buiucani, a fost admis demersul înaintat de Банк „Национальная Факторинговая

Компания” ЗАО privind atragerea în proces a intervenientului accesoriu și atrasă

în calitate de intervenient accesoriu ЗАО „Инжторстрой”.

La 23 august 2018, Nicolae Triboi a depus cerere de majorare a cuantumului

pretențiilor, solicitând încasarea din contul pârâtului în beneficiul lui a datoriei în

mărime de 89 689,92 de dolari SUA și a penalităților în mărime de 71 464,78 de

dolari SUA pentru perioada 11 ianuarie 2017 - 23 august 2018.

Prin hotărârea din 31 mai 2019 a Judecătoriei Chișinău sediul Buiucani, a

fost admisă acțiunea parțial.

A fost încasată de la nerezidenta Банк „Национальная Факторинговая

Компания” ЗАО în beneficiul lui Nicolae Triboi, în valută națională, potrivit

cursului oficial stabilit de BNM la momentul executării hotărârii, suma de

89 689,92 de dolari SUA cu titlu de datorie și suma de 25 000 de lei cu titlu de

cheltuieli de judecată legate de achitarea taxei de stat.

A fost încasată de la Nicolae Triboi în beneficiul bugetului de stat suma de

25 000 de lei cu titlu de taxă de stat.

În rest, au fost respinse pretențiile ca nefondate.

4

Prin decizia din 11 februarie 2020 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins

apelul declarat de Банк „Национальная Факторинговая Компания” ЗАО,

reprezentată de avocatul Angela Capmoale și menținută hotărârea primei instanțe.

La 6 iulie 2020, Банк „Национальная Факторинговая Компания” ЗАО,

reprezentată de avocatul Angela Capmoale a declarat recurs împotriva deciziei din

11 februarie 2020 a Curții de Apel Chișinău, solicitând invitarea tuturor

participanților în proces, admitere recursului, casarea parțială a hotărârii primei

instanțe, în partea admiterii parțiale a acțiunii lui Nicolae Triboi și a deciziei

instanței de apel, cu emiterea unei noi hotărâri de respingere integrală a acțiunii ca

fiind neîntemeiată și tardivă.

În motivarea recursului a invocat că termenul prescripției extinctive în

privința pretențiilor înaintate de Nicolae Triboi a fost omis neîntemeiat de către

acesta (acțiunea este tardivă), or în conformitate cu art. 199 alin. (2) pct. 2 Cod

civil al Federației Ruse, la cererea părții în favoarea căreia a curs termenul de

prescripție acțiunea se respinge în temeiul expirării termenului de prescripție.

A comunicat că, în temeiul art. 196, 199 și 201 Cod civil al Federației Ruse,

reclamantul a omis termenul de prescripție, iar careva temeiuri de întrerupere ori

suspendare a termenului de prescripție Nicolae Triboi nu a invocat și careva probe

în acest sens la materialele dosarului nu a prezentat.

A indicat că nu corespunde realității afirmația instanțelor de judecată precum

că Nicolae Triboi ar fi aflat de încălcarea dreptului său numai în luna august 2015,

deoarece actele dosarului denotă incontestabil că atât Pavel Lutenco cât și Nicolae

Triboi, cunoșteau cu certitune că, conform tranzacției de împăcare, plata de către

SRL „Vinăria Bostavan” în vederea stingerii datoriei urma a fi efectuată până la

31 decembrie 2012, prin urmare, anume din această dată începe a curge termenul

de prescripție și nicidecum din luna august 2015.

La fel a remarcat că obligația băncii privind achitarea serviciilor conform

contractului de prestare a serviciilor nu a apărut, or intimatul nu a dovedit că

executorul - avocatul Pavel Lutenco a prestat careva servicii juridice băncii.

La 16 iulie 2020, în adresa lui Nicolae Triboi, Pavel Lutenco, SRL „Vinăria

Bostovan”, ЗАО „Инжторстрой” și ÎCS „NCF-Moldfactor” SRL a fost expediată

copia cererii de recurs depusă de Банк „Национальная Факторинговая

Компания” ЗАО, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței, fapt ce se

confirmă prin scrisoarea de însoțire anexată la materialele dosarului (f. d. 53 vol.

IV), corespondența menționată expediată în adresa ÎCS „NCF-Moldfactor” SRL

fiind returnată de către Oficiul Poștal cu mențiunea „plecat”, cea expediată în

adresa în adresa SRL „Vinăria Bostovan” – „necunoscut” și în adresa lui Nicolae

Triboi și Pavel Lutenco – „nereclamat” (f. d. 54-57 vol. IV).

La 2 octombrie 2020, SRL „Vinăria Bostovan” a depus referință la recursul

declarat de Банк „Национальная Факторинговая Компания” ЗАО, solicitând

admiterea recursului.

Până la data stabilită pentru examinarea recursului, în adresa Curții Supreme

de Justiție alte referințe nu a parvenit.

5

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de

2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu

prevede altfel.

Din materialele dosarului rezultă că decizia recurată în copie a fost expediată

în adresa părților la 11 martie 2020, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoțire

(f. d. 253 vol. III), însă careva date care ar confirma cu certitudine data

recepționării acesteia de către recurentă la materialele dosarului lipsesc.

Astfel, se constată că recurenta s-a conformat prevederilor legale și a

declarat recursul la 6 iulie 2020 în termenul legal.

Studiind materialele dosarului, audiind reprezentantul recurentei

Банк „Национальная Факторинговая Компания” ЗАО - avocatul Angela

Capmoale, reprezentantul intimatului Nicolae Triboi – avocatul Mihail Eșanu,

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de

Justiție consideră necesar de a admite recursul, de a casa decizia instanței de apel,

hotărârea primei instanțe și de a emite o nouă hotărâre prin care de a respinge

acțiunea ca fiind depusă cu omiterea termenului de prescripție din considerentele

ce urmează.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) CPC instanța, după ce judecă

recursul, este în drept să admită recursul și să caseze integral sau parțial decizia

instanței de apel și hotărârea primei instanțe, pronunțând o nouă hotărâre.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) lit. a) și c) CPC, se consideră că normele

de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța

judecătorească nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată și a interpretat în mod

eronat legea.

După cum se constată la caz, la 11 noiembrie 2005, între

Банк „Национальная Факторинговая Компания Уралсиб-Никоил” (ulterior

redenumit în Банк „Национальная Факторинговая Компания” ЗАО),

ÎM Uralsib-Moldfactor SRL (ulterior redenumită în ÎCS „NFC-Moldfactor” SRL)

pe de o parte și ÎM „Vinăria Bostavan” SRL pe de altă parte, a fost încheiat

contractul cu nr. DF2-28e/2005 privind condițiile generale de deservire prin

factoring a operațiunilor de export ale nerezidenților Federației Ruse (f. d. 221

vol. I).

Este cert și faptul că la data de 21 martie 2011, între Банк „Национальная

Факторинговая Компания” ЗАО din Federația Rusă și avocatul Pavel Lutenco a

fost încheiat contractul nr. ДВХ8/3/1/2011 de prestări servicii juridice, obiectul

căruia a constituit acordarea asistenței juridice de către avocatul Pavel Lutenco și

respectiv, recepționarea și achitarea de către Банк „Национальная

Факторинговая Компания” ЗАО a serviciilor juridice legate de urmărirea și

încasarea datoriei de finanțare, restanțele la achitarea comisioanelor, a penalităților

și a dobânzilor de întârziere calculate potrivit art. 585, 619 Cod civil al Republicii

Moldova, înregistrate de ÎM „Vinăria Bostavan” SRL cu adresa juridică din

Republica Moldova r-nul Vulcănești sat. Etulia, adresa de facto: mun. Chișinău

str. Calea Ieșilor 17, apărute în temeiul contractului DF2-28e/2005 din

6

11 noiembrie 2005 privind condițiile generale de deservire prin factoring a

operațiunilor de export ale nerezidenților Federației Ruse (f. d. 32-35 vol. I).

Potrivit pct. 2.1 lit. c) din contractul nr. ДВХ8/3/1/2011 de prestări servicii

juridice încheiat la 21 martie 2011, avocatul Pavel Lutenco s-a obligat ca, după

recepționarea documentelor necesare de la clientul Банк „Национальная

Факторинговая Компания” ЗАО, să întreprindă toate acțiunile faptice

corespunzătoare orientate spre restituirea datoriei de la „debitor” pe cale

extrajudiciară, să îi reprezinte interesele în instanțele de judecată până la

executarea integrală a hotărârii judecătorești, strict în limitele cadrului legal al

Republicii Moldova.

Totodată, se va reține că la 13 februarie 2013, avocatul Pavel Lutenco pe de

o parte, în calitate de cedent și Nicolae Triboi în calitate de cesionar au încheiat

contractul de cesiune a creanței nr. 01, prin care cedentul a transmis cesionarului

dreptul de creanță cu privire la remunerarea pentru prestarea serviciilor juridice

acordate Băncii - Банк „Национальная Факторинговая Компания” ЗАО, în

temeiul contractului de prestări servicii juridice nr. ДВХ8/3/1/2011 din 21 martie

2011 (f. d. 28-30 vol. I).

Înaintând acțiunea în judecată împotriva Банк „Национальная

Факторинговая Компания” ЗАО, intervenienți accesorii ÎCS „NFC-Moldfactor”

SRL, Pavel Lutenco, ÎM „Vinăria Bostavan” SRL, ЗАО „Инжторстрой”, cu

ulterioarele concretizări, Nicolae Triboi a solicitat încasarea din contul Банк

„Национальная Факторинговая Компания” ЗАО în beneficiul lui a datoriei în

mărime de 89 689,92 de dolari SUA și a penalităților în mărime de 71 464,78 de

dolari SUA pentru perioada 11 ianuarie 2017 - 23 august 2018 și a cheltuielilor de

judecată.

Fiind învestită cu judecarea cauzei, prima instanță a admis acțiunea parțial, a

încasat de la nerezidenta Банк „Национальная Факторинговая Компания” ЗАО

în beneficiul lui Nicolae Triboi, în valută națională, potrivit cursului oficial stabilit

de BNM la momentul executării hotărârii, suma de 89 689,92 de dolari SUA cu

titlu de datorie și suma de 25 000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată legate de

achitarea taxei de stat, a încasat de la Nicolae Triboi în beneficiul bugetului de stat

suma de 25 000 de lei cu titlu de taxă de stat. În rest, a respins pretențiile ca

nefondate.

Judecând apelul declarat de către Банк „Национальная Факторинговая

Компания” ЗАО, reprezentată de avocatul Angela Capmoale, instanța de apel a

respins apelul și a menținut hotărârea primei instanțe.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții

Supreme de Justiție, verificând legalitatea temeiurilor invocate în cererea de recurs

precum și a argumentelor participanților în proces expuse în ședința de judecată

publică a instanței de recurs din 3 iunie 2021, prin prisma legislației în vigoare ce

guvernează raportul juridic litigios și a circumstanțelor stabilite, constată ca greșite

concluziile instanțelor de judecată, ca rezultate din interpretarea și aplicarea

7

eronată a normele de drept material, ceea ce constituie temei de casare a hotărârilor

judecătorești.

Pentru început, se va menționa că, având în vedere că prezenta cerere de

chemare în judecată a fost înaintată de către Nicolae Triboi ca temei fiind

contractul de prestări servicii juridice nr. ДВХ8/3/1/2011 din 21 martie 2011

încheiat între Банк „Национальная Факторинговая Компания” ЗАО și avocatul

Pavel Lutenco, prin care părțile au convenit că executarea acestuia va avea loc pe

teritoriul Republicii Moldova, precum și în temeiul contractului de cesiune a

creanțelor nr. 01 din 13 februarie 2013 încheiat între avocatul Pavel Lutenco și

Nicolae Triboi, instanța de recurs consideră că incidente speței sunt prevederile

art. 460 alin. (1) lit. f) CPC, potrivit cărora instanțele judecătorești ale Republicii

Moldova sunt competente să judece și cauze cu element de extranietate dacă

acțiunea decurge dintr-un contract a cărui executare, deplină sau parțială, trebuie să

aibă loc ori a avut loc în Republica Moldova.

La fel, instanța de recurs constată că situația juridică supusă judecării la caz,

cade sub imperiul legii de drept material – Codul civil al Federației Ruse, or,

reieșind din prevederile pct. 5.2 din contractul de prestări servicii juridice

nr. ДВХ8/3/1/2011 din 21 martie 2011, părțile contractante au convenit că litigiile

survenite din executarea acestuia vor fi reglementate/guvernate de legislația de

drept material a Federației Ruse.

Așadar, conform dispozițiilor art. 195 Cod civil al Federației Ruse, termenul

de prescripție extinctivă reprezintă termenul în cadrul căruia persoana poate să-și

realizeze apărarea dreptului său încălcat prin exercitarea dreptului la acțiune, iar

art. 196 Cod civil al Federației Ruse, stabilește că, termenul general de prescripție

extinctivă este de 3 ani.

Potrivit art. 200 alin. (1), (2) Cod civil al Federației Ruse, curgerea

termenului de prescripție extinctivă începe din ziua în care persoana a aflat sau

trebuia să afle despre încălcarea dreptului său. În cazul obligațiilor cu un termen

concret de executare, curgerea termenului de prescripție, începe în ziua în care

obligația a devenit scadentă.

În raport cu dispozițiile legale menționate, reieșind din natura pretențiilor lui

Nicolae Triboi, la caz, se impune concluzia potrivit căreia, termenul general pentru

ultimul, întru apărarea printr-o acțiune a drepturilor sale încălcate, este de 3 ani,

prescripția începând să curgă din ziua când aceasta a aflat sau trebuia să afle despre

dreptul său încălcat.

În sprijinul acestei interpretări, instanța de recurs va nota prevederile pct. 3.1

din contractul de prestări servicii juridice nr. ДВХ8/3/1/2011 din 21 martie 2011,

încheiat între Банк „Национальная Факторинговая Компания” ЗАО din

Federația Rusă în calitate de client și avocatul Pavel Lutenco în calitate de

executor, potrivit cărora pentru prestarea serviciilor indicate în pct. 2.1 din

prezentul contract, clientul execută plata onorariului executorului conform cotei

procentuale de 15 (cincisprezece) procente din fiecare sumă restantă la restituirea

finanțării și 50 (cincizeci) procente din fiecare sumă restantă la plata comisionului,

8

penalității de întârziere a executării obligației, dobânzii calculate în conformitate

cu prevederile art. 585 și 619 Cod civil al Republicii Moldova, odată cu

transferarea acestor sume restante la contul clientului. În cazul semnării cu

debitorul a tranzacției de împăcare, în interiorul termenului de acțiune a

prezentului contract, executorul primește 20 (douăzeci) procente din fiecare sumă

restantă la restituirea finanțării și 30 (treizeci) procente din fiecare altă sumă

restantă, odată cu transferarea acestor sume restante la contul clientului.

Onorariile indicate în pct. 3.1 din prezentul contract, vor fi transferate de către

client la contul executorului doar în cazul în care mijloacele bănești vor intra la

contul clientului, iar bunurile materiale ale „debitorului” vor intra în proprietatea

clientului.

Se va menționa că, din materialele cauzei rezultă că la data de 26 decembrie

2011, în or. Moscova, Банк „Национальная Факторинговая Компания” ЗАО în

calitate de cedent, a încheiat cu nerezidenta ЗАО „Инжторстрой” în calitate de

cesionar, contractul de cesiune a creanței, prin care cedentul a transmis dreptul de

creanță pe care-l avea în raport cu ÎM „Vinăria Bostavan” SRL care activează în

baza legislației Republicii Moldova, creanță ce decurge din neexecutarea de către

ultima a contractului nr. DF2-28e/2005 privind condițiile generale de deservire

prin factoring a operațiunilor de export ale nerezidenților Federației Ruse din

11 noiembrie 2005 (f. d. 39-40 vol. I).

Iar la 29 decembrie 2011, în mun. Chișinău a fost încheiată o tranzacție de

împăcare între ЗAO „Инжторстрой”, Банк „Национальная Факторинговая

Компания” ЗАО, ÎCS „NFC-Moldfactor” SRL și ÎM „Vinăria Bostavan” SRL,

prin care părțile au convenit că în vederea soluționării litigiului apărut între părți în

legătură cu neexecutarea de către debitor a contractului DF2-28e/2005 și pentru

prevenirea unui proces judiciar care ar putea fi inițiat în legătură cu acest litigiu,

debitorul recunoaște că datoria sa în raport cu creditorii este de 251 135,85 dolari

SUA datorie la restituirea sumelor de finanțare primite de la bancă și 131 542,50

dolari SUA datorie la plata comisioanelor pentru deservirea prin factoring.

De principiu, aici, este de menționat că prin prisma pct. 3 din tranzacția de

împăcare din 29 decembrie 2011, ÎM „Vinăria Bostavan” SRL s-a obligat să stingă

datoria sa în raport cu creditorii conform următorului grafic: 251 135,85 dolari

SUA până la 31 ianuarie 2012 și 131 542,50 dolari SUA în tranșe lunare egale în

perioada 1 februarie 2012 – 31 decembrie 2012.

Distinct de aceste constatări, instanța de recurs relevă că, prin contractul de

cesiune a creanței nr. 01 din 13 februarie 2013, avocatul Pavel Lutenco, în calitatea

de cedent și Nicolae Triboi în calitate de cesionar, cedentul a transmis iar

cesionarul a primit dreptul de creanță cu privire la remunerarea pentru prestarea

serviciilor juridice acordate Băncii - Банк „Национальная Факторинговая

Компания” ЗАО, în temeiul contractului de prestări servicii juridice nr.

ДВХ8/3/1/2011 din 21 martie 2011, prin care la pct. 1.2 părțile au specificat că

valoarea creanței și implicit datoria debitorului reprezintă 89689,92 dolari SUA

dintre care 50227,17 dolari SUA reprezenta 20% din sumele restituite, iar

9

39462,75 dolari SUA reprezenta 30% din comisioanele restituite (f. d. 28-30 vol.

I).

Distinct de aceste constatări, instanța de recurs relevă că, pct. 1.2 din

contractul de cesiune a creanței nr. 01 din 13 februarie 2013, prin care avocatul

Pavel Lutenco, în calitatea de cedent a transmis cesionarului Nicolae Triboi dreptul

de creanță cu privire la remunerarea pentru prestarea serviciilor juridice acordate

Băncii - Банк „Национальная Факторинговая Компания” ЗАО în temeiul

contractului de prestări servicii juridice nr. ДВХ8/3/1/2011 din 21 martie 2011,

părțile au specificat că valoarea creanței și implicit datoria debitorului reprezintă

89689,92 dolari SUA dintre care 50227,17 dolari SUA reprezenta 20% din sumele

restituite, iar 39462,75 dolari SUA reprezenta 30% din comisioanele restituite (f. d.

28-30 vol. I).

Acest fapt, arată indubitabil că odată cu încheierea contractului de cesiune a

creanței nr. 01 din 13 februarie 2013, Nicolae Triboi cunoștea despre conținutul

tranzacției de împăcare din 29 decembrie 2011 încheiate între

ЗАО „Инжторстрой”, Банк „Национальная Факторинговая Компания” ЗАО,

ÎCS „NFC-Moldfactor” SRL și ÎM „Vinăria Bostavan” SRL.

Așa fiind, instanța de recurs conchide că contractul de cesiune a creanței din

13 februarie 2013 conține clauze care atestă clar că avocatul Pavel Lutenco a cedat

lui Nicolae Triboi o creanță certă și existentă în sumă de 89 689,92 de dolari SUA,

deținută de Банк „Национальная Факторинговая Компания” ЗАО față de

avocatul Pavel Lutenco pentru serviciile prestate și neachitate în baza contractului

de asistență juridică nr. DBX-8/3/1/2011 din 21 martie 2011.

Mai cu seamă că prin pct. 3.1 din contractul de cesiune a creanțelor nr. 01

din 13 februarie 2013, părțile au convenit că cedentul avocatul Pavel Lutenco va

transmite către cesionar Nicolae Triboi actele care demonstrează dreptul de creanță

și anume: originalul contractului DBX-8/3/1/2011 din 21 martie 2011, copia

procurii pe numele lui Pavel Lutenco, copia contractului de cesiune din

26 decembrie 2011, copia tranzacției de împăcare din 29 decembrie 2011

încheiate între ЗАО „Инжторстрой”, Банк „Национальная Факторинговая

Компания” АО, ÎCS „NFC-Moldfactor” SRL și ÎM „Vinăria Bostavan” SRL,

precum și alte acte la solicitarea cesionarului (f. d. 28-31, vol. I).

Important, la acest segment este de menționat și faptul că, prin contractul de

prestări servicii juridice nr. ДВХ8/3/1/2011 din 21 martie 2011, încheiat între Банк

„Национальная Факторинговая Компания” ЗАО din Federația Rusă în calitate

de client și avocatul Pavel Lutenco în calitate de executor, clientul s-a obligat în

cazul semnării cu debitorul a tranzacției de împăcare, în interiorul termenului de

acțiune a prezentului contract, executorul primește 20 (douăzeci) procente din

fiecare sumă restantă la restituirea finanțării și 30 (treizeci) procente din fiecare

altă sumă restantă, odată cu transferarea acestor sume restante la contul clientului,

iar avocatul Pavel Lutenco, cât și Nicolae Triboi știau că în temeiul tranzacției de

împăcare din 29 decembrie 2011, debitorul ÎM „Vinăria Bostavan” SRL va efectua

plăți pentru stingerea datoriei până la data de 31 decembrie 2012, rezultă astfel, că

10

prescripția pentru Nicolae Triboi pentru depunerea prezentei cereri de chemare în

judecată cu privire la încasarea datoriei, a penalităților și a cheltuielilor de judecată

a început să curgă respectiv din 1 ianuarie 2013 și a expirat la data de

1 ianuarie 2016.

În acest aspect, instanța de recurs observă, că la momentul încheierii

contractului de cesiune a creanțelor nr. 01 din 13 februarie 2013, Nicolae Triboi a

avut un consimțământ informat, fără a solicita informații suplimentare cu privire la

creanța cesionată, cât și înțelesul clauzelor din contract.

Pentru cele ce preced, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție va respinge alegațiile lui Nicolae

Triboi din cererea de chemare în judecată și susținute pe tot parcursul examinării

cauzei în fond, precum că Банк „Национальная Факторинговая Компания”

ЗАО, acționând cu rea-intenție, atât la 31 decembrie 2012, cât și ulterior, a omis să

informeze prestatorul Pavel Lutenco despre executarea tranzacției de împăcare din

29 decembrie 2011 și încasarea sumelor debitoriale respective.

Drept consecință, rațiunile mai sus înfățișate, indică cert că acțiunea cu

privire la încasarea datoriei, a penalităților și a cheltuielilor de judecată este depusă

de către Nicolae Triboi în instanța de judecată cu omiterea termenului de

prescripție extinctivă, fiind înaintată numai la data de 25 ianuarie 2017, adică peste

o perioadă mai mare de 4 ani, din data când a apărut dreptul acestuia la acțiune.

Instanța de recurs nu va primi argumentul lui Nicolae Triboi din acțiune,

precum că termenul de prescripție pentru depunerea prezentei cereri de chemare în

judecată a început să curgă din data de 21 iulie 2015, când dânsul a aflat că Банк

„Национальная Факторинговая Компания” ЗАО nu își onorează obligațiile

asumate.

Or, reieșind din obligația probațiunii în judecată, se constată că acesta este

un raționament declarativ, în acest sens nefiind prezentate probe justificative.

Pe de altă parte, se constată că instanțele de judecată ierarhic inferioare au

concluzionat într-un mod eronat că Nicolae Triboi a aflat despre achitările

efectuate de ÎM „Vinăria Bostavan” SRL numai în luna august 2015, reținând în

acest sens reclamația expediată la data de 6 august 2015.

Și asta deoarece, faptul expedierii la data de 6 august 2015 de către Nicolae

Triboi a reclamației în adresa Банк „Национальная Факторинговая Компания”

ЗАО prin care solicită achitarea datoriei, nu confirmă și faptul că acesta a aflat în

luna august 2015 despre achitările totale efectuate de ÎM „Vinăria Bostavan” SRL

la 31 decembrie 2012.

Sub aspectele enunțate, se constată cu certitudine că cererea de chemare în

judecată a lui Nicolae Triboi a fost depusă în instanța de judecată cu omiterea

termenului de prescripție prevăzut de lege, fapt ce impune respingerea acțiunii lui

Nicolae Triboi, ca fiind tardivă.

Or, conform art. 199 alin. (2) pct. 2 Cod civil al Federației Ruse, la cererea

părții în favoarea cărei a curs termenul de prescripție acțiunea se respinge în

temeiul expirării termenului de prescripție.

11

Iar, pârâtul-recurent Банк „Национальная Факторинговая Компания”

ЗАО în a cărei favoare, la caz, curge prescripția, a invocat tardivitatea acțiunii prin

referința depusă de către reprezentantul Serghei Karpușkin și avocatul Angela

Capmoale, fiind solicitată respingerea cererii de chemare în judecată a lui Nicolae

Triboi, ca tardivă (f. d. 138 vol. I, 80 vol. III).

Aici este de notat că prescripția extinctivă a fost stabilită de legislator în

scopul păstrării unei stabilități în raporturile juridice dintre părți, contrar persistării

unei incertitudini în raporturi pentru o perioadă îndelungată de timp, în care apar,

se derulează și se modifică o complexitate de relații dintre părți sub egida unor

norme de drept diferite, iar examinarea unei acțiuni depusă în afara termenului

legal constituie o încălcare a principiului legalității și securității raporturilor

juridice și respectiv, o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Subsidiar la acest segment, Colegiul notează că exercitarea unui drept de

către titularul său nu poate avea loc decât cu respectarea anumitor exigențe legale,

între care și stabilirea unor termene, după a căror expirare valorificarea

respectivului drept nu mai este posibilă. Dispozițiile legale criticate sunt în

concordanță și cu jurisprudența CtEDO referitoare la dreptul de acces la justiție.

Astfel, CtEDO a statuat în cauza Golder împotriva Regatului Unit, că dreptul

de acces la justiție nu este un drept absolut. Acesta poate fi, prin natura sa, în

anumite situații, supus unor restricții legitime, cum ar fi termenele legale pentru

prescripție, deoarece dreptul de acces, prin sine, cere reglementare din partea

statului (Stubbings și alții împotriva Regatului Unit, 22 octombrie 1996, pct. 51 -

52, Culegere 1996 IV).

Distinct de aceste constatări, instanța de recurs consideră inoportun de a se

expune cu privire la celelalte argumente invocate în recurs de către

Банк „Национальная Факторинговая Компания” ЗАО, reprezentată de avocatul

Angela Capmoale, or, acestea se referă la fondul cauzei.

Față de cele ce preced, având în vedere că decizia instanței de apel și

hotărârea primei instanțe au fost emise în contradicție cu prevederile normelor de

drept material, iar argumentele invocate de recurentă sunt întemeiate, Colegiul

civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție

consideră recursul întemeiat și care urmează a fi admis, cu casarea integrală a

deciziei instanței de apel și a hotărârii primei instanțe, cu pronunțarea unei noi

hotărâri de respingere a acțiunii ca fiind depusă cu omiterea termenului de

prescripție.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul

civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție

decide:

Se admite recursul declarat de Банк „Национальная Факторинговая

Компания” Закрытое Акционерное Общество, reprezentată de avocatul Angela

Capmoale.

12

Se casează integral decizia din 11 februarie 2020 a Curții de Apel Chișinău

și hotărârea din 31 mai 2019 a Judecătoriei Chișinău sediul Buiucani, în cauza

civilă la cererea de chemare în judecată a lui Nicolae Triboi împotriva

Банк „Национальная Факторинговая Компания” Закрытое Акционерное

Общество cu privire la încasarea datoriei, a penalităților și a cheltuielilor de

judecată, și se emite o hotărâre nouă prin care:

Se respinge cererea de chemare în judecată a lui Nicolae Triboi împotriva

Банк „Национальная Факторинговая Компания” Закрытое Акционерное

Общество cu privire la încasarea datoriei, a penalităților și a cheltuielilor de

judecată.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței, Ala Cobăneanu

judecătorul

Judecătorii Iurie Bejenaru

Dumitru Mardari

Mariana Pitic

Nicolae Craiu

13