Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 02.06.2021
casat

2ra-722/21 — repararea prejudiciului material

HOTĂRÂRE
02.06.2021
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
repararea prejudiciului material
Temei legal
temeiurile inadmisibilitatii recursului
Citează această cauză
2ra-722/21 — repararea prejudiciului material (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 2ra-722/2021 prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. Ig. Pulbere) instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Papahol, V. Sîrbu, V. Buhnaci) ÎNCHEIERE 02 iunie 2021 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele completului, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Turculeț Iurie, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Boldurescu Gheorghe împotriva lui Turculeț Iurie privind repararea prejudiciului, împotriva deciziei din 11 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, și deciziei suplimentare din 20 ianuarie 2021 a Curții de Apel Chișinău, c o n s t a t ă: La data de 31 mai 2019, Boldurescu Gheorghe s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva lui Turculeț Iurie prin care a solicit încasarea prejudiciului cauzat în valoare de 5850 MDL.

În motivarea cererii de chemare în judecată a indicat că, la 12 decembrie 2018 a contactat telefonic pârâtul Turculeț Iurie, numărul de contact al căruia a fost găsit pe o platformă națională de anunțuri (www.999.md). Menționează că din anunțul plasat, Turculeț Iurie se ocupă cu programarea telecomenzilor pentru porți și rolete electrice. A relevat că în urma discuțiilor cu pârâtul, acesta a fost de acord să seteze telecomanda cu ajutorul căreia să poată fi închise și deschise două porți electrice și o roletă electrică. A susținut că, în urma programării telecomenzii care trebuia s-a deschidă/închidă roleta electrică și care funcționa în regim normal, imediat după deschiderea roletei, atunci când a fost apăsat butonul care să o oprească, roleta nu a reacționat, astfel aceasta s-a deschis în continu fără să se oprească la momentul potrivit după cum trebuia, cauzând un defect, care a dat naștere unei pagube considerabile în sumă totală de 5850 MDL.

A indicat reclamantul că, prejudiciul cauzat se demonstrează prin actul lucrărilor efectuate eliberat de către compania „Servalux” SRL, cea care a înlăturat defectele apărute în urma acțiunilor lui Turculeț Iurie. Consideră reclamantul că urmare a acestei situații a depistat că „meșterul” fie nu a programat corect telecomanda, fie nici nu avea cunoștință de cauza în astfel de programări. A mai menționat că până la intervenția pârâtului în vederea programării acesteia, roleta electrică cât și telecomanda cu care era manevrata, funcționa fără nici o defecțiune. A precizat că, urmare a depistării defectului cauzat de programarea necorespunzătoare a telecomenzii, pârâtul și-a recunoscut vina și a căzut de acord de a repara defecțiunea pe cont propriu, tot atunci, pe data de 12 decembrie 2018, pârâtul, a întocmit o recipisă pe care a și semnat-o în care a indicat că își asumă responsabilitatea să repare roleta electrică, ca aceasta să lucreze ca și înainte.

A invocat reclamantul Boldurescu Gheorghe că pârâtul Turculeț Iurie se eschivează până în prezent de la executarea obligațiilor asumate în baza recipisei, acesta fiind de negăsit, iar la apelurile telefonice nu răspunde. Susține reclamantul că, în vederea respectării procedurii prealabile, a expediat la data de 27 decembrie 2018 o somație către pârâtul Turculeț Iurie, aceasta nefiind recepționată. Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 20 februarie 2020, cererea de chemare în judecată înaintată de către Boldurescu Gheorghe împotriva lui Turculeț Iurie privind repararea prejudiciului, a fost respinsă ca neîntemeiată. La 03 martie 2020, reprezentantul apelantului Boldurescu Gheorghe, avocatul Burduniuc Victor, împuternicit în baza mandatului seria MA.

nr. 1468012 din 11 octombrie 2019, a depus apel împotriva hotărârii primei instanțe, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii primei instanțe, cu pronunțarea unei noi hotărâri privind admiterea acțiunii. Prin decizia din 11 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău a fost admis apelul declarat de Boldurescu Gheorghe, a fost casată hotărârea primei instanțe și a fost emisă o nouă hotărâre prin care acțiunea depusă de Boldurescu Gheorghe a fost admisă integral și a fost încasată din contul lui Turculeț Iurie în folosul lui Boldurescu Gheorghe suma de 5850 MDL cu titlu de prejudiciu cauzat. În susținerea soluție sale instanța de apel a relevat ca fiind corectă poziția părții apelante, potrivit căreia instanța de fond greșit a omis și nu a dat aprecierea cuvenită și corectă circumstanțelor de fapt existente și probelor prezentate de partea reclamantă.

A mai conchis instanța de apel că prima instanță greșit a dat apreciere recipisei întocmite de către Turculeț Iurie, prin care ultimul, și-a asumat responsabilitatea să repare roleta electrică, astfel, se constată recunoașterea de către pârât a vinei și acordul acestuia să repare prejudiciul cauzat. În contextul pretențiilor înaintate în acțiune instanța de apel a reținut că, în cadrul ședinței de judecată în instanța de apel, Colegiul, audiind partea intimată, a constatat că, ultimul recunoaște recipisa întocmită la data de 12 decembrie 2018, însă acesta a precizat că este gata să repare doar comutatorul de limită superioară, nu și alte detalii ale roletei. Instanța de apel a conchis asupra faptului că, de către intimatul Turculeț Iurie nu a fost dovedit faptul că de către el a fost deteriorat doar comutatorul de limită superioară, iar, conform recipisei anexate la materialele cauzei (f.d.

4), acesta și-a luat angajamentul să repare roleta din contul său. 2 Reieșind din cele constatate, Colegiul a ajuns la concluzia că cererea de apel înaintată de Boldurescu Gheorghe este întemeiată, dat fiind faptul că, instanța de apel a stabilit cu certitudine legătura de cauzalitate dintre acțiunile intimatului Turculeț Iurie și prejudiciul pretins de către apelant. Instanța de apel a notat că, instanța de fond greșit a concluzionat că, cererea de chemare în judecată înaintată de către Boldurescu Gheorghe necesită a fi respinsă ca neîntemeiată. Astfel, Colegiul instanțe de apel, conchide asupra temeiniciei cererii de apel și necesitatea admiterii acestuia.

Mai mult ca atât, se evidențiază și faptul că, contrar prevederilor art. 118 alin. (1) CPC, care stabilește expres că, fiecare parte trebuie să dovedească circumstanțele pe care le invocă drept temei al pretențiilor și obiecțiilor sale dacă legea nu dispune altfel, Turculeț Iurie nu a prezentat probe care ar confirma că, în urma acțiunilor întreprinse, acesta a deteriorat doar comutatorul de limită superioară, astfel nu a demonstrat că prejudiciul solicitat de către reclamant/apelant este în exces.

Din considerentele descrise și având în vedere aprecierea greșită a stării de fapt, cu aplicarea incorectă a normelor de drept material de către instanța de fond, care s-a soldat cu adoptarea unei soluții incorecte de respingere a cererii de chemare în judecată înaintată de Boldurescu Gheorghe către Turculeț Iurie, Colegiul ajunge la concluzia de a admite apelul declarat, a casa hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 20 februarie 2020, cu pronunțarea unei noi hotărâri, de admitere integrală a pretențiilor. La 17 noiembrie 2020, reprezentantul apelantului Boldurescu Gheorghe, avocatul Burduniuc Victor a depus cerere de emitere a deciziei suplimentare privind recuperarea cheltuielilor de asistență juridică, suportate la judecarea cauzei în instanța de fond.

Prin decizia suplimentară din 20 ianuarie 2021 a Curții de Apel Chișinău, s-a admis cererea reprezentantului apelantului Boldurescu Gheorghe, avocatul Burduniuc Victor privind emiterea unei decizii suplimentare. S-a încasat de la Turculeț Iurie în beneficiul lui Boldurescu Gheorghe cheltuielile de judecată legate de plata pentru asistența juridică în instanța de fond în suma de 1000 MDL. În rest, cu privire la (suma de excedă) suma de 1000 MDL ce se pretinde a fi încasată, instanța o considerat-o neîntemeiată.

La 12 martie 2021 pin intermediul oficiului poștal Turculeț Iurie a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând a fi considerat ca fiind depusă în termen cererea de recurs, casarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 11 noiembrie 2020, prin care s-a admis cererea de apel și s-a adoptat o nouă hotărâre potrivit căreia s-a admis cererea de chemare în judecată înaintată de Boldurescu Gheorghe împotriva lui Turculeț Iurie, fiind încasat din contul lui Turculeț Iurie în folosul lui Boldurescu Gheorghe suma de 5850 MDL cu titlu de prejudiciu cauzat, și casarea deciziei suplimentare a Curții de Apel Chișinău din 20 ianuarie 2021, prin care s-a dispus încasarea de la Turculeț Iurie în beneficiul cet.

Boldurescu Gheorghe cheltuieli de judecată în sumă de 1000 MDL, cu menținerea hotărârii primei instanțe. În motivarea recursului a indicat că, nu este de acord cu decizia instanței de apel, deoarece la examinarea prezentului litigiu instanța de apel eronat a interpretat 3 legea, eronat a aplicat analogia prevederilor CEDO, și prin urmare a pronunțat o hotărâre ilegală, neîntemeiată șu nemotivată. Instanța de apel a examinat unilateral cauza și nu a criticat în nici un fel argumentele primei instanțe. Prin notificarea din 08 aprilie 2021, Curtea Supremă de Justiție în conformitate cu art. 439 alin. (2) CPC a expediat intimatului Boldurescu Gheorghe copia recursului și la înștiințat despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia.

Prin referința depusă prin intermediul poștei electronice colegiul.civil.@csj.md la 25.04.2021, recepționată de CSJ la data de 26.04.2021 și înregistrată sub nr.2078, avocatul Burduniuc Victor în interesele lui Boldurescu Gheorghe a solicitat respingerea cererii de recurs depusă de Turculeț Iurie privind casarea Deciziei Curții de Apel Chișinău din 11 noiembrie 2020 și deciziei suplimentare a Curții de Apel Chișinău din 20 ianuarie 2021. În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel.

Materialele dosarului atestă că, decizia Curții de Apel Chișinău din 11 noiembrie 2020 nu a fost recepționată de recurentul Turculeț Iurie, iar potrivit scrisori de însoțire (f.d.102) din data 18.02.2021, în adresa participanților la proces a fost expediată copia deciziei suplimentare a Curții de Apel Chișinău din 20 ianuarie 2021, iar dovada legală de recepționare a acesteia de către recurent la materialele dosarului lipsește. Din acest motiv, Colegiul consideră că, recursul declarat la 12 martie 2021, prin intermediul oficiului poștal, de către Turculeț Iurie este în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC. Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Turculeț Iurie nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC. 4 Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC. Astfel, în sensul dat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudența sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ține să menționeze că potrivit jurisprudenței CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Asito vs Republica Moldova, 10 iulie 2010, Meyer vs Germania, 22 martie 2016), însă motivele recursului, invocate în speță sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, care au fost apreciate corespunzător. Astfel, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Turculeț Iurie ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), 433 lit. a) și 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție,- d i s p u n e: Recursul declarat de Turculeț Iurie se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Tamara Chișca-Doneva Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2022-04-13
0,93
2ra-214/22 — repararea prejudiciului material si moral
Dosarul nr. 2ra-214/22 2-21013774-01-2ra-17022022 prima instanță: Judecătoria Orhei, sediul central – S. Lazari instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – N. Budăi, V. Mihaila, Iu. Cotruță ÎNCHEIERE 13 aprilie 2022 mun. Chișinău Colegiul c
CSJ 2021-05-19
0,93
2ra-315/21 — repararea prejudiciului material si moral
Dosarul nr. 2ra-315/2021 prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul central (jud. Al. Arhip) instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. A. Panov, L. Pruteanu, I. Țurcan) ÎNCHEIERE 19 mai 2021 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial ş
CSJ 2021-05-12
0,93
2ra-683/21 — constatarea încălcării dreptului
Dosarul nr. 2ra-683/2021 prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. A. Ciubotaru) instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. N. Budăi, Iu. Cotruță, V. Mihailă) ÎNCHEIERE 12 mai 2021 mun. Chişinău Colegiul civil, comercia
CSJ 2021-06-16
0,93
2ra-117/21 — constatarea încălcării dreptului
Dosarul nr. 2ra-117/2021 prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. L. Lavric) instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A.Panov, L. Pruteanu, I. Țurcan) DECIZIE 16 iunie 2021 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi
CSJ 2023-01-11
0,93
2ra-1333/22 — cu privire la incasarea datoriei
Dosarul nr. 2ra-1333/22 2-19185045-01-2ra-20092022 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru – D. Tricolici Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – M. Guzun, V. Buhnaci, V. Sîrbu ÎNCHEIERE 11 ianuarie 2023 mun. Chișinău Colegi
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă