2ra-837/21 — cu privire la partajarea bunurilor proprietate comuna in devalmasie a sotilor

Dosarul nr. 2ra-837/21

Prima instanță: Judecătoria Criuleni sediul central (jud. S. Caraman)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. V. Sîrbu, V. Buhnaci, D. Dulghieru)

ÎNCHEIERE

2 iunie 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Dumitru Mardari

Mariana Pitic

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Andrei

Roșca

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a lui Andrei Roșca împotriva

Elenei Roșca cu privire la partajarea bunurilor proprietate comună în devălmășie a

soților

împotriva deciziei din 10 februarie 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin care

a fost respins apelul declarat de Andrei Roșca și menținută hotărârea din

20 octombrie 2020 a Judecătoriei Criuleni sediul central, prin care acțiunea a fost

respinsă

constată:

La 4 ianuarie 2019, Andrei Roșca a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Elenei Roșca cu privire la partajarea bunurilor proprietate comună în

devălmășie a soților.

În motivarea acțiunii a invocat că la 24 aprilie 1999 a încheiat căsătoria cu

Elena Roșca în Primăria sat. Cimișeni, care a fost trecută în registrul actelor de stare

civilă sub nr. 5.

A comunicat că din anul 2006, când se afla în căsătorie cu pârâta, starea lui de

sănătate a început să se înrăutățească, iar din anul 2007 a devenit XXXXX.

În anul 2012 XXXXX.

A relatat că din anul 2010 pârâta a plecat peste hotarele țării, revenind foarte

rar acasă, copiii comuni rămânând în grija lui, oferindu-le toate condițiile de trai din

XXXXX pe care o primea de la stat. Elena Roșca trimitea bani, dar foarte puțini,

care nu ajungeau nici pentru serviciile comunale.

În luna decembrie 2017, Elena Roșca a luat copiii de la el și în luna ianuarie

2018, a înaintat în instanța de judecată o cerere cu privire la desfacerea căsătoriei,

care a fost admisă.

1

Astfel, dânsul a rămas singur, fără ajutor și cu o pensie în sumă de 718,44 de

lei.

A subliniat că, fără ca dânsul să cunoască, Elena Roșca, la 21 noiembrie 2014,

a încheiat cu BC „Moldova-Agroindbank” SA un contract de depozit bancar, unde

depozita banii câștigați în stăinătate în timpul căsătoriei.

A considerat că scopul pârâtei era de a ascunde banii de el, pentru a se folosi

de aceștea doar ea, dar nu familia, ca ulterior, să înainteze cerere de desfacere a

căsătoriei.

În timpul căsătoriei nu a fost încheiat niciun contract matrimonial, raporturile

patrimoniale fiind ghidate de regimul legal al bunurilor soților, existând comunitate

de bunuri.

Astfel, banii depozitați și acumulați la bănci până la data intrării în vigoare a

hotărârii judecătorești privind desfacerea căsătoriei din 25 mai 2018, în conformitate

cu legislația, le aparțin cu drept de proprietate comună în devălmășie dânsului și

pârâtei, deja au fost depuse numai pe numele ultimei.

Și-a întemeiat pretențiile în baza dispozițiilor art. 60, 61, 74, 79, 82, 83, 84

Codul familiei, art. 85, 90, 94, 166-167 CPC.

A solicitat admiterea acțiunii, partajarea sumelor de bani depozitate de Elena

Roșca la băncile Republicii Moldova, încasarea de la Elena Roșca în beneficiul lui

a sumei atribuite și a cheltuielilor de judecată.

La 11 martie 2020, Andrei Roșca a depus cerere de concretizare a pretențiilor

din acțiune, prin care a solicitat de a fi împărțite egal, a câte 1/2 fiecăruia, sumele

depozitate de către Elena Roșca în băncile Republicii Moldova și dobânzile aferente

contractelor, precum și încasarea de la Elena Roșca în beneficiul lui a sumei de

526,85 de euro și cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea din 20 octombrie 2020 a Judecătoriei Criuleni sediul central, a

fost respinsă acțiunea ca fiind neîntemeiată.

Prin decizia din 10 februarie 2021 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins

apelul declarat de Andrei Roșca și menținută hotărârea primei instanțe.

Întru consolidarea soluției adoptate, instanțele de judecată ierarhic inferioare

au reținut că, la caz, este valabilă prezumția acordului lui Andrei Roșca la efectuarea

actelor de dispoziție asupra mijloacelor bănești ridicate de la instituția bancară de

către Elena Roșca, dat fiind faptul că sumele bănești din contul de depozit bancar,

au fost ridicate la 24 august 2017, când părțile se aflau în căsătorie, iar Andrei Roșca

nu a prezentat instanței probe pertinente și concludente, care să răstoarne prezumția

dată, respectiv, nu a demonstrat faptul că mijloacele bănești ridicate de către Elena

Roșca au fost utilizate doar în interesele personale ale ultimei, în detrimentul

intereselor familiei.

La 12 aprilie 2021, prin intermediul oficiului poștal, Andrei Roșca a declarat

recurs împotriva deciziei din 10 februarie 2021 a Curții de Apel Chișinău, solicitând

admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii primei instanțe,

cu emiterea unei noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii, precum și încasarea de

la intimată în beneficiul lui a cheltuielilor de judecată suportate în prima instanță, în

instanța de apel și în instanța de recurs.

2

În susținerea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel,

considerând-o neîntemeiată și pasibilă de a fi casată.

A remarcat că sunt ilegale argumentele instanțelor de judecată ierarhic

inferioare reținute ca temei de respingere a acțiunii, deoarece în anul 2017, când

ultima a extras banii și dobânda bancară din contul de depozit bancar, dânșii nu mai

locuiau împreună.

La fel, a evidențiat că nu a semnat niciun acord privind deschiderea conturilor

bancare, precum și/sau ridicarea banilor din cont.

Prima instanță și instanța de apel au interpretat eronat legea și nu au aplicat

legea care trebuia să fie aplicată.

Or, dânsul a demonstrat faptul că nu cunoștea despre conturile bancare ale

intimatei, despre depunerile cu privire la depozitul bancar și despre faptul că Elena

Roșca venise în Republica Moldova.

Instanța de apel nu a luat în considerație și nu a motivate decizia recurată, prin

prisma prevederilor art. 19 Codul familiei.

Astfel, instanța de judecată la emiterea hotărârii contestate s-a bazat pe

presupuneri, fără a lua în considerare probele și argumentele aduse și prezentate la

dosar.

La 20 aprilie 2021, în adresa Elenei Roșca a fost expediată copia cererii de

recurs depusă de Andrei Roșca, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii

referinței, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoțire anexată la materialele

dosarului (f. d. 209).

Până la data stabilită pentru examinarea chestiunii privind admisibilitatea

recursului, în adresa Curții Supreme de Justiție nu a parvenit referința prin care Elena

Roșca să-și expună poziția față de temeiurile recursului.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de

2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede

altfel.

Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în

adresa părților la 17 martie 2021, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoțire

(f. d. 194), însă careva date care ar confirma recepționarea acesteia de către recurent

la materialele dosarului lipsesc.

Astfel, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale și a declarat

recursul la 12 aprilie 2021 în termenul legal.

Examinând temeiurile recursului declarat de Andrei Roșca, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție consideră recursul drept inadmisibil din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces

sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate

la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în

3

care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul

în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța

judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la

art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Andrei Roșca, nu se încadrează

în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul

recurentului cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie

temei de casare a deciziei contestate.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii a II-a are

caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Distinct de aceste constatări, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție precizează că, în contextul

normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII CPC, instanța de

recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de

apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența

probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței

de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) CPC, instanța de recurs poate interveni în materia

probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că instanța de apel a

apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a

probelor stabilite în art. 130 CPC, însă, din recursul declarat nu rezultă argumentul

privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în

jurisprudența sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 din Convenția

Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că

nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs,

întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva

sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza

Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie

1995, nr. 26561/1995).

4

În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție conchide că recursul declarat

de Andrei Roșca urmează a fi considerat ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 433 lit. a), 440 alin. (1) CPC, completul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Andrei Roșca.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Dumitru Mardari

Mariana Pitic

5