ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 19.05.2021

2r-204/21 — încasarea datoriei

HOTĂRÂRE
19.05.2021
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
încasarea datoriei
Temei legal
termenul de declarare a apelului
RĂSFOIEȘTE: Curtea Supremă de Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
2r-204/21 — încasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 2r-204/2021

prima instanță: Judecătoria Căușeni, sediul central (jud. A. Costiuc)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Panov, I. Secrieru, V. Cotorobai)

19 mai 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

examinând recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Locuința

Confortabilă”, reprezentată de avocatul Andrian Cotună,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere

Limitată „Locuința Confortabilă” împotriva Veronicăi Dormenco cu privire la încasarea

datoriei și compensarea cheltuielilor de judecată,

împotriva încheierii din 28 ianuarie 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost

respinsă cererea depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Locuința Confortabilă”

privind repunerea în termen a apelului și a fost restituită ultimei cererea de apel ca fiind

depusă în afara termenului legal,

c o n s t a t ă:

La 02 aprilie 2019 SRL „Locuința Confortabilă” a depus cerere de chemare în

judecată împotriva Veronicăi Dormenco prin care a solicitat încasarea datoriei pentru

serviciile locativ-comunale, în sumă totală de 2175,42 de lei, dobânda de întârziere în

sumă de 63,05 de lei și compensarea cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea din 23 octombrie 2019 a Judecătoriei Căușeni, sediul central, acțiunea

depusă de SRL „Locuința Confortabilă” a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.

La 03 decembrie 2019, prin intermediul oficiului poștal, SRL „Locuința

Confortabilă”, reprezentată de avocatul Andrian Cotună, a depus cerere de apel împotriva

hotărârii Judecătoriei Căușeni, sediul central din 23 octombrie 2019, solicitând repunerea

în termen a apelului și admiterea acestuia, casarea hotărârii primei instanțe și emiterea unei

noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii.

În motivarea cererii de repunere în termen a apelului a indicat că nu a fost citată

pentru ședința de judecată, nu i s-a comunicat despre transferarea acțiunii din procedură

scrisă în procedură generală și nu i s-a comunicat în termenul legal actul judecătoresc

pronunțat, dispozitivul hotărârii fiindu-i remis de instanță abia la data de 20 noiembrie

2019, pe care l-a recepționat la 28 noiembrie 2019.

1

Prin încheierea din 11 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă cererea de

repunere în termen a apelului declarat de SRL „Locuința Confortabilă”, cu restituirea

cererii de apel ca fiind depusă în afara termenului legal.

La 22 iunie 2020, SRL „Locuința Confortabilă”, reprezentată de avocatul Andrian

Cotună, a declarat recurs împotriva încheierii instanței de apel din 11 iunie 2020.

Prin decizia din 22 iulie 2020 a Curții Supreme de Justiție a fost admis recursul

declarat de SRL „Locuința Confortabilă”, a fost casată încheierea din 11 iunie 2020 a

Curții de Apel Chișinău, cu restituirea cauzei în Curtea de Apel Chișinău pentru examinare

de la faza primirii cererii de apel.

Prin încheierea din 28 ianuarie 2021 a Curții de Apel Chișinău a fost respinsă cererea

de repunere în termen a apelului declarat de SRL „Locuința Confortabilă” și restituită

cererea de apel ca fiind depusă în afara termenului legal.

La 11 februarie 2021 SRL „Locuința Confortabilă”, reprezentată de avocatul

Andrian Cotună, a declarat recurs împotriva încheierii instanței de apel din 28 ianuarie

2021, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii contestate cu soluționarea prin

decizie a problemei respective prin repunerea în termenul de declare a apelului, sau

restituirea cauzei în Curtea de Apel Chișinău pentru examinarea apelului de la faza

primirii acestuia.

În motivarea recursului a indicat că nu este de acord cu încheierea instanței de apel,

deoarece instanța nu a examinat în mod efectiv argumentele apelantului expuse în cererea

de apel, invocând fără temei faptul că rezultatul ședinței fiind plasat pe pagina electronică

oficială a instanței de fond, cât și faptul că partea reclamantă a dat dovadă de neglijență.

Contrar celor invocate de instanța de apel, prima instanță nu a publicat dispozitivul

hotărârii judecătorești adoptate la 23 octombrie 2018, decât la data de 18 decembrie 2019,

practic peste 2 luni de la pronunțarea acestuia.

A susținut că instanța de apel nu a înlăturat omisiunea procedurală reclamată de

instanța de recurs, și anume lipsa înregistrării audio a ședinței de judecată din 23

octombrie 2019, din care să rezulte cine din părți au fost prezente și cui i s-a înmânat

dispozitivul hotărârii, or termenul a fost omis nu din circumstanțe imputabile însăși

reclamantului, dar din cauza primei instanțe.

În conformitate cu art. 425 Codul de procedură civilă, termenul de declarare a

recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii.

Din materialele cauzei rezultă că încheierea Curții de Apel Chișinău din 28 ianuarie

2021 a fost expediată părților prin intermediul adresei electronice la 03 februarie 2021.

Astfel, recursul declarat de SRL „Locuința Confortabilă”, reprezentat de avocatul

Andrian Cotună la 11 februarie 2021 este depus în termen.

În conformitate cu art. 426 alin. (3) Cod de procedură civilă, recursul împotriva

încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza

copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs,

fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat și care urmează

a fi respins cu menținerea încheierii instanței de apel din următoarele considerente.

În conformitate cu prevederile art. 427 lit. a) Cod de procedură civilă, instanța de

recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul

și să mențină încheierea.

2

În conformitate cu art. 362 alin. (1) CPC, termenul de declarare a apelului este de 30

de zile de la data pronunțării dispozitivului hotărârii, dacă legea nu prevede altfel.

În conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. b) Codul de procedură civilă, instanța de apel

restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelul a fost depus în afara termenului legal, iar

apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanța de apel a refuzat să efectueze

repunerea în termen.

Din materialele cauzei rezultă că, prin hotărârea din 23 octombrie 2019 a Judecătoriei

Căușeni, sediul central a fost respinsă acțiunea depusă de SRL „Locuința Confortabilă” ca

fiind neîntemeiată.

De asemenea, din materialele dosarului rezultă că SRL „Locuința Confortabilă” a

cunoscut despre existența cauzei date, avînd calitatea de reclamant pe dosar și totodată

fiind înștiințat legal despre ședințele de judecată în prima instanță, fapt confirmat prin

avizele de recepție a scrisorii (f.d. 43, 45, 64). La fel, rezultă că informația despre ședințele

de judecată și rezultatul acestora a fost publicat și pe pagina web a instanței de fond,

inclusiv informația despre respingerea acțiunii (f.d. 99-102).

La 03 decembrie 2019, prin intermediul oficiului poștal, SRL „Locuința

Confortabilă” a depus cerere de apel motivată, împotriva hotărârii primei instanțe din 023

octombrie 2019, solicitând totodată și repunerea în termenul de declarare a apelului,

admiterea acestuia, casarea hotărârii primei instanțe și emiterea unei noi hotărâri cu privire

la admiterea acțiunii.

Urmare, prin încheierea din 28 ianuarie 2021 a Curții de Apel Chișinău a fost

respinsă cererea cu privire la repunerea în termenul de declarare a apelului și a fost

restituită cererea de apel depusă de SRL „Locuința Confortabilă”, ca fiind depusă în afara

termenului legal.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

consideră că, încheierea recurată este adoptată în conformitate cu normele Codului de

procedură civilă, care reglementează acțiunile instanței la faza respectivă a procesului și cu

aprecierea completă a tuturor probelor și a circumstanțelor referitoare la termenul de

declarare apelului.

Actele cauzei denotă faptul că, dispozitivul hotărârii primei instanțe a fost pronunțat

la 23 octombrie 2019.

Astfel, termenul de declarare a apelului în baza art. 362 alin. (1) CPC este de 30 de

zile de la pronunțarea dispozitivului hotărârii și a început să curgă de la 24 octombrie

2019, ziua imediat următoare datei pronunțării dispozitivului hotărârii contestate și a

expirat la 22 noiembrie 2019, însă cererea de apel a fost depusă de către SRL „Locuința

Confortabilă” la 03 decembrie 2019, adică peste termenul de 30 de zile.

Prin urmare, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție conchide că, apelul a fost declarat de către SRL „Locuința

Confortabilă” în afara termenului stabilit de lege, solicitând repunerea în termen.

În conformitate cu art. 362 alin. (3) CPC, repunerea în termen de apel se face de către

instanța de apel în cazurile și în ordinea prevăzute de art.116.

În conformitate cu art. 116 alin. (1) și (3) CPC, persoanele care, din motive

întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen

de către instanță. La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc

imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a

3

fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documente respective

etc.).

Astfel, instanța de recurs reiterează că, termenul de declarare a apelului poate fi

restabilit dacă persoanele îndreptățite prezintă probe veridice, ce ar confirma

imposibilitatea declarării apelului în termen.

În acest context, nu pot constitui drept motiv întemeiat de omitere a termenului de

declarare a apelului afirmațiile reprezentantului recurentului precum că, apelantul a omis

termenul din motive întemeiate și anume faptul că nu au fost prezenți la pronunțarea

dispozitivului hotărârii și nu au primit copia dispozitivului în decurs de 5 zile, instanța de

fond a expediat dispozitivul hotărârii peste 32 de zile de la pronunțare, adică peste

termenul de declarare a apelului, motiv din care a omis termenul de atac al hotărârii primei

instanțe.

Or, art. 362 alin. (1) CPC într-o manieră certă și clară leagă termenul de 30 de zile de

contestare de la data pronunțării dispozitivului hotărârii, dar nu de la data recepționării

actului judecătoresc.

Totodată actele cauzei atestă că, dispozitivul hotărârii Judecătoriei Căușeni, sediul

Central a fost pronunțat la 23 octombrie 2019, în lipsa reprezentantului SRL „Locuința

Confortabilă”, care prin cerere a solicitat examinarea cauzei în absența sa (f.d. 38). Copia

dispozitivului hotărârii a fost remis în adresa SRL „Locuință Confortabilă” la 20

noiembrie 2019, fiind totodată publicat pe portalul instanței de judecată la 18 decembrie

2019.

La fel, instanța de apel just a respins și argumentul recurentului/apelant cu privire la

aceea că nu au fost prezenți la pronunțarea dispozitivului și nu le-a fost expediat în termen

de 5 zile copia dispozitivului hotărârii și că prima instanță le-a expediat dispozitivul

hotărîrii la 20 noiembrie 2019, deoarece argumentul dat nu constituie temei de repunere în

termen a apelului. Or, SRL „Locuința Confortabilă” fiind persoană juridică, dispunând de

serviciu juridic, cunoscând termenul de atac al unei hotărâri judecătorești și efectele

nerespectării acestui termen, urma să asigure depunerea cererii în termen de 30 de zile, cu

atât mai mult că dînșii au depus acțiunea în judecată și ulterior au depus explicații scrise

solicitând totodată examinarea cauzei în lipsa lor, ceea ce denotă cu certitudine că a

cunoscut despre derularea cauzei civile.

Mai mult, în conformitate cu art. 102 alin. (41) CPC, participanții la proces înștiințați

legal o dată nu pot invoca necitarea lor pentru efectuarea actelor de procedură la o dată

ulterioară.

În acest context, nu pot constitui drept motiv întemeiat de omitere a termenului de

declarare a apelului afirmațiile reprezentantului recurentului precum că la nu au știut

despre data pronunțării dispozitivului hotărârii primei instanțe.

Instanța de recurs mai reține că, acțiunile recurentului privind declararea apelului la

03 decembrie 2019 nu constituie decât o ignorare de către acesta a respectării drepturilor și

obligațiilor procedurale, în condițiile în care art. 56 alin. (3) și 61 alin.(1) CPC obligă

părțile să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. Or, la caz, se reține

că SRL „Locuința Confortabilă” odată ce a depus acțiune în judecată, a cunoscut despre

examinarea cauzei și urma să depună diligența necesară pentru a se informa de mersul

dosarului și a depune cererea de apel în termenul stabilit de lege.

4

Astfel, reclamantul SRL „Locuința Confortabilă” nu și-a realizat dreptul procedural

privind exercitarea căii de atac - apelul în interiorul termenului legal, fapt corect reținut, în

esență, de instanța de apel.

În consecință, Colegiul reiterează că instanța de apel corect a ajuns la concluzia de

restituire a cererii de apel ca fiind depusă în afara termenului legal.

Soluția instanței de apel este compatibilă cu respectarea garanțiilor unui proces

echitabil, în sensul prevederilor art. 6 § 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea

Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, în condițiile când părțile au obligația de

a-și exercita drepturile procedurale cu bună credință și în termen.

Or, în conformitate cu art. 27 alin.(1) Codul de procedură civilă, disponibilitatea în

drepturi se afirmă în posibilitatea participanților la proces, în primul rând a părților, de a

dispune liber de dreptul subiectiv material sau de interesul legitim supus judecății, precum

și de a dispune de drepturile procedurale, de a alege modalitatea și mijloacele procedurale

de apărare.

În consecință, Colegiul consideră că argumentele invocate în cererea de recurs, indică

direct la nerespectarea de către apelantul-recurent a drepturilor sale procedurale și

eschivarea de la îndeplinirea actelor de procedură, în măsura stabilită de normele de drept

procedural și nu pot fi acceptate de către instanța de recurs în vederea casării actului

judecătoresc contestat.

Din considerentele enunțate și având în vedere faptul că încheierea instanței de apel

este întemeiată și legală, iar criticele invocate de către recurent sunt nejustificate, Colegiul

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la

concluzia de a respinge recursul și de a menține încheierea instanței de apel.

În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 Codul de procedură civilă, Colegiul civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d e c i d e:

Se respinge recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Locuința

Confortabilă”, reprezentată de avocatul Andrian Cotună.

Se menține încheierea din 28 ianuarie 2021 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă,

la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Locuința

Confortabilă” împotriva Veronicăi Dormenco cu privire la încasarea datoriei și

compensarea cheltuielilor de judecată.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței,

judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2020-07-22
0,98
2r-317/20 — Încasarea datoriei
Dosarul nr. 2r-317/20 Prima instanță: Judecătoria Căuşeni, sediul Central, judecător A. Costiuc Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, judecători M. Anton, O. Cojocaru, V. Cotorobai DECIZIE 22 iulie 2020 mun. Chişinău Colegiul Civil, Co
CSJ 2020-06-17
0,95
2rc-63/20 — Încasarea datoriei
Dosarul nr. 2rc-63/20 Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Centru, judecător L. Bagrin Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, judecători I. Secrieru, V. Mihaila, Iu. Cotruţă DECIZIE 17 iunie 2020 mun. Chişinău Colegiul Civil, Co
CSJ 2021-07-21
0,95
2r-467/21 — cu privire la încasarea datoriei, a dobânzii de întârziere și a cheltuielilor de judecată
Dosarul nr. 2r-467/21 Prima instanţă: Judecătoria Orhei sediul Șoldănești (jud. N. Chirilov) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. A. Panov, L. Pruteanu, I. Țurcan) DECIZIE 21 iulie 2021 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi
CSJ 2020-01-29
0,95
2rc-3/20 — privind incasarea datoriei si a cheltuielilor de judecata, si actiunea reconventionala a SRL Apartament Confortabil vs SRL Proterm Grup privind recalcularea datoriei si obligarea remedieri viciilori
Dosarul nr.2rc-3/20 Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Centru, jud. - L. Bagrin Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău, jud. - N. Simciuc, O. Cojocaru, Iu. Cotruţă ÎNCHEIERE 29 ianuarie 2020 mun. Chişinău Colegiul civil, comerc
CSJ 2022-04-13
0,94
2r-127/22 — încasarea datoriei
Dosarul nr.2r-127/22 2-20111026-01-2r-22022022 Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Centru (jud. O. Dvornic) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. V. Sîrbu, D. Dulghieru, V. Buhnaci) DECIZIE 13 aprilie 2022 mun. Chişinău C
Sursă