Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 12.05.2021
inadmisibil

2ra-562/21 — încasarea cheltuielilor de judecată

HOTĂRÂRE
12.05.2021
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
încasarea cheltuielilor de judecată
Temei legal
temeiurile declarării recursului
Citează această cauză
2ra-562/21 — încasarea cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 2ra-562/21 Prima instanță: Judecătoria Edineț, sediul Briceni (jud. A. Andronache) Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (jud. D. Corolevschi, D. Stănilă, E. Bejenaru) ÎNCHEIERE 12 mai 2021 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii Dumitru Mardari Mariana Pitic examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Maxim Ixari, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de către Adrian Gudumac împotriva lui Maxim Ixari cu privire la încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei din 08 octombrie 2020 a Curții de Apel Bălți, prin care a fost respins apelul declarat de către Maxim Ixari, reprezentat de către avocatul Vasile Martin și a fost menținută hotărârea din 12 iunie 2019 a Judecătoriei Edineț, sediul Briceni, constată: La 08 aprilie 2019 Adrian Gudumac a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Maxim Ixari cu privire la încasarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, la 07 februarie 2017 pârâtul, prin intermediul reprezentantului său, avocatul Vasile Martin, a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului orășenesc Cupcini, Primăriei or. Cupcini și lui Adrian Gudumac cu privire la contestarea actelor administrative, prin care a solicitat anularea ca fiind ilegale a deciziilor Consiliului orășenesc Cupcini nr. 7/11- 1 „Cu privire la anularea deciziei nr. 4-11-06 din 30 aprilie 2015 privind repartizarea unui sector de teren pentru proiectarea construcției casei individuale de locuit lui Anatolie Ixari, xxxx în legătură cu starea materială grea” și nr. 7/12-1 din 21 iulie 2016 „Cu privire la repartizarea lui Adrian Gudumac a sectorului de teren cu suprafața de 600 m. p. situat în xxxx pentru construcția casei individuale de locuit”.

A menționat că, prin încheierea din 10 iulie 2018 a Judecătoriei Edineț, un capăt de cerere a fost scos de pe rol. A susținut că, prin hotărârea din 10 iulie 2018 a Judecătoriei Edineț, a fost respinsă acțiunea depusă de către Maxim Ixari ca fiind înaintată cu omiterea termenului de prescripție, iar prin decizia din 08 noiembrie 2018 a Curții de Apel Bălți, a fost respins apelul declarat de către Maxim Ixari, reprezentat de către avocatul Vasile Martin și a fost menținută hotărârea primei instanțe. A afirmat că, ulterior, prin încheierea din 20 martie 2019 a Curții Supreme de Justiție, a fost considerat inadmisibil recursul declarat de către Maxim Ixari. 1 A relevat că, în rezultatul examinării acestei cauze, a suportat cheltuieli de asistență juridică în sumă de 12 000 de lei, care urmează a fi încasate de la pârât.

A notat că, actele, care confirmă că, a achitat avocatului această sumă de bani, este bonul de plată nr. 640982 din 21 martie 2019, raportul privind activitatea avocatului, prin care este relatată lista detaliată a acțiunilor efectuate de avocat și timpul aferent acestora și copia actului de predare-primire din 21 martie 2019 a serviciilor prestate în baza contractului de asistență juridică nr. 208 din 07 martie 2017. A invocat că, pentru a se adresa cu prezenta cerere a fost nevoit să suporte cheltuieli suplimentare de asistență juridică în sumă de 2000 de lei conform bonului de plată nr. 640983 din 21 martie 2019, eliberat de avocat în temeiul contractului de asistență juridică nr. 341 din 21 martie 2019. A solicitat încasarea de la pârât a cheltuielilor de asistență juridică în sumă de 12 000 de lei, suportate în cadrul examinării cauzei civile la cererea de chemare în judecată depusă de către Maxim Ixari împotriva Consiliului orășenesc Cupcini, Primăriei or.

Cupcini și lui Adrian Gudumac cu privire la contestarea actelor administrative și a cheltuielilor de asistență juridică în sumă de 2000 de lei, suportate în cadrul prezentei cauze. Prin hotărârea din 12 iunie 2019 a Judecătoriei Edineț, sediul Briceni, a fost admisă acțiunea depusă de către Adrian Gudumac și au fost încasate de la Maxim Ixari în beneficiul lui Adrian Gudumac cheltuielile de asistență juridică în sumă de 12000 de lei, suportate în cadrul examinării cauzei civile la cererea de chemare în judecată cu privire la contestarea actului administrativ în prima instanță și în instanțele de apel și recurs (dosarul nr. 3-3/17), cheltuielile de asistență juridică în sumă de 2000 de lei și cheltuielile pentru citarea publică în sumă de 200 de lei.

La 12 noiembrie 2019 Maxim Ixari, reprezentat de către avocatul Vasile Martin, a declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând repunerea în termen și admiterea acestuia, casarea hotărârii primei instanțe și emiterea unei noi hotărâri cu privire la respingerea acțiunii. Prin încheierea din 02 ianuarie 2020 a Curții de Apel Bălți, a fost admisă cererea de repunere în termen depusă de către Maxim Ixari, reprezentat de către avocatul Vasile Martin și a fost repus Maxim Ixari în termenul de declarare a apelului. Prin decizia din 08 octombrie 2020 a Curții de Apel Bălți, a fost respins apelul declarat de către Maxim Ixari, reprezentat de către avocatul Vasile Martin și a fost menținută hotărârea primei instanțe.

Instanța de apel a reținut că, prima instanță a constatat cu certitudine că, interesele intimatului Adrian Gudumac în soluționarea litigiului între acesta și Maxim Ixari cu privire la contestarea actelor administrative au fost reprezentate de către avocatul Roman Crivenco în baza contractului de prestare a serviciilor nr. 208 din 07 martie 2017, fiind eliberat mandat. Reieșind din documentele prezentate, avocatul Roman Crivenco i-a acordat lui Adrian Gudumac asistență juridică timp de 97 ore 20 min., din care: 27 ore 20 min. - acordarea asistenței juridice și 60 ore – timpul utilizat pentru deplasarea din mun. Chișinău la ședințele de judecată din 2 or.Edineț și mun. Bălți.

Astfel, instanța de apel a relevat că, nu pot fi reținute argumentele invocate de către apelant în cererea de apel, acestea fiind neîntemeiate, declarative și neprobate prin careva probe pertinente și concludente, or, în conformitate cu art. 118 alin. (1) CPC, fiecare parte trebuie să dovedească circumstanțele pe care le invocă drept temei al pretențiilor și obiecțiilor sale dacă legea nu dispune altfel. La 15 ianuarie 2021, prin intermediul oficiului poștal, Maxim Ixari a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia și casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe. În motivarea recursului a indicat că, decizia instanței de apel și hotărârea primei instanțe sunt neîntemeiate și ilegale.

A menționat că, adresându-se în instanța de judecată, intimatul și reprezentantul său, intenționat și cu rea-voință, urmărind un scop meschin, au indicat greșit domiciliul său. A susținut că, el a locuit și locuiește pe adresa – yyyy. Astfel, a fost lipsit de posibilitatea de a participa la examinarea cauzei pentru a-și putea apăra drepturile și interesele personale, însă instanțele judecătorești nu au ținut cont de aceste circumstanțe importante. A afirmat că, analizând materialele cauzei civile, la cererea de chemare în judecată depusă de către el împotriva Consiliului orășenesc Cupcini, Primăriei or.Cupcini și lui Adrian Gudumac cu privire la contestarea actelor administrative, a constatat că, avocatul Roman Crivenco, din 14 ședințe de judecată în prima instanță și instanța de apel, a fost prezent doar la 4 ședințe de judecată.

A relevat că, reieșind din suma solicitată, avocatul Roman Crivenco și-a apreciat lucrul său de 1-1,5 ore la fiecare ședință de judecată cu 3000 de lei, ceea ce este o sumă exagerată și contravine art. 96 alin. (1) CPC. A notat că, în mandatul nr. 0915985 din 25 martie 2017 a fost stipulat contractul de asistență juridică nr. 208 din 07 martie 2017, pe cînd în prezenta cerere de chemare în judecată a fost indicat că, părțile contractului de asistență juridică nr.168 din 22 septembrie 2016 au stabilit un onorariu fix pentru fiecare etapă procesuală: prima instanță – 7000 de lei, instanța de apel – 3000 de lei și instanța de recurs – 2000 de lei, care în total constituie suma de 12000 de lei pentru întreaga cauză.

A declarat că, bonul de plată în sumă de 12000 de lei a fost scris și eliberat de către Roman Crivenco la 21 martie 2019, pentru serviciul acordat în calitate de avocat în anul 2017. Or, conform practicii judiciare, bonul de plată urmează a fi prezentat de parte sau de avocatul acesteia până la finalizarea examinării cauzei. A invocat că, tot la 21 martie 2019 avocatul Roman Crivenco a întocmit raportul de activitate în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de către el împotriva Consiliului orășenesc Cupcini, Primăriei or. Cupcini și lui Adrian Gudumac cu privire la contestarea actelor administrative, din care rezultă că, el ar fi utilizat în total 97 ore 20 min., fapt ce nu corespunde realității.

Or, avocatul a fost prezent doar la 4 ședințe de judecată, pentru care nu putea utiliza tocmai 60 ore pentru deplasări. 3 A mai invocat că, instanța de apel superficial a examinat apelul și neîntemeiat l-a respins, dând cîștig de cauză intimatului. Prin referința depusă la 17 martie 2021 Adrian Gudumac, reprezentat de către avocatul Roman Crivenco, a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil. În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel. Din materialele dosarului rezultă că, Curtea de Apel Bălți a expediat în adresa părților și a reprezentanții acestora copia deciziei contestate la 12 noiembrie 2020, iar la 18 noiembrie 2020 reprezentantul recurentului, avocatul Vasile Martin a recepționat-o (f. d. 164). Astfel, recursul declarat la 15 ianuarie 2021 este în termen.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil din următoarele motive. În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data și ora ședinței de judecată; c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a procesului; d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată; f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. 4 Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță din oficiu. În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) și (4). Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul declarat de către Maxim Ixari nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu denotă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat asupra deciziilor instanței de apel are caracter nedevolutiv și controlul judiciar se circumscrie doar asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se în exclusivitate doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează și faptul că, procedura admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție relevă că, conform jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Rebai și alții contra Franței, 25 februarie 1995), pe când în recursul declarat de către Maxim Ixari, asemenea aspecte nu se regăsesc. Astfel, din considerentele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Maxim Ixari ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție dispune: Recursul declarat de către Maxim Ixari se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii Dumitru Mardari Mariana Pitic 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2019-03-20
0,94
3ra-326/19 — contestarea actului administrativ.
Central, a fost scoasă de pe rol cererea de chemare în judecată a lui Ixari Maxim împotriva Consiliului or. Cupcini, r-nul Edineț, Primăriei or. Cupcini, r-nul Edineț și Gudumac Adrian cu privire la anularea deciziei Consiliului or. Cupcini
CSJ 2021-04-21
0,94
2ra-555/21 — cu privire la incasarea datoriei
Dosarul nr. 2ra-555/21 Prima instanţă: Judecătoria Edineț sediul central (jud. E. Pșenița) Instanţa de apel: Curtea de Apel Bălți (jud. A. Corcenco, D. Corolevschi, A. Toderaș) ÎNCHEIERE 21 aprilie 2021 mun. Chişinău Colegiul civil, comerci
CSJ 2024-08-21
0,94
3ra-627/23 — contestarea actului administrativ, obligarea initierii procedurii administrativ
Dosarul nr. 3ra-627/23 2-21104310-01-3ra-09062023 Prima instanță: Judecătoria Edineţ, sediul Central (N. Bobu) Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (St. Procopciuc, D. Corolevschi, D. Stănilă) Î N C H E I E R E 21 august 2024 mun. Chișină
CSJ 2021-10-13
0,93
2ra-986/21 — încasarea cheltuielilor de judecată
Dosarul nr. 2ra-986/21 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. C. Roșca) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. M. Guzun, I. Dutca, A. Malîi) DECIZIE 13 octombrie 2021 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de
CSJ 2021-11-03
0,93
2ra-1335/21 — repararea prejudiciului moral
Dosarul nr. 2ra-1335/21 Prima instanță: Judecătoria Edineț, sediul Central (jud. C. Prisăcari) Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (jud. S.Procopciu, E.Grumeza, N.Chircu) ÎNCHEIERE 03 noiembrie 2021 mun. Chișinău Colegiul civil, comercia
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă