2r-269/21 — incasarea datoriei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- incasarea datoriei
- Temei legal
- temeiurile declararii revizuirii
2r-269/21 — incasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2021)
Dosarul nr.2r-269/2021 prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud: V.Holban) instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud:A.Pahopol, R.Pulbere, O.Cojocaru) D E C I Z I E 12 mai 2021 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componență: Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru examinând recursul declarat de Victoria Repeșco, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată, cu valoare redusă, depusă de Societatea pe Acțiuni ,,Apă-Canal Chișinău” împotriva Victoriei Repeșco cu privire la încasarea datoriei și compensarea cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii din 16 februarie 2021 a Curții de Apel Chișinău, c o n s t a t ă : La 1 octombrie 2019, SA „Apă-Canal Chișinău” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Victoriei Repeșco, solicitând încasarea sumei de 7 535,38 de lei și a taxei de stat de 270 de lei.
În motivarea acțiunii, s-a indicat că, în baza contului personal nr. 19148, SA „Apă- Canal Chișinău” furnizează servicii publice de alimentare cu apă și de canalizare. Victoria Repeșco, este proprietara ap. nr. XXXXX și nu a achitat la timp și pe deplin consumul de apă potabilă, acumulând o datorie în sumă de 7 535,38 de lei pentru perioada noiembrie 2015 - august 2019. Toate încercările de soluționare a litigiului pe cale extrajudiciară nu au dat rezultate, deoarece Repeșco Victoria permanent s-a eschivat de a achita benevol datoria, iar la somația nr.05/4.1-05/486 din 19 septembrie 2019, nu au primit nici un răspuns. Prin hotărârea din 24 februarie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a admis cererea de chemare în judecată depusă de SA „Apă-Canal Chișinău” împotriva Victoriei Repeșco.
S-a încasat de la Victoria Repeșco în beneficiul SA „Apă-Canal Chișinău” suma datoriei pentru prestarea serviciilor în perioada noiembrie 2015 - august 2019, în mărime de 7 535,38 de lei și cheltuieli de judecată pentru taxa de stat în mărime de 270 de lei și citare publică în mărime de 155 de lei, în total suma de 7 960,38 de lei. La 6 mai 2020, Victoria Repeșco a declarat apel împotriva hotărârii din 24 februarie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, solicitând casarea ei. Prin decizia din 14 iulie 2020 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins apelul declarat de Victoria Repeșco și s-a menținut hotărârea din 24 februarie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru. Prin încheierea din 23 decembrie 2020 a Curții Supreme de Justiție recursul declarat de Victoria Repeșco s-a declarat inadmisibil.
La 1 februarie 2021 Victoria Repeșco a depus cerere de revizuire împotriva deciziei din 14 iulie 2020 a Curții de Apel Chișinău, invocând prevederile art.449 lit.b) Cod de procedură civilă. Prin încheierea din 16 februarie 2021 a Curții de Apel Chișinău s-a respins ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Victoria Repeșco împotriva deciziei din 14 iulie 2020 a Curții de Apel Chișinău. La 9 martie 2021 prin intermediul oficiului poștal, Victoria Repeșco a depus cerere de recurs împotriva încheierii din 16 februarie 2021 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate cu emiterea unei noi decizii de admitere a cererii de revizuire. În motivarea recursului Victoria Repeșco invocă că instanța de apel nu a aplicat legea care trebuia aplicată și a interpretat eronat legea.
Indică că, instanța de fond eronat a examinat litigiul dat ca cerere cu valoare redusă, fără citarea părților, astfel fiind privată de dreptul la un proces de judecată echitabil. Notifică că, prin examinarea acțiunii SA „Apă-Canal Chișinău” a fost lipsită de dreptul de a înainta conform art.art.172-173 CPC RM cerere reconvențională. Potrivit art. 425 din Codul de procedură civilă termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Din actele cauzei rezultă că, încheierea recurată a fost pronunțată la data de 16 februarie 2021 și a fost expediată prin intermediul oficiului poștal în adresa participanților la proces la data de 18 februarie 2021 (f.d.68).
Însă, la materialele cauzei lipsesc date privind recepționarea încheierii de către Victoria Repeșco. Astfel, cererea de recurs depusă la data de 9 martie 2021, este în termen. Astfel, prin prisma prevederilor art. 425 Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată că recurenta s-a conformat prevederilor legale și a depus cererea de recurs în interiorul termenului. În conformitate cu art. 426 alin. (3) Cod de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.
Examinând temeiurile recursului, în raport cu materialele cauzei, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul declarat de Victoria Repeșco neîntemeiat și pasibil de a fi respins din următoarele motive. În conformitate cu art. 427 lit. a) Cod de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. Din recursul declarat rezultă că recurenta își exprimă dezacordul cu actul judecătoresc adoptat de către instanța de revizuire prin care a respins ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Victoria Repeșco împotriva deciziei din 14 iulie 2020 a Curții de Apel Chișinău.
2 Colegiul menționează că instanța de revizuire în concluzia soluției adoptate a indicat că circumstanțele menționate de către revizuentă nu se încadrează în temeiul prevăzut de art. 449 lit. b) CPC. În conformitate cu art. 449 lit. b) CPC, revizuirea se declară în cazul în care au devenit cunoscute unele circumstanțe sau fapte esențiale ale pricinii care nu au fost și nu au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedește că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanțele și faptele esențiale în timpul judecării anterioare a pricinii.
În contextul normelor de drept precitate supra, Colegiul reține că instanța de revizuire corect a constatat că cererea de revizuire depusă de Victoria Repeșco împotriva deciziei din 14 iulie 2020 a Curții de Apel Chișinău prin care s-a respins apelul declarat de Victoria Repeșco și s-a menținut hotărârea din 24 februarie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru este lipsită de temei juridic stabilit expres în prevederile art. 449 Cod de procedură civilă, or, rezultând din prevederile art. 449 Cod de procedură civilă revizuirea se declară în condițiile concret stabilite de lege. Concomitent, instanța de revizuire just a reținut și faptul că nerespectarea dispozițiilor imperative prevăzute de art. 449 Cod de procedură civilă coroborate cu art. 447 Cod de procedură civilă denotă caracterul abuziv al cererii de revizuire, iar admiterea unei astfel de cereri ar contravine principiului securității raportului juridic.
Din textul recursului nu se conturează careva argumente sau temeiuri ce ar reflecta încălcarea normelor de drept de către instanța de revizuire la adoptarea încheierii contestate prin care s-a dispus respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă. De asemenea, Colegiul notează că prin recursul declarat, recurenta nu și-a exprimat decât dezacordul cu actele de dispoziție adoptate de instanțele judecătorești, însă careva circumstanțe esențiale și convingătoare care să determine redeschiderea procesului civil întru corectarea unei erori judiciare ce ar fi fost admisă la momentul judecării cauzei, nu au fost invocate și probate. Mai mult ca atât, Colegiul notează că argumentele invocate de recurentă precum că instanța de fond eronat a examinat litigiul dat ca cerere cu valoare redusă, fără citarea părților, astfel fiind privată de dreptul la un proces de judecată echitabil, este neîntemeiat.
Or, conform art. 2762 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dacă valoarea cererii în cauzele de încasare a unei sume de bani nu depășește 10 salarii medii pe economie prognozate la data sesizării instanței, fără a se lua în considerare dobânzile, penalitățile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, această cerere se examinează ca cerere cu valoare redusă. Conform art. 2763 alin. (1) din Codul de procedură civilă, procedura cu privire la cererile cu valoare redusă este scrisă. Astfel, Colegiul menționează că, obiectul litigiului constituie încasarea sumelor bănești și compensarea cheltuielilor de judecată, valoarea cărora nu depășește 10 salarii medii pe economie prognozate la data sesizării instanței, și anume încasarea sumei de 7 535,38 de lei și a taxei de stat de 270 de lei.
În acest sens, nu pot fi reținute argumentele recursului cu privire la ilegalitatea încheierii contestate, deoarece acestea sunt irelevante. În această ordine de idei, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că admiterea cererii de revizuire depuse de Victoria Repeșco împotriva deciziei din 14 iulie 2020 a Curții de Apel Chișinău, ar însemna încălcarea principiului securității raporturilor juridice și a drepturilor celorlalte părți la 3 un proces echitabil, garantate de art. 6 § 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
Din considerentele menționate și având în vedere că încheierea contestată este întemeiată și emisă cu respectarea cadrului legal, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de Victoria Repeșco cu menținerea încheierii din 16 februarie 2021 a Curții de Apel Chișinău. În conformitate cu prevederile art. 427 lit. a), art. 428 Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se respinge recursul declarat de Victoria Repeșco. Se menține încheierea din 16 februarie 2021 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată, cu valoare redusă, depusă de Societatea pe Acțiuni ,,Apă-Canal Chișinău” împotriva Victoriei Repeșco cu privire la încasarea datoriei și compensarea cheltuielilor de judecată.
Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.