2r-236/21 — evacuarea din bunul imobil
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- evacuarea din bunul imobil
- Temei legal
- Restituirea recursului împotriva încheierii
2r-236/21 — evacuarea din bunul imobil (Curtea Supremă de Justiție, 2021)
Dosarul nr.2r-236/21 Prima instanță: Judecătoria Anenii Noi, sediul Central (jud. Gh. Mîra) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Malîi, V. Sîrbu, O. Cojocaru) ÎNCHEIERE 28 aprilie 2021 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele ședinței , judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Iurie Bejenaru Galina Stratulat examinând recursul declarat de Nina Cinciuc, reprezentată de avocatul Igor Isac, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Valentina Botnari împotriva Ninei Cinciuc, Veaceslav Cinciuc, Lidia Cinciuc și Mariana Cinciuc cu privire la evacuarea din bunul imobil, împotriva încheierii din 09 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a respins cererea depusă de Nina Cinciuc, reprezentată de avocatul Igor Isac, cu privire la repunerea în termenul de declarare a apelului și s-a restituit apelul înaintat de Nina Cinciuc, reprezentată de avocatul Igor Isac, c o n s t a t ă: La 21 noiembrie 2018, Valentina Botnari a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ninei Cinciuc, Veaceslav Cinciuc, Lidia Cinciuc și Mariana Cinciuc cu privire la evacuarea din bunul imobil.
Prin hotărârea din 15 octombrie 2019 a Judecătoriei Anenii Noi, sediul Central, s-a admis cererea de chemare în judecată depusă de Valentina Botnari și s-au evacuat forțat Nina Cinciuc, Veaceslav Cinciuc, Lidia Cinciuc și Mariana Cinciuc din ap. nr.XXXXX, str.XXXXX, s. XXXXX, raionul XXXXX, cu obligarea acestora de a nu crea obstacole în folosirea bunului imobil de către Valentina Botnari. La 11 martie 2020, Nina Cinciuc, reprezentată de avocatul Igor Isac, a depus cerere de apel, solicitând repunerea în termen a apelului, admiterea integrală a cererii de apel cu emiterea unei noi hotărârii prin care acțiunea să fie admisă integral.
Prin încheierea din 09 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău s-a respins cererea depusă de Nina Cinciuc, reprezentată de avocatul Igor Isac, cu privire la repunerea în termenul de declarare a apelului declarat împotriva hotărârii din 15 octombrie 2019 a Judecătoriei Anenii Noi, sediul Central și s-a restituit apelul declarat de Nina Cinciuc, reprezentată de avocatul Igor Isac, împotriva hotărârii din 15 octombrie 2019 a Judecătoriei Anenii Noi, sediul Central. La 18 septembrie 2020, prin intermediul poștei electronice (f.d.118), Nina Cinciuc, reprezentată de avocatul Igor Isac a depus cerere de recurs împotriva 1 încheierii din 09 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului, anularea încheierii contestate, soluționarea prin decizie a problemei în fond, repunerea în termen a cererii de apel cu restituirea cauzei spre rejudecare în ordine de apel.
În motivarea recursului s-a invocat că Nina Cinciuc a recepționat copia dispozitivului hotărârii din 15 octombrie 2019 a Judecătoriei Anenii Noi, sediul Central, însă nu a înțeles care este conținutul acestui act, iar după ce a fost consultată de avocatul Igor Isac a înaintat cerere de apel, conform prevederilor legale, solicitând și repunerea în termen. Referitor la încheierea contestată, a indicat că instanța de apel a accentuat asupra citării sale legale. De fapt, nu a primit nicio citație și nu a fost informată despre examinarea unei astfel de cauze, respectiv instanța de apel nu a fost în drept să judece cauza și să adopte încheierea în lipsa părților.
Copia recursului declarat a fost expediată în adresa intimatului și reprezentantului acestuia la 23 martie 2021, conform scrisorii de însoțire (f.d.124) și a fost recepționată de către Botnari Valentina la 29 martie 2021, conform avizului de recepție (f.d.126) ), iar corespondența expediată în adresa avocatului Dudulica Liubomir fost restituită instanței cu mențiunea „plecat” (f.d.127). În conformitate cu art. 425 Cod de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Materialele cauzei atestă expedierea participanților la proces a copiei încheierii prin scrisoarea de însoțire nr.5334 din 29 iunie 2020 (f.d. 79), or, la actele cauzei nu se regăsește dovada de recepționare a acesteia de către recurent.
La 07 septembrie 2020 Cinciuc Nina a depus o cerere la Judecătoriei Anenii Noi, sediul Central, solicitând eliberarea copiei încheierii din 09 iunie 2020, iar la 28 octombrie 2020, a făcut cunoștință cu dosarul (f.d. 81). Astfel, recursul declarat la 18 septembrie 2020, prin intermediul poștei electronice (f.d.118), este în termen. Examinând recursul declarat în raport cu materialele cauzei, coroborate cu normele de drept, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție va restitui recursul declarat de Nina Cinciuc, reprezentată de avocatul Igor Isac din următoarele motive. În conformitate cu art. 426 alin.(3) Cod de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.
În temeiul art. 4261 alin. (1) lit. c) Cod de procedură civilă, instanța de recurs este în drept să restituie recursul împotriva încheierii dacă cererea de recurs nu este semnată sau este semnată necorespunzător. Inițial urmează a fi precizat că hotărârea din 15 octombrie 2019 a Judecătoriei Anenii Noi, sediul Central, a fost contestată cu apel la 11 martie 2020, prin intermediul poștei electronice (f.d.118), de către Nina Cinciuc, reprezentată de avocatul Igor Isac.
Prin încheierea din 09 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău, în temeiul art. 369 alin.(1) lit. b) Cod de procedură civilă, s-a respins cererea depusă de Nina Cinciuc, reprezentată de avocatul Igor Isac, cu privire la repunerea în termen a apelului declarat împotriva hotărârii din 15 octombrie 2019 a Judecătoriei Anenii Noi, sediul 2 Central și s-a restituit apelul declarat de Nina Cinciuc, reprezentată de avocatul Igor Isac, împotriva hotărârii din 15 octombrie 2019 a Judecătoriei Anenii Noi, sediul Central (f.d.76-78). La 18 septembrie 2020, prin intermediul poștei electronice (f.d.118), Nina Cinciuc, reprezentată de avocatul Igor Isac a depus cerere de recurs împotriva încheierii din 09 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău (f.d.118-122).
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ constată că cererea de recurs expediată la adresa electronică a instanței de apel de către Nina Cinciuc, reprezentată de avocatul Igor Isac nu este semnată corespunzător, adică lipsește semnătura olografă în original a recurentei, sau, după caz, urma a fi aplicată semnătura electronică conform legislației. Concomitent Colegiul consideră necesar a evoca prevederile art. 2 al Legii privind semnătura electronică și documentul electronic nr. 91 din 29 mai 2014, conform cărora semnătură electronică reprezintă date în formă electronică, care sunt atașate la sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care sunt utilizate ca metodă de autentificare.
Pornind de la faptul că cererea de recurs a fost depusă de către Nina Cinciuc, reprezentată de avocatul Igor Isac prin intermediul poștei electronice, Colegiul notează că cererea trebuia să întrunească condițiile specifice documentului electronic. Or, în sensul art. 2 al Legii privind semnătura electronică și documentul electronic nr. 91 din 29 mai 2014, document electronic este informație în formă electronică, creată, structurată, prelucrată, păstrată și/sau transmisă prin intermediul computerului sau al altor dispozitive electronice, semnată cu semnătură electronică în conformitate cu prezenta lege.
Conform art. 15 al Legii privind semnătura electronică și documentul electronic nr. 91 din 29 mai 2014, documentul electronic trebuie să corespundă următoarelor cerințe principale: a) să fie creat, prelucrat, expediat, recepționat, păstrat, modificat și/sau nimicit cu ajutorul mijloacelor tehnice și/sau de program; b) să conțină, pentru confirmarea autenticității acestuia, una sau mai multe semnături electronice ce corespund condițiilor și cerințelor stabilite de prezenta lege; c) să fie creat și utilizat prin metode și într-o formă ce ar permite identificarea semnatarului; d) să fie afișat într-o formă perceptibilă; e) să permită utilizarea sa repetată.
În virtutea art. 16 alin. (1) din aceeași lege, documentul electronic este considerat autentic dacă întrunește cumulativ următoarele condiții: a) este semnat de persoana abilitată, în modul stabilit, să semneze cu semnătură olografă documentul echivalent pe suport de hârtie; b) este semnat cu semnătura electronică autentică a semnatarului indicat în document. La caz, Colegiul reiterează că, cererea de recurs, expediată de către Nina Cinciuc, reprezentată de avocatul Igor Isac prin intermediul poștei electronice, nu este semnată electronic și respectiv nu întrunește condițiile documentului electronic, or, recursul existent la materialele cauzei nu este decât varianta printată a recursului expediat și recepționat prin intermediul poștei electronice.
Concomitent, urmează a fi punctat că până la data judecării cauzei în ordine de recurs, cererea de recurs semnată olograf, nu a parvenit în instanță, iar recursul existent la materialele cauzei nu este semnat corespunzător. 3 Din considerentele redate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție va restitui recursul declarat. În conformitate cu art. 269-270, art. 424 alin. (2), art. 4261 alin.(1) lit. c), alin.(2) Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se restituie recursul declarat de Nina Cinciuc, reprezentată de avocatul Igor Isac împotriva încheierii din 09 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Valentina Botnari împotriva Ninei Cinciuc, Veaceslav Cinciuc, Lidia Cinciuc și Mariana Cinciuc cu privire la evacuarea din bunul imobil.
Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței , judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Iurie Bejenaru Galina Stratulat 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.