2ra-56/21 — Declararea nulitătii actelor juridice, recunoasterea dreptului de proprietate

2ra-56/21 — Declararea nulitătii actelor juridice, recunoasterea dreptului de proprietate (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 2ra–56/21

Prima instanță: Judecătoria Chișinău (sediul Centru), (jud. L. Bagrin)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. M. Guzun, V. Clima, G. Dașchevici)

D E C I Z I E

14 aprilie 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție

În componența:

Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Ala Cobăneanu

Galina Stratulat

Dumitru Mardari

Mariana Pitic

examinând recursul declarat de către Ursu Nicolae, reprezentat de avocatul

Hriplivaia Valentina,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către de Ursu

Nicolae împotriva lui Ursu Alexandru, Ursu Radu, Ursu Larisa, intervenienți

accesorii Ursu Victor, Ursu Vladimir, notarul public Șevciuc Victor și Izdebschi

Natalia cu privire la constatarea faptului acceptării succesiunii și a locului de

deschidere, recunoașterea dreptului de proprietate, determinarea cotelor părți ideale

și împărțirea în natură a imobilului, declararea nulității actelor juridice și

recunoașterea testamentului ca fiind parțial nul,

împotriva deciziei din 24 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost

respins apelul declarat de către Ursu Nicolae și menținută hotărârea din 10 iulie 2020

a Judecătoriei Chișinău (sediul Centru),

con st ată:

La 22 decembrie 2012, Ursu Nicolae s-a adresat în instanță cu o cerere de

chemare în judecată împotriva lui Ursu Sava și Ursu Alexandru cu privire la

declararea nulității contractului de înstrăinare cu condiția întreținerii pe viață.

În motivarea cererii de chemare în judecată reclamantul a invocat că, în

rezultatul încheierii contractului de înstrăinare cu condiția întreținerii pe viață din 22

decembrie 2011, de către tatăl său Ursu Sava a fost transmis în proprietatea fratelui

său Ursu Alexandru ½ cotă parte ideală din imobilele amplasate în mun. Chișinău,

1

str. XXXX, 12, pe care se prezuma că le deținea în proprietate.

În viziunea reclamantului actul juridic menționat, poate fi considerat fictiv,

deoarece la momentul perfectării lui nu a fost determinată cota parte reală din

imobilele transmise dobânditorului.

Nu a fost respectată nici procedura pentru acceptarea succesiunii după decesul

proprietarei Ursu Maria, care deținea cota parte din aceleași imobile, edificate în

timpul căsătoriei cu Ursu Sava. Nu a fost constatat faptul acceptării succesiunii de

către feciorul Ursu Nicolae, procedură deschisă după decesul mamei Ursu Maria. De

facto, Ursu Nicolae a intrat în posesiunea de fapt a patrimoniului succesoral. Din

momentul nașterii și până în prezent reclamantul a domiciliat în imobilul din mun.

Chișinău, str. XXXX, 12.

A indicat că a fost ignorat în calitate de coproprietar al imobilului înstrăinat, la

care a contribuit cu îmbunătățiri. Or, Ursu Nicolae a acceptat în mod tacit

moștenirea, poseda viza de reședință pe adresa dată, dispunea de suficiente dovezi

ce confirmă faptul participării sale la gestionarea bunurilor imobile (achitarea

serviciilor comunale, întreținerea imobilului, instalarea contoarelor de apă,

instalarea utilajului trifazat, deservirea automobilului, instalarea canalizației, etc.).

Prin tăinuirea faptului că de către reclamant sunt achitate toate serviciile comunale,

impozitele, se demonstrează faptul că dobânditorul Ursu Alexandru din start și-a

asumat prin pct. 5 din contract o obligație pe care nu avea intenția de a o îndeplini,

iar imobilul nu era liber de sarcini.

Știind cu certitudine că nu are un loc permanent de muncă, nu dispune de surse

legale necesare pentru întreținerea beneficiarului, perioade îndelungate se afla peste

hotarele țării, Ursu Alexandru s-a obligat să-l întrețină pe Ursu Sava, inclusiv de a-l

îndestula cu hrană, îngrijire, să-i ofere spațiu locativ din imobilul înstrăinat, să-i

ofere ajutorul necesar, care se prestează în natură.

Reclamantul a menționat că, tatăl său era lăsat la întreținerea altor persoane,

care nu erau parte a contractului sau se descurca în măsura posibilității de unul

singur. Reieșind din considerentele că creanța de întreținere este strict personală și

inalienabilă, fapt pentru care orice act de înstrăinare a acestei creanțe este lovit de

nulitate absolută indicată la art. 220 alin. (1) Cod civil, raportat la art. 839 alin. (3)

Cod civil, contractul de înstrăinare cu condiția întreținerii pe viața încheiat între Ursu

Sava și Ursu Alexandru necesită de a fi considerat nul.

La fel, intenția dobânditorului a fost simulată, așa cum pârâtul Ursu Alexandru

nu a efectuat careva reparații curente sau capitale, iar beneficiarul întreținerii locuia

într-o bucătărie de vară, fără careva condiții, construcția respectivă nefiind obiect al

contractului contestat.

A mai menționat că, la 28 decembrie 2012, în temeiul contractului de donație

nr. 5722, Ursu Sava a donat lui Ursu Radu cealaltă ½ cotă parte ideală din imobilele

amplasate în mun. Chișinău, str. XXXX, 12.

În virtutea art. 827 din Codul civil, nu este posibilă mărirea patrimoniului

2

donatarului Ursu Radu din contul donatorului Ursu Sava, deoarece ultimul nu este

unicul subiect care avea dreptul să doneze și obiectul donat nu-i aparținea în

întregime.

Pârâții în mod abuziv s-au folosit de drepturile lor și au dus în eroare notarul

referitor la faptul că imobilul înstrăinat este liber de orice sarcini. În mod eronat a

fost confirmat și pct. 2 din contract, prin care donatorul Ursu Sava își rezerva dreptul

de abitație viageră gratuită în imobil, având dreptul de utilizare a comodităților

comune. Părțile contractului cunoșteau cu certitudine că imobilul donat este lipsit de

careva comodități.

Donatarul Ursu Radu locuiește împreună cu părinții în casa cu două nivele din

mun. Chișinău, str. XXXX, 14, pe când donatorul Ursu Sava locuiește într-o

construcție – bucătărie de vară (neautorizată), folosindu-se de soba care a fost

construită din materialele procurate de Ursu Nicolae și din banii acestuia, la fel și

tavanul, canalizarea, contorul trifazat, contorul de apă. Faptul dat se confirmă chiar

de către pârâți prin cererile depuse în adresa Primăriei municipiului Chișinău.

Până la adresarea reclamantului în instanță, acesta achita pentru Ursu Sava

serviciile comunale, impozitul pe bunurile imobile, îl asigura cu lemne de foc.

Careva sume de bani nu au fost restituite reclamantului de către pârâți.

Actele prin care Ursu Sava confirmă dreptul său de proprietate privată asupra

imobilului înstrăinat, dar și extrasele eliberate de Arhiva Municipală de Stat

Chișinău au fost întocmite din resursele financiare ale reclamantului. Pe parcursul

anilor, a achitat pentru Ursu Sava revizia tehnică la automobil, a procurat acumulator

și a suportat toate cheltuielile aferente mașinii.

La casa din mun. Chișinău, str. XXXX, 12, a instalat trotuarul, pavajul din fața

porții și din ogradă, a reparat capital scările. Ursu Sava s-a folosit de banii

reclamantului și atunci când cea de-a doua soție a pârâtului – Ionaș Ana a fost

îngrijită de o persoană, a căror servicii la fel au fost achitate de reclamant.

Prin cele invocate se demonstrează că, imobilul înstrăinat nu este liber de orice

sarcini, iar Ursu Nicolae a efectuat un șir de îmbunătățiri, precum, în veranda casei

de locuit a instalat pardoseala, a procurat și instalat cornișe din lemn pe ferestre, a

vopsit geamurile, la garaj a vopsit ușile din metal și porțile. Până la moment, în

imobil păstrează instrumente, obiecte de menaj, deoarece a dus cu donatorul o

gospodărie comună.

Prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 23 ianuarie 2013, s-a

constatat faptul acceptării succesiunii de către Ursu Nicolae a ¼ cotă parte din

patrimoniul succesoral – imobilul din mun. Chișinău, str. XXXX, 12, deschisă după

decesul mamei sale, Ursu Maria.

Astfel, reclamantul Ursu Nicolae a menționat că este în imposibilitate de a-și

realiza dreptul de a dobândi dreptul de proprietate prin moștenire asupra cotei-părți

din imobilul înstrăinat.

La 31 martie 2014, Ursu Nicolae a mai înaintat o cerere de chemare în judecată

3

(concretizată pe parcurs) împotriva lui Ursu Sava și Ursu Alexandru, intervenienți

accesorii Ursu Victor și Ursu Vladimir cu privire la constatarea faptului acceptării

succesiunii, recunoașterea dreptului de proprietate și determinarea cotelor părți reale

din bunul imobil și din autovehicul.

În motivarea cererii reclamantul a invocat că este fiul lui Ursu Sava și al Mariei

Ursu. La 06 septembrie 1986, Ursu Maria a decedat, fapt ce se confirmă prin

certificatul de deces (adeverința de moarte) eliberat la data de 08 septembrie 1986 și

trecut în Registrul actelor de stare civilă la nr. 2743.

Ursu Alexandru, Ursu Victor și Ursu Vladimir sunt moștenitorii defunctei.

Moștenitorii legali nu s-au adresat la notar în termen de 6 luni de la deces și certificat

de moștenitor legal nu a fost eliberat, fapt stabilit prin confirmarea din 24 ianuarie

2014 privind lipsa înregistrării dosarului succesoral.

Prin cererea din 13 martie 2014 Ursu Nicolae a solicitat la notar deschiderea

procedurii succesorale cu declarația de acceptare a succesiunii prin intrarea în

posesia bunurilor succesorale și eliberarea certificatului de moștenitor legal pentru

masa succesorală rămasă după decesul Mariei Ursu.

Prin răspunsul nr. 58 din 27 martie 2014 a primit refuz, fiind invocată

competența instanței de judecată în soluționarea chestiunii în cauză.

După decesul Mariei Ursu, a rămas patrimoniul succesoral: gospodăria formată

din casa cu construcțiile auxiliare pe terenul din mun. Chișinău, str. XXXX, 12,

autovehiculul de marca „VAZ 2107”. Toate bunurile au fost agonisite în timpul

căsătoriei defunctei cu pârâtul Ursu Sava. Astfel, la momentul decesului, Ursu Maria

dispunea de ½ cotă parte ideală din imobilul amplasat în mun. Chișinău, str. XXXX,

12, care consta din casa de locuit, bucătăria de vară și garaj. Reclamantul Ursu

Nicolae locuia în acest imobil și era student în cadrul Universității de Stat.

Ursu Nicolae a intrat în posesiunea de fapt a patrimoniului succesoral, a

acceptat tacit moștenirea, așa cum din momentul nașterii și până în prezent

domiciliază în imobilul sus-numit, dispune de viză de reședință permanentă, a

participat la administrarea imobilului din mun. Chișinău, str. XXXX, 12.

De către reclamant au fost efectuate la imobilele din patrimoniul succesoral, un

șir de îmbunătățiri: în veranda casei de locuit a instalat podeaua, a procurat și instalat

la ferestre cornize, a vopsit geamurile. La garaj a vopsit ușile din metal și porțile din

metal. Până la acest moment în acest imobil păstrează instrumente, deoarece au dus

cu pârâtul Ursu Sava o gospodărie comună. Pe parcursul anilor, a achitat revizia

tehnică a automobilului, a asigurat procurarea acumulatorului și a suportat toate

cheltuielile aferente la el (achitarea asigurării, a taxei pentru drumuri). Au mai fost

suportate cheltuieli ce țin de instalarea trotuarului, a pavajului în fața casei de locuit,

în fața porții, a scărilor și prin toată ograda.

În contextul expus, succesiunea necesită a fi considerată acceptată, deoarece în

calitate de moștenitor de clasa I - Ursu Nicolae a intrat în posesiunea patrimoniului

succesoral. Iar, dreptul de proprietate prin moștenire urmează să fie înregistrat

4

conform art. 37/1 din Legea cadastrului bunurilor imobile, nr. 1543 din 25 februarie

1998, la Oficiul Cadastral Chișinău.

Prin încheierea Judecătoriei Grigoriopol din 03 aprilie 2015, s-a dispus

conexarea într-un singur proces a cauzei civile nr. 2-3047/14 cu cauza civilă nr. 2-

3047/14.

La 14 decembrie 2015, Ursu Nicolae a depus cerere de concretizare împotriva

lui Ursu Sava, Ursu Alexandru, Ursu Radu, intervenienți accesorii Ursu Larisa, Ursu

Victor, Ursu Vladimir, notarul public Șevciuc Victor, cu privire la constatarea

faptului acceptării succesiunii, recunoașterea dreptului de proprietate prin

moștenire, determinarea cotelor părți reale și împărțirea în natură a imobilului și a

autovehiculul de model „VAZ 2107”, declararea nulității contractului de înstrăinare

cu condiția întreținerii pe viață și a contractului de donație.

La 19 mai 2017, Ursu Nicolae a înaintat încă o cerere de chemare în judecată

împotriva lui Ursu Alexandru și Ursu Radu, intervenient accesoriu notarul public

Izdebschi Natalia cu privire la constatarea nulității actului juridic – testamentul cu

nr. 1290, întocmit la 20 martie 2015.

În motivarea cererii reclamantul a invocat că, prin testamentul nr. 1290,

autentificat la 20 martie 2015, tatăl său Ursu Sava a dispus ca toată averea care îi va

aparține la data decesului, oriunde s-ar afla și din ce ar fi alcătuită, de a fi testată în

cote egale fiului Ursu Alexandru și nepotului Ursu Radu.

Decesul lui Ursu Sava, survenit la 23 mai 2016, a servit drept temei pentru

deschiderea procedurii succesorale. La solicitarea înaintată, la 13 iulie 2016, lui Ursu

Nicolae i-a fost eliberată o copie a testamentului nr. 1290, autentificat la 20 martie

2015 de către notarul public Izdebschi Natalia.

În viziunea reclamantului testamentul nominalizat a fost încheiat forțat, în

circumstanțe impuse de Ursu Alexandru, Ursu Radu și Ursu Larisa, ultimii urmărind

acapararea averii. Or, fiind total dependent fizic și material de către sus-numiții,

suferind de dureri acute, având probleme cu auzul și vederea, testatorul Ursu Sava

era lipsit de posibilitatea să opună rezistență voinței acestora. Din cauza dereglărilor

psihice, starea vremelnică de inconștiență, folosirea de preparate puternice,

testatorul nu era în stare să conștientizeze acțiunile sale, să le dirijeze, să aprecieze

efectele juridice ale acestora. Semnătura aplicată pe actul juridic, diferă de celelalte

semnături care îi aparțin și au fost aplicate anterior pe alte acte. Prin testamentul

contestat i-au fost lezate direct drepturile patrimoniale ale reclamantului, constituite

din 1/3 cotă parte din masa succesorală.

La 23 octombrie 2017, reclamantul a înaintat cerere de concretizare, prin care

a formulat aceleași solicitări ca și în cererea de concretizare depusă la data de 14

decembrie 2015, împotriva lui Ursu Sava, Ursu Alexandru, Ursu Radu, intervenienți

accesorii Ursu Larisa, Ursu Victor, Ursu Vladimir, notarul public Șevciuc Victor cu

privire la recunoașterea faptului acceptării succesiunii; recunoașterea dreptului de

proprietate prin moștenire; determinarea cotelor părți reale și împărțirea în natură a

5

imobilului și a autovehiculului; declararea nulității contractului de înstrăinare cu

condiția întreținerii pe viață și a contractului de donație.

În fine, în urma tuturor cererilor de chemare în judecată conexate într-o singură

procedură și care au fost concretizate pe parcursul examinării cauzei, reclamantul

Ursu Nicolae a solicitat în fața instanței recunoașterea faptului acceptării succesiunii

de către Ursu Nicolae și a locului de deschidere – casa de locuit (cu anexe) nr. 12,

situată pe str. XXXX, mun. Chișinău și autovehiculul de marca „VAZ 2107”, avere

succesorală rămasă după decesul mamei sale Ursu Maria la 06 septembrie 1986;

recunoașterea dreptului de proprietate prin moștenire a lui Ursu Nicolae asupra casei

de locuit (cu anexe) nr. 12, situată pe str. XXXX, mun. Chișinău cu înregistrarea în

Registrul bunurilor imobile; recunoașterea dreptului de proprietate prin moștenire a

lui Ursu Nicolae asupra autoturismului de model „VAZ 2107”, cu încasarea în

beneficiul lui Ursu Nicolae a sumei de 7464,5 lei; determinarea cotelor părți reale și

împărțirea în natură a imobilului de pe str. XXXX, 12, mun. Chișinău, care constă

din: casa de locuit, garaj, construcție accesorie, cu atribuirea lui Ursu Nicolae a uneia

din părți, determinate de expertiză, la discreția instanței; declararea nulității

contractului de înstrăinare cu condiția întreținerii pe viață nr. 6709 din 22 decembrie

2011, încheiat între Ursu Sava și Ursu Alexandru pe ½ cotă parte ideală din imobilul

amplasat pe str. XXXX, 12, mun. Chișinău; declararea nulității contractului de

donație nr. 5722 din 28 decembrie 2012 a cotei părți din imobil, încheiat între Ursu

Sava și Ursu Radu, prin care a fost donată ½ cotă parte ideală din imobilul amplasat

pe str. XXXX, 12, mun. Chișinău; recunoașterea ca fiind parțial nul testamentul nr.

1290, autentificat la data de 20 martie 2015 de către notarul public Izdebschi Natalia,

din numele Ursu Sava, decedat la 23 mai 2016.

Prin hotărârea din 10 iulie 2019 a Judecătoriei Chișinău (sediul Centru),

acțiunea înaintată de Ursu Nicolae a fost respinsă ca nefondată.

Prin decizia din 24 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins apelul

declarat de către Ursu Nicolae și menținută hotărârea din 10 iulie 2020 a Judecătoriei

Chișinău (sediul Centru).

Pentru a hotărî astfel, instanțele au reținut că, unele dintre pretenții sunt

interdependente și expunerea referitor la chestiunea principală este de natură să

determine soluționarea chestiunii subsecvente, iar unele dintre pretenții au caracter

independent, fapt pentru care urmează să fie examinate reieșind din argumentele

participanților la proces și probatoriul administrat la dosar, motive pentru care

examinarea cerințelor reclamantului a fost efectuată nu în ordinea formulării

acestora, dar reieșind din caracterul primar, relevanța și succesiunea subsecventă a

fiecărei pretenții pentru soluționarea chestiunilor subsecvente.

Astfel, cu referire la pretenția reclamantului cu privire la recunoașterea ca fiind

parțial nul testamentul nr. 1290, autentificat la 20 martie 2015, din numele lui Ursu

Sava, instanțele au reținut că această pretenție este neîntemeiată pe motivul

neîntrunirii temeiurilor legale pentru declararea nulității testamentului contestat, în

6

condițiile în care nu s-a probat prin probe pertinente și admisibile că testamentul

contestat ar fi afectat de nulitate.

Instanțele au relevat că, legislația pertinentă instituie prezumția

consimțământului la încheierea actelor juridice până la proba contrară, astfel încât

pentru a dovedi că consimțământul persoanei este viciat, reclamantul are obligația

de a dovedi că acesta nu a provenit de la o persoană cu discernământ sau nu a fost

exprimat cu intenția de a produce efecte juridice sau este viciat în alt mod.

Cu referire la pretenția reclamantului privind recunoașterea faptului acceptării

de către acesta a succesiunii după decesul Mariei Ursu și a locului de deschidere,

instanțele au menționat lipsa la materialele cauzei a vreunui testament întocmit de

către Maria Ursu, motiv pentru care aceasta este apreciată ca fiind succesiune legală,

acceptarea căreia a fost realizată de către soțul Ursu Sava, în mod tacit, prin intrarea

de fapt în posesia averii succesorale.

Astfel, după decesul Mariei Ursu, patrimoniul succesoral al acesteia a fost

moștenit de către soțul supraviețuitor Ursu Sava, prin acceptarea succesiunii în

modul indicat, în condițiile în care din declarațiile participanților la proces și din

probatoriul acumulat, reiese că după decesul Mariei Ursu, Ursu Sava a continuat să

locuiască în imobilul situat în mun. Chișinău, str. XXXX, 12, ducând în continuare

gospodăria, fapt confirmat și prin declarațiile martorilor audiați în cadrul primei

instanțe, iar acceptarea cel puțin a unei părți din patrimoniul succesoral produce

efecte în privința întregului patrimoniu.

Nici în cadrul examinării cauzei în prima instanță, nici la examinarea în ordine

de apel, Ursu Nicolae nu a prezentat probe în vederea probării intrării în posesia cel

puțin a unei părți din patrimoniul succesoral al defunctei Ursu Maria în termen de 6

luni de la decesul acesteia, iar acțiunile realizate ulterior acestui termen, sunt

irelevante pentru acceptarea succesiunii.

Cu referire la pretenția apelantului privind recunoașterea dreptului de

proprietate prin moștenire a lui Ursu Nicolae asupra casei de locuit (cu anexe) nr.

12, situată pe str. XXXX, mun. Chișinău, cu înregistrarea în Registrul bunurilor

imobile și pretenția privind recunoașterea dreptului de proprietate prin moștenire a

lui Ursu Nicolae asupra autoturismului de model „VAZ 2107”, cu încasarea în

beneficiul lui Ursu Nicolae a sumei de 7464,5 lei, instanțele au reținut că, în

circumstanțele în care în cadrul examinării cauei s-a constatat netemeinicia

pretențiilor menționat mai sus, referitoare la pretinsa moștenire a activului

succesoral și legalitatea testamentului contestat de acesta, se constată subsecvent și

netemeinicia argumentelor invocate de Ursu Nicolae în vederea susținerii pretenției

privind recunoașterea dreptului de proprietate prin moștenire.

Cu referire la pretenția lui Ursu Nicolae cu privire la determinarea cotelor părți

reale și împărțirea în natură a imobilului de pe str. XXXX, 12, mun. Chișinău, ce

constă din casa de locuit, garaj, construcție accesorie, cu atribuirea lui Ursu Nicolae

a uneia din părți, determinate de expertiză, la discreția instanței, s-a constatat că

7

împărțirea proprietății comune reprezintă o modalitate de încetare a acesteia, ce

poate fi realizată la cererea înaintată de coproprietari, sau de creditorii unuia din

coproprietari. În prezenta speță, Ursu Nicolae nu deține dreptul de coproprietate

asupra imobilului, la dosar lipsind și dovada existenței calității de creditor al

coproprietarilor bunului imobil, motiv pentru care reclamantul nu este îndreptățit de

a pretinde determinarea cotelor-părți și nici împărțirea imobilului vizat, în condițiile

în care acesta nu se încadrează în lipsta exhaustiv stabilită de Lege a persoanelor

îndreptățite să pretindă realizarea acestor acțiuni.

Cu referire la pretenția reclamantului privind declararea nulității contractului

de înstrăinare cu condiția întreținerii pe viață, instanțele au relevat în hotărârile lor

că, argumentele invocate de Ursu Nicolae în susținerea pretenției nominalizate

referitoare la nulitatea contractului contestat, pe motiv că acesta a fost încheiat cu

încălcarea prevederilor art. 839 alin. (3) Cod civil, sunt nefondate în contextul în

care din dispozițiile art. art. 216, 217 și 220 Cod civil reiese că, temeiurile de nulitate

trebuie să existe la data încheierii actului juridic, acestea afectând valabilitatea

actului ca fiind contrar Legii, pe când dispozițiile invocate de reclamant se referă la

executarea contractului de înstrăinare a bunului cu condiția întreținerii pe viață,

respectiv reglementează o etapă ulterioară încheierii actului juridic.

În același context, în timpul vieții beneficiarului întreținerii, acesta nu a solicitat

rezoluțiunea contractului indicat, în ordinea stabilită de art. 844 alin. (1) Cod civil,

constatare ce denotă odată în plus netemeinicia argumentelor nominalizate ale

reclamantului.

La fel, potrivit declarațiilor martorilor Aga Ion, Canțer Petru și Vozneac

Anatolie, audiați în prima instanță, Ursu Alexandru oferea îngrijire lui Ursu Sava,

împreună cu soția sa Larisa și fiul Radu, ceea ce denotă realizarea efectivă a efectelor

și obligațiunilor ce rezidă din contractul contestat, ce denotă cert că acesta a avut un

caracter real, a fost încheiat cu manifestarea voinței reale și declarate.

Cu referire la pretenția reclamantului privind declararea nulității contractului

de donație nr. 5722 din 28 decembrie 2012 a cotei părți din imobil, încheiat între

Ursu Sava și Ursu Radu, coroborând norma legală enunțată la circumstanțele speței,

și luând în considerare că în cadrul examinării cauzei s-a stabilit că bunul imobil

situat pe adresa mun. Chișinău, str. XXXX, 12, la data încheierii contractului de

donație, a aparținut cu drept de proprietate lui Ursu Sava, instanțele au constatat

inexistența vreunor încălcări la încheierea contractului contestat. Or, prin prisma art.

315 alin. (1) Cod civil, Ursu Sava, în calitate de proprietar al imobilului vizat, deținea

dreptul exclusiv de dispoziție asupra acestuia, inclusiv asupra unei cote-părți,

realizarea acestui drept nefiind limitat, inclusiv în contextul concluziilor expuse

supra.

La 12 octombrie 2020, Ursu Nicolae, reprezentat de avocatul Hriplivaia

Valentina, a declarat recurs împotriva deciziei din 24 iunie 2020 a Curții de Apel

Chișinău, solicitând casarea acesteia și a hotărârii primei instanțe cu emiterea unei

8

noi hotărâri prin care acțiunea reclamantului să fie admisă integral.

În motivarea recursului a indicat că, instanța de apel la pronunțarea deciziei nu

a aplicat legea care trebuia să fie aplicată, a interpretat în mod eronat legea și a

apreciat în mod arbitrar probele.

Prin încheierea din 16 decembrie 2020 a Curții Supreme de Justiție, recursul

declarat de Ursu Nicolae, reprezentat de avocatul Hriplivaia Valentina, a fost

considerat admisibil.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) al Codului de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale,

dacă legea nu prevede altfel.

Instanța de recurs constată că, decizia recurată a fost pronunțată la 24 iunie

2020, expediată părților la 12 august 2020, iar recursul a fost declarat la 12 octombrie

2020, fapt ce atestă că recurentul s-a conformat normelor procedurale legale și a

declarat în termen recursul.

În conformitate cu art. 444 al Codului de procedură civilă, recursul se

examinează fără înștiințarea participanților la proces.

În corespundere cu art. 444 al Codului de procedură civilă, recursul s-a

examinat fără înștiințarea participanților la proces. Astfel, Colegiul a decis

inoportună invitarea acestora, întrucât argumentele expuse în cererile de recurs au

fost formulate cu suficientă precizie pentru a permite instanței verificarea legalității

hotărârii atacate. Totodată, toate punctele de drept care puteau exista în această cauză

pot fi cercetate și soluționate în mod adecvat pe baza înscrisurilor prezente la dosar.

În plus, recurenta și intimații au avut ocazia să își prezinte poziția în scris și să

răspundă la concluziile părții adverse. (mutatis mutandis, cauza Auza Vilho

Eskelinen și alții vs. Finlanda, hotărârea din 19 aprilie 2007, § 72 – 75)

Subsidiar, în § 26 – 27 ale deciziei Curții Constituționale nr. 95 din 19

decembrie 2016 privind excepția de neconstituționalitate a articolului 444 al Codului

de procedură civilă, Curtea a statuat că în cazul procedurilor care au ca obiect

autorizarea unui apel sau care consacră verificarea unor aspecte de drept, și nu de

fapt, sunt îndeplinite condițiile articolului 6 din Convenție chiar dacă instanța de apel

sau de recurs nu oferă reclamantului posibilitate să se exprime în fața sa, în persoană.

Iar, în esență nu este afectat accesul liber la justiție.

Verificând hotărârea contestată în raport de criticile formulate, în limitele

controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Colegiul civil, comercial și

de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră recursul

declarat de Ursu Nicolae, reprezentat de avocatul Hriplivaia Valentina, neîntemeiat

și care urmează a fi respins cu menținerea deciziei recurate, din considerentele ce

urmează.

În corespundere cu prevederile art. 445 alin. (1) lit. a) al Codului de procedură

civilă, instanța, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul și să

mențină decizia instanței de apel și, după caz, hotărârea primei instanțe, precum și

9

încheierile atacate cu recurs.

Pe parcursul examinării cauzei s-a constatat cu certitudine că, temei de adresare

în instanța de judecată cu prezenta acțiune au servit aspirațiile recurentului în

privința proprietății aparținute părinților săi – Ursu Sava și Ursu Maria, bazate pe

faptul că anume Ursu Nicolae a acceptat în mod tacit moștenirea după decesul

mamei sale, poseda viza de reședință pe adresa în cauză, participa la gestionarea

bunurilor imobile (achitarea serviciilor comunale, întreținerea imobilului, instalarea

contoarelor de apă, instalarea utilajului trifazat, deservirea automobilului, instalarea

canalizației, etc.) și întreținea atât automobilul ce aparținea lui Ursu Sava, cât și pe

dânsul nemijlocit prin achitarea tuturor necesităților tatălui său. Reclamantul a

considerat că, actele juridice încheiate între tatăl său – Ursu Sava și Ursu Alexandru

(fratele), Ursu Radu (nepotul), prin care în fine toate bunurile aflate în proprietatea

părinților a trecut cu drept de proprietate pârâților, îi lezează drepturile patrimoniale.

Examinând fondul cauzei civile instanțele ierarhic inferioare au respins toate

pretențiile reclamantului, iar nefiind de acord cu soluția în cauză, Ursu Nicolae a

declarat recurs, invocând în special faptul că, instanța de apel: nu a aplicat

prevederile legale cu privire la succesiune în redacția în vigoare la data decesului

mamei sale; a apreciat în mod arbitrar probele prezentate de pârâți pentru a respinge

acțiunea reclamantului, fără a motiva respingerea probelor prezentate de reclamant.

Vis-a-vis de cele menționate supra, Colegiul lărgit ajunge la concluzia

netemeiniciei alegațiilor recurentului, apreciindu-le ca fiind eronate, or acestea sunt

prezentate în mod distorsionat, creând o altă versiune a circumstanțelor cauzei

contrară realității.

Așadar, studiind materialele cauzei instanța de recurs va reitera cronologic

circumstanțele importante, constatate cu certitudine de către instanțele ierarhic

inferioare.

La 22 decembrie 2011, a fost încheiat contractul de înstrăinare cu condiția

întreținerii pe viață prin care Ursu Sava a transmis în proprietatea feciorului său Ursu

Alexandru, ½ cotă-parte ideală din imobilele amplasate în mun. Chișinău, str.

XXXX, 12. Peste un an, la 22 decembrie 2012, Ursu Nicolae s-a adresat în instanță

cu acțiune civilă cu privire la declararea nulității acestui contract.

La 28 decembrie 2012, a fost încheiat contractul de donație nr. 5722 prin care

Ursu Sava a donat lui Ursu Radu cealaltă ½ cotă-parte ideală din imobilele amplasate

în mun. Chișinău, str. XXXX, 12, iar la 04 aprilie 2013, Ursu Nicolae a depus o

acțiune în instanță solicitând declararea nulității și acestui contract.

La fel, prin acțiunea înaintată Ursu Nicolae a solicitat recunoașterea dreptului

de proprietate prin moștenire a lui Ursu Nicolae asupra ¼ cota-parte din imobilul din

str. XXXX 12, mun. Chișinău, cu înregistrarea în Registrul bunurilor imobile,

determinarea cotei părți reale și împărțirea în natură a imobilului.

La 31 martie 2014, Ursu Nicolae a mai înaintat o cerere de chemare în judecată

împotriva lui Ursu Sava și Ursu Alexandru, intervenienți accesorii Ursu Victor și

10

Ursu Vladimir cu privire la constatarea faptului acceptării succesiunii după decesul

mamei Ursu Maria, recunoașterea dreptului de proprietate și determinarea cotelor

părți reale din bunul imobil și din autovehicul. Cauzele civile au fost conexate într-

un singur proces.

La 20 martie 2015, a fost întocmit testamentul autentificat notarial nr. 1290 prin

care Ursu Sava a dispus ca toată averea care îi va aparține la data decesului, oriunde

s-ar afla și din ce ar fi alcătuită, de a fi testată în cote egale fiului Ursu Alexandru și

nepotului Ursu Radu. La 13 iulie 2016, Ursu Sava a decedat.

La 19 mai 2017, Ursu Nicolae a înaintat încă o cerere de chemare în judecată

împotriva lui Ursu Alexandru și Ursu Radu, intervenient accesoriu notarul public

Izdebschi Natalia cu privire la constatarea nulității testamentului menționat supra.

În viziunea reclamantului-recurent Ursu Nicolae, în consecutivitatea lor,

pretenția invocată cu referire la constatarea faptului acceptării succesiunii după

decesul mamei sale urmează să fie examinată în primul rând, ori în dependență de

aceasta poate fi soluționat și litigiul cu privire la legalitatea actelor juridice

translative de proprietate încheiate ulterior și litigiul cu privire la recunoașterea

dreptului la proprietate și stabilirea cotelor-părți.

Colegiul lărgit atestă, după cum a fost reiterat supra, că versiunea și

argumentele livrate de reclamant, de fapt, distorsionează situația reală la caz. Astfel,

reclamantul a invocat că, Ursu Sava nu putea înstrăina ½ cotă-parte din bunurile

imobile în litigiu, or acestea nu au fost de fapt acceptate ca succesiune de ultimul și

nu se prezumă că au fost în proprietatea lui Ursu Sava, iar ca urmare contractul de

înstrăinare cu condiția întreținerii pe viață și contractul de donație sunt nule.

Instanța de recurs nu poate accepta logica recurentului la acest capitol și

evidențiază că, în virtutea legii se consideră, că moștenitorul a acceptat succesiunea,

dacă el a întrat de fapt în posesia sau administrarea bunurilor succesorale sau dacă a

depus la organul notarial al locului deschiderii succesiunii o declarație de acceptare

a ei. La materialele cauzei nu a fost anexată vreo probă să ateste că în termenul

prescris de lege cineva din moștenitori s-a adresat cu astfel de cerere la notar,

succesiunea fiind considerată acceptată de fapt. Totuși, este important de reținut cine

anume din moștenitorii defunctei a făcut acest lucru.

Dincolo de toate probele prezentate atât de reclamant, cât și de pârâți, prin care

se atestă în mare parte că Ursu Sava a administrat în continuare bunurile imobile în

litigiul, fapt realizat printr-o multitudine de acțiuni, fără a contesta un oarecare aport

a lui Ursu Nicolae, totuși Ursu Sava la încheierea contractului de înstrăinare cu

condiția întreținerii pe viață și a contractului de donație deținea cu drept de

proprietate bunurile imobile în litigiu.

Astfel, potrivit contractelor menționate, notarul a verificat temeiul dreptului de

proprietate a lui Ursu Sava, indicând că dreptul de proprietate a fost înregistrat la 10

februarie 2010, în baza deciziei 11/4.2 din 13 iunie 1978 și deciziei 10/4 din 15 iulie

1986, ambele eliberate de Consiliul executiv raional Lenin, or. Chișinău.

11

Înregistrarea dreptului de proprietate asupra acestor imobile, în anul 2010, potrivit

art. 39-40 al Legii cadastrului bunurilor imobile (în redacția în vigoare la data

înregistrării bunurilor), în cazul în care ar exista co-proprietar, fie în devălmășie, fie

pe cote-părți, ar fi făcută cu indicarea tuturor co-proprietarilor. Însă, după cum reiese

din materialele cauzei, cel târziu din 10 februarie 2010 proprietar exclusiv asupra

bunurilor imobile în litigiu a fost Ursu Sava.

Dintr-un alt punct de vedere, potrivit deciziei 11/4.2 din 13 iunie 1978 și

deciziei 10/4 din 15 iulie 1986, eliberate de Consiliul executiv raional Lenin, or.

Chișinău, a fost acceptat actul de dare-primire a casei de locuit, garajului și

bucătăriei de vară și dispusă înregistrarea acestora după Ursu Sava cu drept de

proprietate privată (vol. IV, f.d. 211-215).

În fine, Ursu Sava, fiind proprietar exclusiv asupra bunurilor imobile în litigiu,

folosindu-se de dreptul de a proceda cu aceste bunuri imobile după intima lui

convingere, inclusiv de a le înstrăina, a încheiat contractele contestate de către Ursu

Nicolae.

Colegiul lărgit, verificând hotărârea contestată în raport de criticile formulate,

în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, nu a găsit nici

un motiv de nulitate a contractului de înstrăinare cu condiția întreținerii pe viață și

contractului de donație, iar pentru a nu admite repetări inutile va însuși motivarea

instanțelor ierarhic inferioare sub acest aspect.

Constatând cele relatate anterior, instanța de recurs atestă netemeinicia

pretenției reclamantului cu privire la constatarea faptului acceptării succesiunii după

decesul Mariei Ursu și recunoașterea dreptului reclamantului Ursu Nicolae la

proprietate, or succesiunea a fost acceptată de fapt de către soțul supraviețuitor Ursu

Sava, care pe parcursul perioadei 1986-2010 a posedat aceste bunuri imobile ca un

proprietar de bună-credință și neavând careva obiecții de la alți moștenitori de gradul

I, Ursu Nicolae, Ursu Alexandru, Ursu Victor și Ursu Vladimir, la 10 februarie 2010

și-a înregistrat dreptul exclusiv de proprietate în modul stabilit de lege.

Pe de altă parte, dacă cineva din moștenitori pretindea la careva parte din averea

succesorală după decesul Mariei Ursu, urmau să acționeze cu bună-credință în

limitele legii în termenul stabilit pentru a-și valorifica acest drept. În pofida acestui

fapt, Ursu Nicolae nu a livrat nici un argument plauzibil de ce a așteptat practic 26

de ani pentru realizarea unui pretins drept, mai cu seamă după ce dreptul de

proprietate a fost înregistrat după Ursu Sava. Alegațiile recurentului Ursu Nicolae

cu privire la faptul că nici Ursu Sava nu a acceptat succesiunea după decesul soției

sale deoarece acesta nu a înaintat nici o cerere la notar, sunt irelevante, or Ursu Sava

la acel moment era proprietar al imobilelor în litigiu, având în acest sens deciziile

Comitetului executiv raionul Lenin, or. Chișinău.

Cu privire la pretenția lui Ursu Nicolae în privința automobilului de marca

„VAZ 2107”, care ar constituit parte a averii succesorale după decesul Mariei Ursu,

Colegiul lărgit evidențiază că, potrivit certificatului de înmatriculare, automobilul

12

menționat este înregistrat cu drept de proprietate din 09 aprilie 1994 după Ursu Sava.

La fel, potrivit adresării conducerii uzinei de tractoare din 24 mai 1985, în urma

refuzului lui Munteanu I., automobilul „VAZ 2107” i-a fost transmis lui Ursu Sava

(vol. IV, f.d. 223-224). Astfel, reclamantul Ursu Nicolae nu poate pretinde la

automobilul în speță după înregistrarea acestuia cu drept de proprietate după Ursu

Sava, odată ce nu și-a realizat pretinsul drept în perioada 1986-1994.

Totodată, potrivit informației din 21 iunie 2017, prezentate de notarul public

Izdebschi Natalia, după decesul lui Ursu Sava a fost deschisă procedura succesorală

la cererea succesorilor Ursu Alexandru și Ursu Radu, iar automobilul în cauză

constituie parte din avere succesorală (vol. II, f.d. 43).

În fine, instanțele ierarhic inferioare corect au constatat că, reclamantul Ursu

Nicolae nu are nici un temei legal sau contractual de a pretinde la recunoașterea

dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile și asupra automobilului, iar ca

urmare și determinarea cotelor-părți din acestea, Colegiul lărgit neavând nici un

temei de a desconsidera această soluție.

În context, ținând cont de natura litigiului și de marja de apreciere a instanței

de judecată, Colegiul judiciar opinează că a examinat principalele întrebări juridice

puse în prezenta cerere și că nu este necesar să se pronunțe separat în privința

motivelor invocate, cu privire la fondul cauzei civile.

Acestea, în esență, nu au forță juridică de a influența prezenta soluție pe caz (a

se vedea, printre alte autorități, cauza Kamil Uzun vs Turcia, hotărârea din 10 mai

2007, § 64; cauza Centrul pentru Resurse Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu

vs România (Marea Cameră), hotărârea 17 iulie 2014, § 156).

Astfel, instanța de recurs concluzionează că, recursul declarat de Ursu Nicolae,

reprezentat de avocatul Hriplivaia Valentina, împotriva deciziei 24 iunie 2020 a

Curții de Apel Chișinău, este neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea

deciziei contestate.

Având în vedere cele expuse și în conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) al

Codului de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție

d e c i d e:

Se respinge recursul declarat de Ursu Nicolae, reprezentat de avocatul

Hriplivaia Valentina.

Se menține decizia 24 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău emisă în cauza

civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Ursu Nicolae împotriva

lui Ursu Alexandru, Ursu Radu, Ursu Larisa, intervenienți accesorii Ursu Victor,

Ursu Vladimir, notarul public Șevciuc Victor și Izdebschi Natalia cu privire la

constatarea faptului acceptării succesiunii și a locului de deschidere, recunoașterea

dreptului de proprietate, determinarea cotelor părți ideale și împărțirea în natură a

13

imobilului, declararea nulității actelor juridice și recunoașterea testamentului ca

fiind parțial nul.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței,

judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Ala Cobăneanu

Galina Stratulat

Dumitru Mardari

Mariana Pitic

14