2ra-14/21 — Declararea nulitătii actelor juridice, încasarea sumei

2ra-14/21 — Declararea nulitătii actelor juridice, încasarea sumei (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 2ra-14/21

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, judecător – D. Dulghieru

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, judecători – I. Secrieru, V. Mihaila, Iu. Cotruță

D E C I Z I E

14 aprilie 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova,

Judecătorii Ala Cobăneanu,

Galina Stratulat,

Dumitru Mardari,

Mariana Pitic

examinând în ședință publică recursul declarat de Musienco Alexandru și

avocatul acestuia Cebotari Adrian,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Tretiacenco Valerii

împotriva lui Musienco Alexandru cu privire la încasarea datoriei și dobânzii de

întârziere conform contractului de împrumut,

și cererea de chemare în judecată reconvențională înaintată de Musienco

Alexandru împotriva lui Tretiacenco Valerii cu privire la declararea nulității recipisei,

împotriva deciziei din 26 mai 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost

respins apelul declarat de Musienco Alexandru, prin intermediul avocatului Cebotari

Adrian, fiind menținută hotărârea din 11 martie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Buiucani,

c o n s t a t ă:

La 13 noiembrie 2013, Tretiacenco Valerii s-a adresat cu cerere de chemare în

judecată împotriva lui Musienco Alexandru cu privire la încasarea datoriei în mărime

de XXXX dolari SUA și a dobânzii de întârziere în mărime de XXXX dolari SUA.

În motivarea acțiunii, reclamantul Tretiacenco Valerii a indicat că a transmis cu

împrumut pârâtului Musienco Alexandru suma de XXXX dolari SUA, fapt confirmat

prin recipisa din 18 iunie 2010.

Potrivit reclamantului, în condițiile în care în recipisă nu a fost stipulat termenul

de rambursare a împrumutului, la 24 septembrie 2013, prin reclamația expediată în

adresa pârâtului a solicitat restituirea acestuia, somație care a rămas fără răspuns,

nefiind astfel rambursat împrumutul acordat, iar prin urmare consideră întemeiată

pretenția de încasare a datoriei în condițiile speței. Totodată, cu trimitere la

prevederile art. 872 alin. (2) din Codul civil, reclamantul a solicitat și încasarea

dobânzii de întârziere în mărime de XXXX dolari SUA.

Pe parcursul examinării cauzei, Musienco Alexandru s-a adresat cu acțiune

reconvențională împotriva lui Tretiacenco Valerii, solicitând instanței de judecată

constatarea nulității recipisei din 18 iulie 2010.

1

În motivarea acțiunii sale Musienco Alexandru a indicat că, nu a luat cu împrumut

de la Tretiacenco Valerii mijloace bănești și nu și-a exprimat acordul de a întoarce

vreo sumă, iar recipisa datată cu 18 iunie 2010 a fost semnată de către acesta în

rezultatul amenințării cu răfuială fizică și vătămare a integrității corporale, fapt care

ar fi confirmat prin ordonanța din 22 septembrie 2014 privind începerea urmăririi

penale conform semnelor componenței de infracțiune prevăzută de art. 155 din Codul

penal.

Suplimentar, Musienco Alexandru a indicat că, prin ordonanța din 29 octombrie

2013, s-a dispus începerea urmării penale conform semnelor componenței de

infracțiune prevăzută de art. 190 alin. (5) din Codul penal pe faptul dobândirii ilicite

prin înșelăciune și abuz de încredere a mijloacelor financiare ce aparțin lui Musienco

Alexandru și Tucanov Vladimir. Mai mult, potrivit reclamantului reconvențional,

recipisa litigantă nu a fost semnată la 18 iunie 2010, dar în anul 2013. A mai

menționat că, acest act a fost semnat fără intenția de asumare a vreunei obligații, astfel

încât este unul fictiv.

Prin hotărârea din 11 martie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, cererea

de chemare în judecată depusă de Tretiacenco Valerii împotriva lui Musienco

Alexandru cu privire la încasarea datoriei în mărime de XXXX dolari SUA și a

dobânzii de întârziere în sumă de XXXX dolari SUA, a fost admisă integral. A fost

încasată din contul lui Musienco Alexandru, în beneficiul lui Tretiacenco Valerii,

datoria în mărime de XXXX dolari SUA și dobânda de întârziere în sumă de XXXX

dolari SUA, convertiți în valută națională la data executării hotărârii. Au fost încasate

din contul lui Musienco Alexandru, în beneficiul lui Tretiacenco Valerii, cheltuielile

de plată a taxei de stat în mărime de 3 000 lei. A fost încasată de la Musienco

Alexandru, în contul statului taxa de stat în mărime de 22 000 lei. Cererea

reconvențională depusă de Musienco Alexandru împotriva lui Tretiacenco Valerii cu

privire la constatarea nulității recipisei din 18 iulie 2010 a fost respinsă ca fiind

neîntemeiată.

Prin decizia din 26 mai 2020 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins apelul

declarat de Musienco Alexandru, prin intermediul avocatului Cebotari Adrian, fiind

menținută hotărârea din 11 martie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a concluzionat că existența datoriei lui

Musienco Alexandru față de Tretiacenco Valerii se confirmă prin recipisa din 18 iunie

2010, iar înscrisuri care ar proba stingerea datoriei de către debitor nu au fost

prezentate. Cu referire la acțiunea reconvențională a lui Musienco Alexandru, instanța

a indicat că, fiindcă faptul că actul juridic a fost executat de către una dintre părți, nu

poate fi invocată fictivitatea acestuia, partea având posibilitatea de a cere rezilierea

lui pentru neexecutarea obligațiilor contractuale.

La 27 iulie 2020, Musienco Alexandru și avocatul acestuia Cebotari Adrian au

contestat cu recurs decizia din 26 mai 2020 a Curții de Apel Chișinău. Totodată,

recursul a fost declarat și împotriva încheierii din 26 mai 2020 a Curții de Apel

Chișinău, prin care a fost respinsă cererea depusă de avocatul Cebotari Adrian în

interesele lui Musienco Alexandru cu privire la ordonarea expertizei grafologice,

grafoscopice și tehnice.

În motivarea recursului au invocat faptul că instanța de apel a aplicat eronat

normele de drept material, nu a constatat și elucidat pe deplin circumstanțele

importante pentru soluționarea pricinii, a apreciat arbitrar probele prezentate de către

participanții la proces, iar concluziile instanței sunt în contradicție cu circumstanțele

2

pricinii. Suplimentar, s-au indicat argumente similare celor din cererea de apel,

accentuându-se faptul că litigiul a fost examinat de către instanța de apel în lipsa unui

participant la proces.

Astfel, recurentul a solicitat admiterea cererii de recurs, casarea deciziei și

încheierii din 26 mai 2020 a Curții de Apel Chișinău, cu remiterea cauzei spre

rejudecare în instanța de apel în alt complet de judecată.

La 17 septembrie 2020, Tretiacenco Valerii, prin intermediul avocatului Grigoraș

Ala, a depus referință la cererea de recurs, solicitând respingerea acesteia cu

menținerea în vigoare a deciziei contestate.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor

de drept procedural prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură

civilă.

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Termenul

de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Potrivit materialelor cauzei, decizia Curții de Apel Chișinău a fost pronunțată la

26 mai 2020 și expediată participanților la proces la 24 iunie 2020 (f.d. 169, vol. II),

însă la materialele cauzei nu există înscrisuri care să probeze momentul recepționării

acesteia de către participanții la proces. Astfel, având în vedere faptul că recursul

declarat împotriva deciziei din 26 mai 2020 a Curții de Apel Chișinău a fost înregistrat

la 27 iulie 2020, în conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, acesta se

consideră declarat în termen.

Prin încheierea din 28 octombrie 2020 a Curții Supreme de Justiție, recursul

declarat de Musienco Alexandru și avocatul acestuia Cebotari Adrian împotriva

deciziei din 26 mai 2020 a Curții de Apel Chișinău, a fost considerat admisibil.

În conformitate cu art. 442 alin. (1) din Codul de procedură civilă, judecând

recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate

în recurs și în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărârii atacate, fără

a administra noi dovezi.

În conformitate cu art. 444 din Codul de procedură civilă, recursul se examinează

fără înștiințarea participanților la proces. Completul din 5 judecători decide asupra

oportunității invitării tuturor participanților sau a reprezentanților acestora pentru a

se pronunța cu privire la problemele de legalitate invocate în cererea de recurs.

În ședința de judecată, Musienco Alexandru și avocatul acestuia Cebotari Serghei

au susținut cererea de recurs, solicitând admiterea acesteia, casarea deciziei și

încheierii din 26 mai 2020 a Curții de Apel Chișinău, cu remiterea cauzei spre

rejudecare în instanța de apel în alt complet de judecată.

Reprezentantul intimatului Tretiacenco Valerii, avocatul Grigoraș Ala, a

solicitat respingerea cererii de recurs și menținerea în vigoare a deciziei din 26 mai

2020 a Curții de Apel Chișinău.

Audiind participanții la proces, verificând legalitatea actelor de dispoziție

contestate, prin prisma argumentelor invocate și a materialelor din dosar, coroborat

cu normele de drept material și procedural aplicabile la soluționarea speței date,

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de

Justiție va admite recursul declarat de Musienco Alexandru și avocatul acestuia

Cebotari Adrian, și va casa decizia instanței de apel, cu trimiterea cauzei spre

3

rejudecare, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură civilă, instanța,

după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia

instanței de apel și să trimită cauza spre rejudecare în instanța de apel o singură dată,

dacă eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

În conformitate cu art. 445 alin. (3) din Codul de procedură civilă, în urma

examinării recursului, instanța de recurs emite o decizie care rămâne irevocabilă din

momentul emiterii. Decizia se consideră a fi emisă din momentul plasării acesteia pe

pagina web a Curții Supreme de Justiție.

Colegiul lărgit constată că, Tretiacenco Valerii s-a adresat cu cerere de chemare în

judecată împotriva lui Musienco Alexandru cu privire la încasarea datoriei în mărime

de XXXX dolari SUA și a dobânzii de întârziere în mărime de XXXX dolari SUA,

în temeiul recipisei din 18 iunie 2020.

Pe parcursul examinării cauzei, Musienco Alexandru s-a adresat cu acțiune

reconvențională împotriva lui Tretiacenco Valerii, solicitând instanței de judecată

constatarea nulității recipisei din 18 iulie 2010.

Fiind învestită cu judecarea pricinii în cauză, prima instanță a admis integral

acțiunea inițială și a respins acțiunea reconvențională. Prin decizia din 26 mai 2020 a

Curții de Apel Chișinău, a fost respins apelul declarat de Musienco Alexandru, prin

intermediul avocatului Cebotari Adrian, fiind menținută hotărârea din 11 martie 2019

a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.

Examinând materialele cauzei, Colegiul constată că instanța de apel a examinat

cererea de apel superficial, fără să dea o apreciere tuturor argumentelor invocate de

către participanții la proces și circumstanțelor cauzei, precum și probelor anexate la

materialele cauzei, care sunt importante pentru soluționarea justă a litigiului, iar

concluziile instanței sunt în contradicție cu circumstanțele pricinii, decizia fiind

motivată insuficient.

În contextul prevederilor art. 373 din Codul de procedură civilă, instanța de apel

era obligată în limitele apelului să verifice circumstanțele și raporturile juridice

stabilite în hotărârea primei instanțe, precum și cele care nu au fost stabilite, dar care

au importanță pentru soluționarea pricinii, să aprecieze probele din dosar și cele

prezentate suplimentar în instanța de apel de către participanții la proces.

Colegiul precizează că soluția adoptată de către instanța de apel este nemotivată,

deoarece din textul acesteia nu se reliefează o motivare amplă asupra tuturor

argumentelor expuse de către participanții la proces în prezenta acțiune, precum și nu

sunt apreciate toate probele importante pentru soluționarea cauzei. Or, în

conformitate cu art. 239 din Codul de procedură civilă, hotărârea judecătorească

trebuie să fie legală și întemeiată. Instanța își întemeiază hotărârea numai pe

circumstanțele constatate nemijlocit de instanță și pe probele cercetate în ședință de

judecată.

Astfel, prin decizia din 26 mai 2020, Curtea de Apel Chișinău a ajuns la concluzia

netemeiniciei cererii de apel formulate de avocatul Cebotari Adrian, în interesele lui

Musienco Alexandru, dar nu a argumentat cu suficientă claritate etiologia acestei

concluzii. Reieșind din cele expuse, Colegiul lărgit atrage atenția asupra faptului că

instanța de apel, de fapt, nu a dat răspuns la toate argumentele formulate în cererea

de apel, evitând să se expună cu suficientă claritate asupra probelor care au determinat

soluția pronunțată.

4

Cu referire la acest aspect, instanța de apel urma să verifice în ce măsură litigiul

a fost examinat de către prima instanță, dacă aceasta a dat o apreciere corespunzătoare

tuturor circumstanțelor și probelor invocate în acest sens, să se expună asupra

legalității și temeiniciei cerințelor formulate de participanții la proces.

În așa mod, Colegiul lărgit reține că instanța de apel a stabilit că între părți există

un raport juridic de împrumut, fapt care rezultă din conținutul recipisei semnate de

Musienco Alexandru la 08 iunie 2010. Concluzionând asupra temeiniciei hotărârii

primei instanțe cu privire la încasarea datoriei din contul lui Musienco Alexandru în

beneficiul lui Tretiacenco Valerii, Curtea de Apel Chișinău a reținut prevederile art.

210, 211, 514, 867 alin. (1) din Codul civil (în redacția de până la 01 martie 2019).

Totodată, este de menționat faptul că prima instanță a dispus încasarea datoriei,

făcând trimitere la recipisă, și anume la f.d. 8, vol. I, fără a specifica că de fapt la

dosar este anexată doar o copie a acesteia. Potrivit cererii de apel, Musienco

Alexandru a obiectat în privința acestui fapt, Curtea de Apel Chișinău considerând

acest argument ca fiind nefondat.

Cu referire la acest aspect, instanța de apel a citat în decizia sa prevederile art.

138 alin. (4) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia înscrisul se depune în

original sau în copie autentificată în modul stabilit de lege, indicându-se locul de

aflare a originalului. Înscrisul se depune în original când, conform legii sau unui alt

act normativ, circumstanțele cauzei trebuie confirmate numai cu documente în

original și când, ca urmare a soluționării cauzei, înscrisul își pierde efectul juridic sau

când copiile de pe documentul prezentat au cuprinsuri contradictorii, precum și în alte

cazuri când instanța consideră necesară prezentarea originalului.

Totuși, ținând cont de norma citată, instanțele inferioare nu s-au expus în ce

măsură este acceptabilă în prezenta speță încasarea datoriei în lipsa unui înscris în

original la materialele cauzei, mai ales în situația în care, prin acțiunea

reconvențională se pune la îndoială valabilitatea înscrisului (în privința momentului

și circumstanțelor în care a fost întocmit) precum și faptul transmiterii banilor.

Suplimentar, Colegiul lărgit reține că, chiar dacă reclamantul a invocat de

multiple ori că ar fi prezentat recipisa în original instanței de fond, cercetând minuțios

materialele cauzei, instanța de recurs nu a regăsit o mențiune în vreun proces-verbal

al ședinței de judecată, potrivit căreia originalul recipisei din 18 iunie 2010 ar fi fost

prezentat în ședința de judecată și ar fi fost cercetat de către instanță în original.

Mai mult, în hotărârea primei instanțe nu există nicio mențiune despre cercetarea

recipisei litigioase în original de către instanță, ci se indică în motivare într-un mod

abstract – “recipisă”, dar nu se specifică faptul că la dosar de fapt e anexată o copie

și nu se confirmă prin hotărâre existența în natură a recipisei în original.

Cu toate că prin cererea de apel s-a atras atenția la aceste momente, instanța de

apel nu a verificat hotărârea sub acest aspect și a omis să cerceteze în ședința de

judecată originalul recipisei din 18 iunie 2010, respingând totodată și demersul

apelantului cu privire la ordonarea expertizei grafologice, grafoscopice și tehnice.

Dat fiind faptul că Musienco Alexandru a adus argumente în cererea sa de apel,

prin care și-a justificat pretențiile și a adus critici hotărârii instanței de fond, indicând

asupra interpetării eronate a normelor materiale de către aceasta, Curtea de Apel

Chișinău nu s-a expus asupra acestor argumente, nu a apreciat probele din dosar, nu

a dat răspuns problemelor de drept ridicate de către parte în apelul său, unele

argumente ale apelantului din cererea de apel rămânând fără o analiză

corespunzătoare.

5

Prin urmare, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al

Curții Supreme de Justiție conchide că instanța de apel incorect a constatat și elucidat

circumstanțele cauzei și probele prezentate în acest sens, limitându-se doar la

aspectele constatate de către prima instanță.

Instanța de recurs remarcă că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 din

Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale, prezumă dreptul la o hotărâre motivată. Motivarea este o parte a

hotărârii în care instanța judecătorească în mod obligatoriu își expune concluziile

formulate în privința cauzei deferite spre soluționare.

Conform unei jurisprudențe constante degajate de Curtea Europeană a Drepturilor

Omului, pronunțarea de către instanțele judecătorești a unor hotărâri motivate

constituie una dintre garanțiile dreptului fundamental la un proces echitabil și acesta

presupune obligațiunea instanței judecătorești de a se expune în hotărâri asupra

tuturor cerințelor acțiunii, precum și, argumentelor invocate de către părți întru

admiterea sau respingerea acestora (cauza Garcia Ruiz vs. Spania, hotărîrea din 21

ianuarie 1999).

Se reține că actul judecătoresc trebuie să corespundă tuturor normelor de drept,

să fie clar, înțeles de părțile implicate în litigiu și să răspundă în mod sigur și expres

la toate cererile și obiecțiile formulate de către părți, ceea ce, în speță, lipsește. Or,

principiul procesului echitabil reclamă că hotărârea să fie motivată, justițiabilul având

posibilitatea să cunoască motivele care l-au făcut pe judecător să adopte una sau altă

soluție și să le conteste dacă sistemul prevedea o cale de atac împotriva acestei

hotărâri, lipsa motivării unei decizii judiciare, pune în pericol dreptul la un proces

echitabil (cauza Kaufman vs. Belgia, 1986).

Astfel, instanțele judecătorești sunt obligate să-și motiveze soluțiile și concluziile,

să furnizeze toate răspunsurile la întrebările care sunt pertinente pentru rezultatul

procesului și necesită un răspuns special în hotărâre. În cazul în care instanța de

judecată se abține de a da un răspuns special și explicit în cele mai importante

întrebări, fără a acorda părții care a formulat-o posibilitatea de a ști dacă acest mijloc

de apărare a fost neglijat sau respins, acest fapt se va considera o încălcare a art. 6§1

din CEDO (cauza Hiro Balani vs. Spania, 1994).

Ca urmare, instanța de recurs este în imposibilitate de a da o apreciere corectă și

justă cazului supus judecării în condițiile când instanța de apel și prima instanță nu

au dat o apreciere corespunzătoare probelor prezentate de către participanții la proces

și au omis să se expună asupra argumentelor și cerințelor formulate, oferind în decizie

explicații neclare și contradictorii, instanța de recurs este în imposibilitate de a

verifica corectitudinea aplicării de către instanța de apel a cadrului legal.

Or, potrivit art. 130 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instanța

judecătorească apreciază probele după intima ei convingere, bazată pe cercetarea

multiaspectuală, completă, nepărtinitoare și nemijlocită a tuturor probelor din dosar

în ansamblul și interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege.

Prin urmare, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al

Curții Supreme de Justiție conchide că instanța de apel urma să constate și elucideze

pe deplin circumstanțele cauzei și probele prezentate în cest sens, să le examineze și

să le dea o apreciere în cumul, reflectând în decizie motivele concluziilor sale privind

admiterea unor probe și respingerea altor probe, precum și argumentarea preferinței

unor probe față de celelalte, așa cum prevede alin. (4) al art. 130 din Codul de

procedură civilă, cu respectarea principiului contradictorialității.

6

Din considerentele menționate și având în vedere faptul că s-a constatat o eroare

judiciară, care nu poate fi corectată de către instanța de recurs, Colegiul civil,

comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la

concluzia de a casa integral decizia instanței de apel și de a trimite prezenta cauză

civilă spre rejudecare în instanța de apel, în alt complet de judecată.

Referitor la contestarea cu recurs a încheierii din 26 mai 2020 a Curții de Apel

Chișinău, prin care a fost respinsă cererea depusă de avocatul Cebotari Adrian în

interesele lui Musienco Alexandru cu privire la ordonarea expertizei grafologice,

grafoscopice și tehnice, Colegiul lărgit menționează că nu există temeiuri de a casa

această încheiere, or la rejudecarea cauzei în instanța de apel, participanții la proces

vor fi în drept să înainteze cereri și demersuri întru argumentarea pretențiilor sale în

cadrul prezentului litigiu.

Astfel, la judecarea pricinii, instanța de apel urmează să țină cont de cele

menționate, creând condiții obiective și reale participanților la proces și judecând

pricina, să emită o hotărâre întemeiată și legală, reieșind din toate circumstanțele reale

și esențiale ale pricinii. De asemenea, instanța urmează să indice cu suficientă

claritate motivele pentru care acceptă sau respinge probele prezentate de către

participanții la proces, dându-le o apreciere corespunzătoare, precum și să se expună

asupra tuturor argumentelor și cerințelor formulate de către toți participanții la proces.

Având în vedere cele expuse și în conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) din

Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție

d e c i d e:

Se admite recursul declarat de Musienco Alexandru și avocatul acestuia

Cebotari Adrian.

Se casează decizia din 26 mai 2020 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă la

cererea de chemare în judecată depusă de Tretiacenco Valerii împotriva lui Musienco

Alexandru cu privire la încasarea datoriei și dobânzii de întârziere conform

contractului de împrumut, și cererea de chemare în judecată reconvențională înaintată

de Musienco Alexandru împotriva lui Tretiacenco Valerii cu privire la declararea

nulității recipisei, și se remite pricina spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în

alt complet de judecată.

Decizia nu se supune niciunei căi de atac.

Președintele ședinței,

Judecătorul Svetlana Filincova,

Judecătorii Ala Cobăneanu,

Galina Stratulat,

Dumitru Mardari,

Mariana Pitic

7