2rac-110/21 — rezilierea contractului de vânzare-cumpărare si obligarea ridicării mărfii

Dosarul nr. 2rac-110/21

Prima instanță: (Judecătoria Chișinău, sediul Centru) V. Puica

Instanța de apel: (Curtea de Apel Chișinău) A. Panov, L. Pruteanu, I. Țurcan

Î N C H E I E R E

14 aprilie 2021 mun. Chișinău

Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al

Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Mariana Pitic

Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Societatea cu

Răspundere Limitată ”Tehnoclim Service”, reprezentată de avocatul Staruș Denis,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu

Răspundere Limitată ”Consmodern” împotriva Societății cu Răspundere Limitată

”Tehnoclim Service” cu privire la constatarea rezilierii contractului de vânzare-

cumpărare și obligarea ridicării mărfii,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 09 februarie 2021, prin care s-a

respins apelul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată ”Consmodern” și s-a

menținut hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 07 iulie 2020,

c o n s t a t ă :

La 22 august 2019, SRL ”Consmodern” a depus cerere de chemare în

judecată împotriva SRL ”Tehnoclim Service” cu privire la constatarea rezilierii

contractului de vânzare-cumpărare și obligarea ridicării mărfii.

În motivarea acțiunii, a menționat că în temeiul facturilor fiscale

nr. BV 8603943 din 05 septembrie 2013; nr. BV 6081292 din 17 aprilie 2013;

nr. BV 3419038 din 07 decembrie 2012; nr. EB 0178253 din 07 decembrie 2012;

nr. BV 1787919 din 14 septembrie 2012; nr. BV 0525609 din 11 iulie 2012;

nr. BV 05257601 din 28 iunie 2012, SRL ”Tehnoclim Service” a livrat

SRL ”Consmodern” materiale de construcție termoenergetice pentru realizare,

acestea urmând a fi achitate după comercializare.

Reclamantul a invocat că în final, marfa nu a putut fi realizată, fapt cunoscut

de către SRL ”Tehnoclim Service”, astfel prin notificarea expediată în adresa

pârâtului, a solicitat ultimului rezilierea contractului de vânzare-cumpărare al

1

mărfii în asortiment, comunicându-i totodată faptul că urmează să ridice de la

depozit marfa conform facturilor fiscale.

Astfel, a specificat că deși pârâtul a recepționat notificarea referitor la

rezilierea contractului, nu a întreprins careva măsuri în vederea ridicării acesteia de

la depozit, în condițiile în care contractul a fost reziliat încetând de drept de a mai

produce efecte juridice începând cu data de 19 februarie 2019.

Prin urmare, reclamantul a considerat necesar de a sesiza instanța de judecată

cu privire la constatarea rezilierii contractului și obligarea ridicării mărfii.

Reclamantul SRL ”Consmodern” a solicitat constatarea rezilierii contractului

de vânzare-cumpărare în asortiment – materiale de construcție termoenergetice

încheiat cu SRL ”Tehnoclim Service” și obligarea ultimei să ridice de la depozit

marfa conform facturilor fiscale privind livrarea acestora.

Prin referința depusă, SRL ”Tehnoclim Service” a solicitat încasarea sumei de

3 000 lei cu titlu de cheltuieli de asistență juridică (f.d. 34-35).

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 07 iulie 2020, s-a

respins cererea de chemare în judecată depusă de SRL ”Consmodern”.

S-a încasat de la SRL ”Consmodern” în beneficiul SRL ”Tehnoclim Service”

suma de 3 000 lei cu titlu de cheltuieli de asistență juridică.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță cu referire la circumstanțele cauzei

a reținut că vânzătorul SRL ”Tehnoclim Service” a predat marfa în proprietatea

cumpărătorului SRL ”Consmodern”, iar ultimul a preluat bunurile, având obligația

să plătească prețul cuvenit.

Instanța de fond a constatat că între SRL ”Consmodern” și SRL ”Tehnoclim

Service”, au fost încheiate contractele de vânzare-cumpărare, materializate prin

facturile fiscale: nr. BV 8603943 din 05 septembrie 2013; nr. BV 6081292 din 17

aprilie 2013; nr. BV 3419038 din 07 decembrie 2012; nr. EB 0178253 din 07

decembrie 2012; nr. BV 1787919 din 14 septembrie 2012; nr. BV 0525609 din 11

iulie 2012; nr. BV 05257601 din 28 iunie 2012.

La fel, instanța de judecată a stabilit că prin hotărârea Judecătoriei Chișinău,

sediul Centru din 29 martie 2020, s-a încasat de la SRL ”Consmodern” în

beneficiul SRL ”Tehnoclim Service” suma de 24 360,55 de lei cu titlu de datorie.

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 26 februarie 2020, menținută prin

decizia Curții Supreme de Justiție din 08 mai 2020, s-a suspendat procesul civil, în

faza de apel, pînă la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești, în cauza civilă

la cererea de chemare în judecată depusă de SRL ”Consmodern” împotriva

SRL ”Tehnoclim Service” cu privire la constatarea rezilierii contractului de

vânzare-cumpărare și obligarea ridicării mărfii.

Astfel, instanța de judecată a apreciat pretențiile reclamantului ca fiind

neîntemeiate, deoarece părțile nu au încheiat un contract de vânzare-cumpărare în

formă scrisă, în care ar fi menționată clauza de achitare a mărfii doar după

realizarea ei.

Totodată, instanța a reținut că prin prisma art. 747 din Codul civil (în vigoare

la momentul încheierii tranzacțiilor), rezilierea operează numai pentru viitor și pot

fi reziliate doar contractele cu executare succesivă.

2

Prin urmare, toate prestațiile care au fost efectuate anterior rezilierii rămân

valabile. Nici partea care declară rezilierea și nici cealaltă parte nu are dreptul de a

cere restituirea prestațiilor anterioare.

Astfel, prima instanță a concluzionat că partea îndreptățită să rezilieze

contractul poate extinde efectele rezilierii și asupra prestațiilor anterioare, doar în

situația prevăzută la art.748 alin. (4) din Codul civil, iar temeiul de fapt invocat de

reclamant nu care sub incidența normei respective.

La fel, în temeiul art. 96 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instanța a

dispus încasarea de la reclamant în beneficiul pârâtului a sumei de 3 000 lei cu titlu

de cheltuieli pentru asistență juridică.

Prin decizia Curții de Apel din 09 februarie 2021, s-a respins apelul declarat

de SRL ”Consmodern” și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul

Centru din 07 iulie 2020.

La 03 martie 2021, prin intermediul oficiului poștal, SRL ”Tehnoclim

Service”, reprezentată de avocatul Staruș Denis, a declarat recurs împotriva

deciziei instanței de apel, prin care a solicitat admiterea recursului cu casarea

deciziei instanței de apel în partea neadmiterii încasării cheltuielilor de asistență

juridică.

Recurentul SRL ”Tehnoclim Service”, în motivarea recursului a invocat că

neexpunerea asupra unei cerințe referitor la cheltuielile de judecată denotă faptul

că partea nu a fost auzită.

La 16 martie 2021, instanța de recurs a expediat în adresa intimatului copia

recursului, fiind recepționat de către SRL ”Consmodern” la data de 19 martie

2021, conform avizului de recepție (f.d. 132).

Cu referire la termenul de declarare a recursului, instanța de recurs

menționează că, Curtea de Apel Chișinău a emis dispozitivul deciziei la

09 februarie 2021.

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

Recursul a fost declarat la 03 martie 2021, respectiv se consideră depus în

termenul prevăzut de art.434 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data

primirii acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a

temeiurilor invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de

judecată instituit în conformitate cu alin. (2).

Examinînd temeiurile recursului completul Colegiului Civil, Comercial și de

Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4) din Codul de procedură civilă.

3

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Instanța de recurs reține, că examinarea admisibilității recursului presupune

verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile

prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu

constituie un temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform

secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și

procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios

Administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că, potrivit regulilor din

Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de

recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de

apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența

probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței

de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs

poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se

invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod

flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 din Codul de procedură

civilă.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa

constantă statuează că, dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări

implicit admise (Golder împotriva Regatului Unit, p.38; Stanev împotriva

Bulgariei (MC), p. 230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a

unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea

statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo

împotriva Italiei, p. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai

stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, p. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept

național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (a se vedea Botten

v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de

fapt pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

4

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Avînd în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de SRL ”Tehnoclim

Service”, reprezentată de avocatul Staruș Denis, nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă și, drept

urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios

Administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Societatea cu Răspundere Limitată

”Tehnoclim Service”, reprezentată de avocatul Staruș Denis.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Mariana Pitic

Dumitru Mardari

5