Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 31.03.2021
respins

3r-57/21 — Anularea ordinului și reîncadrarea în muncă

HOTĂRÂRE
31.03.2021
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
Anularea ordinului şi reîncadrarea în muncă
Temei legal
Temeiurile de inadmisibilitate a apelului
Citează această cauză
3r-57/21 — Anularea ordinului și reîncadrarea în muncă (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 3r-57/21 Prima instnață: Judecătoria Anenii Noi sediul Central (jud. M.Chiperi) Instanța de Apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Minciună, V.Negru, E.Palanciuc) D E C I Z I E 31 martie 2021 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva Judecătorii Victor Burduh Nicolae Craiu examinând recursul depus de Marina Sandu, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă către Marin Sandu împotriva Judecătoriei Căușeni sediul Central cu privire la anularea ordinului, obligarea reîncadrării în muncă și încasarea drepturilor salariale, împotriva încheierii din 25 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost declarat inadmisibil apelul depus de către Marin Sandu, c o n s t a t ă: La 7 octombrie 2020, Marin Sandu a depus cerere de chemare în judecată împotriva Judecătoriei Căușeni sediul Central cu privire la anularea ordinului, obligarea reîncadrării în muncă și încasarea drepturilor salariale.

Prin hotărârea din 11 august 2020 a Judecătoriei Anenii Noi sediul Central, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată depusă de Marin Sandu. La data de 26 august 2020, Marin Sandu a depus cerere de apel nemotivată prin care a solicitat casarea hotărârii din 11 august 2020 a Judecătoriei Anenii Noi sediul Central cu rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii. Prin încheierea din 25 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, a fost declarat inadmisibil apelul depus de Marin Sandu. La 24 decembrie 2020, Marin Sandu a depus recurs împotriva încheierii din 25 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău. În motivarea cererii de recurs a indicat că, nu a recepționat copia hotărârii motivate la data de 7 octombrie 2020 și nici ulterior, nefiindu-i comunicată în condițiile legii.

A relatat că, după ce a făcut cunoștință cu motivele încheierii recurate a adresat o cerere către oficiul poștal pentru a clarifica circumstanțele înmânării de către colaboratorii oficiului poștal a corespondenței recomandate. Prin răspunsul din 22 decembrie 2020 a Oficiului Poștal Căușeni i s-a comunicat că, în urma unor investigații de serviciu, poștașul responsabil de înmânarea corespondenței nu și-a îndeplinit corespunzător obligațiile de serviciu privind înmânarea corespondenței recomandate, corespondența nefiind înmânată adresatului, ci mamei destinatarului, fapt pentru care lucrătorul poștal a fost pedepsit administrativ. 1 A menționat că, avizul de recepție a corespondenței anexat la materialele cauzei nu a fost semnat de către el și nici de către membrii familiei sale.

A solicitat Marin Sandu admiterea recursului, casarea încheierii din 25 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău cu restituirea cauzei în instanța de apel pentru examinarea în fond a apelului. Examinând cererea de recurs, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează următoarele. În conformitate cu art. 242 Cod administrativ, recursul împotriva încheierii judecătorești se depune motivat la instanța de judecată care a emis încheierea contestată în termen de 15 zile de la notificarea încheierii judecătorești, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Curtea de Apel Chișinău a pronunțat încheierea contestată la data 25 noiembrie 2020 care a fost expediată prin intermediul oficiului poștal la data de 10 decembrie 2020 (f.d.155).

Astfel, recursul depus de Marin Sandu la data de 24 decembrie 2020 prin intermediul oficiului poștal, este în termen (f.d.148-157). În conformitate cu art. 243 alin. (2) Cod administrativ, instanța competentă soluționează recursul împotriva încheierilor judecătorești fără ședință de judecată. Studiind materialele dosarului, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul urmează a fi respins din următoarele motive. În conformitate cu art. 243 alin. (1) lit. b) Cod administrativ, examinând recursul împotriva încheierii judecătorești, instanța adoptă una dintre următoarele decizii: respinge recursul.

După cum urmează din actele cauzei, prin hotărârea din 11 august 2020 a Judecătoriei Anenii Noi sediul Central a fost respinsă cererea de chemare în judecată depusă de Marin Sandu. Prin încheierea din 25 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, a fost declarat inadmisibil apelul depus de Marin Sandu din motivul depunerii după expirarea termenului prevăzut la art.232 alin.(2). În conformitate cu art. 236 alin. (1) și alin. (2) lit. e) Cod administrativ, instanța de apel examinează din oficiu admisibilitatea apelului. Dacă este inadmisibil, apelul se declară ca atare printr-o încheiere susceptibilă de recurs. Apelul se declară inadmisibil în special când motivarea apelului nu a fost depusă sau a fost depusă după expirarea termenului prevăzut la art.232 alin.(2). În conformitate cu art. 232 alin. (2) Cod administrativ, motivarea apelului se prezintă la instanța de apel în termen de 30 de zile de la data notificării hotărârii motivate.

Actele cauzei denotă că dispozitivul hotărârii Judecătoriei Anenii Noi sediul Central a fost pronunțat la data de 11 august 2020 (f.d.125). La data de 26 august 2020, Marin Sandu a depus prin intermediul oficiului poștal cerere de apel nemotivat împotriva hotărârii din 11 august 2020 a Judecătoriei Anenii Noi sediul Central (f.d. 138-140). Hotărârea motivată din 11 august 2020 a Judecătoriei Anenii Noi sediul Central a fost notificată lui Marin Sandu la data de 7 octombrie 2020 prin intermediul oficiului poștal, fapt ce se confirmă prin avizul de recepție nr. DS6501110768AS (f.d.136).

2 Astfel, termenul de prezentare a motivării apelului în baza art. 232 alin. (2) Cod administrativ, este de 30 de zile de la data notificării hotărârii motivate și a început să curgă de la data de 8 octombrie 2020. Ultima zi pentru depunerea apelului motivat a expirat la data de 22 octombrie 2020. Cu toate acestea, Marin Sandu, nu a depus motivarea apelului în termenul prevăzut de lege. Conform art. 237 alin. (1) Cod administrativ, prevederile art.65 alin.(1)– (3) și (5) se aplică corespunzător pentru repunerea în termenul de apel și în termenul de prezentare a motivării apelului în termenul prevăzut de lege. Conform art.65 alin. (1) și (2) Cod administrativ, dacă o persoană, din motive independente de voința ei, nu a putut respecta un termen legal, atunci, la cerere, ea poate fi repusă în termen.

Culpa unui reprezentant legal sau împuternicit se atribuie reprezentatului. Cererea de repunere în termen se depune în termen de 15 zile de la înlăturarea impedimentului. La cerere se anexează probele care confirmă faptele pe care aceasta se întemeiază și, suplimentar, se recuperează acțiunile omise. Instanța de recurs reiterează că termenul de depunere a apelului poate fi restabilit, dacă persoanele îndreptățite prezintă probe veridice, ce ar confirma imposibilitatea depunerii apelului în termen. Conform art. 24 alin. (1) și (2) Cod administrativ, participanții la procedura administrativă și procedura de contencios administrativ trebuie să își exercite drepturile și să își îndeplinească obligațiile cu bună-credință, fără a încălca drepturile procesuale ale altor participanți.

Participantul care își exercită drepturile procesuale în mod abuziv și nu își îndeplinește obligațiile procesuale cu bună-credință răspunde potrivit legii pentru prejudiciile materiale și morale cauzate. Contrar acestor prevederi legale, Marin Sandu nu a depus diligența necesară în vederea exercitării căii de atac în termen. Însăși recurentul a prezentat răspunsul din 22 decembrie 2020 a Centrului de Poștă Căușeni în care s-a indicat că scrisoarea recomandată nr. DS6501110768AS ar fi fost înmânată mamei destinatarului, pe aviz fiind aplicată semnătura, însă din neatenție în F.8 nu a fost aplicată semnătura persoanei ce a recepționat corespondența (f.d.156). Prin urmare, nu pot fi reținute argumentele recurentului precum că nu a fost notificat despre hotărârea motivată din 11 august 2020 a Judecătoriei Anenii Noi sediul Central, iar avizul de recepție nu a fost semnat nici de către membrii familiei sale.

Or, hotărârea motivat a fost expediată corect, în avizul de recepție fiind indicată adresa or Căușeni, str. V. Xxxxxx nr. xx, adresă care a fost indicată de către Marin Sandu în cererea de chemare în judecată, cererea de apel și în cea de recurs. Prin urmare, Marin Sandu urma să depună diligența necesară și să prezinte motivarea apelului în termenul prevăzut de lege.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa constantă a reiterat că ține de obligația părților de a lua măsurile necesare privind protejarea drepturilor sale de acces la instanță (a se vedea cauzele Van Harn vs. Germania, nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007). În cauzele Ceachir contra Moldovei din 15 ianuarie 2008 și Melnic contra Moldovei din 14 noiembrie 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a notat că, prin neaducerea vreunui motiv pentru prelungirea termenului de depunere de către pârâți a unui act procedural, instanțele judecătorești naționale încalcă drepturile reclamanților la un proces echitabil.

Tot aici, instanța de recurs accentuează că conform legislației în vigoare, sancțiunile procedurale vizează atât actele de procedură ale instanței judecătorești, ale 3 participanților la proces, cât și ale persoanelor legate de activitatea acestora, și în funcție de prevederile legii, constau în anularea actului procedural defectuos, în decăderea din drepturi pentru neîndeplinire în termen a actului de procedură, în obligația de a completa sau a reface actul îndeplinit cu nerespectarea legii, în restabilirea în drepturile încălcate, în aplicarea amenzii judecătorești, în alte măsuri prevăzute de lege. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă.

În asemenea circumstanțe, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că instanța de apel just a declarat inadmisibil apelul depus de Marin Sandu. Astfel, din considerentele menționate și având în vedere că încheierea instanței de apel este întemeiată și legală, iar argumentele invocate în cererea de recurs de către Marin Sandu, sunt neîntemeiate, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul.

Conform art. 243 alin. (1) lit. b), art. 258 alin. (3) din Codul administrativ, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e : Se respinge recursul depus de Marin Sandu și se menține încheierea din 25 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, Judecătorul Tamara Chișca-Doneva Judecătorii Victor Burduh Nicolae Craiu 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2021-05-12
0,95
2r-67/21 — Încasarea sumei
Dosarul nr. 2r-67/21 Prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Centru, judecător – D. Sîrbu Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău, judecători – N. Budăi, I. Muruianu, A. Malîi DECIZIE 12 mai 2021 mun. Chişinău Colegiul civil, comerci
CSJ 2021-02-17
0,94
2ac-27/21 — recunoasterea incalcarii drepturilor si libertatilor, repararea prejudiciului moral
Dosarul nr. 2ac-27/21 Î N C H E I E R E 17 februarie 2021 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chişca-Doneva Judecători
CSJ 2018-10-17
0,93
3ra-1318/18 — cu privire la anularea deciziei emisă de comisia de concurs
Dosarul nr. 3ra-1318/18 Prima instanţă: Judecătoria Anenii Noi sediul Central ( jud. N. Ghedrovici) instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. V. Buhnaci, L. Pruteanu, M. Guzun) ÎNCHEIERE 17 octombrie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil,
CSJ 2021-11-03
0,93
3r-309/21 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3r-309/21 Prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani (jud: O. Melniciuc) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud: A. Bostan, V. Negru, G. Daşchevici) DECIZIE 3 noiembrie 2021 mun. Chişinău Colegiul civil, comerc
CSJ 2020-09-30
0,93
3rh-44/20 — anularea raspunsului și obligarea examinarii contestatiei
Dosarul nr.3rh-44/20 Prima instanță: Curtea de Apel Chişinău (jud: M. Guzun, G. Daşchevici, V. Clima) Instanța de recurs: Curtea Supremă de Justiţie (jud: T. Chişca-Doneva, M. Ghervas, N.Vascan) Î N C H E I E R E 30 septembrie 2020 mun. Chi
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă