2ra-60/21 — anularea ordinului, incasarea prejudiciului moral

Dosarul 2ra-60/21

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. D. Crigan)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. I. Secrieru, I. Cotruță, V. Mihaila)

Î N C H E I E R E

31 martie 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tamara Chișca-Doneva

Judecătorii Victor Burduh

Nicolae Craiu

examinînd admisibilitatea recursului declarat de către Adrian Racu,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Racu Adrian

împotriva Companiei aeriene ”Air Moldova” Societate cu Răspundere Limitată cu

privire la anularea ordinului de organizare a anchetei de serviciu, a procesului-verbal

a ordinului privind aplicarea sancțiunii disciplinare și încasarea prejudiciului moral,

împotriva deciziei din 23 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă:

La data de 23 ianuarie 2018, Adrian Racu a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Companiei Aeriene ”Air Moldova” Societate cu Răspundere Limitată cu

privire la anularea ordinului de organizare a anchetei de serviciu, a procesului-verbal

xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx privind convocarea salariatului Adrian Racu, a

ordinului nr. xx din xxxxxxxxxxxxxxxxxx privind aplicarea sancțiunii disciplinare

și repararea prejudiciului moral.

În motivarea acțiunii, reclamantul a indicat că activează la întreprinderea de Stat

Compania Aeriană „Air Moldova” din xxxxxxxxxxxxxxxxxx, în prezent deținînd

funcția de Șef Serviciu Litigii și Asistență Juridică, concomitent executînd funcțiile

secretarului consiliului de administrație al Întreprinderii de Stat Compania Aeriană

„Air Moldova”.

Mai susține că, la xxxxxxxxxxxxxxxxxx, i-a fost adus la cunoștință Ordinul nr.

xx din xxxxxxxxxxxxxxxxxx privind aplicarea sancțiunii disciplinare, cu care nu este

de acord, îl consideră neîntemeiat și ilegal, neagă toate circumstanțele de fapt și de

drept invocate în el în scopul elucidării circumstanțelor. Comunică că, în luna

septembrie 2017, la achitarea salariului pentru luna august 2017, a constatat faptul că

pentru luna respectivă nu i-a fost achitat salariul integral, achitându-i-se doar o parte.

Pe 25 septembrie 2017, prin cererea cu numărul de intrare 1010, reclamantul

a solicitat de la pârât prezentarea informației în scris despre suma totală a salariului,

reținerile efectuate, mărimea și cauzele reținerilor, sumele ce i se cuvine să le

primească, pentru fiecare lună în parte pentru întreaga perioadă de activitate,

începând cu xxxxxxxxxxxxxxxxxx până în prezent. Cererea nr.

1

xxxxxxxxxxxxxxxxxxcccccc2017 cu privire la prezentarea informației despre suma

totală a salariului, reținerile efectuate a fost ignorată de către pârât.

Ulterior, s-a mai adresat către pârât cu un șir de cereri, privind repararea

prejudiciului material și moral, precum și privind solicitarea prezentării certificatului

cu privire la salariul mediu calculat la data de 31 iulie 2017, cereri care la fel au

fost ignorate de către pîrît.

În octombrie 2017, la fel a constatat că pentru luna respectivă nu i-a fost

achitat salariul integral.

Totodată a indicat că, prin Ordinul nr. xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx, i-a fost

acordat concediu anual de odihnă pentru perioada de la 04 septembrie 2017 până

la data de 17 septembrie 2017, pe termen de 14 zile calendaristice, însă nu i-a fost

plătită indemnizația de concediu.

În opinia sa, aplicarea sancțiunii disciplinare nu este altceva decât o

persecutare pentru acțiunile întreprinse întru apărarea drepturilor, libertăților și

intereselor dînsului, inclusiv pentru adresările sale repetate. Susține că aplicarea

neîntemeiată și ilegală a sancțiunii disciplinare i-a cauzat suferințe psihice și fizice.

Reclamantul a solicitat anularea ordinului de organizarea anchetei de serviciu, a

procesului-verbal xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx privind convocarea salariatului

Racu Adrian, a ordinului nr. xx din xxxxxxxxxxxxxxxxxx privind aplicarea

sancțiunii disciplinare și repararea prejudiciului moral.

Prin hotărârea din 15 noiembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău sediul Central,

cererea de chemare în judecată depusă de Racu a fost respinsă ca neîntemeiată.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 23 iunie 2020, a fost respins apelul

declarat de Racu Adrian și menținută hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Central

din 15 noiembrie 2019.

În favoarea acestei soluții, instanța de apel a indicat că, în circumstanțele în care

în ședința de judecată s-a constatat cu certitudine faptul că în baza procesului-verbal

nr. 1 din 23 octombrie 2017, salariatul Racu Adrian a fost convocat în vederea

solicitării explicației în formă scrisă privind fapta comisă, iar la data de 30 octombrie

2017, ultimul a prezentat explicația scrisă cu privire la fapta comisă, Colegiul civil nu

poate reține ca întemeiate argumentele susținute cu privire la necunoașterea petrecerii

anchetei de serviciu.

Succesiv, instanța de apel a reținut că apelantul a invocat în cererea de apel

precum că ancheta de serviciu organizată prin ordinul nr. xx din 17 octombrie 2017, pe

care îl neagă, a fost organizată fără a avea la bază vreo faptă care ar constitui încălcare

gravă a obligațiilor de muncă, iar prevederile art. 2111 Codul muncii, stipulează

exhaustiv care acțiuni ale salariatului se consideră încălcare gravă a obligațiilor de

muncă. Argumentul dat nu a fost reținut drept temei de admitere a pretențiilor invocate,

or prevederile art.208 alin.(2) Codul Muncii prevăd expres că în funcție de gravitatea

faptei comise, angajatorul este în drept să organizeze o anchetă de serviciu și nu că

ancheta de serviciu se organizează doar în cazurile expres prevăzute la art. 2111

Codul muncii.

Mai mult ca atât, instanța de apel a reținut că, la data dispunerii organizării

anchetei de serviciu - 17 octombrie 2017, prevederile art. 2111 Codul muncii nu

erau încă introduse în Codul muncii, acestea fiind publicate în Monitorul Oficial

din 20 octombrie 2017.

La 13 octombrie 2020, Adrian Racu a declarat recurs împotriva deciziei din 23

iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău.

2

În susținerea cererii de recurs, a indicat că învinuirile de comitere a unor fapte

ilegale, după cum se invocă în ordinul de sancționare, nu sunt susținute prin

administrarea unor probe concludente, probe care să permită formularea unor concluzii

certe și univoce cu privire la existenta faptelor și a vinovăției. Consideră că, la

judecarea cauzei, instanțele de judecată nu au aplicat legea care trebuia că fie aplicată,

au încălcat esențial și au aplicat eronat normelor de drept material (art. 6, 10 din

CEDO, art. 21, din Constituție, art. art. 5, 9, 10, 91, 199, 201-210 din Codul

muncii, art. art. 3, 7 din Legea cu privire la libertatea de exprimare nr. xx din

23.04.2010, art. art. 4, 5, 12, 23, 28, 30, 34 din Legea privind protecția datelor cu

caracter personal nr. 133 din 08 iulie 2011).

A solicitat recurentul admiterea cererii de recurs, casarea integrală a deciziei din

23 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău și a hotărârii din 15 noiembrie 2019 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care cererea

de chemare în judecată să fie admisă în întregime.

Examinînd admisibilitatea recursului, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează următoarele.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) din Codul de procedură civilă, după parvenirea

dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune

expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii

obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul neprezentării

referinței în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia.

La 28 octombrie 2020, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa intimatului

copia cererii de recurs cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței, însă

intimatul nu și-a valorificat acest drept.

În conformitate cu art. 431 alin. (2) din Codul de procedură civilă, asupra

admisibilității recursului decide un complet din 3 judecători.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 23 iunie 2020, care a

fost expediată în adresa participanților la proces la data de 17 iulie 2020 (f.d.21, vol.

II), însă nu există dovada recepționării la aceeași dată de către participanții la proces.

Astfel, calea de atac în ordine de recurs a fost demarată la data de 13 octombrie

2020 de către recurent în interiorul termenului legal.

Examinînd temeiurile recursului declarat de către Racu Adrian, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

consideră recursul drept inadmisibil din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la

alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care

acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care

instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a

fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului.

3

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute

la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Astfel, instanța de recurs reține că examinarea admisibilității recursului presupune

verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile

prevăzute la art. 432 Codul de procedură civilă.

La caz, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție constată că argumentele invocate de recurent în cererea de

recurs nu se încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie

temei de casare a deciziei recurate.

Dat fiind faptul că temeiurile de declarare a recursului împotriva deciziei curții de

apel, prin prisma prevederilor secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII al Codului de

procedură civilă, sunt strict delimitate de art. 432, reieșind din prevederile art. 437

alin.(1) lit. f) din Codul de procedură civilă, în sarcina recurentului este impusă

obligația delimitării esenței, temeiului și argumentării acelor încălcări esențiale sau a

acelor circumstanțe ce indică la aplicarea eronată a normelor de drept material sau

procedural și care ar dicta necesitatea declarării recursului ca fiind admisibil.

La caz, criticile invocate de recurent nu pot duce la admisibilitatea recursului, ori

acestea nu pot fi reținute prin prisma art. 432 din Codul de procedură civilă, în

condițiile în care se insistă în mod exclusiv asupra reaprecierii circumstanțelor cauzei,

în detrimentul evidențierii ilegalității soluției instanței de apel.

Acest fapt denotă caracterul declarativ al recursului, acesta fiind lipsit de esență,

care evidențiază simplul fapt al dezacordului recurentului cu soluția dată de instanța de

apel, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului, avînd în vedere faptul

că rolul exclusiv al recursului este de a asigura efectuarea unui control de legalitate a

deciziei atacate în baza temeiurilor legale de declarare a recursului strict prevăzute de

art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

Nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind

necesară motivarea recursului cu indicarea amănunțită a motivelor de ilegalitate pe care

se întemeiază, precum și dezvoltarea lor.

Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de

dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de

vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărîre neîntemeiată.

Or, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiția

legală a dezvoltării motivelor de recurs implicînd determinarea greșelilor anume

imputate instanței de apel, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum

și indicarea probelor pe care se bazează.

Abordarea recurentului, în speță, însă evidențiază în mod clar dezacordul său cu

soluția dată de instanța de apel, iar criticile invocate în recurs nu permit identificarea

omisiunilor sau erorilor care ar impune declararea recursului ca fiind admisibil.

Prin prisma jurisprudenței CtEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie

capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a

îndrepta în mod direct starea de lucruri, trăsătură distinctivă care nu este evidențiată în

cererea de recurs declarată de către Racu Adrian.

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea căii

de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot

fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9 octombrie 1991,

4

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

În asemenea circumstanțe, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție constată lipsa temeiurilor care ar dicta

necesitatea declarării recursului ca fiind admisibil și consideră că recursul declarat de

Adrian Racu nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din

Codul de procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În temeiul art. 270, art. 431 alin. (1) și (2), art. 433 lit. a) și art. 440 Cod de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Adrian Racu.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

Judecătorul Tamara Chișca-Doneva

Judecătorii Victor Burduh

Nicolae Craiu

5