2r-32/21 — Repararea prejudiciului cauzat prin actiunile ilicite ale OUP, procuraturii
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- Repararea prejudiciului cauzat prin actiunile ilicite ale OUP, procuraturii
- Temei legal
- Temeiurile declarării revizuirii
2r-32/21 — Repararea prejudiciului cauzat prin actiunile ilicite ale OUP, procuraturii (Curtea Supremă de Justiție, 2021)
Dosarul nr. 2r–32/21
Prima instanță: Judecătoria Chișinău (sediul Centru), (jud. C. Roșca)
Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Panov, I. Dutca, I. Țurcan)
Instanța de revizuire: Curtea de Apel Chișinău, (jud. A. Panov, L. Pruteanu, I. Secrieru)
D E C I Z I E
31 martie 2021 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios
administrativ al Curții Supreme de Justiție
În componența:
Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova
Judecătorii Galina Stratulat
Dumitru Mardari
Examinând recursul declarat de către Daniliuc Nicolae,
în cauza civilă intentată la cererea depusă de Daniliuc Nicolae și Daniliuc
Ecaterina împotriva Ministerului Justiției, Guvernului, Ministerului Finanțelor și
Pocuraturii Generale ale Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului
material și moral, precum și încasarea penalității,
împotriva încheierii din 05 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care
a fost respinsă cererea de revizuire a Daniliuc Nicolae depusă împotriva hotărârii din
24 iulie 2019 a Judecătoriei Chișinău (sediul Centru),
c o n s t a t ă:
La 22 octombrie 2018, Daniliuc Nicolae și Daniliuc Ecaterina au depus cerere
de chemare în judecată împotriva Guvernului R. Moldova, Ministerului Finanțelor
al R. Moldova și Procuraturii Generale a R. Moldova cu privire la repararea
prejudiciului material și moral, precum și încasarea penalității.
Prin hotărârea din 24 iulie 2019 a Judecătoriei Chișinău (sediul Centru)
acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Prin decizia din 28 octombrie 2020 a Curții de Apel Chișinău a fost respins
apelul declarat de către avocatul Daniliuc Nicolae, în interesele apelantei Daniliuc
Ecaterina și de apelantul Daniliuc Nicolae, și menținută hotărârea din 24 iulie 2019
a Judecătoriei Chișinău (sediul Centru).
Prin încheierea din 24 iunie 2020 a Curții Supreme de Justiție, recursul declarat
de Daniliuc Nicolae și de Daniliuc Ecaterina, reprezentată de avocatul Daniliuc
Nicolae, s-a considerat inadmisibil.
1
La 30 iunie 2020, Daniliuc Nicolae a depus cerere de revizuire împotriva
hotărârii din 24 iulie 2019 a Judecătoriei Chișinău (sediul Centru) în temeiul art.449
lit.b) CPC.
Prin încheierea din 05 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău cererea de
revizuire depusă de Daniliuc Nicolae a fost respinsă ca inadmisibilă.
La 26 noiembrie 2020, Daniliuc Nicolae a depus cerere de recurs împotriva
încheierii din 05 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău potrivit căreia a solicitat
admiterea cererii de revizuire și casarea încheierii instanței de revizuire.
În motivarea recursului a indicat că, instanța de revizuire în mod arbitrar și
ilegal a interpretat legea.
Potrivit prevederilor art. 425 al Codului de procedură civilă, termenul de
declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea
încheierii.
Având în vedere că, încheierea Curții de Apel Chișinău a fost pronunțată la 05
noiembrie 2020, fără a se cunoaște cert despre data recepționării acesteia de către
recurent, iar recursul a fost declarat la 26 noiembrie 2020, instanța de recurs
consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale și a declarat recursul în
termen.
Conform art. 426 alin. (3) al Codului de procedură civilă, recursul împotriva
încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza
copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la
recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.
Examinând temeiurile invocate în cererea de recurs în raport cu materialele
cauzei și prevederile legale, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ
al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Daniliuc Nicolae,
urmează a fi respins din următoarele motive.
În conformitate cu art. 427 lit. a) al Codului de procedură civilă, instanța de
recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă
recursul și să mențină încheierea.
În cazul dedus justiției, se atestă că, prin încheierea din 05 noiembrie 2020 a
Curții de Apel Chișinău a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă
de Daniliuc Nicolae, împotriva hotărârii din 24 iulie 2019 a Judecătoriei Chișinău
(sediul Centru).
Pentru a dispune astfel, instanța de revizuire a reținut că, cererea de revizuire
este formulată în lipsa temeiurilor legale prevăzute pentru exercitarea căii de atac –
revizuirea, ceea ce denotă caracterul inadmisibil al acesteia.
În conformitate cu art. 449 al Codului de procedură civilă, revizuirea se declară
în cazul în care:
a) s-a constatat, prin sentință penală irevocabilă, comiterea unei infracțiuni în
legătură cu pricina care se judecă;
b) au devenit cunoscute unele circumstanțe sau fapte esențiale ale pricinii care
2
nu au fost și nu au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedește că a
întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanțele și faptele esențiale în timpul
judecării anterioare a pricinii;
c) instanța a emis o hotărâre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost
implicate în proces;
e) s-a anulat ori s-a modificat hotărârea, sentința sau decizia instanței
judecătorești care au servit drept temei pentru emiterea hotărârii sau deciziei a căror
revizuire se cere;
e1) a fost aplicată o lege declarată neconstituțională de către Curtea
Constituțională și la judecarea cauzei a fost ridicată excepția de neconstituționalitate,
iar instanța de judecată sau Curtea Supremă de Justiție a respins cererea privind
sesizarea Curții Constituționale sau din hotărârea Curții Constituționale rezultă că
prin aceasta s-a încălcat un drept garantat de Constituție sau de tratatele
internaționale în domeniul drepturilor omului;
g) Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau Guvernul Republicii Moldova a
inițiat o procedură de reglementare pe cale amiabilă într-o cauză pendinte împotriva
Republicii Moldova;
h) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, printr-o hotărâre, fie
Guvernul Republicii Moldova a recunoscut, printr-o declarație, o încălcare a
drepturilor sau libertăților fundamentale care poate fi remediată, cel puțin parțial,
prin anularea hotărîrii pronunțate de o instanță de judecată națională.
Verificând legalitatea și temeinicia încheierii contestate prin prisma
prevederilor citate, Colegiul constată că cererea de recurs este depusă, făcându-se
trimitere, în special, la faptul că prin hotărârea Parlamentului din 08 iunie 2019 a
recunoscut caracterul captiv al statului Republica Moldova.
Așadar, Colegiul a stabilit că, cererea de revizuire, respinsă de către instanță, a
fost depusă în afara temeiurilor prevăzute de lege pentru declararea revizuirii asupra
actelor judecătorești de dispoziție, prevăzute de art. 14 al Codului de procedură
civilă. Or, în speță, se constată că, cererea de revizuire a fost înaintată fără a se indica
vre-un temei plauzibil pentru revizuirea hotărârii, circumstanțele invocate, nefiind
în stare de a modifica soluția instanței dată anterior.
Sub acest aspect, Colegiul reține că, încheierea din 05 noiembrie 2020 a Curții
de Apel Chișinău este legală și întemeiată, corect constatând că, revizuirea este o
cale de atac de retractare care presupune redeschiderea procedurilor judiciare în
privința unei cauze civile. Aceasta nu presupune rejudecarea cauzei în mod implicit,
ci doar ca efect al admiterii cererii de revizuire, ceea ce prezumă existența
temeiurilor în acest sens. De altfel, poate avea loc o ingerință asupra securității
raportului juridic. Pe când în speță, cererea de revizuire nu întrunește condițiile
necesare de a fi examinată, prin prisma prevederilor prevăzute de Codul de
procedură civilă.
În această perspectivă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ
3
al Curții Supreme de Justiție reține că, admiterea cererii de recurs depusă de recurent
ar conduce la încălcarea principiului securității raporturilor juridice și a drepturilor
celorlalte părți la un proces echitabil, garantate de art. 6 § 1 din Convenția Europeană
pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
Prin urmare, din considerentele menționate și ținând cont de faptul că motivele
invocate de recurenți sunt declarative și neîntemeiate, Colegiul civil, comercial și de
contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a
respinge cererea de recurs și de a menține încheierea din 05 noiembrie 2020 a Curții
de Apel Chișinău.
Ținând cont de cele expuse și în temeiul art. 427 lit. a), 428 ale Codului de
procedură civilă Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții
Supreme de Justiție
d e c i d e:
Se respinge recursul declarat de către Daniliuc Nicolae.
Se menține încheierea din 05 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău emisă
în cauza civilă intentată la cererea depusă de Daniliuc Nicolae și Daniliuc Ecaterina
împotriva Ministerului Justiției, Guvernului, Ministerului Finanțelor și Pocuraturii
Generale ale Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului material și
moral, precum și încasarea penalității.
Decizia este irevocabilă.
Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova
Judecătorii Galina Stratulat
Dumitru Mardari
4