Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 10.03.2021
respins

3r-82/21 — contestarea actului administrativ

HOTĂRÂRE
10.03.2021
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
contestarea actului administrativ
Temei legal
depunerea motivarii apelului in termenul stabilit de lege, admisibilitatea apelului
Citează această cauză
3r-82/21 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 3r-82/21 Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: Gr. Dașchevici, A.Bostan, M.Guzun) D E C I Z I E 10 martie 2021 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Nicolae Craiu Victor Burduh examinând recursul depus de Societatea cu Răspundere Limitată ,,Aderent Grup”, în cauza de contencios administrativ la acțiunea depusă de Societatea cu Răspundere Limitată ,,Aderent Grup” împotriva Primarului general al municipiului Chișinău și a Consiliului municipal Chișinău, persoane terțe Valeriu Cîrlan, Arcadie Odagiu, Nelia Ștefanco, Oleg Bas, Sorin Scutaru, Alina Moraru, Grigore Stoian, Victor Danalachi, Ruslan Grosu, Vladislav Mihailov, Ina Cebotari, Olga Creanga, Elvira Fortuna privind anularea actului administrativ individual defavorabil și obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil, împotriva încheierii din 9 decembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care apelul depus de Societatea cu Răspundere Limitată ,,Aderent Grup” împotriva hotărârii din 1 iulie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani a fost declarat inadmisibil, pe motiv că motivarea apelului nu a fost depusă, c o n s t a t ă: La data de 24 iulie 2017,

Societatea cu Răspundere Limitată ,,Aderent Grup” (în continuare SRL ,,Aderent Grup”) a depus cerere de chemare în judecată în ordinea contenciosului administrativ împotriva Primarului general al municipiului Chișinău și a Consiliului municipal Chișinău privind contestarea actului administrativ și obligarea emiterii actului administrativ. Prin hotărârea din 4 mai 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, cererea de chemare în judecată depusă de SRL ,,Aderent Grup” a fost admisă parțial. Prin decizia din 27 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost admis apelul depus de Primăria municipiului Chișinău, a fost casată hotărârea din 4 mai 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, cauza fiind remisă la rejudecare în aceeași instanță, în alt complet de judecată.

Prin încheierea din 18 mai 2019 a judecătorului Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, a fost dispusă atragerea în procesul enunțat a persoanelor terțe Valeriu 1 Cîrlan, Arcadie Odagiu, Nelia Ștefanco, Oleg Bas, Sorin Scutaru, Alina Moraru, Grigore Stoian, Victor Danalachi, Ruslan Grosu, Vladislav Mihailov, Ina Cebotari, Olga Creanga, Elvira Fortuna. Prin hotărârea din 1 iulie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, cererea de chemare în judecată depusă de SRL ,,Aderent Grup” a fost respinsă. Nefiind de acord cu hotărârea nominalizată, la data de 28 iulie 2020, SRL ,,Aderent Grup” a contestat-o cu apel preliminar, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii din 1 iulie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani cu pronunțarea unei decizii noi, de admitere a acțiunii.

Prin încheierea din 9 decembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, apelul depus de SRL ,,Aderent Grup” împotriva hotărârii din 1 iulie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani a fost declarat inadmisibil în temeiul art. 236 alin. (2) lit. e) Cod administrativ, pe motiv că motivarea apelului nu a fost depusă. Invocând ilegalitatea acestei încheieri, la data de 25 ianuarie 2021, SRL ,,Aderent Grup” a depus recurs, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii din 9 decembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău cu dispunerea restituirea cauzei la rejudecare în instanța de apel, pentru judecarea apelului în fond. În susținerea recursului s-a invocat dezacordul cu încheierea contestată, considerând-o ilegală și neîntemeiată pe motiv că a fost emisă cu încălcarea normelor de drept procedural, or, instanța de apel urma să țină cont de normele de drept naționale, cât și de practica CEDO în vederea neîngrădirii dreptului privind accesul liber la justiție.

În acest context, a invocat că recurenta-apelantă nu a receptionat hotărârea motivată a primei instanțe, motiv pentru care a fost lipsită de posibilitatea depunerii motivării apelului în termenul prevăzut de art. 232 alin. (2) Cod administrativ. În conformitate cu art. 242 Cod administrativ, recursul împotriva încheierii judecătorești se depune motivat la instanța de judecată care a emis încheierea contestată în termen de 15 zile de la notificarea încheierii judecătorești, dacă legea nu stabilește un termen mai mic.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că recursul depus de SRL ,,Aderent Grup” la data de 25 ianuarie 2021 (vol.III,f.d.47) este în termen, având în vedere că încheierea contestată a fost emisă la data de 9 decembrie 2020 (vol.III,f.d.28) și recepționată de recurentă după depunerea recursului, la data de 29 ianuarie 2021 (vol.III,f.d.32). În conformitate cu art. 243 alin. (2) Cod administrativ, instanța competentă soluționează recursul împotriva încheierilor judecătorești fără ședință de judecată. Dacă consideră necesar, instanța competentă poate cita participanții la proces.

În speță, Colegiul nu consideră oportun de a cita participanții la proces pentru a se pronunța cu privire la argumentele invocate în recurs, deoarece criticele recurentei SRL ,,Aderent Grup” au fost expuse cu suficientă claritate. Studiind materialele dosarului, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul 2 neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea încheierii din 9 decembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău. În motivarea concluziei enunțate se rețin următoarele argumente. În conformitate cu art. 243 alin. (1) lit. b) Cod administrativ, examinând recursul împotriva încheierii judecătorești, instanța adoptă una dintre următoarele decizii: respinge recursul.

Din conținutul recursului depus de SRL ,,Aderent Grup” reiese că recurenta nu este de acord cu încheierea din 9 decembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care apelul depus de ultima împotriva hotărârii din 1 iulie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani a fost declarat inadmisibil (vol.III,f.d.47), iar din conținutul încheierii recurate rezultă că, motivarea apelului nu a fost depusă conform prevederilor art. 232 alin. (2) Cod administrativ, din care considerent în temeiul art. 236 alin. (2) lit. e) Cod administrativ, apelul a fost declarat inadmisibil (vol.III,f.d.28-30). Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră concluzia instanței de apel despre necesitatea declarării inadmisibile a apelului, pe motiv că nu a fost depusă motivarea acestuia, justă.

În conformitate cu art. 236 alin. (1) și (2) lit. e) Cod administrativ, instanța de apel examinează din oficiu admisibilitatea apelului. Dacă este inadmisibil, apelul se declară ca atare printr-o încheiere susceptibilă de recurs. Apelul se declară inadmisibil în special când motivarea apelului nu a fost depusă sau a fost depusă după expirarea termenului prevăzut la art. 232 alin. (2). La rândul său, conform art. 232 Cod administrativ, apelul se depune la instanța de judecată, care a emis hotărârea contestată în termen de 30 de zile de la pronunțarea dispozitivului hotărârii, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Instanța de judecată, care a emis hotărârea contestată, transmite neîntârziat apelul împreună cu dosarul judiciar, după motivarea hotărârii, instanței de apel.

Motivarea apelului se prezintă la instanța de apel în termen de 30 de zile de la data notificării hotărârii motivate. Dacă se depune împreună cu apelul, motivarea apelului se depune la instanța de judecată care a emis hotărârea contestată. Prin prisma normei enunțate, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ relevă că dispozitivul hotărârii instanței de fond a fost pronunțat public la data de 1 iulie 2020 (vol.II,f.d.226), iar la data de 28 iulie 2020, SRL ,,Aderent Grup” a depus apel preliminar, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii din 1 iulie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani cu pronunțarea unei decizii noi, de admitere a acțiunii (vol.II,f.d.244).

Concomitent, din materialele cauzei, instanța de recurs reține că copia hotărârii motivate din 1 iulie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani expediată la adresa indicată de recurentă atât în cererea de chemare în judecată cât și în cererea de apel și cea de recurs anexate la dosar (vol.I,f.d.1; vol.II,244; vol.III,f.d.47) a fost recepționată de SRL ,,Aderent Grup” la data de 20 octombrie 2020, ceea ce se confirmă prin avizul de recepție anexat la dosar (vol.III,f.d.20). În corespundere cu art. 97 Cod administrativ, notificarea este comunicarea, dispusă de autoritatea publică, a unui înscris în forma stabilită de prezentul cod. Notificarea se face în cazurile prevăzute de lege sau prin dispoziția autorității publice.

Autoritatea publică poate alege între următoarele forme de notificare: a) 3 notificare prin act de recunoaștere a recepționării; b) notificare prin poștă cu act de notificare; c) notificare prin poștă cu scrisoare recomandată. Totodată, conform art. 109 Cod administrativ, un înscris poate fi notificat prin poștă cu scrisoare recomandată cu aviz de recepție. Pentru probarea notificării este suficient avizul de recepție. Ținând cont de faptul că o dispoziție legală nu poate fi ruptă din sistemul normativ din care face parte și nu poate opera în mod izolat, ci trebuie citită în coroborare cu celelalte dispoziții legale incidente care se completează una pe alta ca făcând parte dintr-un sistem juridic coerent, instanța de recurs reține la caz și prevederile art. 63 Cod administrativ, conform cărora calcularea termenelor în procedura administrativă se efectuează în conformitate cu prevederile art. 259-266 din Codul civil.

Dacă o autoritate publică trebuie să efectueze prestații doar pentru o anumită perioadă de timp, atunci această perioadă expiră în ultima zi a ei, chiar și atunci când aceasta este o zi de sâmbătă, duminică sau o zi liberă stabilită prin lege. Iar potrivit art. 261 alin. (1) Cod civil (articolul 385 în redacția actuală a Codului civil), dacă începutul curgerii termenului este determinat de un eveniment sau moment în timp care va surveni pe parcursul zilei, atunci ziua survenirii evenimentului sau momentului nu se ia în considerare la calcularea termenului. Prin urmare, termenul de declarare a motivării apelului și-a început curgerea la data de 21 octombrie 2020, ziua imediat următoare datei recepționării copiei hotărârii motivate de către SRL ,,Aderent Grup” și a expirat la data de 19 noiembrie 2020 (zi de joi).

Cu toate acestea, în pofida obligațiilor sale procesuale, apelanta SRL ,,Aderent Grup” nu a depus motivarea apelului în interiorul termenului legal de 30 de zile de la notificarea copiei hotărârii motivate, termen imperativ prevăzut de lege, motiv pentru care instanța de apel corect a declarat apelul inadmisibil în temeiul art. 236 alin. (2) lit. e) Cod administrativ. Cât privesc argumentele recursului precum că recurenta-apelanta SRL ,,Aderent Grup” nu a receptionat hotărârea motivată a primei instanțe, motiv pentru care a fost lipsită de posibilitatea depunerii motivării apelului în termenul prevăzut de art. 232 alin. (2) Cod administrativ, acestea sunt neîntemeiate și urmează a fi respinse, or, avizul de recepție din 20 octombrie 2020 anexat la materialele dosarului denotă contrariul (vol.III,f.d.20).

La rândul său, punerea la îndoială a recepționării corespondenței de către recurentă, în situația în care aceasta a fost expediată de către prima instanță la adresa indicată atât în cererea de chemare în judecată cât și în cea de apel (vol.I,f.d.1; vol.II, f.d.244) nu poate fi pusă pe seama instanței de fond, dar este interpretată de către Colegiu drept un comportament de rea-voință din partea părților în proces. Or, acesteia i s-a comunicat actul de procedură la adresa de corespondență, ceea ce denotă că corespondența a fost înmânată destinatarului în strictă conformitate cu legislația în vigoare. În aceste circumstanțe, Colegiul conchide că, instanța de apel corect a declarat inadmisibil apelul depus de SRL ,,Aderent Grup” pe motivul neprezentării motivării apelului în modul stabilit de art. 232 alin. (2) Cod administrativ.

În susținerea opiniei enunțate, Colegiul relevă că în cauzele Ceachir contra Moldovei din 15 ianuarie 2008 și Melnic contra Moldovei din 14 noiembrie 2006, 4 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a notat că prin neaducerea vreunui motiv pentru prelungirea termenului de depunere de către pârâți a unui act procedural, instanțele judecătorești naționale încalcă drepturile partricipanților la un proces echitabil. Din aceste considerente și având în vedere că în cazul examinării apelului depus de SRL ,,Aderent Grup” pe fond, se va încălca principiul securității raporturilor juridice, garantat de articolul 6 și preambulul Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ceea ce este inadmisibil, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul și de a menține încheierea instanței de apel.

În conformitate cu art. 243 alin. (1) lit. b) Cod administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide : Se respinge recursul depus de Societatea cu Răspundere Limitată ,,Aderent Grup”. Se menține încheierea din 9 decembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, în cauza de contencios administrativ la acțiunea depusă de Societatea cu Răspundere Limitată ,,Aderent Grup” împotriva Primarului general al municipiului Chișinău și a Consiliului municipal Chișinău, persoane terțe Valeriu Cîrlan, Arcadie Odagiu, Nelia Ștefanco, Oleg Bas, Sorin Scutaru, Alina Moraru, Grigore Stoian, Victor Danalachi, Ruslan Grosu, Vladislav Mihailov, Ina Cebotari, Olga Creanga, Elvira Fortuna privind anularea actului administrativ individual defavorabil și obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil.

Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Nicolae Craiu Victor Burduh 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2021-02-03
0,96
3r-18/21 — nesolutionarea in termen a cererii, obligarea emiterii actului administrativ
Dosarul nr. 3r-18/21 Prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani (jud: I. Barbacaru) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud: M. Guzun, V. Clima, G. Daşchevici) DECIZIE 3 februarie 2021 mun. Chişinău Colegiul civil, comercia
CSJ 2021-12-01
0,96
3ra-936/21 — anularea actului administrativ si obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil
Dosarul nr. 3ra–936/21 Î N C H E I E R E 1 decembrie 2021 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiţie, în componența: Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva Ju
CSJ 2022-04-20
0,96
3r-46/22 — actiune in obligare, emitere act administrativ individual favorabil
Dosarul nr. 3r-46/22 2-21056198-01-3r-09022022 Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Rîşcani (jud. M. Gandrabur) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. A. Bostan, V. Negru, G. Daşchevici) D E C I Z I E 20 aprilie 2022 mun. C
CSJ 2024-02-14
0,96
3ra-909/23 — anularea refuzului si obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil
Dosarul nr. 3ra-909/23 2-21053157-01-3ra-06092023 Instanța de fond: Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani ( jud. V. Dodon) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (A. Minciuna, V. Negru, E. Palanciuc) Î N C H E I E R E 14 februarie 2024 mu
CSJ 2021-12-22
0,96
3ra-782/21 — cu privire la contestarea actului administrativ
. Chişinău, casării deciziei din data de 26 mai 2021 a Curții de Apel Chişinău, adoptării unei noi hotărâri prin care apelul depus de către Oficiul teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat se declară inadmisibil, iar în partea apelului de
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă