3ra-239/21 — contestarea actului administrativ

3ra-239/21 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 3ra-239/21

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani (jud: O. Țurcan)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Minciuna, E. Palanciuc, V. Negru)

Î N C H E I E R E

03 martie 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Maria Ghervas

judecătorii Victor Burduh

Nina Vascan

examinând admisibilitatea recursului depus de Ghenadie Veverița și Aliona

Veverița, reprezentați de avocatul Andrei Bondarenco,

în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă

de Ghenadie Veverița și Aliona Veverița împotriva Consiliului municipal Chișinău,

Primăriei municipiului Chișinău, Direcției Generale, Economie, Reforme și Relații

Patrimoniale, terț Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova cu privire la

contestarea actului administrativ,

împotriva deciziei din 11 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care

s-a respins apelul depus de Ghenadie Veverița și Aliona Veverița împotriva hotărârii

din 19 decembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani

c o n s t a t ă:

La data de 22 februarie 2019 Ghenadie Veverița și Aliona Veverița au depus

cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului mun. Chișinău, Primăriei mun.

Chișinău, Direcției Generale, Economie, Reforme și Relații Patrimoniale, terț

Ministerul Finanțelor cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acțiunii reclamanții au indicat că, au depus la Comisia municipală

de privatizare a fondului de locuințe, o cerere cu anexarea setului de acte

corespunzătoare, prin care au solicitat privatizarea locuințelor în care domiciliază, și

anume imobilul xxxxx. Au comunicat că, actele anexate la cerere au fost acceptate

de Comisia municipală de privatizare a fondului de locuințe fără careva obiecții,

nefiind solicitată prezentarea unor documente suplimentare. În pofida prezentării

întregului set de acte, prin hotărârea nr. 523 din 12 octombrie 2018 Comisia

municipală de privatizare a fondului de locuințe a refuzat în privatizarea locuințelor

nr.xxxxx de către Ghenadie Veverița și Aliona Veverița.

Pentru a decide astfel, Comisia municipală de privatizare a fondului de locuințe

a conchis că reclamanții nu au prezentat ordin de repartiție și/sau alte documente, ce

confirmă dreptul de a dobândi în proprietate locuința de stat.

1

Reclamanții consideră că argumentul Comisiei municipale de privatizare a

fondului de locuințe nu corespunde realității de fapt existente, iar pretinsul motiv

este unul contradictoriu, avându-se în vedere că ei au prezentat ordinele de locuință

nr. 726 și nr. 727 din 30 iunie 2003, eliberate de Ministerul Finanțelor al Republicii

Moldova. Mai mult ca atât, au fost prezentate și alte acte, care atestă dreptul lor la

privatizarea locuințelor în care domiciliază.

Au comunicat că, nefiind de acord cu actul administrativ emis de Comisia

municipală de privatizare a fondului de locuințe, au înaintat o cerere prealabilă, la

care au primit răspunsul nr.07-06/632 din 18 ianuarie 2019, prin care le-a fost refuzat

în soluționarea cererii prealabile, din motivul că setul de acte depus, nu corespunde

prevederilor art. 11 din Legea nr. 1324 din 10 martie 1993 privatizării fondului de

locuințe.

Reclamanții au afirmat că setul de acte prezentat Comisiei municipale de

privatizare a fondului de locuințe, atestă îndeplinirea condițiilor prevăzute de Lege,

pentru adoptarea în privința lor, a hotărârilor despre permiterea privatizării

locuințelor nr. xxxxx.

Totodată, au invocat că, Comisia municipală de privatizare a fondului de

locuințe nu a fost în drept să le respingă cererea în privatizarea locuințelor nr. xxxxx,

or art. 5 din Legea nr. 1324 din 10 martie 1993 privatizării fondului de locuințe,

prevede exhaustiv interdicțiile de privatizare. Iar, în conformitate cu prevederile art.

8 din Regulamentul Comisiei pentru privatizarea fondului de locuințe, aprobat prin

anexa nr. 1 la Legea nr. 1324 din 10 martie 1993 privatizării fondului de locuințe,

Comisia are dreptul să ceară administrației unității, care are la balanță fond de

locuințe, să prezinte informațiile și documentele necesare privatizării lor, pentru

situația în care ar fi în gestiunea unei unități, Comisia fiind în drept să atragă în lucru

experți, alți specialiști pentru buna desfășurare a activității în serviciul cetățeanului.

Astfel, potrivit normei citate, în cadrul Consiliului municipal Chișinău există

organele abilitate pentru înlăturarea oricărui obstacol în procesul efectuării

privatizării locuințelor nr. xxxxx, inclusiv și pentru a informa solicitanții despre

problemele/neajunsurile, după caz constatate, în vederea lichidării acestora.

Au solicitat anularea hotărârii Comisiei municipale de privatizare a fondului de

locuințe nr.523 din 12 octombrie 2018, privind refuzul în privatizarea locuinței nr.

xxxxx pe numele Alionei Veverița și a hotărârii Comisiei municipale de privatizare

a fondului de locuințe nr.523 din 12 octombrie 2018, privind refuzul în privatizarea

locuinței nr. xxxxx pe numele lui Ghenadie Veverița, obligarea adoptării hotărârii

privind acceptarea privatizării locuințelor nr. xxxxx, cu pregătirea proiectului

contractului de vânzare-cumpărare, transmitere-primire a locuinței în proprietate

privată, în ordinea art. 11 alin. 4 din Legea nr. 1324 din 10 martie 1993 privatizării

fondului de locuințe.

Prin hotărârea din 19 decembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani,

acțiunea depusă de Ghenadie Veverița și Aliona Veverița împotriva Consiliului mun.

Chișinău, Primăriei mun. Chișinău, Direcției Generale, Economie, Reforme și

Relații Patrimoniale, terț Ministerul Finanțelor cu privire la contestarea actului

administrativ, a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.

La 17 ianuarie 2020, în interiorul termenului prevăzut de art. 232 alin. (1) Codul

administrativ, Ghenadie Veverița și Aliona Veverița au depus apel împotriva

hotărârii din 19 decembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, prin care

2

au solicitat admiterea apelului, casarea integrală a hotărârii instanței de fond, cu

emiterea unei noi decizii, prin care acțiunea să fie admisă integral.

Prin decizia din 11 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău s-a respins apelul

depus de Ghenadie Veverița și Aliona Veverița.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a menționat că reieșind din

prevederile art. 5 alin. (1) – (3), art. 17 alin. (1) din Legea nr. 1324 din 10 martie

1993 privatizării fondului de locuințe, locuințele de serviciu se înscriu în categoriile

de locuințe care, prin regimul lor, sunt excluse din fondul locativ pasibil de

privatizare. Astfel că, legislatorul este liber să aleagă, în funcție de politica statului

și de resursele financiare, care sunt măsurile aplicabile bunurilor aflate în

proprietatea sa.

Curtea de Apel a indicat că locuințele pretinse spre privatizare de către

reclamanți, reprezintă locuințe de serviciu și deci, potrivit art.5 alin.(2) din Legea

privatizării fondului de locuințe, nu pot fi vândute sau transmise cu titlu gratuit în

proprietate privată.

Totodată, instanța de apel a reținut că conform prevederilor deciziei Primăriei

mun. Chișinău nr 3/6-3 din 06 decembrie 1999 „Cu privire la modificarea statutului

juridic al căminelor din mun. Chișinău” s-a decis modificarea statutului juridic al

căminului din xxxxx mun. Chișinău, în bloc locativ .

Curtea de Apel a motivat că în temeiul art. 11 al Legii nr.1324 din 10 martie

1993 privatizării fondului de locuințe, participanții la privatizarea apartamentului

de stat, depun personal sau printr-o persoană împuternicită legal cerere cu anexarea:

extrasul din fisa locuinței, extras din tabelul nominal (acte, care dovedesc că

solicitanții locuiesc și au viză de reședință în apartamentul care urmează a fi

privatizat), copii de pe actele de identitate ale tuturor participanților (întru verificarea

stării civile și a membrilor familiei), certificatul-caracteristică a apartamentului,

certificat privind participarea la privatizare, ordinul de repartiție eliberat de

autoritățile locale și alte acte ce confirmă dreptul lor de a dobândi în proprietate

locuința de stat.

În speță, însă reclamanții au depus cerere privind privatizarea spațiului pe

care-1 dețin, fără anexarea ordinului de repartiție eliberat de autoritățile locale. Or,

având în vedere decizia Primăriei mun. Chișinău nr. 3/6-3 din 06 decembrie 1999,

reclamanții urmau să se adreseze Direcției generale locativ-comunale și amenajare

a Consiliului mun. Chișinău pentru eliberarea ordinului de repartiție (cu mențiunea

pentru domiciliere permanentă), care permite privatizarea încăperilor nominalizate

în cererea de chemare în judecată.

Instanța de apel a considerat neîntemeiat argumentul apelanților, precum că,

instanța de fond nu a ținut cont de certificatele nr. 19/4-06-116 și nr. 19/4-06-116

din 23 august 2018, eliberate de Ministerul Finanțelor, or cadrul legal stabilește

expres condițiile și organele abilitate și procedura de privatizare a fondului locativ.

La 04 decembrie 2020, prin intermediul poștei electronice, Ghenadie Veverița

și Aliona Veverița, reprezentați de avocatul Andrei Bondarenco, au depus recurs

împotriva deciziei din 11 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, solicitând

casarea acesteia și a hotărârii primei instanțe cu emiterea unei noi decizii de admitere

a acțiunii (f.d. 202-213).

Ulterior, la 03 februarie 2021, Ghenadie Veverița și Aliona Veverița,

reprezentați de avocatul Andrei Bondarenco au confirmat depunerea recursului, prin

3

prezentarea acestuia pe suport de hârtie cu semnătura olografă (f.d.118-228). La

aceeași dată a fost depus și amendament la recurs (229-234).

În motivarea recursului au invocat că concluziile instanțelor de judecată vin în

contradicție cu circumstanțele cauzei, fiind rezultate din aprecierea arbitrară a

probelor administrate la materialele dosarului și din interpretarea eronată a normelor

de drept material.

În acest sens, recurenții au indicat că dânșii au prezentat tot setul de acte,

necesare pentru privatizarea locuințelor, care a fost acceptat fără obiecții de către

Comisia municipală de privatizare a fondului de locuințe.

În opinia recurenților este eronată invocarea Comisiei municipale de privatizare

a fondului de locuințe, precum că nu au fost prezentate ordinele de repartiție, sau

alte documente ce confirmă dreptul de a dobândi în proprietate locuința de stat. În

contradictoriu, recurenții invocă că dânșii au prezentat Comisiei municipale de

privatizare a fondului de locuințe ordinele de locuință nr. 726 și 727 din 30 iunie

2003, eliberate de Ministerul Finanțelor, precum și contractele de închiriere a

locuințelor și certificatele eliberate de Ministerul Finanțelor, potrivit cărora

administrația publică centrală, având calitatea de gestionar al căminului și ca temei

decizia Primăriei mun. Chișinău nr. 3/6-3 din 06 decembrie 1999, a permis

privatizarea locuințele nr. xxxxx.

La 03 februarie 2021 în adresa Consiliului și Primăriei mun.Chișinău, precum

și Ministerului Finanțelor a fost expediată copia recursului și amendamentului

depuse de Ghenadie Veverița și Aliona Veverița, reprezentați de avocatul Andrei

Bondarenco, cu înștiințarea despre posibilitatea depunerii referinței (f.d. 236).

La data de 26 februarie 2021 Direcția Generală, Economie, Reforme și Relații

Patrimoniale a Consiliului mun. Chișinău a depus referință la recursul depus de

Ghenadie Veverița și Aliona Veverița, reprezentați de avocatul Andrei Bondarenco,

prin care a solicitat respingerea recursului (f.d. 243-246).

Examinând admisibilitatea cererii de recurs, completul specializat pentru

examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează următoarele.

Prin Legea nr. 116 din 19 iulie 2018 a fost adoptat Codul administrativ al

Republicii Moldova.

În conformitate cu art. 257 alin. (1) din Codul administrativ, prezentul cod intră

în vigoare la 01 aprilie 2019.

În conformitate cu art. 258 alin. (3) din Codul administrativ, procedurile de

contencios administrativ inițiate până la intrarea în vigoare a prezentului cod se vor

examina în continuare, după intrarea în vigoare a prezentului cod, conform

prevederilor prezentului cod. Prin derogare, admisibilitatea unei astfel de acțiuni în

contenciosul administrativ se va face conform prevederilor în vigoare până la

intrarea în vigoare a prezentului cod. Prevederile prezentului alineat se vor aplica

corespunzător pentru procedurile de apel, de recurs și de contestare cu recurs a

încheierilor judecătorești.

Din sensul normei de drept enunțate urmează că, legiuitorul a optat pentru

principiul aplicării imediate a noilor reglementări procedurale.

În conformitate cu art. 244 alin.(1) Cod administrativ, hotărârile curții de apel

ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu recurs.

În conformitate cu art. 245 alin. (1) și (2) Cod administrativ, recursul se depune

la instanța de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel,

4

dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Motivarea recursului se prezintă Curții

Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de

apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se depune

la instanța de apel.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ

al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție reține că recursul depus la 04 decembrie 2020 (f.d.203-213) prin intermediul

poștei electronice, confirmat ulterior prin prezentarea acestuia pe suport de hârtie cu

semnătură olografă , este în termen, or, decizia instanței de apel a fost adoptată la 11

noiembrie 2020.

Examinând temeiurile invocate în recursul depus de Ghenadie Veverița și

Aliona Veverița, reprezentați de avocatul Andrei Bondarenco, în raport cu

materialele cauzei, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție îl consideră inadmisibil.

În motivarea concluziei enunțate se rețin următoarele argumente.

În conformitate cu art. 246 alin. (1) Cod administrativ, Curtea Supremă de

Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este

inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere, iar în acord cu alin. (2)

din art. 246 Cod administrativ, recursul se declară inadmisibil în special în cazurile

enumerate la literele a)-f). Din analiza acestor prevederi, rezultă că

admisibilitatea/inadmisibilitatea recursului, în special, nu se limitează doar la

temeiurile menționate ci urmează să însușească în condițiile Codului administrativ

exercitarea efectivă a unui control de legalitate, veritabil bazat pe temeiuri

concludente și serioase.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ

al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție reține cu valoare de principiu jurisprudențial, că sintagma „în special” denotă

caracterul neexhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate și în același timp oferă un

drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o

motivare suficient de serioasă și care pe cale de consecință nu pot însuși un eventual

succes rezultat din examinarea cererii în completul de 5 judecători.

În această ordine de idei, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în

contencios administrativ reține că, Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul

nedevolutiv al recursului dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva

invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material capabile

să răstoarne deciziile instanței de apel contestate sau, după caz, hotărârile Curții de

Apel ca primă instanță într-o eventuală examinare în fond și invocare ex officio a

erorilor de drept.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ

notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină

o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. Acest

argument rezultă și din particularitățile de formă ale reglementării recursului în

Codul administrativ și anume din sintagma „motivarea recursului” de la art. 245

alin.(2) din Codul administrativ. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în

circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească

cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

5

De asemenea, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în

contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în

special în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de

contencios administrativ. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină

cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de

ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces

la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva

Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în

special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa

necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o

anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de

admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages

Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că modul de

aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de

caracteristicile speciale ale procedurilor respective, urmând de ținut cont de

totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic

superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996,

Reports 1996-1, p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu

privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de

drept și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea

Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În circumstanțele menționate, completul specializat pentru examinarea

acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a declara

inadmisibil recursul depus de Ghenadie Veverița și Aliona Veverița, reprezentați de

avocatul Andrei Bondarenco.

În conformitate cu art. 230 și art. 246 din Codul administrativ, completul

specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul depus de Ghenadie Veverița și Aliona Veverița, reprezentați de

avocatul Andrei Bondarenco, se declară inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Maria Ghervas

judecătorii Victor Burduh

Nina Vascan

6