3ra-153/21 — cu privire la contestarea actului administrativ, obligarea emiterii actului administrativ și încasarea cheltuielilor de judecată

3ra-153/21 — cu privire la contestarea actului administrativ, obligarea emiterii actului administrativ și încasarea cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 3ra-153/21

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani – O. Melniciuc

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – M. Guzun, G. Dașchevici, V. Clima

ÎNCHEIERE

03 februarie 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tamara Chișca- Doneva

judecătorii Nina Vascan

Maria Ghervas

examinând admisibilitatea recursurilor declarate de către avocatul Mihail

Lvovschi în interesele lui Vladimir Lvovschi și de către Instituția Publică „Agenția

Servicii Publice”,

în cauza de contencios administrativ la cererea de chemare în judecată depusă de

către Vladimir Lvovschi împotriva Instituției Publice „Agenția Servicii Publice”,

persoane terțe Diana Talpă, Cristina Codreanu și Cooperativa de Construcție a

Locuințelor nr. 318 cu privire la contestarea actului administrativ, obligarea emiterii

actului administrativ și încasarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din data de 21 octombrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin

care s-a casat hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani din 22 iulie 2020 cu

emiterea unei noi hotărâri prin care s-a admis parțial cererea de chemare în judecată,

constată:

La 04 mai 2020,Vladimir Lvovschi, prin avocatul Mihail Lvovschi, a depus

acțiune în contencios administrativ împotriva Instituției Publice „Agenția Servicii

Publice”, persoane terțe Diana Talpă, Cristina Codreanu și Cooperativa de

Construcție a Locuințelor nr. 318, prin care a solicitat anularea deciziei din 05 martie

2020 privind refuzul înregistrării bunurilor imobile și a dreptului asupra lor, a deciziei

nr. 11/L/141/2020/16/2020 din 26 martie 2020 referitor la menținerea deciziei din 05

martie 2020, obligarea autorității pârâte să înregistreze provizoriu în Registrul

bunurilor imobile dreptul de proprietate asupra apartamentului (încăperii izolate din

cadrul construcției viitoare înregistrată sub formă de condominiu) cu numărul

cadastral xxxxx, situat în mun. Chișinău, or. xxxxx, str. xxxxx, în temeiul cererii nr.

0101/20/6023 din 25 februarie 2020 și a contractului de investiții în construcție nr.

49-08 din 25 ianuarie 2008 și compensarea din contul autorității pârâte a cheltuielilor

de asistență juridică.

În motivarea cererii de chemare în judecată Vladimir Lvovschi a declarat că la

25 februarie 2020 a depus la organul cadastral cererea nr. 0101/20/6023, prin care a

solicitat înregistrarea provizorie a dreptului de proprietate asupra apartamentului

(încăpere izolată în cadrul construcției viitoare înregistrată sub formă de condominiu)

1

cu numărul cadastral xxxxx, situat în mun. Chișinău, or. xxxxx, str. xxxxx în baza

contractului de investiții în construcție nr. 49-08 din 25 ianuarie 2008.

Prin decizia registratorului din 05 martie 2020 s-a refuzat înregistrarea

provizorie a dreptului de proprietate sub pretextul neîncheierii în formă autentică a

contractului de investiții în construcție.

Reclamantul, nefiind de acord cu decizia registratorului din 05 martie 2020 a

depus contestație, prin care a solicitat înregistrarea provizorie a dreptului vizat în

baza contractului de investiție în construcție.

Prin decizia 11/L/141/2020/16/2020 din 26 martie 2020 IP „Agenția Servicii

Publice” a menținut decizia registratorului din 05 martie 2020.

În opinia lui Vladimir Lvovschi deciziile organului cadastral sunt ilegale, ori

prin cererea din 25 februarie 2020 a solicitat înregistrarea provizorie a dreptului de

proprietate asupra bunului imobil în temeiul contractului de investiție în construcție

nr. 49-08 din 25 ianuarie 2008 în baza art. 432, art. 1170 și art. 1171 din Codul civil

și art. 28, alin. (1), art. 29, alin. (2) și art.405 din Legea cadastrului bunurilor imobile

nr.1543-XIII din 25 februarie 1998, dar nu notarea sau înregistrarea contractului de

investiție în construcție nr. 49-08 din 25 ianuarie 2008 în baza art. 406 din Legea

cadastrului bunurilor imobile.

Reclamantul a mai menționat că potrivit legislației în vigoare la data încheierii

contractului de investiții în construcție nr. 49-08 din 25 ianuarie 2008 aceste contracte

puteau fi încheiate valabil și în formă scrisă, nefiind obligatorie forma autentică, iar

dispozițiile legale invocate de acesta se aplică și în cazul acestor categorii de

contracte.

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani din 22 iulie 2020 acțiunea

înaintată de Vladimir Lvovschi a fost respinsă ca neîntemeiată. (f.d.61-67)

Instanța de fond în baza art.406 din Legea cadastrului bunurilor imobile nr.1543-

XIII din 25 februarie 1998 a concluzionat că cererea de chemare în judecată depusă

de către Vladimir Lvovschi este neîntemeiată, deoarece contractul de investiție în

construcție nr.49-08 din 25 ianuarie 2008, perfectat în formă scrisă, valabilă pentru

acea perioadă, începând cu 29 iulie 2008 nu mai corespundea exigențelor pentru a fi

înscris în Registrul bunurilor imobile și anume nu îmbrăca forma stabilită de lege-

autentificare notarială, obligatorie, sub sancțiunea nulității.

Prin urmare, Vladimir Lvovschi era în drept să prezinte contractul de investiție

în construcție nr.49-08 din 25 ianuarie 2008 în formă scrisă, în perioada în care era în

vigoare art.406 din Legea cadastrului bunurilor imobile.

Totodată instanța de fond a mai relatat că în baza art. 27, alin. (1) și (3), art. 28,

alin. (1), lit. b) din Legea cadastrului bunurilor imobile, art. 1170, art. 1171 și art.

1172 din Codul civil Vladimir Lvovschi după recepția finală a blocului locativ cu

numărul cadastral xxxxx, situat în mun. Chișinău, or. xxxxx, str. xxxxx și

transmiterea apartamentului contractat către beneficiar conform actului de predare-

primire, va fi în drept să solicite înregistrarea în Registrul bunurilor imobile a

dreptului de proprietate asupra locuinței enunțate, prezentând actele solicitate în

Secțiunea 1-a, Capitolul III al Instrucțiunii cu privire la înregistrarea bunurilor

imobile și a drepturilor asupra lor, aprobată prin ordinul Agenției Relații Funciare și

Cadastru nr.122 din 22 iunie 2005, cu modificările ulterioare, inclusiv contractul de

investiții în construcție nr. 49-08 din 25 ianuarie 2008 și actul de predare-primire a

2

imobilului, iar IP „Agenția Servicii Publice” nu va avea temei de refuz în

înregistrarea dreptului de proprietate în Registrul bunurilor imobile.

Curtea de Apel Chișinău prin decizia din data de 21 octombrie 2020 a casat

hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani din 22 iulie 2020 cu emiterea unei noi

hotărâri prin care a anulat decizia din 05 martie 2020 privind refuzul înregistrării

bunurilor imobile și a dreptului asupra lor, a anulat decizia nr.

11/L/141/2020/16/2020 din 26 martie 2020, a obligat IP „Agenția Servicii Publice”

să înregistreze provizoriu în Registrul bunurilor imobile dreptul de proprietate asupra

apartamentului (încăpere izolată din cadrul construcției viitoare înregistrată sub formă

de condominiu) cu numărul cadastral xxxxx, situat în mun. Chișinău, or. xxxxx, str.

xxxxx în temeiul cererii nr. 0101/20/6023 din 25 februarie 2020 și a contractului de

investiție în construcție nr. 49-08 din 25 ianuarie 2008. (f.d. 110,111-116)

În consolidarea soluției sale instanța de apel a menționat că la momentul

încheierii contractului nr. 49-08 din 25 ianuarie 2008 de investiții în construcția

spațiului locativ nici art. 213 din Codul civil, nici legea cadastrului bunurilor imobile

în redacțiile la data încheierii contractului respectiv nu instituiau drept condiție de

valabilitate a acestui contract forma autentică.

În acest context instanță de apel a concluzionat că operările modificărilor

ulterioare la normele sus-menționate nu sunt opozabile acestui contract prin prisma

neretroactivității legii.

Finalmente, instanța de apel a reținut că dat fiindcă legislația în vigoare la data

de 25 ianuarie 2008 nu impunea pentru contractele de investiție în construcția

spațiului locativ forma autentică drept condiție de valabilitate a acestora, refuzul în

înregistrarea dreptului solicitat, motivat pe neautentificarea notarială a contractului de

investiție în construcția spațiului locativ nr. 49-08 din 25 ianuarie 2008, este

nefondat.

Împotriva deciziei instanței de apel a depus recurs avocatul Mihail Lvovschi în

interesele lui Vladimir Lvovschi, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea

deciziei instanței de apel în partea respingerii pretenției cu privire la încasarea

cheltuielilor de judecată și în această parte emiterea unei noi hotărâri privind

admiterea pretenției și încasarea sumei de 6 000 lei cu titlu de cheltuieli pentru

asistență juridică. În rest a menține decizia instanței de apel. (f.d. 119-120)

IP „Agenția Servicii Publice” la 10 decembrie 2020 a contestat decizia instanței

de apel din data de 21 octombrie 2020, prin care a solicitat admiterea recursului,

casarea deciziei instanței de apel cu emiterea unei noi hotărâri privind menținerea

hotărârii instanței de fond. ( f.d. 122-124)

În motivarea recursului IP „Agenția Servicii Publice” a menționat că decizia

instanței de apel a fost emisă cu încălcarea normelor de drept material și cu

interpretarea în mod eronat a legii speciale, cu aprecierea arbitrară a probelor și

argumentelor invocate și constatarea insuficientă a circumstanțelor cauzei.

Autoritatea recurentă a indicat că până la intrarea în vigoare a Legii nr. 133 din

15 noiembrie 2018 privind modernizarea Codului civil și modificarea unor acte

legislative, contractele de investiții se supuneau notării în Registrul bunurilor imobile

potrivit procedurii stabilite de art. 406 din Legea cadastrului bunurilor imobile.

Prin Legea nr. 133 din 15 noiembrie 2018 a fost abrogat art. 406 din Legea

cadastrului bunurilor imobile și, începând cu data de 01 martie 2019, contractele de

3

investiții nu se mai notează, ci se înregistrează provizoriu în conformitate cu art. 1172

din Codul civil.

Totodată, IP „Agenția Servicii Publice” a susținut că întrucât contractul de

investiții prezentat este unul valabil, deoarece la data încheierii acestuia legislația nu

prevedea forma autentică, investitorul își va putea înregistra dreptul de proprietate

asupra bunului imobil sus- indicat după darea în exploatare a blocului locativ din care

face parte apartamentul dat. Înregistrarea la acel moment, va fi efectuată în temeiul

contractului de investiții în construcție nr. 49-08 din 25 ianuarie 2008 și a actului de

predare-primire, eliberat de compania care asigură construcția blocului locativ,

autentificat notarial.

La 14 ianuarie 2021 avocatul Mihail Lvovschi în interesele lui Vladimir

Lvovschi a depus referință la recursul înaintat de către IP „Agenția Servicii Publice”,

prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat cu menținerea în vigoare a

deciziei instanței de apel.

În conformitate cu art. 245, alin. (1) din Codul administrativ recursul se depune

la instanța de apel în termen de 30 zile de la notificarea deciziei instanței de apel,

dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Instanța de apel transmite neîntârziat

Curții Supreme de Justiție recursul împreună cu dosarul judiciar.

Decizia instanței de apel a fost pronunțată la 21 octombrie 2020.

Avacatul Mihail Lvovschi în interesele lui Vladimir Lvovschi, în termen, la data

de 19 noiembrie 2020 a depus recurs nemotivat, împotriva deciziei instanței de apel,

rezervându-i dreptul de a depune recurs motivat după notificarea deciziei motivate.

Conform art. art. 245, alin. (2) din Codul administrativ motivarea recursului se

prezintă Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei

instanței de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului

se depune la instanța de apel.

Codul administrativ stipulează că în cererea de recurs se indică: a) instanța la

care a fost depusă; b) numele și prenumele sau denumirea reclamantului, domiciliul

sau sediul acestuia; dacă reclamantul este o persoană juridică, se indică datele

bancare și codul fiscal; c) numele și prenumele reprezentantului legal sau

împuternicit și adresa lui, în cazul în care cererea se depune de un reprezentant; d)

denumirea pârâtului în calitate de autoritate publică și sediul acesteia; e) pretențiile

reclamantului; f) circumstanțele de fapt și de drept pe care reclamantul își întemeiază

pretenția; g) enumerarea tuturor probelor pe care reclamantul le deține și le poate

prezenta; h) datele despre respectarea procedurii prealabile, dacă o astfel de

procedură este prevăzută de lege.

Sub aspectul dat completul specializat notează că recursul împotriva deciziei

emise de Curtea de Apel Chișinău este o cale de atac de drept, vizând în exclusivitate

legalitatea actului de dispoziție contestat. Respectiv, dezvoltarea recursului trebuie să

cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici

care sunt de natură să facă vizibile ilegalitatea deciziei contestate.

Recurentul Vladimir Lvovschi nu s-a conformat prevederilor legale și a formulat

o simplă cerere de recurs, fără a evidenția memoriul ilegalității și netemeiniciei

hotărârii recurate, limitându-se doar la manifestarea dezacordului față de soluția

pronunțată de instanța inferioară. Această circumstanță face imposibilă exercitarea

controlului judiciar de către instanța învestită cu soluționarea căii de atac.

4

Completul notează că în recurs nu este suficientă simpla expunere a

dezacordului cu soluția instanței judecătorești, ci este necesară motivarea cu indicarea

temeiurilor de ilegalitate pe care se întemeiază calea de atac, precum și dezvoltarea

lor. Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor

anume imputate instanței inferioare, cu expunerea argumentată a criticilor în fapt și în

drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează.

La capitolul dat însăși recurentul a indicat în recursul nemotivat că motivarea

recursului va fi prezentată după notificarea deciziei motivată a instanței de apel.

Prin prisma art. 223 din Codul administrativ rezultă că notificarea hotărârilor și

a altor acte de dispoziție, prin care se stabilesc termene, are loc conform art. 96–114.

Conform art. 96, alin. (1) din Codul administrativ notificările și comunicările

către participanții la procedura administrativă se realizează în orice formă de

comunicare adecvată, rapidă și eficientă din punctul de vedere al costurilor.

În același timp art. 33 din Codul administrativ, prevede că comunicarea

interinstituțională și comunicarea cu participanții sau cu publicul în cadrul procedurii

administrative se face prin orice mijloc (verbal, poștă, telefon, fax, poștă electronică

etc.), acordând-se prioritate mijloacelor care asigură o mai mare eficiență, rapiditate

și economie de costuri.

În atare circumstanțe, completul observă că decizia instanței de apel a fost

pronunțată la 21 octombrie 2020.

În conformitate cu prevederile art. 109, alin. (2) din Codul administrativ pentru

probarea notificării este suficient avizul de recepție.

Potrivit avizului de recepție DS8000583567AS Vladimir Lvovschi a recepționat

decizia instanței de apel la data de 04 decembrie 2020. ( f.d. 135)

Prin urmare se atestă că termenul de depunere a recursului motivat asupra

deciziei instanței de apel din 21 octombrie 2020, notificată lui Vladimir Lvovschi la

04 decembrie 2020, a expirat la data de 04 ianuarie 2021.

Până la data examinării admisibilității recursului Vladimir Lvovschi nu a

prezentat motivarea recursului împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din data de

21 octombrie 2020.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ

al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție reamintește că importanța termenelor procedurali este dictată de faptul că ele

determină regimul temporar optimal pentru realizarea justiției, pe de o parte,

mobilizează cercetarea cauzei, pe de altă parte contracarează urgentarea nejustificată

a realizării drepturilor și obligațiilor procesuale, reprezentând instrumentul prevenirii

uzării de către participanții la proces cu rea-credință de drepturile lor procedurale.

La caz, decizia din data de 21 octombrie 2020 a instanței de apel a fost notificată

lui Vladimir Lvovschi la 04 decembrie 2020, iar lipsa unor acțiuni concrete de a

prezenta motivarea recursului în termenul stabilit de lege demonstrează că recurentul

nu a depus suficientă diligență într-un timp rezonabil pentru a-și proteja drepturile

(cauza Karakutsya versus Ucraina, 16 februarie 2017, parag. 60, 61). Nerespectarea

termenului de depunere a recursului motivat a fost admis în întregime de

comportamentul recurentului.

Din aceste motive, recursul depus de către avocatul Mihail Lvovschi în

interesele lui Vladimir Lvovschi împotriva deciziei din 21 octombrie 2020 a Curții de

Apel Chișinău, necesită a fi declarat inadmisibil, deoarece neîndeplinirea oricărui act

5

de procedură în termenul legal atrage decăderea din drept, afară de cazul când legea

dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare

mai presus de voința ei să efectueze acțiunea în termen.

Cu referire la termenul de depunere a recursului IP „Agenția Servicii Publice”,

completul specializat reține că decizia motivată a Curții de Apel Chișinău din data de

21 octombrie 2020 a fost notificată IP „Agenția Servicii Publice” la 04 decembrie

IP „Agenția Servicii Publice”, în termen, la data de 10 decembrie 2020 a depus

recurs motivat împotriva deciziei instanței de apel.

Examinând temeiurile invocate în recursul depus de către IP „Agenția Servicii

Publice” și referință în raport cu materialele cauzei, completul specializat pentru

examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție îl consideră drept inadmisibil,

din următoarele motive.

Prin prisma art.246, alin. (l) din Codul administrativ, Curtea Supremă de Justiție

examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este inadmisibil,

recursul se declară ca atare printr-o încheiere, în acord cu alin. (2) din art.246 Codul

administrativ, recursul se declară inadmisibil în special în cazurile enumerate la

literele a)-f).Din analiza acestor prevederi rezultă că admisibilitatea/inadmisibilitatea

recursului, în special, nu se limitează doar la temeiurile menționate ci urmează să

însușească în condițiile Codului administrativ exercitarea efectivă a unui control de

legalitate, veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase.

Completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție reține cu valoare de principiu jurisprudențial, că sintagma „în special” denotă

caracterul neexhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate și în același timp oferă un

drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o

motivare suficient de serioasă și care pe cale de consecință nu pot însuși un eventual

succes rezultat din examinarea cererii în completul de 5 judecători.

În această ordine de idei, instanța de recurs reține că Codul administrativ

dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului dar și cerința de seriozitate a

cererii din perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept

procedural și material capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate, într-

o eventuală examinare în fond și invocare ex officio a erorilor de drept.

Instanța de recurs menționează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea

de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile

nominalizate mai sus. Acest argument rezultă și din particularitățile de formă ale

reglementării recursului în Codul administrativ și anume din sintagma „motivarea

recursului” de la art. 245, alin.(2) din Codul administrativ. În consecutivitate,

motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care

trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de

admisibilitate.

De asemenea, Completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în

contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în

special în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de

6

contencios administrativ. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină

cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin

legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces

la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva

Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în

special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa

necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o

anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de

admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages

Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că modul de

aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de

caracteristicile speciale ale procedurilor respective; trebuie ținut cont de totalitatea

procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în

acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1, p.

141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la

admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu

chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c.

Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În urma celor relatate completul specializat în examinarea acțiunilor în

contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție conchide că cererile de recurs depuse de către avocatul

Mihail Lvovschi în interesele lui Vladimir Lvovschi și de către IP „Agenția Servicii

Publice” sunt inadmisibile.

Conform art. 230 și art. 246 din Codul administrativ, completul specializat

pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Recursurile, înaintate de către avocatul Mihail Lvovschi în interesele lui

Vladimir Lvovschi și de către Instituția Publică „Agenția Servicii Publice”, se declară

inadmisibile.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Tamara Chișca Doneva

judecătorii Nina Vascan

Maria Ghervas

7