2ra-87/21 — recunoașterea valabilității contractului

2ra-87/21 — recunoașterea valabilității contractului (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 2ra-87/21

2ra-1748/20

Prima instanță: Judecătoria Edineț, sediul Briceni (jud. A. Andronache)

Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (jud. I. Grosu, A. Garbuz, A. Ciobanu)

Î N C H E I E R E

27 ianuarie 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tamara Chișca-Doneva

Judecătorii Maria Ghervas

Nicolae Craiu

examinând admisibilitatea recursului declarat de Xxxxx Xxxxxx și de către

avocatul Odobescu G. În interesele lui Xxxxxx Xxxxxx

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Xxxxx Xxxxxx

împotriva lui Xxxxxxxx Xxxxxx, executorul judecătoresc Xxxxxxx Adrian privind

recunoașterea valabilității contractului de vânzare-cumpărare, recunoașterea dreptului

de proprietate asupra automobilului și ridicarea sechestrului, cererea de intervenție

principală a lui Xxxxxx Xxxxxx împotriva lui Xxxxxxxx Xxxxxx și Xxxxx

Xxxxxx privind declararea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare

împotriva deciziei din 01 octombrie 2020 a Curții de Apel Bălți,

c o n s t a t ă:

La data de 19 februarie 2019 în judecătoria Edineț, sediul Briceni a fost

înregistrată cererea de chemare în judecată a lui Xxxxx Xxxxxx împotriva lui

Xxxxxxxx Xxxxxx, executorul judecătoresc Xxxxxxx Adrian privind recunoașterea

valabilității contractului de vânzare-cumpărare, recunoașterea dreptului de proprietate

asupra automobilului și ridicarea sechestrului.

În motivarea acțiunii, reclamantul arată că, la 23 august 2018, între Xxxxxxxx

Xxxxxx, în calitate de vânzător, și Xxxxx Xxxxxx, în calitate de cumpărător, a

fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare a autoturismului „Mercedes 220

XXX” la prețul de 12.000 euro, reclamantul primind de la pârât autoturismul, cheile

și certificatul de înmatriculare și achitând vânzătorului prețul menționat. Ulterior,

reclamantul, a dorit să înmatriculeze automobilul respectiv pe numele său, însă a

constatat că pe acesta este aplicat sechestru de către executorul judecătoresc

Xxxxxxx Adrian. Atunci s-a adresat la executorul judecătoresc cu solicitarea de a

ridica sechestrul de pe automobilul dat, însă a primit refuz, la data de 22 decembrie

2018.

La data de 04 iunie 2019, în instanța de judecată a parvenit cererea de intervenție

principală lui Xxxxxx Xxxxxx împotriva lui Xxxxxxxx Xxxxxx și Xxxxx Xxxxxx

privind declararea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, invocînd

1

nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare a autoturismului de model

„Mercedes XXX”, nr. de înmatriculare EEU 235, acesta fiind încheiat cu scopul de a

evita urmărirea bunurilor.

Prin hotărîrea judecătoriei Edineț sediul Briceni din 14 august 2019, cererea de

chemare în judecată a lui Xxxxx Xxxxxx împotriva lui Xxxxxxxx Xxxxxx,

executorul judecătoresc Xxxxxxx Adrian a fost respinsă drept neîntemeiată. Cererea

de intervenție principală a lui Xxxxxx Xxxxxx împotriva lui Xxxxxxxx Xxxxxx și

Xxxxx Xxxxxx privind declararea nulității absolute a contractului de vânzare-

cumpărare s-a admis integral. S-a declarat nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare din 23 august 2018. S-au încasat în mod solidar de la Xxxxx

Xxxxxx și Xxxxxxxx Xxxxxx, în beneficiul lui Xxxxxx Xxxxxx, cheltuielile de

judecată pentru acordarea asistenței juridice în sumă de 5000 (cinci mii) lei.

Prin decizia Curții de Apel Bălți din 01 octombrie 2020, cererea de apel declarată

de Xxxxx Xxxxxx a fost admisă. A fost casată parțial hotărârea judecătoriei Edineț,

sediul Briceni din 14 august 2019, în latura încasării cheltuielilor de judecată, cu

emiterea unei noi hotărîri prin care a fost respinsă cererea lui Xxxxxx Xxxxxx de

încasare a cheltuielilor de asistență juridică în sumă de 5000 lei. În rest, hotărîrea

judecătoriei Edineț, sediul Briceni din 14 august 2019 a fost menținută.

În favoarea acestei soluții, instanța de apel a considerat că prin acțiunile lui

Xxxxxxxx Xxxxxx la încheierea contractului de vînzare-cumpărare din 23 august

2019 cu Xxxxx Xxxxxx au fost fraudate interesele creditorului Xxxxxx Xxxxxx,

față de care Xxxxxxxx Xxxxxx avea obligați pecuniare. La fel, cerințele privind

ridicarea sechestrului de pe automobil sunt neîntemeiate, deoarece probatoriul

cauzei denotă că debitorul Xxxxxxxx Xxxxxx a fost de acord cu încheierea

executorului judecătoresc și nu a contestat-o în condițiile legii. Iar actele juridice care

contravin normelor imperative, adică acelor norme care prescriu în mod

expres o conduită obligatorie, o obligație de la care subiectul nu se poate sustrage sau

n-o poate ocoli, sînt lovite de nulitate absolută.

La 16 octombrie 2020, Xxxxx Xxxxxx a declarat recurs împotriva deciziei din

01 octombrie 2020 a Curții de Apel Bălți.

În susținerea cererii de recurs, a indicat că atît instanța de apel, cît și instanța de

fond nu au constatat și elucidat pe deplin circumstanțele importante pentru

soluționarea cauzei, au aplicat eronat normele de drept material și arbitrar au

apreciat materialul probator, în drept invocînd art. 432 alin. (1), (2) lit. a) și c) Cod

procedură civilă.

Astfel, consideră că instanțele au expus în soluțiile adoptate concluzii care

vin în contradicție cu circumstanțele cauzei, fiind bazate exclusiv pe declarațiile

intervenientului principal, care nu coroborează cu circumstanțele reale ale cauzei.

Instanțele ar fi interpretat eronat normele de drept material care guvernează

prezenta speță, adoptînd soluții inadmisibile în ordinea de drept. Mai invocă

recurentul lipsa de imparțialitate a instanțelor ierarhic inferioare și, drept consecință,

încălcarea dreptului său la un proces echitabil, precum și a dreptului său de proprietate,

protejat prin prevederile art. 1 Protocolul Adițional al Convenției Europene a

Drepturilor Omului, recurentul fiind dobînditor de bună-credință.

Solicitarea recurentului constă în casarea integrală a deciziei Curții de Apel Bălți

din 01 octombrie 2020 și a hotărîrii Judecătoriei Edineț, sediul Briceni, din 14 august

2019 ca fiind ilegale, cu pronunțarea în cauză a unei noi hotărîri prin care cererea sa de

chemare în judecată să fie admisă integral, iar cererea de intervenție principală înaintată

2

de Xxxxxx Xxxxxx împotriva lui Xxxxxxxx Xxxxxx și Xxxxx Xxxxxx cu privire

la declararea nulității absolute a contractului de vînzare-cumpărare din 23 august 2018

să fie respinsă drept neîntemeiată. Totodată, solicită încasarea în mod solidar de Ia

Xxxxxxxx Xxxxxx și Xxxxxx Xxxxxx în folosul recurentului a tututor cheltuielilor

de judecată pe care le-a suportat la examinarea cauzei în fond, în ordine de apel și

în ordine de recurs.

La 26 noiembrie 2020, a declarat recurs și avocatul Odobescu Ghenadie, în

interesele lui Xxxxxx Xxxxxx, împotriva deciziei din 01 octombrie 2020 a Curții de

Apel Bălți, în latura respingerii încasării cheltuielilor de judecată, solicitînd casarea

deciziei în această parte.

În susținerea cererii de recurs a indicat că recuperarea cheltuielilor judiciare este

o practică obișnuită pentru majoritatea legislațiilor naționale și lipsa unui

mecanism real de asigurare a recuperării cheltuielilor de judecată este un factor

ce diminuează autoritatea actului de justiție care urmează a soluționa corect și

uniform problema atribuirii cheltuielilor de judecată. Necesitatea și rezonabilitatea

cheltuielilor se determină prin faptul acțiunilor întreprinse de avocat - întocmirea

și prezentarea în instanță a actelor procedural necesare, urmărirea mersului

procesului și realizarea căilor de atac și nu doar participarea în cadrul ședinței de

judecată. Caracterul rezonabil al onorariului avocatului a fost stabilit în coraport

cu Recomandările privind cuantumul onorariilor avocaților și compensarea de către

instanțele judecătorești a cheltuielilor de asistență juridică aprobate de Uniunea

Avocaților din Republica Moldova. Astfel, există dovada caracterului real al

achitării sumei cu titlu de cheltuieli de asistență juridică, la materialele cauzei

fiind anexată copia bonului de plată pentru cheltuielile de judecată. Din acest

considerent, recurentul a anexat bonul de plată a cheltuielilor de asistență juridică

seria DAA nr. 13759368 din 10 aprilie 2019, în original, la cererea sa de recurs.

Examinând admisibilitatea recursurilor, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează următoarele.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) din Codul de procedură civilă, după parvenirea

dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune

expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii

obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul neprezentării

referinței în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia.

La 20 noiembrie 2020, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa intimaților

copia cererii de recurs cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței, însă

intimații nu și-au valorificat acest drept.

În conformitate cu art. 431 alin. (2) din Codul de procedură civilă, asupra

admisibilității recursului decide un complet din 3 judecători.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel.

Curtea de Apel Bălți a pronunțat decizia contestată pe 01 octombrie 2020, iar calea

de atac în ordine de recurs a fost demarată la data de 16 octombrie 2020 și, respectiv,

26 noiembrie, de către recurenți în interiorul termenului legal.

Examinînd temeiurile recursurilor declarate de către Xxxxx Xxxxxx și Xxxxxx

Xxxxxx, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră recursurile drept inadmisibile din următoarele

considerente.

3

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la

alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care

acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care

instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a

fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute

la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Astfel, instanța de recurs reține că examinarea admisibilității recursului presupune

verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile

prevăzute la art. 432 Codul de procedură civilă.

La caz, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție constată că argumentele invocate de recurenți în cererea de

recurs nu se încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie

temei de casare a deciziei recurate.

Dat fiind faptul că temeiurile de declarare a recursului împotriva deciziei curții de

apel, prin prisma prevederilor secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII al Codului de

procedură civilă, sînt strict delimitate de art. 432, reieșind din prevederile art. 437

alin.(1) lit. f) din Codul de procedură civilă, în sarcina recurenților este impusă

obligația delimitării esenței, temeiului și argumentării acelor încălcări esențiale sau a

acelor circumstanțe ce indică la aplicarea eronată a normelor de drept material sau

procedural și care ar dicta necesitatea declarării recursului ca fiind admisibil.

La caz, criticile invocate de recurenți nu pot duce la admisibilitatea recursurilor,

ori acestea nu pot fi reținute prin prisma art. 432 din Codul de procedură civilă, în

condițiile în care se insistă în mod exclusiv asupra reaprecierii circumstanțelor cauzei,

în detrimentul evidențierii ilegalității soluției instanței de apel.

Acest fapt denotă caracterul declarativ al recursului, fiind lipsit de esență, care

evidențiază simplul fapt al dezacordului recurentului cu soluția dată de instanța de apel,

precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului, avînd în vedere faptul că

rolul exclusiv al recursului este de a asigura efectuarea unui control de legalitate a

deciziei atacate în baza temeiurilor legale de declarare a recursului strict prevăzute de

art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

Nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind

necesară motivarea recursului cu indicarea amănunțită a motivelor de ilegalitate pe care

se întemeiază, precum și dezvoltarea lor.

Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de

dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de

vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărîre neîntemeiată.

Or, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiția

legală a dezvoltării motivelor de recurs implicînd determinarea greșelilor anume

4

imputate instanței de apel, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum

și indicarea probelor pe care se bazează.

În ceea ce privește recursul declarat de către Xxxxxx Xxxxxx, prin intermediul

avocatului Odobescu Ghenadie, Colegiul remarcă că recurentul își întemeiază recursul

pe administrarea de noi probe, sub forma bonului de plată a onorariului avocațial, în

original. Însă, în conformitate cu prevederile art. 442 al. (1) Cod procedură civilă,

judecînd recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele

invocate în recurs și în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărîrii

atacate, fără a administra noi dovezi. Astfel, instanța de recurs nu se poate pronunța în

privința actelor anexate la cererea de recurs, recurentul nefiind ținut de interdicția

administrării acestora drept probe în instanțele ierarhic inferioare.

Astfel, abordarea recurenților, în speță, evidențiază în mod clar dezacordul lor cu

soluția dată de instanța de apel, iar criticile invocate în recurs nu permit identificarea

omisiunilor sau erorilor care ar impune declararea recursurilor ca fiind admisibile.

Prin prisma jurisprudenței CtEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie

capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a

îndrepta în mod direct starea de lucruri, trăsătură distinctivă care nu este evidențiată în

cererile de recurs declarate de către Xxxxx Xxxxxx și Xxxxxx Xxxxxx.

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea căii

de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot

fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9 octombrie 1991,

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

În asemenea circumstanțe, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție constată lipsa temeiurilor care ar dicta

necesitatea declarării recursurilor ca fiind admisibile și consideră că recursurile

declarate de către Xxxxx Xxxxxx și Xxxxxx Xxxxxx nu se încadrează în temeiurile

prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă și, drept urmare,

este inadmisibil.

În temeiul art. 270, art. 431 alin. (1) și (2), art. 433 lit. a) și art. 440 Cod de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibile recursurile declarate de către Xxxxx Xxxxxx și Xxxxxx

Xxxxxx.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

Judecătorul Tamara Chișca-Doneva

Judecătorii Maria Ghervas

5

Nicolae Craiu

6