Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 27.01.2021
respins

3r-29/21 — eliberarea actelor

HOTĂRÂRE
27.01.2021
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
eliberarea actelor
Temei legal
depunerea apelului
Citează această cauză
3r-29/21 — eliberarea actelor (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 3r-29/21 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (jud: V. Sîrbu) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Minciuna, E. Palanciuc, V. Negru) DECIZIE 27 ianuarie 2021 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Nicolae Craiu Maria Ghervas examinând recursul depus de Primăria orașului Sîngera, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de Gîrleanu Iurie, Gîrleanu Elena, Gîrleanu Cristina împotriva Primăriei or.

Sîngera, persoane terțe Agenția Proprietății Publice, Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat cu privire la eliberarea actelor, împotriva încheierii din 25 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost declarat inadmisibil apelul depus de Primăria orașului Sîngera, împotriva hotărârii din 22 iulie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, c o n s t a t ă : La 16 iulie 2019, Gîrleanu Iurie, Gîrleanu Elena, Gîrleanu Cristina au depus cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei or. Sîngera, ulterior concretizată prin care au solicitat obligarea Primăriei orașului Sîngera să elibereze fișa locuinței și extrasul din tabelul nominal pentru ap. xxxxx din str. xxxxx, situat în or.

Sîngera, mun. Chișinău, în vederea prezentării Comisiei municipale de privatizare a fondului de locuințe a Consiliului mun. Chișinău. Prin încheierea din 19 februarie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani au fost atrase în calitate de persoane terțe Agenția Proprietății Publice și Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat. Prin hotărârea din 22 iulie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, a fost admisă acțiunea depusă de Gîrleanu Iurie, Gîrleanu Elena, Gîrleanu Cristina, fiind obligată Primăria or. Sîngera să elibereze fișa locuinței și extrasul din tabelul nominal pentru ap. xxxxx din str. xxxxx, situat în or. Sîngera, mun. Chișinău, în vederea prezentării Comisiei municipale de privatizare a fondului de locuințe a Consiliului mun.

Chișinău. La 3 august 2020, Primăria or. Sîngera a depus apel împotriva hotărârii din 22 iulie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani. Ulterior, la data de 23 noiembrie 2020, prin intermediul oficiului poștal, Primăria or. Sîngera a depus motivarea apelului împotriva hotărârii din 22 iulie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani. 1 Prin încheierea din 25 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, a fost declarat inadmisibil apelul depus de Primăria or. Sîngera, împotriva hotărârii din 22 iulie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, pe motiv că nu a fost prezentată motivarea apelului în termenul prevăzut de lege. La 7 decembrie 2020, prin intermediul oficiului poștal, Primăria or.

Sîngera a depus recurs împotriva încheierii din 25 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu încheierea contestată, considerând-o ilegală și pasibilă de casare. A susținut că a fost în imposibilitate să depună motivarea apelului din cauza că unicul reprezentant al său a fost plecat în concediul de odihnă. Recurentul a solicitat admiterea recursului, anularea încheierii din 25 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău cu trimiterea cauzei spre rejudecare. În conformitate cu art. 242 Cod administrativ, recursul împotriva încheierii judecătorești se depune motivat la instanța de judecată care a emis încheierea contestată în termen de 15 zile de la notificarea încheierii judecătorești, dacă legea nu stabilește un termen mai mic.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat încheierea contestată la 25 noiembrie 2020, fiind notificată recurentului prin poșta electronică la 1 decembrie 2020 (f. d. 190). Astfel, recursul din 7 decembrie 2020, este depus cu respectarea termenului prevăzut de lege. În conformitate cu art. 243 alin. (2) Cod administrativ, instanța competentă soluționează recursul împotriva încheierilor judecătorești fără ședință de judecată. Examinând recursul, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție îl consideră neîntemeiat și care urmează a fi respins, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 243 alin. (1) lit. b) Cod administrativ, examinând recursul împotriva încheierii judecătorești, instanța adoptă una dintre următoarele decizii: respinge recursul.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ menționează că în speță, obiectul recursului vizează legalitatea încheierii din 25 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost declarat inadmisibil apelul depus de Primăria or. Sîngera împotriva hotărârii din 22 iulie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani. Din conținutul încheierii contestate, rezultă că pentru a ajunge la o astfel de concluzie, instanța de apel reținând prevederile art. 232 Cod administrativ, a constatat că motivarea apelului nu a fost depusă în termenul prevăzut de lege. Astfel, în conformitate cu art. 232 alin. (1) Cod administrativ, apelul se depune la instanța de judecată care a emis hotărârea contestată în termen de 30 de zile de la pronunțarea dispozitivului hotărârii, dacă legea nu stabilește un termen mai mic.

În corespundere cu art. 232 alin. (2) Cod administrativ, motivarea apelului se prezintă la instanța de apel în termen de 30 de zile de la data notificării hotărârii motivate. Dacă se depune împreună cu apelul, motivarea apelului se depune la instanța de judecată care a emis hotărârea contestată. În acest sens, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ constată că la 22 iulie 2020 a fost pronunțat dispozitivul hotărârii Judecătoriei 2 Chișinău, sediul Rîșcani, prin care a fost admisă acțiunea depusă de Gîrleanu Iurie, Gîrleanu Elena, Gîrleanu Cristina, fiind obligată Primăria or. Sîngera să elibereze fișa locuinței și extrasul din tabelul nominal pentru ap. xxxxx din str. xxxxx, situat în or.

Sîngera, mun. Chișinău, în vederea prezentării Comisiei municipale de privatizare a fondului de locuințe a Consiliului mun. Chișinău. Actele cauzei atestă și faptul că la data de 3 august 2020, Primăria or. Sîngera a depus apel împotriva hotărârii din 22 iulie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani. Totodată, din materialele dosarului rezultă că hotărârea din 22 iulie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, a fost notificată apelantului Primăriei or. Sîngera în data de 8 octombrie 2020, fapt ce se confirmă prin avizul de recepție a scrisorii recomandate anexat la dosar (f. d. 167). Prin urmare, reieșind din considerentul că Primăria or. Sîngera a recepționat hotărârea motivată la 8 octombrie 2020, ultima zi de depunere a apelului motivat a fost data de 9 noiembrie 2020. În această privință, actele cauzei însă atestă că Primăria or.

Sîngera, a prezentat motivarea apelului doar la data de 23 noiembrie 2020 (f. d. 187) și nu a solicitat repunerea în termen, din care considerente instanța de apel prin încheierea din 25 noiembrie 2020, întemeiat a declarat apelul ca fiind inadmisibil, pe motiv că nu a fost prezentată motivarea apelului în termenul prevăzut de art. 232 alin. (2) Cod administrativ. Or, în conformitate cu art. 236 alin. (1) Cod administrativ, instanța de apel examinează din oficiu admisibilitatea apelului, iar potrivit alin. (2) lit. e) al aceluiași articol, apelul se declară inadmisibil în special când motivarea apelului nu a fost depusă sau a fost depusă după expirarea termenului prevăzut la art. 232 alin. (2). Argumentul recurentului precum că a fost în imposibilitate să depună motivarea apelului din cauza că unicul reprezentant al său a fost plecat în concediul de odihnă, nu poate fi reținut ca întemeiat și nu constituite temei de anulare a încheierii contestate, or, Primăria or.

Sîngera este o instituție publică, care are mai mulți angajați, iar aflarea unui reprezentant în concediul de odină nu demonstrează imposibilitatea prezentării motivării apelului în termenul prevăzut de lege. Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ consemnează că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, participanții procesului de judecată urmează să-și asume un rol activ, urmărind cu diligență derularea procesului său și să dispună cu bună-credință de drepturile sale procedurale. La rândul său, art. 24 alin. (1) din Codul administrativ, prevede că participanții la procedura administrativă și procedura de contencios administrativ trebuie să își exercite drepturile și să își îndeplinească obligațiile cu bună-credință, fără a încălca drepturile procesuale ale altor participanți.

În această ordine, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ reține că apelantul-recurent, fiind interesat de soluționarea prezentului litigiu în ordine de apel, urma să întreprindă măsurile necesare de a proteja drepturile sale de acces la instanță prin prezentarea motivării apelului conform prevederilor art. 232 alin. (2) Cod administrativ, fapt ce la caz nu se atestă. În speță, s-a constatat că apelantul, Primăria or. Sîngera nu și-a exercitat dreptul de a prezenta motivarea apelului în termen de 30 de zile de la notificarea hotărârii motivate, aspect ce impune prin prisma art. 236 alin. (2) lit. e) Cod administrativ, de a declara apelul inadmisibil. 3 Așa fiind, se constată ca întemeiată soluția instanței de apel cu privire la declararea apelului ca inadmisibil, fiind cert stabilit că Primăria or.

Sîngera nu a prezentat motivarea apelului în termenul stabilit de lege, motiv din care survin sancțiunile procedurale prevăzute de art. 236 alin. (2) lit. e) Cod administrativ. Prin urmare, argumentele invocate în cererea de recurs sunt neîntemeiate și nu constituie temei de anulare a încheierii recurate. Ca și consecință, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează că, în cazul admiterii unui astfel de apel, se va încălca principiul securității raporturilor juridice, garantat de articolul 6 și preambulul Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

În context, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ amintește că art. 6 § 1 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului îi garantează fiecărei persoane dreptul de a sesiza o instanță cu orice contestație referitoare la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil. Instanța europeană a relatat însă în practica sa constantă că „dreptul la o instanță” nu este absolut. În această privință, Curtea Europeană, în mai multe cauze de acest gen, nu exclude niciodată ipoteza că interesele unei bune administrări a justiției pot să justifice impunerea unui termen de exercitare a căii de atac (cauza Bacev contra Fosta Republică Yugoslavă a Macedoniei, Kemp contra Luxembourg, Diaz Ochoa contra Spaniei), în care înalta Curte a arătat că termenul fixat de legea internă este o restricție ce guvernează accesul la justiție.

Din considerentele menționate și având în vedere faptul că încheierea instanței de apel este întemeiată și legală, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul și a menține încheierea contestată. În conformitate cu art. 243 alin. (1) lit. b) Cod administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e : Se respinge recursul depus de Primăria or. Sîngera. Se menține încheierea din 25 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de Gîrleanu Iurie, Gîrleanu Elena, Gîrleanu Cristina împotriva Primăriei or.

Sîngera, persoane terțe Agenția Proprietății Publice, Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat cu privire la eliberarea actelor. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Nicolae Craiu Maria Ghervas 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2021-04-21
0,95
3ra-410/21 — cu privire la anularea actului administrativ
nt. Din considerentele menționate și având în vedere faptul că hotărârea instanței de fond este legală și întemeiată, iar decizia instanței de apel a fost emisă cu interpretarea eronată a normelor de drept material, contradictoriu probelor
CSJ 2022-06-29
0,95
3ra-502/22 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-502/22 2-20051753-01-3ra-05052022 Prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (jud: V.Dodon) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: V.Negru, Gr.Dașchevici, A.Bostan) Î N C H E I E R E 29 iunie 2022 mun. Chi
CSJ 2022-09-21
0,94
3ra-219/22 — declararea nulitatii actelor administrative
la eliberarea ordinului de repartiție pentru apartamentul nr. XX din mun. Chișinău, str. XXXXX, ultima fiind remisă pentru repartizare aleatorie. Prin intermediul Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor dosarul civil SA „Semnal” împo
CSJ 2021-03-03
0,94
3r-81/21 — contestarea actului administrativ
Prin încheierea din 11 septembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, s-a atras în proces în calitate de terț ÎI „Onofrei” (f.d.37). Prin hotărârea din 07 iulie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, cererea de chemare în j
CSJ 2024-08-01
0,94
3ra-664/23 — declararea nulitatii actelor administrative
XXX din bunul imobil amplasat în municipiul XXXXXX, str.XXXXXX. Prin încheierea din 20 februarie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, a fost atrasă în proces în calitate de terț Asociației de Coproprietari în Condominiu 55/610 (f.d
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă