2ra-127/21 — repararea prejudiciului material

Dosarul nr. 2ra-1793/2020

2ra-127/2021

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani (jud. O. Cojocaru)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. I. Secrieru, Iu. Cotruță, V. Mihaila)

ÎNCHEIERE

27 ianuarie 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Valeriu

Danu,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Valeriu Danu

împotriva lui Igor Poia cu privire la repararea prejudiciului material cauzat în

rezultatul accidentului rutier și încasarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 29 septembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care

a fost respins apelul declarat de Valeriu Danu și a fost menținută hotărârea din 19

aprilie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, prin care acțiunea a fost

respinsă,

c o n s t a t ă:

La 26 octombrie 2015 Valeriu Danu a depus cerere de chemare în judecată

împotriva lui Igor Poia cu privire la repararea prejudiciului material cauzat în

rezultatul accidentului rutier și încasarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, la 26 aprilie 2011, deplasându-

se cu autoturismul de model Opel Omega, n/î xxxx, în mun. Chișinău, str. T.

Vladimirescu, a fost implicat într-un accident rutier, prin tamponarea frontală cu

autoturismul de model Volvo-850, n/î xxxx, în urma căruia i-au fost provocate

leziuni corporale medii, constatate prin raportul de expertiză medico-legală nr. 1092

și certificatul medical.

A menționat că, a fost internat la IMSP Chișinău cu diagnosticul traumatism

asociat și că a fost externat la 20 mai 2011.

A relatat că, potrivit sentinței Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 20

decembrie 2011 și deciziei Curții de Apel Chișinău din 10 aprilie 2012, s-a

confirmat culpa șoferului autoturismului de model „Volvo-850, n/î xxxxx, ce

aparține cu drept de proprietate pârâtului Igor Poia.

A relevat că, s-a adresat Consiliului național pentru determinarea dezabilității

și capacității de muncă (CNDDCM), iar la 28 ianuarie 2013, în cadrul CTDDCM

Buiucani a fost expertizat, fiindu-i stabilit grad accentuat de dezabilitate cu

pierderea capacității de muncă de 60%, pentru perioada de un an, dezabilitate

stabilită pentru perioada de la 28 ianuarie 2013 până la 01 februarie 2014.

A precizat că, la 28 ianuarie 2014 a fost reexpertizat, ca rezultat fiindu-i stabilit

gradul accentuat de dezabilitate cu pierderea capacității de muncă de 40%, pentru

perioada de 28 ianuarie 2014 până la 01 februarie 2015.

A susținut că, prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 10

octombrie 2014 a fost încasată de la Poia Igor suma de 45 673 de lei cu titlu de

prejudiciu material.

A invocat că, la data de 16 februarie 2015, conform raportului de expertiză nr.

176 din 16 februarie 2015, în cadrul CTDDCM Buiucani a fost expertizat și ca

rezultat a fost prelungit gradul accentuat de dezabilitate cu pierderea capacității de

muncă de 60% pentru perioada de la 28 ianuarie 2015 până la 01 februarie 2016.

A menționat că, potrivit informației statistice pe anul 2015, salariul pe

economie în Republica Moldova a fost stabilit în mărime de 4500 de lei.

A invocat că, din cauza pierderii capacității de muncă pârâtul are obligația să

compenseze prejudiciul material pentru vătămarea integrității corporale sau altă

vătămare a sănătății conform legislației, după următorul calcul: salariul pe economie

pentru anul 2015 este de 4500 de lei x 60% :100 = 2700 de lei x 12 luni = 32400 de

lei.

Reclamantul și-a concretizat pretențiile și a solicitat repararea prejudiciului

material cu încasarea de la pîrît reieșind din procentul păstrat al capacității de

muncă 60%, potrivit certificatului de dezabilitate nr. 142697 prin care a fost

stabilită dezabilitatea până la 01 februarie 2016. Ca urmare, a solicitat prejudiciului

material în mărime de 21 600 de lei.

Ulterior, reclamantul și-a concretizat cerințele solicitând repararea

prejudiciului material în mărime de 16 344 de lei.

Prin hotărârea din 22 iunie 2016 a Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău, a fost

admisă acțiunea depusă de Valeriu Danu și a fost încasată de la Igor Poia în

beneficiul lui Valeriu Danu suma de 21 600 de lei cu titlu de prejudiciu material și

cheltuielile de asistență juridică în mărime de 2500 de lei, a fost încasată de la Igor

Poia în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 648de lei.

Prin decizia din 12 octombrie 2017 a Curții de Apel Chișinău, a fost admis

apelul declarat de Igor Poia, a fost casată hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun.

Chișinău din 22 iunie 2016 cu remiterea cauzei spre rejudecare în prima instanță, în

alt complet de judecată.

Prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 12 iunie 2018, a fost

atras în proces în calitate de intervenient accesoriu CA „Moldasig” SA.

Prin hotărârea din 19 aprilie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani,

acțiunea depusă de Valeriu Danu a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.

Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la 24 aprilie 2019, Valeriu Danu

a declarat apel împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 19

aprilie 2019, solicitând admiterea apelului, casarea integrală a hotărârii primei

instanțe, cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii.

Prin decizia din 29 septembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău a fost respins

apelul declarat de Valeriu Danu și a fost menținută hotărârea primei instanțe.

Pentru a decide astfel, instanța de apel s-a bazat pe prevederile art. 1418 Codul

civil, în vigoare pînă la 01 martie 2019, și a reținut că în ipoteza în care vătămarea

integrității corporale sau o altă vătămare a sănătății are ca efect pierderea sau

2

reducerea capacității de muncă, stabilirea prejudiciului se va face diferit, după cum

persoana vătămată este încadrată în muncă; este majoră, dar neîncadrată în muncă;

este minoră.

A menționat instanța de apel că, în cazul în care persoana vătămată este

încadrată în muncă, ea va avea dreptul de a obține diferența dintre veniturile

obținute anterior și cele primite după prejudicierea sa. Pentru a determina corect

această diferență este necesar de stabilit venitul lunar al persoanei vătămate obținut

pînă la vătămarea sănătății. În situația în care persoana vătămată era încadrată în

muncă prin contract, venitul ei mediu poate fi calculat potrivit Modului de calculare

a salariului mediu adoptat prin HG din 14.01.1994, Monitorul parlamentului, 1994,

nr. 1.

Astfel, colegiul instanței de apel a punctat că, deși Casa Națională de Asigurări

Sociale a prezentat informația privind venitul asigurat și perioada contributivă din

Registrul de Stat al evidenței individuale a reclamantului de unde rezultă că

reclamantul/apelant Valeriu Danu a activat în perioada 2013-2016 pentru care

solicită încasarea prejudiciului, totuși informația reflectă doar situația lui Valeriu

Danu după producerea accidentului, informație care nu este suficientă pentru

stabilirea prejudiciului. Or, din materialul probator poate fi stabilit doar obținerea

venitului după producerea accidentului, în pofida faptului că reclamantul/apelant a

obținut venit și până la producerea accidentului, fiind încadrat în câmpul muncii.

În acest sens, instanța de apel a reținut ca fiind întemeiată concluzia primei

instanțe că, neprezentarea informației privind venitul obținutul până la producerea

accidentului face imposibilă stabilirea prejudiciului, diferența constatându-se doar

în baza veniturilor a două perioade distincte până și după producerea accidentului.

De altfel, Colegiul judiciar al instanței de apel a remarcat că esența și rațiunea

normei art. 1418 Codul civil (în redacția de până la 01 martie 2019), normă pe care

apelantul/reclamant și-a întemeiat pretențiile, acordă dreptul persoanei de a pretinde

repararea prejudiciului cauzat în caz de vătămare a integrității corporale sau de altă

vătămare a sănătății, de către autorul prejudiciului, în speță diferența salariului pe

care l-ar fi putut obținut în condițiile normale, este condiționată de prezentarea

probelor ce justifică anume mărimea salariului și venitul obținut până la producerea

accidentului și cel existent. Însă, apelantul/reclamant nu a probat acest fapt.

La 20 noiembrie 2020 Valeriu Danu a declarat recurs împotriva deciziei

instanței de apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și

a hotărârii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărâri de admitere integrală a

acțiunii.

În motivarea recursului a indicat că, nu este de acord cu decizia instanței de

apel, deoarece instanța de apel la emiterea deciziei nu a constatat și elucidat pe

deplin toate circumstanțele importante pentru soluționarea cauzei în fond, nu au fost

dovedite circumstanțele considerate ca fiind stabilite, au fost încălcate și aplicate

greșit normele de drept material.

Prin notificarea din 07 decembrie 2020, Curtea Supremă de Justiție în

conformitate cu art. 439 alin. (2) CPC a expediat intimatului copia recursului și l-a

înștiințat despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la

data primirii acesteia.

3

La 10 decembrie 2020 Igor Poia a recepționat copia recursului, însă nu s-a

folosit de dreptul de a depune referință.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale,

dacă legea nu prevede altfel.

Materialele dosarului atestă că decizia Curții de Apel Chișinău a fost emisă la

29 septembrie 2020, iar la 20 noiembrie 2020, adică în termenul prevăzut de lege,

Valeriu Danu a declarat recurs.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este

inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces

sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate

la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în

care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul

în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța

judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la

încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.

432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Valeriu Danu nu se încadrează

în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural

de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai

asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Astfel, în sensul dat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în

jurisprudența sa constantă, rezultînd din prevederile art. 6 § 1 al Convenției

Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că nu

se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs,

întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva

sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza

Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie

1995, nr.26561/1995).

4

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție ține să menționeze că potrivit jurisprudenței CEDO, recursul

trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în

cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de

lucruri (cauza Asito vs Republica Moldova, 10 iulie 2010, Meyer vs Germania, 22

martie 2016), însă motivele recursului, invocare în speță sunt similare celor invocate

în cadrul judecării pricinii, care au fost apreciate corespunzător.

Astfel, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de

Valeriu Danu ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), 433 lit. a) și 440 alin. (1) Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de Valeriu Danu se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

5