Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2ra-953/23
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
19 august 2026
Părțile
Poloz Natalia vs Vieru Angela, Vieru Constantin si Vieru Eduard, intervenient accesoriu CCL 291
Pe scurt
Neelucidarea tuturor circumstantelor cauzei. Aplicarea eronata a normelor de drept material.

2ra-953/23 — Cu privire la recuperarea prejudiciului material cauzat prin inundarea apartamentului și compensarea cheltuielilor de judecată

cu privire la admiterea recursurilor declarate de către Natalia Poloz și avocatul Arcadie Șchiopu, în interesele Nataliei Poloz, de către Constantin Vieru și avocatul Vitalie Rotaru, în interesele lui Constantin Vieru și Angelei Vieru, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Natalia Poloz împotriva Angelei Vieru, lui Constantin Vieru și Eduard Vieru, intervenient accesoriu Cooperativa de Construcție a Locuințelor nr. 291 cu privire la recuperarea prejudiciului material cauzat prin inundarea apartamentului și compensarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei din 27 aprilie 2023 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a admis apelul declarat de către Angela Vieru, Constantin Vieru, s-a casat hotărârea din 04 octombrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru și s-a emis o nouă hotărâre, (Dosarul nr. 2ra-953/23 NR. PIGD 2-21170846-01-2ra-10072023) Recurs declarat până la 01 septembrie 2023. Neelucidarea tuturor circumstanţelor cauzei.

Aplicarea eronată a normelor de drept material. Judecătoria Chișinău, sediul Centru, jud. A. Ojoga Curtea de Apel Chișinău, jud. M. Anton, V. Cotorobai, I. Secrieru 19 august 2026 Textul corespunde originalului Examinând în lipsa părților recursurile declarate de către Natalia Poloz și avocatul Arcadie Șchiopu, în interesele Nataliei Poloz, de către Constantin Vieru și avocatul Vitalie Rotaru, în interesele lui Constantin Vieru și Angelei Vieru Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din: Stela Procopciuc, Preşedinte, Ion Munteanu, Elena Croitor, judecători, constată următoarele: ÎN FAPT

5. Prin încheierea din 15 martie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a atras în proces în calitate de pârâți Constantin Vieru, Eduard Vieru și în calitate de intervenient accesoriu Cooperativa de Construcție a Locuințelor nr. 291. (f.d. 81-82, vol. I)

7. Nefiind de acord cu hotărârea instanței de fond, la 11 octombrie 2022, Angela Vieru și Constantin Vieru au depus cerere de apel nemotivată, împotriva hotărârii din 04 octombrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii instanței de fond, cu emiterea unei noi hotărâri de respingere integrală a acțiunii.

8. Prin decizia din 27 aprilie 2023 a Curții de Apel Chișinău, s-a admis apelul declarat de Angela Vieru și Constantin Vieru. S-a casat hotărârea din 04 octombrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, adoptată în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Natalia Poloz împotriva Angelei Vieru, lui Constantin Vieru și Eduard Vieru, intervenient accesoriu CCL nr. 291 cu privire la repararea prejudiciului material cauzat prin inundarea apartamentului și compensarea cheltuielilor de judecată și s-a emis o nouă hotărâre, prin care: S-a admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de Natalia Poloz. S-a încasat în mod solidar de la Angela Vieru și Constantin Vieru în beneficiul Nataliei Poloz suma de 3 500 lei cu titlu de prejudiciu material cauzat prin inundarea apartamentului și suma de 150 lei cu titlu de taxă de stat.

În rest, pretențiile sau respins ca fiind neîntemeiate.

17. La 08 iunie 2023, Natalia Poloz și avocatul Arcadie Șchiopu, în interesele Nataliei Poloz, au declarat recurs împotriva deciziei din 27 aprilie 2023 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel, cu menținerea hotărârii instanței de fond.

19. În susținerea recursului Natalia Poloz și avocatul Arcadie Șchiopu, care a acționat în interesele Nataliei Poloz, au indicat că instanța de apel la examinarea cauzei a aplicat eronat normele de drept material și a interpretat în mod eronat legea.

31. Prin Legea nr. 246 din 31 iulie 2023 pentru modificarea unor acte normative (modificarea cadrului normativ conex reformei Curţii Supreme de Justiţie) au fost operate modificări în Codul de procedură civilă, care au intrat în vigoare la 01 septembrie 2023. În conformitate cu prevederile art. XI alin. (3) din Legea nr. 246 din 31 iulie 2023, recursurile depuse la Curtea 5 Supremă de Justiție până la data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi examinate în baza temeiurilor în vigoare la data depunerii recursului. Din sensul normei de drept enunțate rezultă că legiuitorul a optat pentru principiul aplicării imediate a noilor reglementări procedurale, cu excepția temeiurilor în baza cărora se vor examina recursurile depuse la Curtea Supremă de Justiție până la data intrării în vigoare a prezentei legi.

50. Referitor la termenul de declarare a recursului, Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiție atestă că, Curtea de Apel Chișinău a pronunțat dispozitivul deciziei în ședință publică la 27 aprilie 2023. Decizia motivată a Curții de Apel Chișinău din 27 aprilie 2023, a fost recepționată de Natalia Poloz și avocatul Arcadie Șchiopu la data de 06 iunie 2023, fapt confirmat prin recipisele anexate la materialele cauzei (f.d. 206, 207, vol. I), precum și a fost expediată avocatului Vitalie Rotaru, care reprezintă interesele lui Constantin Vieru și Angela Vieru, prin intermediul poștei electronice și oficiului poștal la 09 iunie 2023. (f.d. 209, vol. I). Astfel, recursul declarat de către Natalia Poloz și avocatul Arcadie Șchiopu, în interesele Nataliei Poloz, la 08 iunie 2023, se consideră depus în termenul stabilit de lege.

De asemenea, recursul declarat de Constantin Vieru și avocatul Vitalie Rotaru, în interesele lui Constantin Vieru și Angelei Vieru la 25 iulie 2025 se consideră depus în termenul stabilit de lege.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.