2ra-140/21 — constatarea încălcării dreptului

2ra-140/21 — constatarea încălcării dreptului (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 2ra-1806/2020

2ra-140/2021

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. V. Gîrleanu)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A.Panov, L. Pruteanu, I. Țurcan)

ÎNCHEIERE

20 ianuarie 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Dumitru Mardari

Iurie Bejenaru

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Petru

Iacub, reprezentat de avocatul Roman Doroftei,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Petru Iacub

împotriva Ministerului Justiției, intervenient accesoriu executorul judecătoresc

Nicolae Pașa cu privire la constatarea încălcării dreptului la executarea în termen

rezonabil a hotărârii judecătorești, repararea prejudiciului material și moral și

încasarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 22 septembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care

a fost respins apelul declarat de Petru Iacub, reprezentat de avocatul Roman

Doroftei și a fost menținută hotărârea din 20 februarie 2020 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Centru, prin care acțiunea a fost respinsă,

c o n s t a t ă:

La 24 septembrie 2019 Petru Iacub, reprezentat de avocatul Roman Doroftei, a

depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiției, intervenient

accesoriu executorul judecătoresc Nicolae Pașa cu privire la constatarea încălcării

dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești, repararea

prejudiciului material și moral și încasarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii a indicat că, prin hotărârea Judecătoriei Botanica, mun.

Chișinău nr. 2-2584/14 din 10 decembrie 2014 (care a devenit irevocabilă la 15

aprilie 2015), s-a decis încasarea de la Clichici Radu în beneficiul lui Iacub Petru a

sumei totale 5606 euro în valută națională conform cursului Băncii Naționale a

Republicii Moldova la data executării și suma de 5134 de lei cu titlu de cheltuieli de

judecată.

A afirmat că documentele executorii au fost depuse la executare silită în cadrul

biroului executorului judecătoresc Nicolae Pașa. Reclamantul a indicat că hotărârea

judecătorească nu a fost executată timp de peste 5 ani.

La fel, a menționat că autoritatea responsabilă de executarea hotărârii

judecătorești, n-a întreprins toate măsurile corespunzătoare în vederea executării

hotărârii judecătorești irevocabile, ca urmare Petru Iacub nu a putut beneficia de

succesul obținut în urma examinării litigiului, care se referea la încasarea unei sume

considerabile, fapt ce incontestabil denotă că hotărârea adoptată în favoarea

ultimului a rămas neexecutată o perioadă mare de timp.

A susținut că o autoritate de stat nu poate să invoce lipsa bunurilor la debitor

care ar putea fi urmărite sau existența la acesta a datoriilor scadente față de alți

creditori ca scuză pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești irevocabile, mai

mult că întârzierea de executare nu poate fi astfel, încât să prejudicieze esența

dreptului protejat conform articolului 6§1 al Convenției. Mai mult, fiecare stat

trebuie să asigure funcționarea unor instrumente juridice care să fie adecvate și

suficiente pentru a asigura executarea obligațiilor pozitive care revin statului

(Ruianu c.României, paragraful 66). Dar întârzierea nu poate fi astfel, încât să

prejudicieze esența dreptului protejat conform Articolului 6 Paragraful 1 al

Convenției.

Reieșind din specificul acțiunii și în virtutea dreptului de a pretinde mărimea

compensației pentru prejudiciu moral, în funcție de cele constatate, a apreciat că

mărimea compensației pentru prejudiciul cauzat lui Petru Iacub în sumă de 50 000

de lei ar constitui o satisfacție echitabilă a prejudiciului cauzat acestuia ca rezultat al

neexecutării în termen rezonabil a hotărârii judecătorești. Or, unul din criteriile

orientative generale de apreciere a prejudiciului moral este criteriul echității, care

exprimă că indemnizația trebuie să prezinte o justă și integrală despăgubire.

Respectiv, alegațiile invocate sunt în deplină concordanță cu dispozițiile art. 2036

Cod civil, care acordă dreptul de a pretinde daune morale.

În privința prejudiciului material, reclamantul a atestat faptul că potrivit

Recomandării nr.6 privind satisfacția echitabilă „La aprecierea prejudiciilor

materiale se va lua în calcul perioada reală de neexecutare (între diesa quoși dies ad

quern) și calculul sumelor cu titlu de prejudiciul material se va distinge în două

capete - prejudiciu material real (de obicei valoarea obiectului neexecutării) și

penalități (dobânda de întârziere calculate prin prisma prevederilor Codului civil

(art.942 CC redacția după 01.03.2019). Prejudicii cu titlu material ar putea să apară

exclusiv atunci când există o legătură de cauzalitate între pretinsa violare a dreptului

la durata rezonabilă a procedurilor și pierderi materiale datorita imposibilității de a

se folosi de drepturi pecuniare sau de a se bucura de fructele acestora (Cravcenco;

Boboc, etc.). Așa fiind, dobânda de întârziere poate fi evaluată din moment ce avem

o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă și nu există o executare efectivă a

hotărârii. Potrivit calculului pentru perioada 16 aprilie 2015 (de când hotărârea a

devenit executorie) și până la 23 septembrie 2019 (când a fost depusă în judecată

cererea) cuantumul prejudiciului material sub forma dobânzii de întârziere a fost

cuantificat în sumă de 4772,01 euro.

A solicitat reclamantul de a constata încălcare a dreptului la executarea în

termen rezonabil a hotărârii Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău nr.2-2584/14 din

10 decembrie 2014, încasarea din contul Ministerului Justiției a prejudiciului moral

în cuantum de 50000 de lei, pentru neexecutarea în termen rezonabil a deciziilor

judecătorești, prejudiciului material în cuantum de 4772,01 euro și compensarea

cheltuielilor de judecată în sumă de 10 000 de lei.

Prin hotărârea din 20 februarie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

acțiunea depusă de Petru Iacub a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.

2

Nefiind de acord cu soluția primei instanțe, la 05 martie 2020, Petru Iacub,

reprezentat de avocatul Roman Doroftei, a declarat apel împotriva hotărârii din 20

februarie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, solicitând admiterea apelului,

scutirea de la plata taxei de stat, casarea integrală a hotărârii primei instanțe și

emiterea unei noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii.

Prin decizia din 22 septembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău a fost respins

apelul declarat de Petru Iacub, reprezentat de avocatul Roman Doroftei, și a fost

menținută hotărârea primei instanțe.

În susținerea soluției sale instanța de apel s-a bazat pe prevederile art. 6 par. 1

din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art.

1 alin. (2), 2 alin. (3), 4 al Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011 cu privire la repararea de

către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen

rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîri

judecătorești, art. 60 alin. (1), 63 alin. (1), 67 din Codul de executare și a stabilit că

prima instanță în mod întemeiat a respins acțiunea depusă de Petru Iacub privind

constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii

judecătorești din 10 decembrie 2014, or, prin încheierea executorului judecătoresc

Nicolae Pașa nr.019-2393/15 din 09 iunie 2015, au fost aplicate măsuri de asigurare

a executării documentului executoriu, sechestre și interdicții asupra bunurilor

mobile și imobile ale debitorului Clichici Radu la ÎS Cadastru, DÎTCCA a DTI și

CÎS, BC „EuroCreditBank” SA, „Comerțbank” SA, BC „Energbank” SA, BC

„Banca Socială” SA, BC „BCR-Chișinău” SA, BC „Moldova Agroindbank” SA,

BC „Mobiasbanca” SA, BC „Victoriabank” SA, BC „Unibank” SA, BC

„Eximbank” SA, BC „FinComBank” SA, BC „ProCreditBank” SA, BC

„Moldindconbank” SA (f.d.41).

A mai stabilit instanța de apel că potrivit răspunsului ÎS „Cadastru” din 10

iunie 2015, pe numele lui Clichici Radu nu este înscris dreptul de proprietate asupra

bunurilor imobile în Republica Moldova (f.d.42).

Colegiul instanței de apel a remarcat că ulterior, la 06 ianuarie 2016, 21 aprilie

2016, executorul judecătoresc Nicolae Pașa s-a deplasat la locul de domiciliu a

debitorului Clichici Radu, întocmind procese-verbale de imposibilitatea executării,

deoarece debitorul nu se afla la domiciliu, în primul caz tatăl acestuia a comunicat

acest fapt și a refuzat executorului accesul în imobil pentru identificarea bunurilor

debitorului, în al doilea caz, mama debitorului a comunicat că acesta nu se află la

domiciliu, dar se află peste hotare (f.d.44,57).

Concomitent, instanța de apel a reținut că executorul judecătoresc în perioada

2016-2017, a înaintat instanței de judecată demersuri privind aducerea forțată,

anunțarea în căutare, tragerea la răspundere contravențională a debitorului Clichici

Radu (f.d. 47-67). Tot în perioada 2016- 2017, la biroul executorului judecătoresc,

au parvenit cereri de la debitorul Clichici Radu, prin care se solicita comunicarea

rechizitelor bancare, pentru a avea posibilitatea de achita datoria față de creditor

(f.d.69, 71).

Colegiul civil al instanței de apel a menționat că în perioada 2017-2018,

debitorul Clichici Radu a depus declarații în scris executorului judecătoresc, în care

a indicat că motivul neachitării pînă în prezent a datoriei, este faptul că are la

întreținere un copil bolnav, suportînd cheltuieli costisitoare, precum și a menționat

faptul că datoria o va achita în măsura posibilităților (f.d.88,89).

3

În anul 2018, la solicitarea creditorului Iacub Petru, executorul judecătoresc

Nicolae Pașa a înaintat demers către Procuratura Botanica, mun.Chișinău, solicitînd

tragerea la răspundere penală a debitorului Clichici Radu. Iar, prin ordonanța

Procuraturii mun.Chișinău, oficiul Botanica, din 27 iunie 2018, s-a dispus scoaterea

lui Clichici Radu de sub urmărirea penală pentru comiterea infracțiunii prevăzute de

art.320 alin.(1) CP și s-a clasat cauza penală, deoarece fapta nu întrunește

elementele infracțiunii (f.d.81-85).

Distinct din cele constatate, Colegiul instanței de apel a considerat că instanța

de fond just a respins argumentul apelantului-reclamant, precum că autoritatea

responsabilă de executarea hotărîrii judecătorești, nu a întreprins toate măsurile

corespunzătoare în vederea executării hotărîrii judecătorești. Or, apelantul

reclamant a indicat printr-o mențiune generală că „nu a întreprins toate măsurile

corespunzătoare în vederea executării hotărîrii judecătorești”, însă nu a specificat

care măsuri conform legislației naționale în vigoare nu au fost întreprinse de către

executorul judecătoresc.

Prin urmare, instanța de apel a conchis că instanța de fond just a constatat că

executorul judecătoresc Nicolae Pașa, din momentul intentării procedurii de

executare, a întreprins toate măsurile legale în vederea executării documentului

executoriu, or, faptul că toate măsurile întreprinse în vederea executării

documentului executoriu nu s-au soldat cu succes, nu pot fi calificate ca

neîntreprinderea măsurilor corespunzătoare în vederea executării.

La acest compartiment, instanța de apel a constatat că instanța de fond just a

concluzionat că autoritatea responsabilă de executarea documentului executoriu nu

refuză și nici nu a fost pasivă în executarea hotărîrii judecătorești, dar acest fapt

depinde de solvabilitatea debitorului. Or, conduita executorului judecătoresc este

una conformă cu legislația în vigoare și nu relevă indicii privind lipsa de diligență.

La fel, Colegiul instanței de apel a reținut practica Curții Europene, care a

menționat că dreptul de acces la justiție nu poate obliga un stat să dispună

executarea fiecărei hotărâri cu caracter civil, indiferent de circumstanțe. Atunci

când autoritățile sunt obligate să execute o hotărâre judecătorească și omit acest

fapt, poate fi angajată răspunderea statului prin prisma articolului 6 § 1 din

Convenție (Fociac v. România, 3 februarie 2005, § 68). La fel, Curtea Europeană a

menționat că „nerecuperarea unei datorii, din cauza că debitorul nu posedă bunuri,

nu poate fi imputată statului pîrît, decît în măsura în care această omisiune este

imputabilă autorităților naționale” (Polacik vs Slovacia).

La acest compartiment, instanța de apel a menționat că statul nu este

responsabil de imposibilitatea executării hotărîrii judecătorești de către persoanele

private, care nu dispun de bunuri, mijloace financiare sau alte active care ar putea fi

urmărite în scopul stingerii datoriei.

La 18 noiembrie 2020 Petru Iacub, reprezentat de avocatul Roman Doroftei, a

declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea recursului,

casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii primei instanțe cu emiterea unei noi

hotărâri de admitere a acțiunii.

În motivarea recursului a indicat că, nu este de acord cu concluzia instanței de

apel și hotărârea primei instanțe, deoarece la emiterea acestora instanțele de

judecată inferioare au aplicat eronat normele de drept material și normele de drept

procedural.

4

Instanța de apel nu a elucidat pe deplin faptul că prin hotărârea Judecătoriei

Botanica, mun. Chișinău nr. 2-2584/14 din 10 decembrie 2014 a fost încasată de la

Radu Clichici în beneficiul lui Petru Iacub suma totală de 5606 euro în valută

națională conform cursului la data executării și suma de 5134 de lei cu titlu de

cheltuieli judiciare, iar această hotărâre nu a fost executată timp de peste 5 ani.

Instanța de apel nu a constatat și elucidat raportul juridic cu referire la pretinsa

violare a dreptului subiectiv al reclamantului, garantat atât de legislația națională,

cât și de legislația internațională, nu a pătruns în esența problemei de fapt și de drept

a susținut poziția instanței de fond în ce privește aprecierea probelor, acceptând

niște concluzii de ordin general.

Prin notificarea din 08 decembrie 2020, Curtea Supremă de Justiție în

conformitate cu art. 439 alin. (2) CPC a expediat intimaților copia recursului și i-a

înștiințat despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la

data primirii acesteia.

La 15 decembrie 2020 Ministerul Justiției și Executorul Judecătoresc Nicolae

Pașa au recepționat copia recursului, fapt confirmat prin avizele de recepție a

scrisorii. La 12 ianuarie 2021 executorul judecătoresc Nicolae Pașa a depus

referință, prin care a solicitat de a considera recursul declarat de Petru Iacub ca fiind

inadmisibil.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale,

dacă legea nu prevede altfel.

Materialele dosarului atestă că decizia Curții de Apel Chișinău a fost emisă la

22 septembrie 2020. La 18 noiembrie 2020, adică în termenul prevăzut de lege,

Petru Iacub, reprezentat de avocatul Roman Doroftei a declarat recurs.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este

inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces

sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate

la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în

care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul

în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța

judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la

încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.

432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Petru Iacub, reprezentat de

avocatul Roman Doroftei, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.

(2), (3) și (4) CPC.

5

Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural

de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai

asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Astfel, în sensul dat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în

jurisprudența sa constantă, rezultînd din prevederile art. 6 § 1 al Convenției

Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că nu

se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs,

întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva

sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza

Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie

1995, nr.26561/1995).

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție ține să menționeze că potrivit jurisprudenței CEDO, recursul

trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în

cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de

lucruri (cauza Asito vs Republica Moldova, 10 iulie 2010, Meyer vs Germania, 22

martie 2016), însă motivele recursului, invocare în speță sunt similare celor invocate

în cadrul judecării pricinii, care au fost apreciate corespunzător.

Astfel, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de

Petru Iacub, reprezentat de avocatul Roman Doroftei, ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), 433 lit. a) și 440 alin. (1) Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de Petru Iacub, reprezentat de avocatul Roman Doroftei, se

consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Dumitru Mardari

Iurie Bejenaru

6