Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 13.01.2021
respins

2ac-6/21 — cu privire la repararea prejudiciului cauzat prin actiunile ilicite ale organului de urmarire penala, ale procuraturii si ale instantelor judecatpresti

HOTĂRÂRE
13.01.2021
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
cu privire la repararea prejudiciului cauzat prin actiunile ilicite ale organului de urmarire penala, ale procuraturii si ale instantelor judecatpresti
Temei legal
Strămutarea cauzei
Citează această cauză
2ac-6/21 — cu privire la repararea prejudiciului cauzat prin actiunile ilicite ale organului de urmarire penala, ale procuraturii si ale instantelor judecatpresti (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 2ac-6/21 ÎNCHEIERE 13 ianuarie 2021 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii Dumitru Mardari Mariana Pitic examinând cererea depusă de Eduard Tronciu cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanță egală în grad în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a lui Eduard Tronciu împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organului de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești constată: La 17 februarie 2020, Eduard Tronciu a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiției a Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organului de urmărire penală, ale procuraturii și instanțelor judecătorești.

Prin încheierea din 26 mai 2020 a Judecătoriei Bălți sediul Sîngerei, a fost admis demersul Ministerului Justiției și atrasă în proces în calitate de intervenient accesoriu Procuratura Generală a Republicii Moldova. Prin hotărârea din 29 iunie 2020 a Judecătoriei Bălți sediul Sîngerei, a fost admisă acțiunea parțial. A fost încasată din bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Justiției al Republicii Moldova în beneficiul lui Eduard Tronciu, suma de 126 575,71 de lei cu titlu de prejudiciu material, suma de 62 650,70 de lei cu titlu de asistență juridică acordată de avocat în cadrul procesului penal și civil, suma de 1 600 000 de lei cu titlu de prejudiciu moral. La 30 iunie 2020, Eduard Tronciu a declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe.

La 6 iulie 2020, Procuratura Generală a Republicii Moldova a declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe. La 17 septembrie 2020, Ministerul Justiției al Republicii Moldova a declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe. 1 La 10 decembrie 2020, Eduard Tronciu a depus cerere de strămutare a cauzei la o altă instanța de judecată egală în grad, invocând existența unor bănuieli că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi știrbită de circumstanțele cauzei sau de calitatea participanților la proces.

În susținerea cererii, a invocat faptul că președintele interimar actual al Curții de Apel Bălți, Ion Talpă, a făcut parte din completul de judecători care a emis decizia din 19 decembrie 2018, prin care Eduard Tronciu, Nicolae Moisiuc, Marcel Petrov și Alexandru Mereuță au fost recunoscuți vinovați și condamnați în baza art. 3091 alin. (3) lit. c) Cod penal (în redacția legii nr. 139-XVI din 30 iunie 2005). A menționat că în virtutea faptului că toți judecătorii care au examinat cauza penală, dar și alți judecători ai Curții de Apel Bălți, fiind colegi și făcând parte din același colectiv de judecători, acest lucru face imposibilă examinarea obiectivă și nepărtinitoare a prezentei cauzei.

Examinând temeiurile cererii cu privire la strămutarea cauzei depusă de Eduard Tronciu, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că cererea este neîntemeiată și urmează a fi respinsă, cu restituirea cauzei la Curtea de Apel Bălți, pentru continuarea examinării în ordine de apel, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 43 alin. (2) lit. f) CPC, instanța strămută cauza la o altă instanță dacă există bănuieli că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi știrbită de circumstanțele cauzei sau de calitatea participanților la proces. Iar conform alineatului (4) al aceluiași articol, prevede că strămutarea cauzei în cazurile prevăzute la alin. (2) lit. d), e), f) și g) se efectuează de către instanța ierarhic superioară, a cărei încheiere nu se supune niciunei căi de atac.

Cu referire la prevederile enunțate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată că nu sunt temeiuri justificative de a admite cererea de strămutare. Or, motivele invocate în cererea lui Eduard Tronciu ca temei de strămutare a cauzei la o altă curte de apel, în sensul că anterior de către judecătorul aceleiași instanțe, Ion Talpă, a fost examinată în ordine de apel cauza penală în care acesta figura în calitate de inculpat și că astfel, nepărtinirea judecătorilor Curții de Apel Bălți poate fi știrbită, nu poate constitui temei de strămutare a pricinii date într-o altă instanță de judecată de același grad, aceste alegații purtând un caracter declarativ și nu se încadrează în prevederile art. 43 CPC.

De altfel, și alte motive invocate de către Eduard Tronciu nu pot constitui temei de admitere a cererii de strămutare, acestea în sine constituind suspiciuni declarative cu privire la imparțialitatea judecătorilor Curții de Apel Bălți și, prin urmare, nu servesc ca temei de a strămuta cauza la o altă instanță de judecată egală în grad pentru judecarea recursului. Mai mult decât atât, judecătorul Ion Talpă nici nu face parte din completul de judecători care examinează prezenta cauză civilă, circumstanță care cu atât mai mult face inaplicabile prevederile art. 43 CPC. 2 În acest context, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a restitui cauza pentru continuarea examinării în ordine de apel la Curtea de Apel Bălți.

În conformitate cu art. 43 alin. (2) lit. f) și alin. (4), art. 269-270 CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție dispune: Se respinge cererea depusă de Eduard Tronciu cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanță egală în grad. Se restituie cauza civilă la cererea de chemare în judecată a lui Eduard Tronciu împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organului de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești, pentru continuarea examinării în ordine de apel la Curtea de Apel Bălți. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii Dumitru Mardari Mariana Pitic 3

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2021-09-15
0,96
2ra-1107/21 — repararea prejudiciului material si moral cauzat prin actiunilr ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii si ale instantelor de judecată
organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești. Reclamantul Tronciu Eduard a solicitat, inclusiv prin cererea de concretizare (f.d. 174) încasarea de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Justiție
CSJ 2021-07-14
0,95
2ra-1080/21 — cu privire la repararea prejudiciului cauzat prin actiunile ilicite ale organului de urmarire penala, ale procuraturii si ale instantei judecatoresti
Dosarul nr. 2ra-1080/21 Prima instanţă: Judecătoria Bălți sediul Sîngerei (jud. A. Clevada) Instanţa de apel: Curtea de Apel Bălți (jud. I. Grosu, A. Garbuz, A. Ciobanu) ÎNCHEIERE 14 iulie 2021 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de
CSJ 2021-06-23
0,94
2ra-974/21 — repararea prejudiciului material si moral cauzat prin acțiunile ilicite ale organului de urmărire penală și instanța de judecată
Dosarul nr. 2ra-974/21 Prima instanţă: (Judecătoria Bălți, sediul Sîngerei) Hr. Craveț Instanţa de apel: (Curtea de Apel Bălți) S. Procopciuc, E. Grumeza, N. Chircu Î N C H E I E R E 23 iunie 2021 mun. Chişinău Colegiul Civil, Comercial şi
CSJ 2021-06-02
0,94
2ra-523/21 — repararea prejudiciului moral cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești
art. 445 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e : Se resping recursurile declarate de Ministerul Justiţiei şi Procuratura Ge
CSJ 2022-02-02
0,94
2r-21/22 — repararea prejudiciului material cauzat
Dosarul nr.2r-21/22 2-20007637-01-2r-11012022 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. V. Lastaveţchi) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. A. Pahopol, O. Cojocaru, R. Pulbere) DECIZIE 02 februarie 2022 mun. Chiş
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă