3r-381/20 — contestarea actului administrativ
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- contestarea actului administrativ
- Temei legal
- depunerea apelului
3r-381/20 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2020)
Dosarul nr. 3r-381/20 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani (jud: M. Gandrabur) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: M. Guzun, A. Bostan, G. Dașchevici) DECIZIE 16 decembrie 2020 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Maria Ghervas Victor Burduh examinând recursul depus de Maria Stratulat, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de Maria Stratulat împotriva Autorității Naționale de Integritate cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva încheierii din 28 octombrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost declarat inadmisibil apelul depus de Maria Stratulat reprezentată de avocatul Rita Munteanu, împotriva hotărârii din 9 iulie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, c o n s t a t ă : La 18 iunie 2019 Maria Stratulat a depus cerere de chemare în judecată împotriva Autorității Naționale de Integritate cu privire la contestarea actului administrativ.
Prin hotărârea din 9 iulie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca neîntemeiată. La 22 iulie 2020 Maria Stratulat reprezentată de avocatul Rita Munteanu, a depus apel împotriva hotărârii din 9 iulie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani. Prin încheierea din 28 octombrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, a fost declarat inadmisibil apelul depus de Maria Stratulat reprezentată de avocatul Rita Munteanu, împotriva hotărârii din 9 iulie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani. La 17 noiembrie 2020 Maria Stratulat a depus recurs împotriva încheierii din 28 octombrie 2020 a Curții de Apel Chișinău. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu încheierea contestată, considerând-o ilegală și neîntemeiată prin faptul că a fost emisă cu încălcarea și aplicarea eronată a normelor de drept procesual.
A menționat că nu a recepționat personal hotărârea primei instanțe și din acest motiv nu a avut posibilitatea să prezinte apelul motivat. 1 La fel, a declarat că relațiile contractuale cu avocatul care a reprezentat-o în prima instanță, după depunerea apelului nemotivat din 22 iulie 2020, au fost încetate, din motiv că nu a avut posibilitate financiară să achite serviciile juridice. A mai relatat că prima instanță, fără o justificare rezonabilă, a încălcat termenul de redactare a hotărârii judecătorești și de transmitere a copiei acesteia participanților la proces. A solicitat admiterea recursului, casarea încheierii din 28 octombrie 2020 a Curții de Apel Chișinău și emiterea unei noi încheieri privind repunerea apelului în termen.
În conformitate cu art. 242 Cod administrativ, recursul împotriva încheierii judecătorești se depune motivat la instanța de judecată care a emis încheierea contestată în termen de 15 zile de la notificarea încheierii judecătorești, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Curtea de Apel Chișinău a pronunțat încheierea contestată la 28 octombrie 2020, fiind notificată recurentei la 4 noiembrie 2020, fapt ce se confirmă prin avizul de recepție a scrisorii recomandate (f.d.215). Astfel, recursul din 17 noiembrie 2020, este depus cu respectarea termenului prevăzut de lege. În conformitate cu art. 243 alin. (2) Cod administrativ, instanța competentă soluționează recursul împotriva încheierilor judecătorești fără ședință de judecată.
Dacă consideră necesar, instanța competentă poate cita participanții la proces. Examinând recursul, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție îl consideră neîntemeiat și care urmează a fi respins, din următoarele considerente. În conformitate cu prevederile art. 243 alin. (1) lit. b) Cod administrativ, examinând recursul împotriva încheierii judecătorești, instanța adoptă una dintre următoarele decizii: respinge recursul. Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ menționează că în speță, obiectul recursului vizează legalitatea încheierii din 28 octombrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost declarat inadmisibil apelul depus de Maria Stratulat reprezentată de avocatul Rita Munteanu, împotriva hotărârii din 9 iulie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani.
Din conținutul încheierii contestate, rezultă că pentru a ajunge la o astfel de concluzie, instanța de apel reținând prevederile art. 232 Cod administrativ, a constatat că motivarea apelului nu a fost depusă în termenul prevăzut de lege. Astfel, în conformitate cu art. 232 alin. (1) Cod administrativ, apelul se depune la instanța de judecată care a emis hotărârea contestată în termen de 30 de zile de la pronunțarea dispozitivului hotărârii, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. În corespundere cu art. 232 alin. (2) Cod administrativ, motivarea apelului se prezintă la instanța de apel în termen de 30 de zile de la data notificării hotărârii motivate. Dacă se depune împreună cu apelul, motivarea apelului se depune la instanța de judecată care a emis hotărîrea contestată.
În acest sens, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ constată că la 9 iulie 2020 a fost pronunțat dispozitivul hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată 2 cererea de chemare în judecată depusă de Maria Stratulat împotriva Autorității Naționale de Integritate cu privire la contestarea actului administrativ. Actele cauzei atestă și faptul că la 22 iulie 2020, Maria Stratulat reprezentată de avocatul Rita Munteanu, a depus apel împotriva hotărârii din 9 iulie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani. Prin prisma art. 223 din Codul administrativ, hotărârile și alte acte de dispoziție prin care se stabilesc termene, precum și numirea ședințelor și citațiile se notifică participanților la proces conform art. 96–114.
Articolul 98 alin. (1) din Codul administrativ, prevede că dacă în cadrul procedurii administrative un participant este reprezentat, conform art.45, de către un reprezentant legal, notificările se adresează acestuia. Iar conform art. 45 alin. (1) din Codul administrativ, persoanele fizice participă la procedura administrativă personal sau prin reprezentanții lor. La caz, materialele dosarului atestă că hotărârea din 9 iulie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, a fost expediată reprezentantului Mariei Stratulat, avocatul Rita Munteanu prin intermediul poștei electronice la adresa de e-mail, în data de 7 septembrie 2020 (f.d. 204), care este un mijloc adecvat de notificare și se consideră ca fiind efectuat la data expedierii.
Prin urmare, reieșind din considerentul că reprezentantul Mariei Stratulat, avocatul Rita Munteanu, a recepționat hotărârea motivată la 7 septembrie 2020, ultima zi de prezentare a apelului motivat a fost data de 7 octombrie 2020. În această privință, actele cauzei însă atestă că Maria Stratulat reprezentată de avocatul Rita Munteanu, nu a prezentat motivarea apelului, din care considerente instanța de apel prin încheierea din 28 octombrie 2020, corect a declarat apelul ca fiind inadmisibil.
Or, în conformitate cu art. 236 alin. (1) Cod administrativ, instanța de apel examinează din oficiu admisibilitatea apelului, iar potrivit alin. (2) lit e) al aceluiași articol, apelul se declară inadmisibil în special când motivarea apelului nu a fost depusă sau a fost depusă după expirarea termenului prevăzut la art. 232 alin.(2). Argumentul recurentei precum că nu a recepționat personal hotărârea primei instanțe și din acest motiv nu a avut posibilitatea să prezinte apelul motivat, nu poate fi reținut ca întemeiat în situația în care copia hotărârii judecătorești a fost notificată avocatului acesteia. Reieșind din prevederile art. 47 alin. (3) din Codul administrativ, culpa reprezentantului împuternicit se atribuie participantului reprezentat.
În acest fel, se constată că recurenta Maria Stratulat și reprezentantul acesteia, avocatul Rita Munteanu, au neglijat obligația de a se conforma prevederilor art. 232 alin. (2) din Codul administrativ, adică de a prezenta motivarea apelului în termen de 30 de zile de la notificarea hotărârii, care a expirat la 7 octombrie 2020 inclusiv. Neîntemeiat este și argumentul recurentei Maria Stratulat cu referire la faptul că după depunerea apelului nemotivat din 22 iulie 2020, relațiile contractuale cu avocatul au fost încetate, or, în acest sens nu au fost prezentate probe care să confirme cele invocate. Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ consemnează că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, participanții procesului de judecată urmează să-și asume un rol activ, urmărind cu 3 diligență derularea procesului său și să dispună cu bună-credință de drepturile sale procedurale.
La rândul său, art. 24 alin. (1) din Codul administrativ, prevede că participanții la procedura administrativă și procedura de contencios administrativ trebuie să își exercite drepturile și să își îndeplinească obligațiile cu bună-credință, fără a încălca drepturile procesuale ale altor participanți. Buna-credință prezumă că partea este obligată să respecte termenele prevăzute de lege, ori termenul de apel este considerat un termen imperativ, absolut și peremptoriu, astfel că nerespectarea lui atrage după sine decăderea părții din dreptul de a mai exercita această cale de atac.
În această ordine, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ reține că apelanta-recurentă, fiind interesată de soluționarea prezentului litigiu în ordine de apel, urma să întreprindă măsurile necesare de a proteja drepturile sale de acces la instanță prin prezentarea motivată a apelului conform prevederilor art. 232 alin. (2) Cod administrativ, fapt ce la caz nu se atestă. În speță, s-a constatat că apelanta Maria Stratulat reprezentată de avocatul Rita Munteanu, nu și-a exercitat dreptul de a prezenta motivarea apelului în termen de 30 de zile de la notificarea hotărârii motivate, aspect ce impune prin prisma art. 236 alin. (2) lit. e) Cod administrativ, de a declara apelul inadmisibil.
Așa fiind, se constată ca întemeiată soluția instanței de apel cu privire la declararea apelului ca inadmisibil, fiind cert stabilit că Maria Stratulat nu a prezentat motivarea apelului în termenul stabilit de lege, motiv din care survin sancțiunile procedurale prevăzute de art. 236 alin. (2) lit e) Cod administrativ, or, exercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea din acest drept, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei să efectueze acțiunea în termen. Prin urmare, argumentele invocate în cererea de recurs sunt neîntemeiate și nu constituie temei de anulare a încheierii recurate.
Ca și consecință, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează că, în cazul admiterii unui astfel de apel, se va încălca principiul securității raporturilor juridice, garantat de articolul 6 și preambulul Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. În context, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ amintește că art. 6 § 1 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului îi garantează fiecărei persoane dreptul de a sesiza o instanță cu orice contestație referitoare la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil.
Instanța europeană a relatat însă în practica sa constantă că „dreptul la o instanță” nu este absolut. În această privință, Curtea Europeană, în mai multe cauze de acest gen, nu exclude niciodată ipoteza că interesele unei bune administrări a justiției pot să justifice impunerea unui termen de exercitare a căii de atac (cauza Bacev contra Fosta Republică Yugoslavă a Macedoniei, Kemp contra Luxembourg, Diaz Ochoa contra Spaniei), în carte înalta Curte a arătat că termenul fixat de legea internă este o restricție ce guvernează accesul la justiție. 4 Din considerentele menționate și având în vedere faptul că încheierea instanței de apel este întemeiată și legală, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul și a menține încheierea contestată.
În conformitate cu art. 243 alin. (1) lit. b) Cod administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e : Se respinge recursul depus de Maria Stratulat. Se menține încheierea din 28 octombrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de Maria Stratulat împotriva Autorității Naționale de Integritate cu privire la contestarea actului administrativ. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Maria Ghervas Victor Burduh 5
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.