2ra-1591/20 — Încasarea prejudiciului cauzat
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- Încasarea prejudiciului cauzat
- Temei legal
- Temeiurile declararii recursului
2ra-1591/20 — Încasarea prejudiciului cauzat (Curtea Supremă de Justiție, 2020)
Dosarul nr. 2ra-1591/20 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru, judecător – G. Stratulat Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, judecători – I. Secrieru, V. Mihaila, I. Cotruță Î N C H E I E R E 25 noiembrie 2020 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele completului, Judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru examinând admisibilitatea recursului declarat de SRL ”PROGRAM LUX AUTO”, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de SRL ”DINA- COCIUG” către SRL ”PROGRAM LUX AUTO”, intervenient accesoriu Perju Igor și CA ”KLASSIKA ASIGURĂRI” SA, cu privire la încasarea prejudiciului material și compensarea cheltuielilor de judecată împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 16 iunie 2020, prin care s-a respins apelul declarat de SRL ”PROGRAM LUX AUTO” și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din 10 iulie 2019, c o n s t a t ă: La 02 aprilie 2018, SRL ”DINA-COCIUG” a depus cerere de chemare în judecată către SRL ”PROGRAM LUX AUTO”, intervenient accesoriu Perju Igor și CA ”KLASSIKA ASIGURĂRI” SA privind încasarea prejudiciului material în sumă de 18960 lei și compensarea cheltuielilor de judecată constituite din taxa de stat în sumă de 569 lei și cheltuieli de asistență juridică în sumă de 4000 lei.
În motivarea acțiunii a indicat că, la 31 iulie 2017, în mun.
Chișinău, a avut loc un accident rutier, cu implicarea autoturismului de model Xxxxx cu n/î XXXXX, proprietatea SRL ”DINA-COCIUG”, condus de Ceban Serghei, și autoturismului de model Xxxxx cu n/î XXXXX, condus de Perju Igor, care a fost recunoscut vinovat de producerea accidentului rutier și tras la răspundere contravențională în baza art. 242 alin. (1) din Codul contravențional, cu întocmirea procesului-verbal cu privire la contravenție din 30 august 2017. De asemenea reclamanta a invocat că, la data producerii accidentului rutier, persoana vinovată, Perju Igor, a prezentat contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto nr. RCAI 002697465, încheiat cu ÎM CIA ”TRANSELIT” SA, cu perioada de valabilitate 17 noiembrie 2016 – 16 noiembrie 2017. Astfel, SRL ”DINA-COCIUG” s-a adresat la ÎM CIA ”TRANSELIT” SA cu cerere privind recuperarea prejudiciului material cauzat în urma accidentului rutier, 1 care prin scrisoarea nr. 1225 CH/17 din 26 octombrie 2017 a refuzat achitarea despăgubirii de asigurare, motivând că la momentul producerii accidentului rutier, autovehiculul condus de persoana vinovată, era exploatat de o persoană juridică.
Conform probelor acumulate, a constatat că autovehiculul se afla în folosința SRL ”PROGRAM LUX AUTO”, care la rândul său era asigurat la CA ”KLASSIKA ASIGURĂRI” SA în temeiul contractului de asigurare seria nr. RCAI 002720985 valabil de la 01 decembrie 2016 până la 30 noiembrie 2017. Cu toate acestea, adresându-se la CA ”KLASSIKA ASIGURĂRI” SA, aceasta din urmă a refuzat achitarea despăgubirii, motivând că autoturismul reclamantei nu a fost prezentat pentru examinare și mai mult ca atât, deja a fost reparat. În context, reclamanta a subliniat că automobilul avariat a fost reparat contra sumei de 18960 lei, la unitatea de specialitate SRL ”TEHNOMECANICA”, fapt confirmat prin factura fiscală din 18 septembrie 2017 și actul lucrărilor îndeplinite.
Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din 10 iulie 2019, cererea de chemare în judecată depusă de SRL ”DINA-COCIUG” a fost admisă integral și s-a încasat de la SRL ”PROGRAM LUX AUTO” în beneficiul SRL “DINA- COCIUG”, suma de 18960 lei cu titlu de prejudiciu material, suma de 569 lei cu titlu de taxă de stat și suma de 4000 lei cu titlu de cheltuieli de asistență juridică. Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la 08 august 2019 SRL ”PROGRAM LUX AUTO” a declarat apel, solicitând casarea hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din 10 iulie 2019 și emiterea unei noi hotărâri prin care cererea de chemare în judecată să fie respinsă.
Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 16 iunie 2020, a fost respins apelul declarat de SRL ”PROGRAM LUX AUTO”, cu menținerea hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, din 10 iulie 2019. Pentru a decide astfel, prin prisma faptului că la momentul producerii cazului asigurat, conducătorul auto Perju Igor, care activa la SRL ”PROGRAM LUX AUTO”, nu a identificat asiguratorul corespunzător, iar termenul de înregistrare a cazului asigurat era consumat și respectiv CA ”KLASSIKA ASIGURĂRI” SA este exonerată de la plata despăgubirii de asigurare, în conexiunea dispozițiilor art. 1398 alin.(1) din Codul civil, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău, a specificat că despăgubirea pentru prejudiciul cauzat intimatei SRL ”DINA-COCIUG” în rezultatul accidentului rutier, nu derivă din contractul de asigurare, și ca urmare fiind indispensabilă răspunderea materială a SRL ”PROGRAM LUX AUTO”, pentru omisiunea de informare a asiguratorului corespunzător cu referire la cazul asigurat.
La 14 septembrie 2020, SRL ”PROGRAM LUX AUTO”, a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând casarea deciziei din 16 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău și a hotărârii din 10 iulie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, cu pronunțarea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii SRL ”DINA- COCIUG”, însă cu încasarea prejudiciului material din contul lui Perju Igor. În motivarea recursului a invocat faptul că, instanțele de judecată nu au constatat și nu au elucidat pe deplin circumstanțele relevante speței în cauză și ca urmare, aplicând eronat normele Legii nr. 414 din 22 decembrie 2006 cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, au pronunțat o soluție greșită față de SRL ”Program Lux Auto”.
Astfel, recurenta consideră că anume șoferul Perju Igor urmează să 2 compenseze prejudiciul material suportat de SRL ”DINA-COCIUG” în urma accidentului rutier, or, acesta cunoștea că pentru automobilul pe care îl conducea, există poliță de asigurare pe persoană juridică, asigurată la compania de asigurări CA ”KLASSIKA ASIGURĂRI” SA și, respectiv, urma să o prezinte la solicitare. Cu toate acestea, instanțele de judecată nu au luat în considerație aceste circumstanțe și nu au identificat care erau obligațiile șoferului și care erau obligațiile persoane juridice. Suplimentar, menționează că SRL ”DINA-COCIUG” a încheiat un contract de asistență juridică cu obiectul contractului de a fi reprezentată în cadrul dosarului civil la acțiunea SRL ”DINA-COCIUG” către Perju Igor și CA ”KLASSIKA ASIGURĂRI” SA, însă nu a fost împuternicit să reprezinte interesele SRL ”DINA- COCIUG” SRL împotriva SRL ”PROGRAM LUX AUTO”.
La 06 noiembrie 2020, reprezentantul prin procură al CA ”KLASSIKA ASIGURĂRI” SA – Botnaru Cristian, a depus referință la recursul declarat de SRL ”PROGRAM LUX AUTO”, solicitând constatarea inadmisibilității recursului. Cu referire la termenul de declarare a recursului, în conformitate cu art.434 alin. (1), (2) din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit. Potrivit materialelor cauzei, la 07 iulie 2020, instanța de apel a expediat participanților la proces, decizia Curții de Apel Chișinău din 16 iunie 2020, (f.d.
149I), însă la materialele cauzei nu există înscrisuri care să probeze momentul recepționării acesteia de către recurentă. Astfel, în conformitate cu art.434 din Codul de procedură civilă, Completul Colegiului consideră că cererea de recurs, înregistrată la 14 septembrie 2020, este depusă în termen. Analizând temeiurile invocate în cererea de recurs în raport cu materialele pricinii și prevederile legale, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de SRL ”PROGRAM LUX AUTO” este neîntemeiat și urmează a fi declarat inadmisibil, din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art.432 alin.(1) din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă. Conform art.433 lit.a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă. Potrivit art.440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului.
Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu privire la fondul recursului. Luând în considerație că temeiurile de declarare a recursului împotriva deciziei curții de apel, prin prisma prevederilor secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII al din Codul de procedură civilă, sunt strict delimitate de art. 432, Completul reține că 3 reieșind din prevederile art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă, în sarcina recurentului este impusă obligația delimitării esenței, temeiului și argumentării acelei/acelor încălcări esențiale și/sau a acelor circumstanțe ce indică la aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural, și care ar dicta necesitatea declarării recursului ca fiind admisibil.
În speță, însă criticile invocate de recurentă nu pot duce la admisibilitatea recursului, or, acestea nu pot fi reținute prin prisma art. 432 din Codul de procedură civilă, în condițiile în care se insistă în mod exclusiv asupra reaprecierii circumstanțelor cauzei, în detrimentul evidențierii ilegalității soluției instanței de apel. În context este de menționat faptul că recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.
Acest fapt denotă caracterul declarativ al recursului, fiind lipsit de esență, care evidențiază simplul fapt al dezacordului recurentei cu soluția dată de instanța de apel, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului, având în vedere faptul că, rolul exclusiv al recursului este de a asigura efectuarea unui control de legalitate a deciziei atacate în baza temeiurilor legale de declarare a recursului strict prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă. Abordarea recurentei, în speță, însă evidențiază în mod clar dezacordul acesteia cu soluția dată de instanța de apel, iar argumentele recursului nu permite identificarea omisiunilor sau erorilor care ar impune declararea acestuia ca fiind admisibil.
În altă ordine de idei, prin prisma jurisprudenței CtEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri, trăsătură distinctivă care nu este evidențiată în recursul declarat de SRL ”PROGRAM LUX AUTO”. Astfel, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată lipsa cărorva temeiuri în urma cărora ar fi necesară declararea recursului ca fiind admisibil. În conformitate cu art. 270, 431 alin.(2), art.433 lit. a) și art. 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se consideră inadmisibil recursul declarat de SRL ”PROGRAM LUX AUTO”.
Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, Judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.