Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 25.11.2020
inadmisibil

2rac-223/20 — Încasarea prejudiciului cauzat

HOTĂRÂRE
25.11.2020
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
Încasarea prejudiciului cauzat
Temei legal
Temeiurile declararii recursului
Citează această cauză
2rac-223/20 — Încasarea prejudiciului cauzat (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 2rac-223/20 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru, judecător – S. Dimitriu Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, judecători – A. Panov, L. Pruteanu, I. Țurcan Î N C H E I E R E 25 noiembrie 2020 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru examinând admisibilitatea recursurilor declarate de FPC ”Aldemir și Co” SRL, prin intermediul administratorului Gîndea Radu și a avocatului Lungu Vasile, și SRL ”Busuioc Trans”, prin intermediul administratorului Busuioc Vasile, în cauza civilă la cererea înaintată de FPC ”Aldemir și Co” SRL împotriva SRL ”Taves Incom” și SRL ”Busuioc Trans” cu privire la încasarea prejudiciului material și a cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei din 30 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care au fost respinse cererile de apel depuse de FPC ”Aldemir și Co” SRL și SRL ”Busuioc Trans”, fiind menținută hotărârea din 18 decembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, c o n s t a t ă: La 08 octombrie 2018, FPC “Aldemir și Co” SRL a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL “Taves Incom” și SRL ”Busuioc Trans” cu privire la încasarea prejudiciului material și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată a indicat că, la 10 octombrie 2017, FPC ”Aldemir și Co” SRL, în calitate de beneficiar, a încheiat contractul de transport cu nr. 417 cu compania SRL ”Taves Incom”, privind transportarea din Federația Rusă a scândurii. Conform contractului în cauză, FPC ”Aldemir și Co” SRL a fost obligată să achite suma în mărime de 14720 lei. Suma a fost achitată la 10 noiembrie 2017 conform ordinului de plată nr. 187, în acest sens a fost semnată și factura fiscală seria EUI000478739 din 07 noiembrie 2017. La 31 octombrie 2017, SRL ”Taves Incom” și SRL ”Busuioc Trans” în calitate de transportatori, au prezentat în vama Republicii Moldova scândură care aparținea FPC ”Aldemir și Co”SRL.

Potrivit reclamantei, SRL ”Busuioc Trans” a efectuat nemijlocit transportarea mărfii, fapt probat prin următoarele înscrisuri: scrisoarea CMR seria MD nr. 0201087 cu indicarea mijlocului de transport cu numărul de înmatriculare 1 XXXXXși remorca cu numărul de înmatriculare XXXXX și declarațiile vamale UY 06507849, FP 10330763, UV 06507812, UW 10330715. La rândul său, proprietarul mărfii – FPC ”Aldemir și Co” SRL a efectuat procedurile de devamare a mărfii, care valorează 194 970 lei, achitând suma de 20 % TVA din costul mărfii, precum și alte taxe vamale. În acest sens, au fost întocmite declarațiile vamale UY 06507849, FP 10330763, UV 06507812, UW 10330715. Conform cererii de chemare în judecată, FPC ”Aldemir și Co” SRL a procurat scândura din Federația Rusă, de la compania ООО Точка Паркета, în baza contractului nr. 23/10-2017 din 23 octombrie 2017. Prin urmare proprietar al mărfii importate este FPC ”Aldemir și Co” SRL.

Astfel, după devamarea mărfii, transportatorii SRL ”Taves Incom” și SRL ”Busuioc Trans”, urmau să livreze marfa ce aparține FPC ”Aldemir și Co”SRL, pe adresa mun. Chișinău, XXXXX, 96/2. Până la ziua înaintării acțiunii, transportatorii SRL ”Taves Incom” și SRL ”Busuioc Trans” nu au livrat marfa la adresa indicată. La 10 noiembrie 2017, FPC ”Aldemir și Co” SRL a expediat pârâtei a somație cu avizul de recepție nr. DS 20600009279AR. Somația nu a fost recepționată din motivul că nu a fost reclamată. Somația a fost expediată la sediul juridic al SRL ”Taves Incom”. Conform reclamației, beneficarul mărfii – FPC ”Aldemir și Co” SRL a solicitat SRL ”Taves Incom” livrarea acesteia în termen de 3 zile.

O astfel de somație a fost expediată și la adresa electronică a SRL ”Taves Incom”. Reieșind din faptul că transportatorul SRL ”Taves Incom” refuza sub pretexte neargumentate să transmită marfa ce aparține cu drept de proprietate a FPC ”Aldemir și Co” SRL, a fost depusă o plângere la Procuratura mun. Chișinău, sediul Centru, împotriva acțiunilor transportatorului SRL ”Taves Incom”. Plângerea a fost depusă pe faptul comiterii a acțiunilor prevăzute de art. 352 din Codul penal (samavolnicia). La 19 martie 2018, Procuratura mun. Chișinău, oficiul Ciocana, a refuzat pornirea urmăririi penale împotriva SRL ”Taves Incom” pe semnele componenței de infracțiune prevăzută de art. 352 din Codul penal, motivând prin faptul că sunt raporturi civile.

Însă, organul de urmărire penală a constatat la audierea reprezentantului SRL ”Taves Incom” că scândura a fost importată în Republica Moldova, proprietar fiind reclamantul FPC ”Aldemir și Co” SRL, iar transportatorul SRL ”Busuioc Trans” a refuzat descărcarea acesteia la adresa indicată de beneficiarul mărfii, invocând o presupusă datorie pe care o are FPC ”Aldemir și Co” SRL către SRL ”Busuioc Trans”. Potrivit reclamantei, FPC ”Aldemir și Co” SRL nu a solicitat niciun împrumut de la SRL ”Busuioc Trans” și nu are datorii care ar izvorî din alte acte juridice. Consideră că sunt motive neîntemeiate de a transmite marfa către proprietar. La 13 iunie 2018, de către reclamantă a fost expediată o somație către SRL ”Busuioc Trans”, prin care a fost solicitată livrarea mărfii către FPC ”Aldemir și Co” SRL sau achitarea contravalorii acesteia în sumă de 240 000 lei.

Somația a fost recepționată la 15 iunie 2018, fapt probat prin avizul de recepție DS2038036292AS. La expirarea termenului de 3 zile nu a parvenit niciun răspuns. La 13 iunie 2018, de către reclamantă a fost expediată somația către SRL ”Taves Incom”, prin care a fost solicitată livrarea mărfii către FPC ”Aldemir și Co” SRL sau achitarea contravalorii acesteia în sumă de 240 000 lei. Somația a fost recepționată la 26 iunie 2018, fapt probat prin avizul de recepție DS2038036291AS. La expirarea termenului de 3 zile nu a parvenit nici un răspuns. 2 Reclamanta consideră că marfa importată de către acesta este dispărută și vinovăția în situația dată o poartă SRL ”Busuioc Trans” și SRL ”Taves Incom”.

Astfel, prejudiciul urmează a fi încasat în mod solidar de la ambii agenți economici.

Valoarea prejudiciului care consideră că urmează a fi încasată în mod solidar de la SRL ”Busuioc Trans” și SRL ”Taves Incom” este compusă din următoarele sume: * costul mărfii importate în Republica Moldova care valorează 194 970 lei conform contractului nr.23/10-2017 din 23 octombrie 2017 și declarațiile vamale UY 06507849, FP 10330763, UV 06507812, UW 10330715; * taxa pe valoarea adăugată, achitată la importul mărfii în Republica Moldova în mărime de 43 100 lei, conform ordinului de plată cu nr.9940210 din 31 octombrie 2017 și ordinului de plată nr. 5020998 din 06 noiembrie 2017; * plata pentru servicii terminal în mărime de 1150 lei, conform facturii fiscale din 06 noiembrie 2017 și ordinul de plată nr. 175 din 08 noiembrie 2017; * plata pentru servicii de broker vamal în mărime de 850 lei, conform facturii din 31 octombrie 2017 și ordinului nr. 178 din 09 noiembrie 2017; * plata pentru serviciile de transport conform facturii fiscale din 07 noiembrie 2017 și ordinului de plată nr. 187 în sumă de 14 720 lei; în total suma revendicărilor înaintate de FPC ”Aldemir și Co” SRL către SRL ”Busuioc Trans” și SRL ”Taves Incom” constituind 254 790 lei.

La 03 decembrie 2019, reprezentantul reclamantei a completat cererea de chemare în judecată. A indicat faptul că solicită suplimentar încasarea de la pârâți în mod solidar a cheltuielilor de asistență juridică în sumă de 4000 lei, în baza contractului de asistență juridică din 19 iunie 2018 și a facturii fiscale din 03 decembrie 2018. La 07 martie 2019, reprezentantul reclamantei a modificat cererea de chemare în judecată. Astfel, a indicat suplimentar faptul că, conform contractului de transport nr. 417 din 10 octombrie 2017, SRL ”Taves Incom”, în calitate de transportator, urma să se prezinte pentru încărcare la 11 octombrie 2017, ora 08:00; FPC ”Aldemir și Co” SRL, în calitate de beneficiar urma să achite pentru serviciile de transport 14 720 lei, în termen de 10 zile din data descărcării mărfii - scândură, conform cursului BNM la data devamării.

La 30 octombrie 2017, SRL ”Taves Incom”, în calitate de transportator, a eliberat spre plată FPC ”Aldemir și Co” SRL, în calitate de beneficiar, contul nr. 417, conform căruia data încărcării mărfii a fost 11 octombrie 2017, iar data descărcării urma a fi 31 octombrie 2017. Adică contul spre plată a fost eliberat anterior prestării serviciilor de transport. La 07 noiembrie 2017, SRL ”Taves Incom”, în calitate de transportator, a perfectat factura fiscală EUI000478739 în sumă de 14 720 lei, iar la 10 noiembrie 2017, conform ordinului de plată nr.187 din 10 noiembrie 2017, FPC ”Aldemir și Co” SRL, în calitate de beneficiar, a achitat serviciile de transport conform facturii fiscale EUI000478739 din 07 noiembrie 2017 în sumă de 14 720 lei.

Conform scrisorii de trăsură internațională CMR MD0201087, beneficiar și destinatarul mărfii este FPC ”Aldemir și Co” SRL. Conform declarației complementare UW10330715 din 31 octombrie 2017: expeditor a fost OOO „Tocika Parketa”; SRL”Taves Incom” urma să transporte lemn tăiat longitudinal, din pin, tivit, călit. 2-7 m3 într-o cantitate de 6 218,640 kg la prețul de 14 943,16 lei; SRL ”Taves Incom” urma să transporte lemn tăiat longitudinal, din pin, tivit, călit. 3-5,5 m3 într-o cantitate de 7 477,850 kg la prețul de 12 945,25 lei. 3 Conform declarației primare UV06507812 din 31 octombrie 2017: expeditor a fost OOO „Tocika Parketa”; destinatar a fost FPC ”Aldemir și Co” SRL; SRL ”Taves Incom” urma să transporte lemn tăiat longitudinal, din stejar, netivit, călit 3- 10 m3 într-o cantitate de 7 303,51 kg la prețul de 26 111,21 lei.

Conform declarației primare UY06507849 din 31 octombrie 2017: expeditor a fost OOO „Tocika Parketa”; destinatar a fost FPC ”Aldemir și Co” SRL; SRL ”Taves Incom” urma să transporte lemn tăiat longitudinal, din stejar, netivit, călit 3- 10.2 m3 într-o cantitate de 7 303,510 kg, adică 10,200 m3 la prețul de 136 699,61 lei. Conform declarației primare FP10330763 din 31 octombrie 2017, expeditor a fost OOO „Tocika Parketa”: SRL ”Taves Incom” urma să transporte lemn tăiat longitudinal, din pin, tivit, călit 2-7 m3 într-o cantitate de 6 218,64 kg, adică 7 m3 la prețul de 19 899,16 lei; SRL ”Taves Incom” urma să transporte lemn tăiat longitudinal, din tei, tivit, călit 3-5,5 m3 într-o cantitate de 7 477,850 kg, adică 5,50 m3 la prețul de 53 091,70 lei.

Astfel, conform declarației complementare UW10330715 din 31 octombrie 2017, declarației primare UV06507812 din 31 octombrie 2017, declarației primare UY06507849 din 31 octombrie 2017 si declarației primare FP10330763 din 31 octombrie 2017, FPC ”Aldemir și Co” SRL a importat marfă în sumă de 263 690,09 lei, calculată după formula: 14 943,16 lei + 12 945,25 lei + 26 111,21 lei + 136 699,61 lei + 19 899,16 lei + 53 091,70 lei. Deși, conform contractului de transport nr. 417 din 10 octombrie 2017, transportator este SRL ”Taves Incom”, conform scrisorii de trăsură internațională CMR MD0201087, transportator este SRL ”Busuioc Trans”, cod fiscal 1011600025734, iar beneficiarul și destinatarul mărfii este FPC ”Aldemir și Co” SRL.

Astfel, de fapt inițial FPC ”Aldemir și Co” SRL a semnat contract de prestare a serviciilor de transport internațional cu SRL ”Taves Incom”, după care acesta a semnat contract de prestare a serviciilor de transport cu SRL ”Busuioc Trans”.

Prin urmare, SRL ”Busuioc Trans” a efectuat nemijlocit transportarea mărfii, fapt probat prin următoarele înscrisuri: scrisoarea CMR seria MD nr. 0201087 cu indicarea mijlocului de transport cu numărul de înmatriculare XXXXXși remorca cu numărul de înmatriculare XXXXX și declarațiile vamale UY 06507849, FP 10330763, UV 06507812, UW 10330715. Valoarea prejudiciului solicitată a fi încasată în mod solidar de la SRL ”Busuioc Trans” și SRL ”Taves Incom” în urma concretizării cerințelor este compusă din următoarele sume: Costul mărfii importate în Republica Moldova care valorează 263 690,09 lei, conform contractului nr. 23/10-2017 din 23 octombrie 2017 și declarațiile vamale UY 06507849, FP 10330763, UV 06507812, UW 10330715; taxa pe valoarea adăugată, achitată la importul mărfii în Republica Moldova în mărime de 43 100 lei, conform ordinului de plată cu nr. 9940210 din 31 octombrie 2017 și ordinului de plată nr. 5020998 din 06 noiembrie 2017; plata pentru servicii terminal în mărime de 1 150 lei conform facturii fiscale EU1 000475412 din 06 noiembrie 2017 și ordinul de plată nr. 175 din 08 noiembrie 2017; plata pentru servicii de broker vamal în mărime de 850 lei, conform facturii seria EU1 000454329 din 31 octombrie 2017 și ordinului nr. 178 din 09 noiembrie 2017;

plata pentru serviciile transport conform facturii fiscale seria ELI000478739 din 07 noiembrie 2017 și ordinului de plată nr. 187 în sumă de 14 720 lei, iar în total suma revendicărilor 4 înaintate de FPC ”Aldemir și Co” SRL către SRL ”Busuioc Trans” și SRL ”Taves Incom”, constituind 323 510,09 lei, precum și cheltuielile de judecată suportate. La 15 martie 2019, reprezentantul reclamantei a depus cerere de completare a motivelor cererii de chemare în judecată. Prin cererea dată, a reiterat în esență motivele anterioare, suplimentar indicând că din analiza în ansamblu a Ordonanței Procurorului în Procuratura municipiului Chișinău, oficiul Ciocana, Anastasia Juravliova, din 19 martie 2018, declarațiile lui Busuioc Vasile, administratorul SRL ”Busuioc Trans” și ordonanța Procurorului adjunct al procurorului-șef al Procuraturii mun.

Chișinău, șef al oficiului Ciocana, Ruslan Popov din 19 aprilie 2018, se combat argumentele invocate de reprezentantul SRL ”Taves Incom”, avocatul Eugeniu Bujoreanu, precum că SRL ”Taves Incom” și-a executat integral obligațiile contractuale stabilite prin contractul comandă de transport nr. 417 din 10 octombrie 2017 în partea ce ține de transportarea mărfii la destinație, invocând suplimentar taxa de stat achitată la depunerea cererii de chemare în judecată de 2062 lei, la majorarea pretențiilor patrimoniale. Prin hotărârea din 18 decembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a admis parțial acțiunea.

S-a dispus încasarea din contul SRL ”Busuioc Trans”, în beneficiul FPC ”Aldemir și Co” SRL a sumei de 215500 lei cu titlu de prejudiciu material (contravaloare a mărfii), a sumei de 43 100 lei cu titlu de TVA achitat, a sumei de 2 000 lei cu titlu de servicii terminal și brokeraj, a sumei de 14 720 lei cu titlu de servicii de transport, a sumei de 8 259, 60 lei cu titlu de taxă de stat și a sumei de 7 000 lei cu titlu de cheltuieli de asistență juridică, iar în total s-a încasat suma de 290 579, 60 lei (două sute nouăzeci mii cinci sute șaptezeci și nouă lei, 60 bani). În rest, în partea în care se referă la restul cerințelor concretizate față de pârâtul SRL ”Busuioc Trans”, precum și integral în partea în care se referă la cerințele față de pârâtul SRL ”Taves Incom”, cererea concretizată s-a respins ca fiind neîntemeiată.

S-a dispus încasarea din contul FPC ”Aldemir și Co” SRL în beneficiul SRL ”Taves Incom”, a sumei cheltuielilor de asistență juridică suportate, în mărime de 8 000 (opt mii) lei. Prin decizia din 30 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău, au fost respinse cererile de apel depuse de FPC ”Aldemir și Co” SRL și SRL ”Busuioc Trans”, fiind menținută hotărârea din 18 decembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru. Pentru a decide astfel, instanța de apel a conchis că prima instanță a examinat cauza sub toate aspectele, a dat răspuns tuturor argumentelor formulate de părți și a pronunțat o hotărâre întemeiată. La 18 septembrie 2020, FPC ”Aldemir și Co” SRL, prin intermediul administratorului Gîndea Radu și a avocatului Lungu Vasile, a contestat cu recurs decizia din 30 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău.

În motivarea recursului a invocat faptul că instanța de apel a aplicat eronat normele de drept material, nu a constatat și elucidat pe deplin circumstanțele importante pentru soluționarea pricinii, a apreciat arbitrar probele prezentate de către participanții la proces, iar concluziile instanței sunt în contradicție cu circumstanțele pricinii. Astfel, recurenta a solicitat admiterea cererii de recurs, casarea deciziei din 30 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău și casarea parțială a hotărârii din 18 decembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, în partea respingerii cereințelor reclamantei, cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie admisă integral. 5 La 09 octombrie 2020, SRL ”Busuioc Trans”, prin intermediul administratorului Busuioc Vasile, a contestat cu recurs decizia din 30 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău.

În motivarea recursului a invocat faptul că instanța de apel nu a constatat și elucidat pe deplin circumstanțele importante pentru soluționarea pricinii, a apreciat arbitrar probele prezentate de către participanții la proces, or marfa litigioasă nu a fost pierdută, ci este reținută de către transportator din motivul existenței unei datorii al proprietarului față de acesta. Astfel, recurenta a solicitat admiterea cererii de recurs, casarea deciziei din 30 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău și a hotărârii din 18 decembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie respinsă integral. La 20 octombrie 2020, SRL ”Taves Incom”, prin intermediul avocatului Bujoreanu Eugeniu, a depus referință la cererea de recurs înaintată de FPC ”Aldemir și Co” SRL, solicitând respingerea acesteia.

Analizând temeiurile invocate în cererile de recurs în raport cu materialele pricinii și prevederile legale, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursrile declarate de FPC ”Aldemir și Co” SRL, prin intermediul administratorului Gîndea Radu și a avocatului Lungu Vasile, și SRL ”Busuioc Trans”, prin intermediul administratorului Busuioc Vasile, sunt neîntemeiate și urmează a fi declarate inadmisibile, din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului este de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Alineatul (2) al aceluiași articol prevede că termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Potrivit materialelor cauzei, decizia Curții de Apel Chișinău a fost pronunțată la 30 iunie 2020 și expediată participanților la proces la 14 iulie 2020 (f.d. 213, vol. I), însă la materialele cauzei nu există înscrisuri care să probeze momentul recepționării acesteia de către recurenți. Astfel, având în vedere faptul că recursurile declarate împotriva deciziei din 30 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău au fost înregistrate la 18 septembrie 2020 și, respectiv, la 09 octombrie 2020, în conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, acestea se consideră declarate în termen. În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă. În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Dat fiind faptul că temeiurile de declarare a recursului împotriva deciziei curții 6 de apel, prin prisma prevederilor secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII al din Codul de procedură civilă, sunt strict delimitate de art. 432, Completul reține că reieșind din prevederile art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă, în sarcina recurentului este impusă obligația delimitării esenței, temeiului și argumentării acelei/acelor încălcări esențiale și/sau a acelor circumstanțe ce indică la aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural, și care ar dicta necesitatea declarării recursului ca fiind admisibil. În speță, însă criticile invocate de recurenți nu pot duce la admisibilitatea recursurilor, or, acestea nu pot fi reținute prin prisma art. 432 din Codul de procedură civilă, în condițiile în care se insistă în mod exclusiv asupra reaprecierii circumstanțelor cauzei, în detrimentul evidențierii ilegalității soluției instanței de apel.

În acest context este de menționat faptul că recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt. Acest fapt denotă caracterul declarativ al recursurilor, fiind lipsite de esență, care evidențiază simplul fapt al dezacordului recurenților cu soluția dată de instanța de apel, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursurilor, având în vedere faptul că, rolul exclusiv al recursului este de a asigura efectuarea unui control de legalitate a deciziei atacate în baza temeiurilor legale de declarare a recursului strict prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

Abordarea recurenților, în speță, însă evidențiază în mod clar dezacordul acestora cu soluția dată de instanța de apel, iar argumentele recursurilor nu permit identificarea omisiunilor sau erorilor care ar impune declararea acestora ca fiind admisibile. Prin prisma jurisprudenței CtEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri, trăsătură distinctivă care nu este evidențiată în cererile de recurs declarate de FPC ”Aldemir și Co” SRL, prin intermediul administratorului Gîndea Radu și a avocatului Lungu Vasile, și SRL ”Busuioc Trans”, prin intermediul administratorului Busuioc Vasile.

Astfel, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată lipsa temeiurilor care ar dicta necesitatea declarării recursurilor ca fiind admisibile. În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se consideră inadmisibile recursurile declarate de FPC ”Aldemir și Co” SRL, prin intermediul administratorului Gîndea Radu și a avocatului Lungu Vasile, și SRL ”Busuioc Trans”, prin intermediul administratorului Busuioc Vasile. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, Judecătorul Svetlana Filincova, Judecătorii Galina Stratulat, Iurie Bejenaru 7

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2018-09-26
0,95
2rac-297/18 — încasarea datoriei si a cheltuielilor de judecata
Dosarul nr. 2rac-297/18 Prima instanţă: Jud. Chișinău, sediul Râșcani (jud. A.Miron) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Panov, V. Cotorobai, M. Anton) D E C I Z I E 26 septembrie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial
CSJ 2020-09-16
0,94
2ec-93/20 — încasarea datoriei
Dosarul nr.2rc-93/2020 prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. Al. Sandu) instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. M. Anton, A. Bostan, V. Cotorobai) DECIZIE 16 septembrie 2020 mun. Chişinău Colegiul civil, comercia
CSJ 2020-08-12
0,94
2rac-153/20 — încasarea datoriei rezultate din contractul de transport
Dosarul nr. 2rac-153/20 Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Centru (jud: A. Miron) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud: I. Secrieru, Iu. Cotruţă, V. Mihaila) ÎNCHEIERE 12 august 2020 mun. Chișinău Colegiul civil, comerci
CSJ 2020-10-21
0,94
2rac-218/20 — încasarea penalitătii contractuale
Dosarul nr. 2rac-218/20 Prima instanță - (Judecătoria Edineț, sediul central) G. Bîrsan Instanța de apel - (Curtea de Apel Bălți) S. Procopciuc, E. Grumeza, N. Chircu ÎNCHEIERE 21 octombrie 2020 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de
CSJ 2020-11-18
0,94
2rac-243/20 — încasarea datoriei
Dosarul nr.2rac-243/20 Prima instanţă - Judecătoria Chişinău, sediul Centru ( jud. : L. Bagrin) Instanţa de Apel - Curtea de Apel Chişinău (jud. : N. Budăi, A. Malîi, A. Minciuna) Î N C H E I E R E 18 noiembrie 2020 mun. Chişinău Colegiul C
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă