Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 25.11.2020
inadmisibil

2ra-1592/20 — Determinarea cotelor parti ideale

HOTĂRÂRE
25.11.2020
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
Determinarea cotelor parti ideale
Temei legal
Temeiurile declararii recursului
Citează această cauză
2ra-1592/20 — Determinarea cotelor parti ideale (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 2ra-1592/20 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru, judecător – C. Roșca Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, judecători – A. Malîi, I. Dutca, O. Cojocaru Î N C H E I E R E 25 noiembrie 2020 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru examinând admisibilitatea recursului declarat de Lazari Alexei, prin intermediul avocatului Jereghi Anatolie, în cauza civilă la cererea înaintată de Lazari Alexei către Lazari Olga, intervenient accesoriu Lazari Vasilii, cu privire la determinarea cotelor-părți ideale din bunul imobil, partajarea proprietății comune, încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei din 23 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost admisă cererea de apel depusă de Lazari Olga, casată parțial hotărârea din 01 noiembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, și emisă o hotărâre nouă de admitere parțială a acțiunii, c o n s t a t ă: La 24 noiembrie 2014, Lazari Alexei s-a adresat cu o cerere de chemare în judecată, ulterior concretizată, către Lazari Olga, intervenient accesoriu Lazari Vasilii, cu privire la determinarea cotelor-părți ideale din bunul imobil, partajarea proprietății comune, precum și încasarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii Lazari Alexei a indicat că, pe parcursul căsătoriei, împeună cu Lazari Olga au acumulat bunuri imobile, care constituie proprietate comună în devălmășie și anume: ½ din terenul pentru construcții cu nr. cadastral XXXXXXXXX, cu suprafața de 0,017 ha; ½ din casa de locuit individuală, cu suprafața de 103,9 m.p., nr. cadastral XXXXXXXXX.01; construcție accesorie, cu suprafața de 18,8 m.p, nr. cadastral XXXXXXXXX.02, situate în mun. Chișinău, str. XXXXXX, 20 a, precum și dețin în proprietate comună pe cote-părți a câte ½ pentru fiecare: teren pentru construcții cu nr. cadastral XXXXXXXXX, cu suprafața de 0,073 ha; casă de locuit individuală, cu suprafața de 179,1 m.p, nr. cadastral XXXXXXXXX.01; construcție accesorie, cu suprafața de 15,9 m.p., nr. cadastral XXXXXXXXX.02, situate în mun.

Chișinău, str. XXXXXX, 74. 1 Potrivit reclamantului, între părți a fost desfăcută căsătoria, fapt confirmat prin certificatul de divorț nr. 123 din 29 aprilie 2014, astfel, aceștia nu pot folosi în continuare bunurile în comun. Reclamantul a înaintat cerere în adresa pârâtei cu propunerea partajării în natură a imobilelor sau a achitării unei sulte ce constituie valoarea a ½ cotă-parte ideală din casa de locuit de pe str. XXXXXX, 74, însă nu a parvenit nici un răspuns. Concretizându-și acțiunea, Lazari Alexei a solicitat determinarea după Lazari Alexei și Lazari Olga a câte ½ cotă-parte ideală fiecăruia din ½ din imobilele: teren si construcții cu numerele cadastrale XXXXXXXXX si XXXXXXXXX.01 din str. XXXXXX, 20a, determinarea după Lazari Alexei și Lazari Olga a câte ½ cotă-parte ideală fiecăruia din construcția cu numărul cadastral XXXXXXXXX.02 din mun.

Chișinău, str. XXXXXX, 20a; partajarea prin vinderea la licitație a bunurilor imobile din mun. Chișinău, compuse din teren cu numărul cadastral XXXXXXXXX, construcția cu numărul cadastral XXXXXXXXX.01, construcția cu numărul cadastral XXXXXXXXX.02, amplasate în mun. Chișinău, str. XXXXXX, 20 a, precum și a bunurilor imobile compuse din teren cu numărul cadastral XXXXXXXXX și a construcțiilor cu numerele cadastrale XXXXXXXXX.01 și XXXXXXXXX.02, amplasate în mun. Chișinău, str. XXXXXX, 74, cu partajarea între Lazari Alexei și Lazari Olga a câte ½ din banii obținuți în urma vânzării bunurilor sus-inidicate, precum și încasarea din contul lui Lazari Olga a cheltuielilor de judecată pentru achitarea taxei de stat în mărime de 15 000 lei.

Prin hotărârea din 01 noiembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a admis parțial cererea de chemare în judecată înaintată de Lazari Alexei către Lazari Olga, intervenient accesoriu Lazari Vasilii cu privire la determinarea cotelor-părți ideale din bunul imobil, partajarea proprietății comune, precum și încasarea cheltuielilor de judecată. S-a dispus vânzarea la licitație a bunului imobil nr. 74, situat în mun. Chișinău, str. XXXXXX, constituit din: teren identificat în baza numărului cadastral XXXXXXXXX, construcție, identificată în baza numărului cadastral XXXXXXXXX.01, precum și construcție accesorie, identificată în baza numărului cadastral XXXXXXXXX.02, cu distribuirea prețului coproprietarilor, în mod proporțional cotelor-părți ideale deținute, după cum urmează: ½ cotă-parte din banii obținuți pentru Lazari Alexei și ½ cotă-parte din banii obținuți pentru Lazari Olga.

S-a determinat după Lazari Alexei și după Lazari Olga a câte ¼ cotă-parte ideală fiecăruia din proprietatea comună în devălmășie, și anume din bunurile imobile identificate în baza numerelor cadastrale XXXXXXXXX si XXXXXXXXX.01, precum și a câte ½ cotă-parte ideală fiecăruia din proprietatea comună în devălmășie, și anume din bunul imobil identificat în baza numărului cadastral XXXXXXXXX.02, toate amplasate în mun. Chișinău, str. XXXXXX, 20a. S-a încasat de la Lazari Olga în beneficiul lui Lazari Alexei suma de 15000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată sub forma taxei de stat. În rest, s-a respins, ca fiind neîntemeiată cererea de chemare în judecată înaintată de către Lazari Alexei împotriva lui Lazari Olga, intervenient accesoriu Lazari Vasilii cu privire la determinarea cotelor-părți ideale din bunul imobil, partajarea proprietății comune, precum și încasarea cheltuielilor de judecată.

S-a încasat din contul lui Lazari Olga în beneficiul statului, suma de 10 000 lei, de a cărei plată, reclamantul a fost scutit. 2 Prin decizia din 23 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău, a fost admisă cererea de apel depusă de Lazari Olga, casată parțial hotărârea din 01 noiembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, și emisă o hotărâre nouă, prin care: S-a admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de Lazari Alexei către Lazari Olga, intervenient accesoriu Lazari Vasilii cu privire la determinarea cotelor- părți ideale din bunul imobil, partajarea proprietății comune, încasarea cheltuielilor de judecată. S-a încetat dreptul de proprietate comună pe cote-părți a lui Lazari Alexei și Lazari Olga asupra terenului cu numărul cadastral XXXXXXXXX, construcției cu număr cadastral XXXXXXXXX.01 și construcției accesorii cu număr cadastral XXXXXXXXX.02, amplasate în mun.

Chișinău, str. XXXXXX, 74. S-a partajat în natură bunul imobil cu numărul cadastral XXXXXXXXX, amplasat în mun. Chișinău, str. XXXXXX, 74, corespunzător cotelor-părți deținute de coproprietarii Lazari Alexei și Lazari Olga, în proporție a câte ½ pentru fiecare, după cum urmează: S-a atribuit în proprietate exclusivă lui Lazari Olga (Partea 1) din casa de locuit lit. A (1) la etajul 1: încăperile nr. 3a, 4, 5, 6 și 7 cu S = 65,9 m.p, la etaj 2 : încăperile int nr. 1, 2, 3, 4 și 7a cu S = 67,6 m.p, anexa caldă lit. a1 (01), beci lit. 1, bucătărie de int vară lit. 2, din gard de cărămidă: porțiunea cu l=16m.l, B ½ cotă-parte din terenul aferent egală cu S= 365,0/368,0 m.p, parcela de teren cu S=365,0/368,0 m.p înp.p.l- i i 2-2a-10- 9-8-7-3a-4-5-6-l, planul (releveul) construcțiilor părții a doua cu ½ cotă parte (hotarele sectorului în Anexa nr. 1) sunt vopsite pe schemele 1-4 în culoare roz.

S-a atribuit în proprietate exclusivă lui Lazari Alexei din casa de locuit lit. 2A (01) la etajul 1: încăperile nr. 1, 2, 3b și 8 cu S =53,0m.p, la etajul 2: încăperile nr. int 5, 6, 7b, 8, 9 cu S =51,8m.p, anexa caldă lit. a(01), din gard de cărămidă: porțiunea int cu 1=36 m.l, poarta de metal; B ½ cotă-parte din terenul aferent egală cu S =365,0/368,0m.p, parcela de teren cu S =365,0/368,0m.p în p/p. 1-1a-6-7-8-9- II II 3a-4-5-l, planul (releveul) construcțiilor părții a doua cu ½ cotă parte (hotarele sectorului în Anexa nr. 1) nu sunt vopsite pe schemele 1-4, podul de casă se împarte în două părți pe linia de separare de la etajul 2. S-a încasat de la Lazari Olga în beneficiul lui Lazari Alexei suma de 165 089 (una sută șaizeci și cinci mii optzeci și nouă) lei, ce constituie diferența dintre valorile cotelor părți atribuite.

În rest, hotărârea din 01 noiembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, a fost menținută. S-a încasat din contul lui Lazari Alexei în beneficiul statului taxa de stat, de a cărei plată a fost scutit apelantul, în mărime de 18 750 (optsprezece mii șapte sute cincizeci) lei. Pentru a decide astfel, instanța de apel a conchis că prima instanță neîntemeiat a dispus vânzarea la licitație a bunului imobil proprietate comună pe cote-părți, în condițiile când acest bun poate fi partajat în natură, fiind determinată și modalitatea de partajare, or, apelanta Lazari Olga nu și-a manifestat acordul la scoaterea la vânzare la licitație a bunului. În condițiile în care Lazari Olag nu a manifestat disponibilitatea de a scoate la vânzare bunul imobil, dar a pledat pentru găsirea unei modalități de partajare, nu sunt întrunite condițiile art. 361 din Codul civil, în redacția în vigoare în perioada de referință.

Din aceste considerente cererea lui 3 Lazari Alexei privind partajarea bunului imobil din mun. Chișinău, str. XXXXXX, 74, prin scoaterea la licitație a bunului, urmează a fi respinsă, cu dispunerea spre partajare în natură a bunului litigios. La 14 august 2020, Lazari Alexei, prin intermediul avocatului Jereghi Anatolie, a contestat cu recurs decizia din 23 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău. În motivarea recursului a invocat faptul că instanța de apel a aplicat eronat normele de drept material, nu a constatat și elucidat pe deplin circumstanțele importante pentru soluționarea pricinii, a apreciat arbitrar probele prezentate de către participanții la proces, iar concluziile instanței sunt în contradicție cu circumstanțele pricinii.

Astfel, recurentul a solicitat admiterea cererii de recurs, casarea deciziei din 23 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău și menținerea hotărârii din 01 noiembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru. La 28 septembrie 2020, Lazari Olga, prin intermediul avocatului Lupea Georgeta, a contestat cu recurs decizia din 23 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău. Prin încheierea din 30 octombrie 2020 a Curții Supreme de Justiție, cererea de recurs depusă de Lazari Olga, prin intermediul avocatului Lupea Georgeta, a fost restituită în temeiul art. 438 alin. (22) din Codul de procedură civilă.

Analizând temeiurile invocate în cererea de recurs în raport cu materialele pricinii și prevederile legale, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Lazari Alexei, prin intermediul avocatului Jereghi Anatolie, este neîntemeiat și urmează a fi declarat inadmisibil, din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului este de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Alineatul (2) al aceluiași articol prevede că termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit. Potrivit materialelor cauzei, decizia Curții de Apel Chișinău a fost pronunțată la 23 iunie 2020 și expediată participanților la proces la 06 august 2020 (f.d.

95, vol. II), însă la materialele cauzei nu există înscrisuri care să probeze momentul recepționării acesteia de către recurenți. Astfel, având în vedere faptul că recursul declarat împotriva deciziei din 23 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău a fost înregistrat la 14 august 2020, în conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, acesta se consideră declarat în termen. În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă. În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

4 Dat fiind faptul că temeiurile de declarare a recursului împotriva deciziei curții de apel, prin prisma prevederilor secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII al din Codul de procedură civilă, sunt strict delimitate de art. 432, Completul reține că reieșind din prevederile art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă, în sarcina recurentului este impusă obligația delimitării esenței, temeiului și argumentării acelei/acelor încălcări esențiale și/sau a acelor circumstanțe ce indică la aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural, și care ar dicta necesitatea declarării recursului ca fiind admisibil. În speță, însă criticile invocate de recurent nu pot duce la admisibilitatea recursului, or, acestea nu pot fi reținute prin prisma art. 432 din Codul de procedură civilă, în condițiile în care se insistă în mod exclusiv asupra reaprecierii circumstanțelor cauzei, în detrimentul evidențierii ilegalității soluției instanței de apel.

În acest context este de menționat faptul că recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt. Acest fapt denotă caracterul declarativ al recursului, fiind lipsit de esență, care evidențiază simplul fapt al dezacordului recurentului cu soluția dată de instanța de apel, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului, având în vedere faptul că, rolul exclusiv al recursului este de a asigura efectuarea unui control de legalitate a deciziei atacate în baza temeiurilor legale de declarare a recursului strict prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

Abordarea recurentului, în speță, însă evidențiază în mod clar dezacordul acestuia cu soluția dată de instanța de apel, iar argumentele recursului nu permit identificarea omisiunilor sau erorilor care ar impune declararea acestuia ca fiind admisibil. Prin prisma jurisprudenței CtEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri, trăsătură distinctivă care nu este evidențiată în cererea de recurs declarată de Lazari Alexei, prin intermediul avocatului Jereghi Anatolie. Astfel, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată lipsa temeiurilor care ar dicta necesitatea declarării recursului ca fiind admisibil.

În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se consideră inadmisibil recursul declarat de Lazari Alexei, prin intermediul avocatului Jereghi Anatolie. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, Judecătorul Svetlana Filincova, Judecătorii Galina Stratulat, Iurie Bejenaru 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2020-11-04
0,95
2ra-1525/20 — determinarea cotelor-părți ideale din bunul imobil
Dosarul nr. 2ra-1525/20 Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Centru (jud. S. Dimitriu) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. L. Bulgac, V. Buhnaci, V. Sîrbu) ÎNCHEIERE 04 noiembrie 2020 mun. Chișinău Colegiul civil, comerc
CSJ 2020-03-18
0,95
2r-154/20 — determinarea cotelor-părți
Dosarul nr.2r-154/20 Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani (jud. P. Harmaniuc) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. N. Budăi, A. Malîi, I. Muruianu) ÎNCHEIERE 18 martie 2020 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial
CSJ 2022-11-02
0,94
2ra-992/22 — Determinarea cotelor-părti
Dosarul nr. 2ra-992/22 2-19080424-01-2ra-20072022 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru, Judecător – N. Lupașcu Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, Judecători – A. Panov, M. Anton, O. Cojocaru D E C I Z I E 02 noiembrie
CSJ 2018-12-19
0,94
2ra-2344/18 — determinarea cotelor parti ideale, incetarea proprietati comune si incasarea cheltuielilor de judecata
2 din str. Xxxx 5/6, or. Codru din mun. Chişinău, în rest se menţin hotărîrea din 10 septembrie 2014 a Judecătoriei Centru, mun. Chişinău şi încheierea din 10 septembrie 2014 a Judecătoriei Centru, mun. Chişinău (f.d.75-84 vol. II). La data
CSJ 2020-12-16
0,94
2r-637/20 — cu privire la partajarea bunurilor proprietate comuna in devalmasie
Dosarul nr. 2r-637/20 Prima instanţă: Judecătoria Orhei sediul Rezina (jud. I. Negreanu) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. I. Secrieru, V. Mihaila, I. Cotruță) DECIZIE 16 decembrie 2020 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă