2ra-1131/20 — Încasarea datoriei

Dosarul nr. 2ra-1131/20

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Central (jud. N.Șova)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A.Panov, I.Cotruță, I.Țurcan)

Î N C H E I E R E

18 noiembrie 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Iurie Bejenaru

Judecătorii Mariana Pitic

Nicolae Craiu

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Svetlana Moiseeva,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de către Svetlana

Moiseeva împotriva lui Mihail Sacara cu privire la încasarea datoriei, dobânzii de

întârziere și a cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 10 martie 2020 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă:

La 10 martie 2017, Svetlana Moiseeva a depus cerere de chemare în judecată

împotriva lui Mihail Sacara cu privire la încasarea datoriei, dobânzii de întârziere și a

cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii a indicat că din anul 2004 ea muncește și locuiește peste

hotarele Republici Moldova, și anume în Italia. În anul 2009 a împrumutat lui Mihail

Sacara suma de 10 000 de euro, pe un termen de 2 ani de zile.

În confirmarea primirii banilor, Mihail Sacara în calitate de împrumutat a

întocmit declarația din 17 septembrie 2009 prin care se confirmă primirea sumei de

10 000 de euro cu titlu de împrumut și obligația de restituire în termen de 2 ani de

zile.

A relevat că după expirarea termenului de restituire a împrumutului, Mihail

Sacara a comunicat despre existența problemelor financiare și va restitui împrumutul

primit în vara anului 2014.

La 19 iunie 2014, a primit de la Mihail Sacara suma de 1 000 de euro, cu titlu de

restituire a împrumutului, iar la 10 iunie 2016 a mai primit suma de 500 de euro. Suma

rămasă urma a fi restituită a doua zi, la 11 iunie 2016, însă, când s-a prezentat a doua

zi ei s-au certat, acesta a dat-o afară din casă și nu i-a permis să se folosească de odaia

sa din apartament.

Pe acest fapt, la 11 iunie 2016 a fost depusă o plângere la poliție care a fost

examinată, iar organele de drept i-au recomandat să se adreseze în instanța de

judecată.

1

Astfel, la data de 10 iunie 2016 datoria lui Mihail Sacara față de ea constituie

suma de 8 500 de euro, echivalent în lei moldovenești.

A considerat că odată ce suma împrumutată nu a fost restituită integral dispune

de dreptul de a solicita restituirea împrumutului, precum și a dobânzii de întârziere

care conform calcului anexat, constituie suma de 7 416,70 de euro.

Somația remisă în adresa lui Mihail Sacara prin care a solicitat pe restituirea

sumei restante pe cale amiabilă, a fost recepționată de către acesta însă a rămas fără

un răspuns.

Cu toate că a întreprins măsuri de a soluționa litigiul dat pe cale amiabilă,

prealabil sesizării instanței, executarea obligației din partea lui Mihail Sacara așa și

nu a avut loc.

A solicitat Svetlana Moiseeva admiterea acțiunii, încasarea din contul lui Mihail

Sacara în beneficiul său a împrumutului în mărime de 8 500 de euro, , a sumei de 7

416,70 de euro cu titlu de dobândă echivalenți în lei moldovenești conform cursului

Băncii Naționale a Moldovei și a cheltuielilor de judecată formate din taxa de stat și

cheltuielile de asistență juridică.

Prin hotărârea din 4 mai 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru acțiunea a

fost admisă integral, s-a încasat din contul lui Mihail Sacara în beneficiul Svetlanei

Moiseeva suma de 8 500 de euro cu titlu de datorie la împrumut, suma de 7 416,70

de euro cu titlu de dobândă de întârziere pentru perioada de întârziere de la 18

septembrie 2011 - 28 august 2017, convertiți în lei moldovenești conform cursului

oficial al Băncii Naționale a Moldovei la momentul executării, suma de 9 757 de lei

cu titlu de cheltuieli de plată a taxei de stat, suma de 3 240 de lei cu titlu de cheltuieli

de asistență juridică și suma de 2 158,61 de lei cu titlu de cheltuieli de executare a

actelor judiciare.

Prin decizia din 14 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins apelul

declarat de Mihail Sacara, reprezentat de avocatul Vasile Pruteanu și a fost menținută

hotărârea din 4 mai 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central.

Prin decizia din 18 septembrie 2019 a Curții Supreme de Justiție a fost admis

recursul declarat de Mihail Sacara, reprezentat de avocatul Vasile Pruteanu împotriva

deciziei din 14 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău cu trimiterea cauzei la

rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de judecată.

Prin decizia din 10 martie 2020 a Curții de Apel Chișinău a fost admis apelul

declarat de Mihail Sacara, s-a casat hotărârea din 4 mai 2018 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Centru și s-a pronunțat o nouă hotărâre prin care s-a respins cererea de chemare

în judecată depusă de Svetlana Moiseeva împotriva lui Mihail Sacara cu privire la

încasarea datoriei, dobânzii de întârziere și a cheltuielilor de judecată. S-a încasat de

la Svetlana Moiseeva în beneficiul lui Mihail Sacara cheltuielile de judecată în sumă

de 3 500 de lei și în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 3 817 lei.

Instanța de apel a reținut că, nici în instanța de fond și nici în instanța de apel, nu

a fost prezentat în original declarația din 17 septembrie 2009, cu toate că Svetlana

Moiseeva însăși a invocat că această declarație din 17 septembrie 2009 este falsificată,

iar Mihail Sacara a invocat că nu a aplicat semnătura pe această declarație, ca urmare

este desființată proba de părți.

Svetlana Moiseeva nu a prezentat nici un act confirmativ care să probeze că nu

a putut obține înscrisul menționat fără concursul instanței de judecată și nici nu a cerut

ca instanța de judecată de fond să solicite de la organul de urmărire penală

Inspectoratul de Poliție Buiucani originalul declarației din 17 septembrie 2009.

2

Din aceste considerente instanța de fond în mod eronat a admis acțiunea

Svetlanei Moiseeva, în lipsa unui act confirmativ, declarația din 17 septembrie 2009

în original.

Instanța de apel a constatat că recipisele din 19 iunie 2014 și 10 iunie 2016, sunt

semnate doar de Svetlana Moiseeva, prin care ultima a indicat că a primit de la Mihail

Sacara sumele de 1 000 de euro și 500 de euro din suma împrumutată de 10 000 de

euro. Astfel, instanța de apel a menționat că recunoașterea datoriei de către

împrumutat, confirmă valabilitatea contractului de împrumut, indiferent de suma

împrumutului, doar dacă actul prin care se face recunoașterea datoriei este semnat de

către împrumutat.

La 2 iulie 2020, Svetlana Moiseeva a declarat recurs împotriva deciziei din 10

martie 2020 a Curții de Apel Chișinău.

În susținerea cererii de recurs a indicat că instanța de apel nu a stabilit cu

certitudine regimul juridic al obiectului litigiului și anume împrumutul de 8 500 de

euro a constituit proprietatea sa personală, dar nicidecum proprietate comună în

devălmășie. La examinarea cauzei a probat existența raporturilor de împrumut dintre

Svetlana Moiseeva și Mihail Sacara.

A menționat că, probele în original ce confirmă raporturile de împrumut sunt

anexate la materialele cauzei penale.

A considerat că concluziile instanței de apel au fost expuse evaziv, incert și fără

o apreciere cuvenită pretențiilor formulate în raport cu materialul probator.

A solicitat Svetlana Moiseeva admiterea cererii de recurs, casarea deciziei

instanței de apel și de a menține hotărârea din 4 mai 2018 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Centru ca fiind întemeiată și legală sau cu remiterea cauzei la rejudecare.

Examinând admisibilitatea recursului, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează următoarele.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) din Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia.

În cazul neprezentării referinței în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se

decide în lipsa acesteia.

La 14 iulie 2020, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa intimaților

copia cererii de recurs cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței.

La 19 iulie 2020, Mihail Sacara, reprezentat de avocatul Vasile Pruteanu a depus

referință prin care a solicitat de a fi declarat inadmisibil recursul depus de către

Svetlana Moiseeva.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție, examinând temeiurile invocate în cererea de recurs declarată de

Svetlana Moiseeva în raport cu materialele cauzei civile, consideră că acesta este

inadmisibil din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 431 alin. (2) din Codul de procedură civilă, asupra

admisibilității recursului decide un complet din 3 judecători.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale,

dacă legea nu prevede altfel.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 10 martie 2020, care a

fost expediată în adresa participanților la proces la data de 6 mai 2020 (vol.II, f.d.60).

3

Astfel, calea de atac în ordine de recurs a fost demarată la data de 2 iulie 2020

de către Svetlana Moiseeva în interiorul termenului legal (vol.II, f.d.64).

Examinând temeiurile recursului declarat de către Svetlana Moiseeva, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

consideră recursul drept inadmisibil din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor

de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate

la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care

acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care

instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a

fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Astfel, instanța de recurs reține că examinarea admisibilității recursului

presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu

temeiurile prevăzute la art. 432 Codul de procedură civilă.

La caz, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție constată că, argumentele invocate de Svetlana Moiseeva în

cererea de recurs nu se încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu

constituie temei de casare a deciziei recurate.

Dat fiind faptul că temeiurile de declarare a recursului împotriva deciziei curții

de apel, prin prisma prevederilor secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII al Codului de

procedură civilă, sunt strict delimitate de art. 432, reieșind din prevederile art. 437

alin.(1) lit. f) din Codul de procedură civilă, în sarcina recurentei este impusă obligația

delimitării esenței, temeiului și argumentării acelor încălcări esențiale sau a acelor

circumstanțe ce indică la aplicarea eronată a normelor de drept material sau

procedural, și care ar dicta necesitatea declarării recursului ca fiind admisibil.

La caz, criticile invocate de Svetlana Moiseeva nu pot duce la admisibilitatea

recursului, ori acestea nu pot fi reținute prin prisma art. 432 din Codul de procedură

civilă, în condițiile în care se insistă în mod exclusiv asupra reaprecierii

circumstanțelor cauzei, în detrimentul evidențierii ilegalității soluției instanței de apel.

Acest fapt denotă caracterul declarativ al recursului, fiind lipsit de esență, care

evidențiază simplul fapt al dezacordului recurentei cu soluția dată de instanța de apel,

precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului, având în vedere faptul că,

rolul exclusiv al recursului este de a asigura efectuarea unui control de legalitate a

deciziei atacate în baza temeiurilor legale de declarare a recursului strict prevăzute de

art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

Nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind

necesară motivarea recursului cu indicarea amănunțită a motivelor de ilegalitate pe

care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor.

4

Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de

dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul

de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată.

Or, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiția

legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor anume

imputate instanței de apel, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum

și indicarea probelor pe care se bazează.

Abordarea recurentei, în speță, însă evidențiază în mod clar dezacordul său cu

soluția dată de instanța de apel, iar criticile invocate în recurs nu permit identificarea

omisiunilor sau erorilor care ar impune declararea recursului ca fiind admisibil.

Prin prisma jurisprudenței CtEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie

capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a

îndrepta în mod direct starea de lucruri, trăsătură distinctivă care nu este evidențiată

în cererea de recurs declarată de către Svetlana Moiseeva.

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt,

pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9 octombrie

1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

În asemenea circumstanțe, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție constată lipsa temeiurilor care ar dicta

necesitatea declarării recursului ca fiind admisibil și consideră că, recursul declarat

de Svetlana Moiseeva, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2),

(3) și (4) din Codul de procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În temeiul art. 270, art. 431 alin. (1) și (2), art. 433 lit. a) și art. 440 Cod de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Svetlana Moiseeva.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

Judecătorul Iurie Bejenaru

Judecătorii Mariana Pitic

Nicolae Craiu

5