2r-591/20 — Încasarea datoriei

Dosarul nr. 2r–591/20

Prima instanță: Judecătoria Chișinău (sediul Centru) (jud. L. Lavric)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. N. Budăi, A. Malîi, I. Muruianu)

D E C I Z I E

18 noiembrie 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

examinând recursul declarat de către Ozun Doina,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de ÎMGFL

nr. 10 în procedura falimentului împotriva Doinei Ozun cu privire la încasarea

datoriei,

împotriva încheierii din 29 septembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin

care a fost restituit apelul declarat Ozun Doina împotriva hotărârii din 09 martie

2020 a Judecătoriei Chișinău (sediul Centru),

c o n s t a t ă:

La 20 ianuarie 2020, ÎMGFL nr. 10 din mun. Chișinău în procedura

falimentului a depus cerere de chemare în judecată împotriva Doinei Ozun cu

privire la încasarea datoriei.

Prin hotărârea din 09 martie 2020 a Judecătoriei Chișinău (sediul Centru), a

fost admisă integral acțiunea înaintată de ÎMGFL nr. 10 din mun. Chișinău în

procedura falimentului.

A fost încasată de la Doina Ozun în beneficiul ÎMGFL nr. 10 din mun.

Chișinău în procedura falimentului datoria pentru serviciile locativ-comunale,

acumulate în perioada de până la 01 decembrie 2019 în mărime de 11 625,74 de

lei.

A fost încasată de la Doina Ozun în beneficiul statului taxa de stat în sumă de

348,77 de lei .

La 10 septembrie 2020, Doina Ozun a depus apel nemotivat împotriva

hotărârii din 09 martie 2020 a Judecătoriei Chișinău (sediul Centru), solicitând

primirea apelului spre examinare și casarea hotărârii instanței de fond.

Prin încheierea din 29 septembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, a fost

restituit apelul declarat Ozun Doina împotriva hotărârii din 09 martie 2020 a

Judecătoriei Chișinău (sediul Centru) ca fiind depus în afara termenului legal, iar

apelantul nu solicită repunerea în termen.

La 19 octombrie 2020 (prin oficiul poștal), Ozun Doina a declarat recurs

împotriva încheierii din 29 septembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, solicitând

1

casarea încheierii recurate.

Potrivit prevederilor art. 425 al Codului de procedură civilă, termenul de

declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea

încheierii.

Având în vedere că, încheierea Curții de Apel Chișinău a fost pronunțată la 29

septembrie 2020, recepționată de recurentă la 02 octombrie 2020, Colegiul

consideră că recurenta s-a conformat prevederilor legale și declarând recursul prin

oficiul poștal la 19 octombrie 2020, a acționat în interiorul termenului legal.

Conform art. 426 alin. (3) al Codului de procedură civilă, recursul împotriva

încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe

baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței

la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.

Astfel, recursul s-a examinat fără înștiințarea participanților la proces, însă

data și ora ședinței a fost plasată pe pagina web a Curții Supreme de Justiție.

Colegiul judiciar a decis inoportună invitarea acestora, întrucât argumentele expuse

în cererea de recurs au fost formulate cu suficientă precizie pentru a permite

instanței controlul actelor judecătorești contestate. Mai mult, nici un participant nu

a solicitat audierea publică a cauzei sale (a se vedea, mutatis mutandis, cauza Auza

Vilho Eskelinen și alții vs Finlanda, hotărârea din 19 aprilie 2007, § 72 – 75, cauza

Eriksson vs Suedia, hotărârea din 12 aprilie 2012, § 66, 72, cauza Pönkä vs

Estonia, hotărârea din 08 noiembrie 2016, § 33 – 34).

Examinând temeiurile invocate în cererea de recurs în raport cu materialele

cauzei și prevederile legale aplicabile speței, Colegiul civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul

declarat de Ozun Doina urmează a fi respins, din următoarele motive.

În conformitate cu art. 427 lit. a) al Codului de procedură civilă, instanța de

recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă

recursul și să mențină încheierea.

Conform art. 10 alin. (1) al Codului de procedură civilă, sancțiunile

procedurale sunt urmările nefavorabile, stabilite de normele de drept procedural

civil, care survin pentru subiectul obligat în raport procedural în caz de

neîndeplinire sau de îndeplinire defectuoasă a unui act de procedură, precum și în

caz de exercitare abuzivă a unui drept procedural.

În conformitate cu art. 362 alin. (1) al Codului de procedură civilă, termenul

de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunțării dispozitivului

hotărârii, dacă legea nu prevede altfel.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție menționează că, norma citată prevede expres momentul începerii curgerii

termenului de declarare a apelului – data pronunțării dispozitivului hotărârii.

În conformitate cu art. 116 alin. alin. (1), (3) al Codului de procedură civilă,

persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act

de procedură pot fi repuse în termen de către instanță. La cererea de repunere în

termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului.

Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să

fie depusă cererea, să fie prezentate documentele respective etc.).

După cum denotă actele dosarului, dispozitivul hotărârii Judecătoriei Chișinău

(sediul Centru), prin care a fost admisă cererea de chemare în judecată depusă de

2

ÎMGFL nr. 10 în procedura falimentului împotriva Doinei Ozun cu privire la

încasarea datoriei, a fost pronunțat la 09 martie 2020.

Recurenta Ozun Doina, a depus cererea de apel împotriva hotărârii primei

instanțe, la 10 septembrie 2020, termenul limită fiind 08 aprilie 2020, respectiv cu

încălcarea termenului prevăzut de art. 362 alin. (1) al Codului de procedură civilă.

Or, din interpretarea corectă a prevederilor normei legale citate, este de înțeles că

termenul de declarare a apelului curge de la data pronunțării dispozitivului

hotărârii.

Așadar, după cum a fost reiterat supra, termenul stabilit de lege pentru

exercitarea căii de atac (apelul) se calculează exclusiv din momentul pronunțării

dispozitivului hotărârii, iar în cazul în care participantul la proces, la caz Ozun

Doina, a omis acest termen, urma să invoce motivele omiterii (comunicarea

defectuoasă a actului de procedură, recepționarea cu întârziere a hotărârii etc.) într-

o eventuală cerere de repunere în termen și expres să solicite acest fapt.

Completul subliniază că în materie civilă Convenția nu garantează un drept de

recurs, dar că o eventuală procedură de examinare a admisibilității acestuia face

incident articolul 6 (a se vedea, inter alia, Erik ØVLISEN vs. Danemarca,

hotărârea din 30 august 2006, sau Kukkonen vs. Finlanda (nr. 2), hotărârea din 13

ianuarie 2009, § 24).

În același context, un stat care dispune de astfel de instanțe de recurs are

obligația să se asigure că justițiabilii se bucură de principiile unui proces echitabil

garantate de art. 6 alin. (1), în special de dreptul de acces la o instanță, de dreptul

de a fi audiat (a se vedea, inter alia, Lebedinschi vs. Republica Moldova, hotărârea

din 16 septembrie 2015, § 32).

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că, în proceduri civile,

o persoană poate cu greu să conceapă preeminența dreptului fără existența

posibilității de acces la instanțele de judecată (a se vedea, Golder vs. the United

Kingdom, hotărâre din 21 ianuarie 1975; Z and Others vs. the United Kingdom,

hotărâre din 10 mai 2001; și Kreuz vs. Poland, hotărârea din 19 iunie 2001).

Totuși, „dreptul la o instanță” nu este absolut. Acesta poate fi, prin natura sa,

supus limitărilor, deoarece dreptul de acces, prin sine, cere reglementare din partea

statului. Garantând părților în litigiu un drept efectiv de acces la o instanță care să

hotărască asupra „drepturilor și obligațiilor lor cu caracter civil”, articolul 6 § 1

acordă statului dreptul de a alege liber mijloacele care să fie utilizate în acest scop.

În acest sens, Curtea Europeană a statuat că restricția impusă accesului la o

instanță judecătorească sau un tribunal nu va fi compatibilă cu articolul 6 § 1, decât

dacă aceasta urmărește un scop legitim și există o proporționalitate rezonabilă între

mijloacele folosite și scopul legitim urmărit (a se vedea, Tinnelly & Sons Ltd and

Others și McElduff and Others vs. the United Kingdom, hotărârea din 10 iulie

1998).

Astfel, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție atestă că, soluția emisă de către instanța de apel este una

întemeiată legal și în corespundere cu circumstanțele cauzei, or argumentele și

probele invocate în susținerea cererii de recurs sunt contrare legislației procesuale

și lipsite de relevanță.

Sub acest aspect, Colegiul consideră necesar de a reitera prevederile art. 56

alin. (3) al Codului de procedură civilă, potrivit căruia, participanții la proces sunt

3

obligați să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. În cazul

abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligațiilor procedurale, se aplică

sancțiunile prevăzute de legislația procedurală civilă.

În situația de fapt, contrară cadrului legal relatat, în corespundere cu

prevederile art. 10 alin. (1) al Codului de procedură civilă, recurenta Ozun Doina,

va suporta consecințele nefavorabile, adică, sancțiunile procedurale stabilite de

normele de drept procedural civil, care survin pentru subiectul obligat în raport

procedural, în caz de neîndeplinire sau de îndeplinire defectuoasă a unui act de

procedură, precum și în caz de exercitare abuzivă a unui drept procedural.

În acest context, instanța de recurs consideră că la caz, soluția instanței de

apel este compatibilă cu respectarea garanțiilor unui proces echitabil, în sensul art.

6 CEDO, având în vedere că prelungirea nejustificată a termenului pentru

exercitarea apelului, ar împiedica rămânerea irevocabilă, ca urmare a expirării

termenului de atac, a hotărârii judecătorești emise în instanța de fond și ar leza, în

acest mod principiul securității raporturilor juridice.

Prin prisma jurisprudenței CtEDO (cauza Popov 2 vs. Moldova, hotărâre din

06 decembrie 2005, cauza Melnic vs. Moldova, hotărâre din 14 noiembrie 2006),

Curtea a constatat că, prin neprezentarea motivelor de repunere în termenul de

prescripție constituie o violare a art. 6 § 1.

Jurisprudența CtEDO reiterează obligația părții de a lua măsurile necesare

pentru protecția drepturilor sale de acces la justiție, inclusiv prin manifestarea

diligenței în exercitarea drepturilor sale procedurale și a interesului față de soarta

dosarului vizat (cauza van Harn vs. Germania, hotărâre din 11 septembrie 2007,

cauza Pîrnău ș.a. vs. Republica Moldova, hotărâre din 31 ianuarie 2012 și cauza

SA Universul vs. Republica Moldova, hotărâre din 10 iulie 2012).

Concluzionând cele expuse, Colegiul ajunge la concluzia că cererea de recurs

împotriva încheierii din 29 septembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, urmează a

fi respinsă cu menținerea încheierii instanței de apel.

Ținând cont de cele expuse și în temeiul art. 427 lit. a), art. 428 ale Codului de

procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d e c i d e:

Se respinge recursul declarat de către Ozun Doina.

Se menține încheierea din 29 septembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău

emisă în cadrul cauzei civile intentate la cererea de chemare în judecată depusă de

ÎMGFL nr. 10 în procedura falimentului împotriva Doinei Ozun cu privire la

încasarea datoriei.

Decizia este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

4