Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 11.11.2020
casat

2r-584/20 — încasarea datoriei

HOTĂRÂRE
11.11.2020
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
încasarea datoriei
Temei legal
restituirea cererii de apel
Citează această cauză
2r-584/20 — încasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 2r-584/20 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. : V. Holban) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. : I. Secrieru, I. Cotruță, V. Mihăilă ) D E C I Z I E 11 noiembrie 2020 mun. Chișinău Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul Dumitru Mardari judecătorii Mariana Pitic Iurie Bejenaru examinând recursurile declarate de Motuzco Ruslana, Motuzco Serghei și Motuzco Ludmila, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea Acțiuni „Termoelectrica”, în interesele ÎMGFL nr.1 împotriva lui Motuzco Vladimir, Motuzco Ludmila, Motuzco Ruslana și Motuzco Serghei cu privire la încasarea sumei datoriei, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău 12 octombrie 2020, prin care s-a restituit apelul declarat de Motuzco Ludmila, din motivul neînlăturării a neajunsurilor, c o n s t a t ă : La 28 octombrie 2016, S.A.

”Termoelectrica” s-a adresat în instanța de judecată, cu acțiunea oblică în interesele ÎMGFL-1 în procedură de insolvabilitate către Motuzco Vladimir, Motuzco Ludmila, Motuzco Ruslana privind încasarea datoriei și cheltuielilor de judecată. Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 23 martie 2020, cererea de chemare în judecată a fost admisă parțial. S-a încasat în mod solidar de la Motuzco Vladimir, Motuzco Ludmila, Motuzco Ruslana și Motuzco Serghei în beneficiul ÎMGFL nr.1 suma de 38 316,53 (treizeci și opt mii trei sute șaisprezece și 53 bani) lei cu titlu de datorie pentru energia termică livrată în perioada 01 septembrie 2013-01 august 2016 și suma de 1149,49 (una mie una sută patruzeci lei și 49 bani ) lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

S-a respins, ca fiind tardivă cererea de chemare în judecată S.A. „Termoelectrica”, în interesele ÎMGFL nr.1 împotriva lui Motuzco Vladimir, Motuzco Ludmila, Motuzco Ruslana și Motuzco Serghei privind încasarea datorie în sumă de 54464,17 (cincizeci și patru mii patru sute șaizeci și patru, 17) lei, acumulată perioada 01 noiembrie 2005- 31 august 2013. S-a respins, ca nefondată cererea S.A. ”Termoelectrica” împotriva lui Motuzco Vladimir, Motuzco Ludmila, Motuzco Ruslana și Motuzco Serghei privind încasarea sumei de 1633,93 (una mie șase sute treizeci și trei lei și 93 bani) lei cu titlu de taxă de stat aferentă pretenției respinse. 1 S-a anulat parțial măsura de asigurare a acțiunii dispusă prin încheierea judecătoriei Botanica, mun.

Chișinău din 01 noiembrie 2016, și anume în partea aplicării sechestrului pe bunurile mobile, imobile și mijloacele bănești din conturile bancare ale pârâților Motuzco Vladimir, Motuzco Ludmila și Motuzco Ruslana toți cu domiciliul în mun. Chișinău, str. Dimineții, 48, ap.96, ce depășește suma de 38316,53 lei (treizeci și opt mii trei sute șaisprezece lei și 53 bani) admisă prin prezenta hotărâre. La 02 iunie 2020, Motuzco Ludmila, Motuzco Ruslana și Motuzco Serghei au depus cerere de apel nemotivată împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 23 martie 2020, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanțe și emiterea unei hotărâri de respingere a acțiunii.

Prin încheierea din 15 septembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, nu s-a dat curs cererii de apel depuse de Motuzco Ludmila, Motuzco Ruslana și Motuzco Serghei împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 23 martie 2020. S-a comunicat lui Motuzco Ludmila, Motuzco Ruslana și Motuzco Serghei, că necesită să prezinte dovada de plată a taxei de stat în mărime de 862,11 (opt sute șaizeci și doi lei 11 bani) în termen de 10 zile din momentul primirii copiei de pe încheierii. S-a explicat apelanților că, în cazul neînlăturării neajunsurilor, cererea de apel va fi restituită.

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 12 octombrie 2020, a fost restituită cererea de apel depusă de Motuzco Ludmila din motivul neînlăturării în termen a neajunsurilor indicate în încheierea din 23 martie 2020. La 21 octombrie 2020, Motuzco Ruslana și Motuzco Serghei au declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 12 octombrie 2020 solicitând admiterea cererii de recurs, casarea încheierii recurate și restituirea cauzei în instanța de apel pentru examinarea apelului. În motivarea recursului a indicat că nu este de acord cu încheierea contestată, fiind nefondată și emisă cu aplicarea eronată a normele de drept procedural. Recurenții au menționat că, au îndeplinit în termen indicațiile instanței, iar prin restituirea cererii de apel i-au fost încălcat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil.

Soluția instanței de apel nu este compatibilă cu respectarea garanțiilor unui proces echitabil, în sensul prevederilor art. 6 & 1 CEDO. La 22 octombrie 2020, Motuzco Ludmila a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 12 octombrie 2020 solicitând admiterea cererii de recurs, casarea încheierii recurate și restituirea cauzei în instanța de apel pentru examinarea apelului. În motivare, a indicat că, încheierea contestată, este neîntemeiată. A achitat în termen taxa de stat, iar prin încheierea din 15 septembrie 2020 nu a fost obligată să prezinte apel suplimentar, la materialele dosarului fiind depus apel cu indicarea motivelor de fapt și de drept. În instanța de apel examinarea cauzei a avut loc cu încălcarea art. 6 & 1 CEDO și respectarea garanțiilor unui proces echitabil.

Soluția instanței de apel este greșită, prin apelul motivat depus la 2 iunie 2020 s-au indicat toată obiecțiile făcute asupra hotărârii instanței de fond. 2 Cu referire la termenul de depunere a recursului, instanța de recurs constată că, încheierea de restituire a cererii de apel a fost emisă 12 octombrie 2020. Potrivit art. 425 din Codul de procedură civilă termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Cererile de recurs a fost declarate la 21 și 22 octombrie 2020, respectiv în termenul prevăzut de art.425 din Codul de procedură civilă. La 28 octombrie 2020, instanța de recurs a comunicat intimaților copia recursului, fiind recepționat, potrivit avizelor de recepție (f.d.

131-139 Vol. II). Până la data examinării recursului, intimații referință nu au depus. În conformitate cu art.426 alin. (2) și (3) din Codul de procedura civilă, recursul se depune la instanța a cărei încheiere se atacă. Recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. În corespundere cu art. 427 lit. b) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul și să caseze integral sau parțial încheierea, restituind spre rejudecare problema soluționată prin încheierea casată.

Examinând recursurile declarate, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul depus de Motuzco Ludmila este întemeiat și urmează a fi admis, iar recursul înaintat de Motuzco Ruslana și Motuzco Serghei este neîntemeiat și urmează a fi respins din următoarele considerente. Materialele dosarului atestă că la 02 iunie 2020, Motuzco Ludmila, Motuzco Ruslana și Motuzco Serghei au declarat apel împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 23 martie 2020, Instanța de apel soluționând chestiunea punerii pe rol a apelului a constatat că cererea de apel nu întrunește condițiile prevăzute la art.364 și 365 și astfel, nu a dat curs cererii de apel și a comunicat apelanților despre necesitatea prezentării dovezii achitării taxei de stat în mărime de 862 lei, în termen de 10 zile din momentul recepționării încheierii.

Potrivit avizelor de recepție, apelanții au recepționat încheierea Curții de Apel Chișinău din 15 septembrie 2020, la 28 septembrie 2020 (f.d.92-95 ) Conform bonului de plată nr. 5000/D100, la 06 octombrie apelanții au achitat plata taxei de stat (f.d.96 ) Cu toate acestea, Curtea de Apel Chișinău prin încheierea din 12 octombrie 2020, a restituit cererea de apel depusă de Motuzco Ludmila din motiv că nu a înlăturat neajunsurile în termenul indicat de instanța de apel, prin încheierea din 15 septembrie 2020. Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră soluția instanței de apel neîntemeiată, aplicând eronat sancțiunea prevăzută de articolul 369 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că art. 6 § 1 din Convenție îi garantează fiecărei persoane dreptul de a sesiza o instanță cu orice contestație referitoare la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil. Astfel, acest articol 3 consfințește un „drept la o instanță“, în cadrul căruia dreptul de acces și anume dreptul de a sesiza instanța în materie civilă, nu constituie decât un singur aspect. Dreptul de acces la instanță reprezintă un element important al accesului la justiție. Analizând materialele dosarului, instanța de recurs reține că, Motuzco Ludmila prin încheierea din 15 septembrie 2020, nu a avut obligațiunea de a prezenta instanței apel motivat, doar dovada taxei de stat, în termen de 10 zile din momentul primirii copiei de pe încheierea în cauză.

Prin urmare, aspectul reținut de instanța de apel precum că, apelanta Motuzco Ludmila nu s-a conformat exigențelor impuse de lege și nu a prezentat în termen apel motivat și dovada plății taxei de stat, este eronat. Or, apelanta s-a folosit cu bună-credință de drepturile sale procesuale și a executat indicațiile date de instanța de apel, în termenul stabilit, prezentând la 6 octombrie 2020 dovada plății taxei de stat, termenul limită fiind 08 octombrie 2020. Astfel, reieșind din probele existente la materialele dosarului Colegiul conchide că, la caz apelantul a acționat cu bună-credință, iar instanța de apel nu a analizat corect situația de fapt. Prin soluția emisă instanța de apel nu a ținut cont de constatările jurisprudenței CtEDO, care menționează că atunci când există o „contestație privind drepturi și obligații cu caracter civil”, art. 6 § 1 garantează fiecărui justițiabil dreptul ca această contestație să fie prezentată în fața unei instanțe.

Art. 6. implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (Hotărârea Prez împotriva Franței, 2014, para. 80, Hotărîrea Van der Hurk împotriva Olandei, 1994, para. 59). În cauza Bellet vs Franța, Curtea a stabilit că dreptul de acces la un tribunal trebuie să fie corect și efectiv. Eficiența dreptului de acces impune ca persoana să beneficieze de posibilitatea clară și concretă de a contesta un act care constituie o ingerință în drepturile sale. Constatând, așadar că în mod greșit instanța de apel a aplicat prevederile art. 369 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, recursul depus de Motuzco Ludmila este întemeiat.

Cu referire la recursul depus de Motuzco Ruslana și Motuzco Serghei Colegiul menționează că, prin încheierea din 12 octombrie 2020, instanța de apel a restituit doar apelul Ludmilei Motuzco. Deci, prin restituirea apelului Ludmilei Motuzco, recurenților Motuzco Ruslana și Motuzco Serghei nu li s-a încălcat nici un drept procesual, iar ca urmare, instanța va respinge recursul, ca fiind neîntemeiat. Având în vedere considerentele menționate, Colegiul reține că încheierea contestată este adoptată cu încălcarea normele de drept procesual, și ca consecință urmează a fi casată, cu trimiterea cauzei civile la Curtea de Apel Chișinău, în același complet, pentru examinarea cererii de apel în fond. În conformitate cu art. 427 lit. b) art.428 din Codul de procedură civilă, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e : 4 Se respinge recursul declarat de Motuzco Ruslana și Motuzco Serghei.

Se admite recursul declarat de Motuzco Ludmila. Se casează încheierea Curții de Apel Chișinău din 12 octombrie 2020, adoptată în cauza civilă, la acțiunea înaintată de Societatea Acțiuni „Termoelectrica”, în interesele ÎMGFL nr.1 împotriva lui Motuzco Vladimir, Motuzco Ludmila, Motuzco Ruslana și Motuzco Serghei cu privire la încasarea sumei datoriei și se trimite cauza civilă la Curtea de Apel Chișinău, pentru examinarea cererii de apel în fond, în același complet de judecată. Decizia nu se spune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Dumitru Mardari judecătorii Mariana Pitic Iurie Bejenaru 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2021-06-23
0,97
2ra-923/21 — încasarea datoriei și compensarea cheltuielilor de judecată
Dosarul nr. 2ra-923/2021 prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Centru (jud: V. Holban) instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud: N. Budăi, Iu. Cotruță, V. Mihaila) Î N C H E I E R E 23 iunie 2021 mun. Chişinău Colegiul civil, c
CSJ 2019-04-10
0,95
2r-234/19 — încasarea datoriei
Dosarul nr. 2r-234/19 prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Central (jud. A. Braga) instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. Iu. Cimpoi, I. Secrieru, A. Danilov) D EC I Z I E 10 aprilie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, comer
CSJ 2020-02-26
0,95
2ra-346/20 — încasarea datoriei
Dosarul nr. 2ra-346/20 Prima instanță - (Judecătoria Chișinău, sediul Centru) jud: S. Suvac Instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) jud: L. Bulgac, G. Dașchevici, A. Panov ÎNCHEIERE 26 februarie 2020 mun. Chişinău Colegiul civil, comer
CSJ 2020-11-18
0,95
2r-467/20 — încasarea datoriei
Dosarul nr. 2r-467/20 Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Centru (jud. E. Badan-Melnic) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. Iu. Cotruţă, V. Mihaila, I. Secrieru) DECIZIE 18 noiembrie 2020 mun. Chişinău Colegiul civil, c
CSJ 2021-09-01
0,95
2ra-583/21 — constatarea încălcării dreptului la examinare în termen rezonabil a cauzei si încasarea prejudiciului
Dosarul nr.2ra-583/21 Prima instanţă - Judecătoria Chişinău, sediul Centru ( jud. : E. Culinca) Instanţa de Apel - Curtea de Apel Chişinău (jud. : I. Cotruţă, I. Ţurcanu, V. Mihaila) Î N C H E I E R E 01 septembrie 2021 mun. Chişinău Colegi
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă