2ra-1461/20 — Restabilirea la locul de muncă

Dosarul nr. 2ra-1461/20 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud.A.Brăgaru) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. M. Anton, O.Cojocaru, V.Cotorobai) Î N C H E I E R E 4 noiembrie 2020 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Mariana Pitic Nicolae Craiu examinând admisibilitatea recursului depus de către Iuri Ivanov, reprezentat de avocatul Alla Lupareva, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de către Iuri Ivanov împotriva Întreprinderii de Stat „Moldatsa” cu privire la anularea refuzului, ordinului de concediere, restabilirea la locul de muncă și încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei din 4 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău, c o n s t a t ă: La data de 7 mai 2019, Iuri Ivanov a depus cerere de chemare în judecată împotriva Întreprinderii de Stat „Moldatsa” cu privire la anularea refuzului, ordinului de concediere, restabilirea la locul de muncă și încasarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii a indicat că de la data de 2 ianuarie 2013 a activat în cadrul Întreprinderii de Stat pentru utilizarea spațiului aerian și deservirea traficului aerian „Moldatsa” în calitate de controlor de trafic aerian. La 28 ianuarie 2019, s-a adresat către angajator cu o cerere prin care a solicitat suspendarea contractului individual de muncă pentru o perioadă de 6 luni în legătura cu urmarea unui curs de formare profesională în Statele Unite ale Americii, începând cu data 18 februarie 2019 până la 20 iulie 2019. Prin răspunsul nr. 115 din 14 februarie 2019 a Întreprinderii de Stat „Moldatsa”, i s-a refuzat în satisfacerea cererii.

Având în vedere că Iuri Ivanov deja a încheiat un contract cu instituția de învățământ din SUA, a achitat pentru efectuarea cursului de formare profesională o sumă mare de bani și a procurat bilete de avion pentru a pleca în SUA, ultimul 1 era impus să plece la data de 17 februarie 2019 pentru a începe studiul în cadrul cursului de formare profesională susmenționat. Prin ordinul nr. 83-P din 15 martie 2019 a Întreprinderii de Stat „Moldatsa” Iuri Ivanov Iuri a fost concediat începând cu data de 17 februarie 2019, fiind invocat drept temei art. 86 alin. (1) lit. h) Codul muncii. A considerat că refuzul de a suspenda contractul individual de muncă și ordinul cu privire la concedierea salariatului sunt ilegale și pasibil de a fi anulate din următoarele considerente.

A declarat că conform pct. 6 lit. a), b) din cap. I al contractului individual de muncă nr. 13/13, încheiat la data de 2 ianuarie 2013 între Iuri Ivanov și Întreprinderea de Stat „Moldatsa”, salariatul are dreptul la încheierea, modificarea, suspendarea și desfacerea contractului încheiat, în modul stabilit de Codul muncii; precum si dreptul la formare profesională, reciclare și perfecționare, în conformitate cu Codul muncii și cu alte acte normative. Angajatorul se obligă să respecte legile și alte acte normative, să respecte clauzele contractului semnat și să îndeplinească alte obligații stabilite de Codul muncii, de alte acte normative, de convențiile colective, de contractul colectiv de muncă și prezentul contract (pct.9 lit. a), b), r)). A relevat că potrivit Titlului III al contractului menționat, suspendarea contractului poate interveni inclusiv și la inițiativa uneia din părți în conformitate cu prevederile art. 78 din Codul muncii.

A menționat că contrar prevederilor art. 78 alin. (1) lit. c), art. 213 alin. (1) și (5) și art. 214 alin. (1) - (3) Codul muncii, pârâtul a refuzat ilegal suspendarea contractului individual de muncă, încheiat între părți, prin ce a încălcat grav drepturile salariatului Iuri Ivanov, ocrotite prin prevederile legislației în vigoare. Ordinul de concediere a fost emis cu încălcarea normelor legale care reglementează procedura de concediere a unui salariat, or în cazul dat salariatul Iuri Ivanov, având dreptul la formare profesională și suspendarea contractului individual de muncă, a fost eliberat nelegitim din serviciu.

A solicitat Iuri Ivanov admiterea acțiunii, anularea refuzului din 14 februarie 2019 privind suspendarea contractului individual de muncă, anularea ordinului nr. 83-P din 15 martie 2019 privind concedierea lui Iuri Ivanov, restabilirea la locul de muncă, obligarea Întreprinderii de Stat „Moldatsa” de a suspenda contractul individual de muncă pentru perioada 18 februarie 2019 – 20 iulie 2019 și încasarea cheltuielilor de judecată. Prin hotărârea din 7 noiembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău sediul Centru, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia din 4 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins apelul declarat de Iuri Ivanov și s-a menținut hotărârea din 7 noiembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău sediul Centru.

În favoarea acestei soluții instanțele ierarhic inferioare au reținut că, normele legale nu impune angajatorul de a admite solicitarea salariatului de a participa la o formă de formare profesională, această fiind la discreția angajatorului. La caz, Întreprinderea de Stat „Moldatsa” a constatat în mod întemeiat că, în urma cursului de formare profesională solicitat de către Iuri Ivanov, salariatul nu v-a acumula noi cunoștințe nemijlocit în domeniul activității controlorului de trafic 2 aerian, fiindcă tematica abordată în cadrul cursului de formare profesională: legislație aeronautică și proceduri ATC; performante umane; meteorologie; comunicații; principiile zborului; proceduri operaționale; performante și planificarea zborului; cunoașterea generală a aeronavei; navigație - nu constituie obiectul activității nici a Întreprinderii de Stat „Moldatsa” unde activa salariatul Iuri Ivanov și nici nu se includ în atribuțiile de serviciu ale ultimului.

În urma investigațiilor efectuate de Întreprinderea de Stat „Moldatsa”, s-a constatat o necorodantă dintre atribuțiile de serviciu curente ale salariatului Iuri Ivanov și domeniul în care ultimul urma să obțină calificare. Astfel, Întreprinderea de Stat „Moldatsa”, a decis că dat fiind faptul necorespunderii domeniului de formare profesională cu atribuțiile de serviciu ale salariatului, acordarea permisiunii de a urma instruirea nu a fost oportună. Instanța de fond și cea de apel au constatat cert și fără echivoc că Iuri Ivanov, timp de 4 ore consecutive, fără a ține cont de pauza de masă, în timpul zilei de muncă a lipsit fără motive întemeiate de la lucru, fapt care se confirmă prin procesele-verbale privind constatarea faptului absenței salariatului de la lucru din 18 februarie 2019, din 19 februarie 2019 și din 20 februarie 2019, semnate de un reprezentant al angajatorului și un reprezentant al salariaților.

Despre motivul neprezentării la serviciu, Iuri Ivanov nu a informat pe conducătorul de zboruri, nici conducerea Direcției Deservirea Traficului Aerian, iar prin scrisoarea nr. 27 din 5 martie 2019 a Centrului de Medicină a Aviației Civile se confirmă că Iuri Ivanov nu se află în concediu medical și nu s-a adresat la medicul de familie. Concedierea salariatului Iuri Ivanov, a fost întemeiată și realizată cu respectarea tuturor garanțiilor procedurale prevăzute de lege, motiv din care, nu pot fi luate în considerare alegațiile referitoare la demiterea acestuia cu încălcarea normelor legale care reglementează procedura de concediere a unui salariat. La data de 3 septembrie 2020, Iuri Ivanov, reprezentat de avocatul Alla Lupareva a depus prin intermediul oficiului poștal cerere de recurs împotriva deciziei instanței de apel și a hotărârii primei instanțe.

În motivarea cererii de recurs a indicat că au fost încălcate și aplicate eronat normele de drept material, nu a fost aplicată legea care trebuia să fie aplicată, s-a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată, s-a interpretat în mod eronat legea, aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară iar erorile comise au dus la soluționarea greșită a cauzei. A solicitat Iuri Ivanov, reprezentat de avocatul Alla Lupareva admiterea cererii de recurs, casarea integrală a deciziei din 4 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău și a hotărârii din 7 noiembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău sediul Centru cu pronunțarea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii. Examinând admisibilitatea recursului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează următoarele.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) din Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul neprezentării referinței în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia. 3 La 15 septembrie 2020, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa intimatei copia cererii de recurs cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței. La 15 octombrie 2020, Întreprinderea de Stat „Moldatsa”, reprezentată de avocatul Vasile Josan a depus referință prin care a solicita de a declara ca fiind inadmisibil recursul declarat de Iuri Ivanov.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, examinând temeiurile invocate în cererea de recurs declarată de Iuri Ivanov în raport cu materialele cauzei civile, consideră că acesta este inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu art. 431 alin. (2) din Codul de procedură civilă, asupra admisibilității recursului decide un complet din 3 judecători. În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel. Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 4 iunie 2020, care a fost expediată în adresa participanților la proces la data de 22 iulie 2020 (f.d.141).

Astfel, calea de atac în ordine de recurs demarată la data de 4 septembrie 2020 de către Iuri Ivanov, este în interiorul termenului legal. Examinând temeiurile recursului declarat de către Iuri Ivanov, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul drept inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Astfel, instanța de recurs reține că examinarea admisibilității recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile prevăzute la art. 432 Codul de procedură civilă. La caz, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată că, argumentele invocate de Iuri Ivanov în cererea de recurs nu se încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Dat fiind faptul că temeiurile de declarare a recursului împotriva deciziei Curții de apel, prin prisma prevederilor secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII al 4 Codului de procedură civilă, sunt strict delimitate de art. 432, reieșind din prevederile art. 437 alin.(1) lit. f) din Codul de procedură civilă, în sarcina recurentei este impusă obligația delimitării esenței, temeiului și argumentării acelor încălcări esențiale sau a acelor circumstanțe ce indică la aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural, și care ar dicta necesitatea declarării recursului ca fiind admisibil. La caz, criticile invocate de Iuri Ivanov nu pot duce la admisibilitatea recursului, ori acestea nu pot fi reținute prin prisma art. 432 din Codul de procedură civilă, în condițiile în care se insistă în mod exclusiv asupra reaprecierii circumstanțelor cauzei, în detrimentul evidențierii ilegalității soluției instanței de apel.

Acest fapt denotă caracterul declarativ al recursului, fiind lipsit de esență, care evidențiază simplul fapt al dezacordului recurentului cu soluția dată de instanța de apel, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului, având în vedere faptul că, rolul exclusiv al recursului este de a asigura efectuarea unui control de legalitate a deciziei atacate în baza temeiurilor legale de declarare a recursului strict prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă. Nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu indicarea amănunțită a motivelor de ilegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor.

Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată. Or, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează. Abordarea recurentului, în speță, însă evidențiază în mod clar dezacordul său cu soluția dată de instanța de apel, iar criticile invocate în recurs nu permit identificarea omisiunilor sau erorilor care ar impune declararea recursului ca fiind admisibil.

Prin prisma jurisprudenței CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri, trăsătură distinctivă care nu este evidențiată în cererea de recurs declarată de către Iuri Ivanov. La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A). În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu privire la fondul recursului. În asemenea circumstanțe, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată lipsa temeiurilor 5 care ar dicta necesitatea declarării recursului ca fiind admisibil și consideră că, recursul declarat de Iuri Ivanov, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil. În temeiul art. 270, art. 431 alin. (1) și (2), art. 433 lit. a) și art. 440 Cod de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se consideră inadmisibil recursul declarat de Iuri Ivanov, reprezentat de avocatul Alla Lupareva.

Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, Judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Mariana Pitic Nicolae Craiu 6