3ra-798/20 — anularea deciziei de regularizare, anularea actului de audit post-vamuire, recalcularea si restituirea drepturilor de import incasate in baza declaratiilor vamale
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- anularea deciziei de regularizare, anularea actului de audit post-vamuire, recalcularea si restituirea drepturilor de import incasate in baza declaratiilor vamale
- Temei legal
- neinlaturarea neajunsurilor stabilite la cererea de recurs
3ra-798/20 — anularea deciziei de regularizare, anularea actului de audit post-vamuire, recalcularea si restituirea drepturilor de import incasate in baza declaratiilor vamale (Curtea Supremă de Justiție, 2020)
Dosarul nr. 3ra-798/2020 Prima instanță: Judecătoria Cahul, sediul Central (E. Bancov) Instanța de apel: Curtea de Apel Cahul (E. Dvurecenschii, N. Veleva, V. Movilă) Î N C H E I E R E 04 noiembrie 2020 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele completului, judecătorul Maria Ghervas judecătorii Nina Vascan Victor Burduh examinând cererea de recurs depusă de Societatea pe Acțiuni „Arnaut Petrol”, în cauza de contencios administrativ la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea pe Acțiuni „Arnaut Petrol” împotriva Biroului Vamal Sud cu privire la anularea deciziei de regularizare, anularea actului de audit post-vămuire, recalcularea și restituirea drepturilor de import încasate în baza declarațiilor vamale, împotriva deciziei din 04 iunie 2020 a Curții de Apel Cahul, c o n s t a t ă : La 20 decembrie 2018 SA „Arnaut Petrol” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Biroului Vamal Sud, solicitând anularea deciziei de regularizare nr.153 din 15 noiembrie 2018, anularea actului de audit post-vămuire nr.10/2 din 31 octombrie 2018, recalcularea și restituirea drepturilor de import încasate în baza declarațiilor vamale nr.3130 I 5627, nr.3130 I 5628, nr.3130 I 5629 din 25 august 2018. Prin hotărârea din 11 octombrie 2019 a Judecătoriei Cahul, sediul Central, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea înaintată de SA „Arnaut Petrol” împotriva Biroului Vamal Sud cu privire la anularea deciziei de regularizare, anularea actului de audit post-vămuire,
recalcularea și restituirea drepturilor de import încasate în baza declarațiilor vamale. Prin decizia din 04 iunie 2020 a Curții de Apel Cahul, a fost respinsă cererea de apel depusă de SA „Arnaut Petrol” împotriva hotărârii din 11 octombrie 2019 a Judecătoriei Cahul, sediul Central. La 15 iunie 2020 prin intermediul poștei electronice, SA „Arnaut Petrol”, a expediat recursul împotriva deciziei din 04 iunie 2020 a Curții de Apel Cahul, recursul motivat fiind în copie și semnat în mod necorespunzător (f.d. 60-63, vol. II). Verificând materialele dosarului, Colegiul consideră că cererea de recurs depusă de SA „Arnaut Petrol” urmează a fi declarată inadmisibilă din considerentele ce succed.
Prin Legea nr. 116 din 19 iulie 2018, a fost adoptat Codul administrativ al Republicii Moldova, care în conformitate cu art. 257 alin. (1) Cod administrativ a intrat în vigoare la 01 aprilie 2019. 1 În conformitate cu art. 244 alin. (2) Cod administrativ, pentru procedura de recurs se aplică corespunzător prevederile Cap.III din cartea a treia, dacă din prevederile prezentului capitol nu rezultă altceva. Totodată, conform art. 235 Cod administrativ, dacă cererea de apel nu corespunde cerințelor prevăzute la art. 233 alin. (1) și (2) și art. 234 alin. (1), judecătorul stabilește apelantului un termen pentru înlăturarea neajunsurilor. Dacă apelantul a înlăturat neajunsurile în termenul stabilit de instanță, cererea de apel se consideră depusă la data inițială.
Prin încheierea din 30 septembrie 2020 a Curții Supreme de Justiție, s-a amânat examinarea admisibilității recursului depus de SA „Arnaut Petrol”, împotriva deciziei din 04 iunie 2019 a Curții de Apel Cahul, pentru data de 14 octombrie 2020. De asemenea, s-a stabilit SA „Arnaut Petrol”, termen până la data de 12 octombrie 2020 pentru prezentarea la Curtea Supremă de Justiție (sediul: mun. Chișinău, str. Petru Rareș, nr. 18) a cererii de recurs motivate semnată în original, sau după caz, semnată cu semnătura electronică avansată calificată. La fel, s-a explicat SA „Arnaut Petrol” că în caz dacă nu va lichida neajunsurile menționate, cererea de recurs se va declara inadmisibilă. La 13 octombrie 2020 avocatul Alexandru Moloman, a informat despre rezilierea contractului de asistență juridică cu SA „Arnaut Petrol” (f.d.
87). Prin încheierea din 16 octombrie 2020 a Curții Supreme de Justiție, s-a amânat examinarea admisibilității recursului depus de SA „Arnaut Petrol”, împotriva deciziei din 04 iunie 2019 a Curții de Apel Cahul, pentru data de 04 noiembrie 2020. De asemenea, s-a stabilit SA „Arnaut Petrol”, termen până la data de 30 octombrie 2020 pentru prezentarea la Curtea Supremă de Justiție (sediul: mun. Chișinău, str. Petru Rareș, nr. 18) a cererii de recurs motivate semnată în original, sau după caz, semnată cu semnătura electronică avansată calificată. La fel, s-a explicat SA „Arnaut Petrol” că în caz dacă nu va lichida neajunsurile menționate, cererea de recurs se va declara inadmisibilă. Astfel, prin prisma art. 233 alin. (2) Cod administrativ, cererea de apel se semnează de apelant sau de reprezentantul lui legal ori împuternicit.
Conform art. 236 alin. (2) lit. f) Cod administrativ, apelul se declară inadmisibil în special cînd cererea de apel nu corespunde cerințelor stabilite la art.233 alin.(1) și (2) și art.234 alin.(1) și apelantul nu a înlăturat neajunsurile în termenul stabilit de instanța de judecată. În context, Colegiul menționează că pentru depunerea și examinarea cererii de recurs este necesară nu doar respectarea condițiilor de exercitare a dreptului de atac, dar și respectarea condițiilor de formă și conținut a acesteia, o cerință fiind ca cererea de recurs trebuie să conțină semnătura persoanei care declară recurs. În acest sens, Colegiul reține că, conform art. 13 alin. (1) din Legea nr. 91 din 29 mai 2014 privind semnătura electronică și documentul electronic, documentul electronic semnat cu semnătură electronică avansată calificată este asimilat, după efectele sale, cu documentul analog pe suport de hârtie, semnat cu semnătură olografă.
Art. 15 din Legea nr. 91 din 29 mai 2014 privind semnătura electronică și documentul electronic prevede care sunt cerințele față de documentul electronic, și anume, documentul electronic trebuie să corespundă următoarelor cerințe principale: a) să fie creat, prelucrat, expediat, recepționat, păstrat, modificat și/sau nimicit cu ajutorul mijloacelor tehnice și/sau de program; b) să conțină, pentru confirmarea autenticității acestuia, una sau mai multe semnături electronice ce corespund 2 condițiilor și cerințelor stabilite de prezenta lege; c) să fie creat și utilizat prin metode și într-o formă ce ar permite identificarea semnatarului; d) să fie afișat într-o formă perceptibilă; e) să permită utilizarea sa repetată.
Totodată, cererea de recurs expediată Curții de Apel Cahul prin intermediul poștei electronice la 15 iunie 2020, urma a fi autentificată în modul prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 91 din 29 mai 2014 privind semnătura electronică și documentul electronic, potrivit cărui, documentul electronic este considerat autentic dacă întrunește cumulativ următoarele condiții: a) este semnat de persoana abilitată, în modul stabilit, să semneze cu semnătură olografă documentul echivalent pe suport de hârtie; b) este semnat cu semnătura electronică autentică a semnatarului indicat în document.
În temeiul normelor de drept procedural enunțate, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ ajunge la concluzia că recurenta SA „Arnaut Petrol”, nu a prezentat cererea de recurs motivată semnată conform art. 233 alin. (2) Cod administrativ or, cererea de recurs urma a fi depusă în original sau după caz, în situația expedierii prin poșta electronică, aceasta urma a fi semnată cu semnătura electronică avansată calificată, anexând obligatoriu dovada semnăturii electronice, conform Legii nr. 91 din 29 mai 2014 privind semnătura electronică și documentul electronic, condiții însă care nu au fost respectate la caz. Mai mult, la 27 octombrie 2020 reprezentantul SA „Arnaut Petrol”, Ion Răileanu a făcut cunoștință cu materialele cauzei, în scopul înlăturării neajunsurilor indicate în încheierea din 16 octombrie 2020 a Curții Supreme de Justiție, însă până în prezent nu a înlăturat neajunsurile stabilite de instanță.
Art. 10 alin. (2) și (3) Cod de procedură civilă, prevede că, efectuarea necorespunzătoare a actelor de procedură va fi invocată, în fiecare caz de comitere a încălcării legii, de către judecător sau de participantul care are interes să o invoce. Sancțiunile procedurale vizează atît actele de procedură ale instanței judecătorești, ale participanților la proces, cît și ale persoanelor legate de activitatea acestora și, în funcție de prevederile legii, constau în anularea actului procedural defectuos, în decăderea din drepturi pentru neîndeplinire în termen a actului de procedură, în obligația de a completa sau a reface actul îndeplinit cu nerespectarea legii, în restabilirea în drepturile încălcate, în aplicarea amenzii judecătorești, în alte măsuri prevăzute de lege.
Din aceste considerente, Colegiul ajunge la concluzia de a declara ca fiind inadmisibilă cererea de recurs depusă de SA „Arnaut Petrol”. În conformitate cu art. 235 și 236 alin. (2) lit. f) Cod administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Recursul depus de Societatea pe Acțiuni „Arnaut Petrol”, se declară inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Maria Ghervas judecătorii Nina Vascan Victor Burduh 3
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.