2rc-122/20 — Revendicarea bunului
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- Revendicarea bunului
- Temei legal
- Temeiurile declararii recursului
2rc-122/20 — Revendicarea bunului (Curtea Supremă de Justiție, 2020)
Dosarul nr. 2rc-122/20 Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, judecători – A. Minciuna, E. Palanciuc, V. Negru DECIZIE 04 noiembrie 2020 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru examinând recursul declarat de SA „Combinatul de Produse Cerealiere din Chișinău”, prin intermediul avocatului Capmoale Angela, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de SRL ,,Inter Trade Investment Company” către SA ”Combinatul de Produse Cerealiere”, intervenient accesoriu GȚ „Istrati Elisaveta” cu privire la revendicarea bunurilor, împotriva încheierii din 20 iulie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost respinsă cererea SA „Combinatul de Produse Cerealiere din Chișinău”, înaintată prin intermediul avocatului Capmoale Angela, cu privire la explicarea încheierii din 12 februarie 2020 a Curții de Apel Chișinău, con st ată: La 22 iunie 2018, SRL ”Inter Trade Investment Company” a depus cerere de chemare în judecată către SA ”Combinatul de Produse Cerealiere”, intervenient accesoriu GȚ „Istrati Elisaveta” cu privire la revendicarea bunurilor.
La 27 ianuarie 2020, avocatul Angela Capmoale, acționând în interesele SA ”Combinatul de Produse Cerealiere”, a depus cerere de strămutare a cauzei, în temeiul art. 43 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură civilă, la o altă judecătorie. În motivarea cererii de strămutare a cauzei, avocatul Angela Capmoale a invocat că judecătorii Judecătoriei Chișinău, sediul Centru favorizează excesiv SRL ”Inter Trade Investment Company”, indiferent de calitatea procesuală pe care o are, iar acest lucru încalcă dreptul la un proces echitabil. Astfel, consideră că există suficiente bănuieli că nepărtinirea judecătorilor Judecătoriei Chișinău ar putea fi știrbită de circumstanțele cauzei civile date. Prin încheierea din 29 ianuarie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a transmis dosarul Curții de Apel Chișinău, pentru examinarea cererii de strămutare a cauzei spre judecare către o altă instanță, de același nivel.
Prin încheierea din 12 februarie 2020 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins cererea înaintată de avocatul Angela Capmoale care acționează în interesele SA ”Combinatul de Produse Cerealiere” privind strămutarea cauzei spre judecare către 1 o altă instanță de același grad și cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de SRL ”Inter Trade Investment Company” către SA ”Combinatul de Produse Cerealiere”, intervenient accesoriu GȚ „Istrati Elisaveta” cu privire la revendicarea bunurilor, s-a remis spre judecare în aceeași instanță, Judecătoria Chișinău, sediul Centru. La 28 mai 2020, avocatul Capmoale Angela, care acționează în interesele SA ”Combinatul de Produse Cerealiere”, a înaintat cerere cu privire la explicarea încheierii din 12 februarie 2020 a Curții de Apel Chișinău.
Prin încheierea din 20 iulie 2020 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă cererea SA „Combinatul de Produse Cerealiere din Chișinău”, înaintată prin intermediul avocatului Capmoale Angela, cu privire la explicarea încheierii din 12 februarie 2020 a Curții de Apel Chișinău. La 11 august 2020, SA „Combinatul de Produse Cerealiere din Chișinău”, prin intermediul avocatului Capmoale Angela, a declarat recurs împotriva încheierii din 20 iulie 2020 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii contestate și restituirea cauzei pentru rejudecarea cererii de explicarea încheierii din 12 februarie 2020 în alt complet de judecată. În motivarea recursului a indicat că nu este de acord cu încheierea instanței de apel, care urmează a fi casată, invocând faptul că la examinarea cererii de strămutare a cauzei, Curtea de Apel Chișinău nu a dat răspuns tuturor argumentelor invocate în cerere, motivarea fiind una abstractă.
Studiind materialele dosarului în raport cu cele invocate în recurs și prevederile legale, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de SA „Combinatul de Produse Cerealiere din Chișinău”, prin intermediul avocatului Capmoale Angela, urmează a fi respins din următoarele motive. În conformitate cu art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. În conformitate cu art. 110 din Codul de procedură civilă, termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanța (judecătorul), participanții la proces și alte persoane legate de activitatea instanței trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte.
Potrivit materialelor cauzei, încheierea privind restituirea cererii de apel a fost pronunțată de Curtea de Apel Chișinău la 20 iulie 2020, fiind expediată participanților la proces pentru cunoștință la 28 iulie 2020 (f.d. 46, vol II). Dat fiind faptul că cererea de recurs a fost înregistrată la 11 august 2020, Colegiul consideră că cererea de recurs a fost depusă în termen. În conformitate cu art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. În conformitate cu art. 428 din Codul de procedură civilă, decizia instanței de recurs, emisă după examinarea recursului împotriva încheierii, rămâne irevocabilă din momentul emiterii.
Decizia se plasează pe pagina web a instanței la data emiterii. Copia deciziei se remite părților în termen de 5 zile de la data emiterii. În speță, se constată că prin încheierea din 12 februarie 2020 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins cererea înaintată de avocatul Angela Capmoale care acționează 2 în interesele SA ”Combinatul de Produse Cerealiere” privind strămutarea cauzei spre judecare către o altă instanță de același grad și cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de SRL ”Inter Trade Investment Company” către SA ”Combinatul de Produse Cerealiere”, intervenient accesoriu GȚ „Istrati Elisaveta” cu privire la revendicarea bunurilor, s-a remis spre judecare în aceeași instanță, Judecătoria Chișinău, sediul Centru.
Prin încheierea din 20 iulie 2020 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă cererea SA „Combinatul de Produse Cerealiere din Chișinău”, înaintată prin intermediul avocatului Capmoale Angela, cu privire la explicarea încheierii din 12 februarie 2020 a Curții de Apel Chișinău. În conformitate cu art. 251 alin. (1) – (2) din Codul de procedură civilă, dacă sunt necesare explicații referitor la sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii sau dacă hotărârea cuprinde dispoziții contradictorii, instanța emitentă, la cererea participanților la proces sau a executorului judecătoresc, dă explicații asupra dispozitivului ori omite dispozițiile contradictorii fără a modifica cuprinsul hotărârii.
Explicarea hotărârii este admisibilă dacă nu a fost executată și nu a expirat termenul de executare silită. Cu referire la norma citată, Colegiul atrage atenția asupra faptului că aceasta se referă la actele judecătorești prin care se soluționează fondul litigiului, deoarece o cerere cu privire la explicarea hotărârii poate fi înaintată de participanții la proces sau executorul judecătoresc, iar ca și condiție pentru admisibilitatea examinării unei asemenea cereri este faptul ca hotărârea să nu fi fost executată și să nu fi expirat termenul de executare silită. Suplimentar, din această normă se distinge posibilitatea explicării dispozitivului hotărârii, nu și a motivelor care au dus la adoptarea soluției.
Astfel, instanța emitentă poate da explicații în privința sensului dispozitivului, extinderii dispozitivului, aplicării dispozitivului, precum și dispozițiilor contradictorii care necesită a fi omise. Analizând încheierea solicitată a fi explicată, Colegiul constată că este indicată cu suficientă claritate dispoziția instanței de respingere a cererii de strămutare a acțiunii la o altă instanța de același grad, iar în partea motivantă a încheierii este detaliată poziția expusă. Formularea dispozitivului încheierii este certă, expresă și clară și nu lasă loc interpretărilor, iar potrivit cererii de recurs supusă examinării, recurenta SA „Combinatul de Produse Cerealiere din Chișinău” nu este de acord cu motivarea încheierii din 12 februarie 2020 a Curții de Apel Chișinău.
În acest sens, este de menționat faptul că explicarea hotărârii, ca și modalitate de rectificare a erorilor din actul judecătoresc, nu obligă instanța de a se pronunța asupra unor pretenții, de a le motiva suplimentar, dar o impune de a explica dispozițiile formulate defectuos. Totodată, instanța nu poate pe calea explicării hotărârii să modifice cuprinsul ei sau să schimbe esența soluției adoptate.
Din această perspectivă, instanța de recurs concluzionează că, recursul declarat de SA „Combinatul de Produse Cerealiere din Chișinău”, prin intermediul avocatului Capmoale Angela, împotriva încheierii din 20 iulie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost respinsă cererea SA „Combinatul de Produse Cerealiere din Chișinău”, înaintată prin intermediul avocatului Capmoale Angela, cu privire la explicarea încheierii din 12 februarie 2020 a Curții de Apel Chișinău, este 3 neîntemeiat, iar actul de discreție al instanței de apel urmează a fi menținut de către instanța de recurs. Luând în considerație cele expuse și în temeiul art. 427 lit. a), art. 428 din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se respinge recursul declarat de SA „Combinatul de Produse Cerealiere din Chișinău”, prin intermediul avocatului Capmoale Angela.
Se menține încheierea din 20 iulie 2020 a Curții de Apel Chișinău, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de SRL ,,Inter Trade Investment Company” către SA ”Combinatul de Produse Cerealiere”, intervenient accesoriu GȚ „Istrati Elisaveta” cu privire la revendicarea bunurilor. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, Judecătorul Svetlana Filincova, Judecătorii Galina Stratulat, Iurie Bejenaru 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.