Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 04.11.2020
respins

2r-484/20 — Exercitarea dreptului de ipotecă

HOTĂRÂRE
04.11.2020
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
Exercitarea dreptului de ipotecă
Temei legal
Temeiurile emiterii deciziei suplimentare
Citează această cauză
2r-484/20 — Exercitarea dreptului de ipotecă (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosar nr. 2r-484/20 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, judecător – O. Ionașcu Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, judecători – M. Guzun, V. Clima, G. Dașchevici DECIZIE 04 noiembrie 2020 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, Judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru examinând recursul declarat de către Roman Sergiu, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Roman Sergiu către Secui Viorica și Frunză Ion, intervenient accesoriu de partea pîrâților Grigoraș Leonid, cu privire la exercitarea dreptului de ipotecă și încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 24 iunie 2020, prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea depusă de Roman Sergiu privind emiterea unei decizii suplimentare, c o ns ta tă : La 12 februarie 2018, Roman Sergiu a depus cerere de chemare în judecată către Secui Viorica și Frunză Ion, cu privire la exercitarea dreptului de ipotecă, prin dispunerea transmiterii în posesia creditorului Roman Sergiu, a bunurilor imobile ipotecate situate în mun.

Chișinău xxxxx str. Xxxxx, 10, constituite din: terenul cu modul de folosință pentru construcție locative cu suprafața de 0,0817 ha, trecut în registrul bunurilor imobile cu nr. cadastral xxxxx, construcție cu modul de folosință - casă de locuit individuală cu suprafața totală de 111,2 m2, cu numărul cadastral xxxxx.01, construcție accesorie cu suprafața de 10,4 m2, cu nr. cadastral de xxxxx.02, construcție accesorie cu suprafața de 18,8 m2, cu nr. cadastral de xxxxx.03, construcție accesorie cu suprafața de 16,4 m2, cu nr. cadastral de xxxxx.04 și construcție accesorie cu suprafața de 23,5 m2, cu nr. cadastral de xxxxx.05, amplasate pe acest teren; și încasarea cheltuielilor de judecată. Prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, din 13 decembrie 2018, Grigoraș Leonid a fost atras în proces, în calitate de intervenient accesoriu.

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, din 18 iunie 2019, a fost admisă integral cererea de chemare în judecată depusă de Roman Sergiu. S-a transmis silit de la debitorii ipotecari Secui Viorica și Frunză Ion în posesia creditorului ipotecar Roman Sergiu, bunurile imobile ipotecate, situate în mun.

Chișinău, xxxxx, str. Xxxxx, 10, constituite din: teren pentru construcție locativă, cu suprafața de 0,0817 ha, înregistrat în Registrul bunurilor imobile cu nr. cadastral xxxxx; casă de locuit individuală cu suprafața totală de 111,2 m2, cu nr. cadastral xxxxx.01; construcție accesorie cu suprafața de 10,4 m2, cu nr. cadastral xxxxx.02; construcție accesorie cu suprafața de 18,8 m2, cu nr. cadastral xxxxx.03; construcție accesorie cu suprafața de 16,4 m2, cu nr. cadastral xxxxx.04; construcție accesorie cu suprafața de 23,5 m2, cu nr. cadastral xxxxx.05, amplasate pe acest teren, pentru comercializare în scopul stingerii datoriilor formate în baza contractului de împrumut nr. 3416 din 05 septembrie 2014. S-a încasat, în mod solidar, de la Secui Viorica și Frunză Ion, în beneficiul lui Roman Sergiu, suma de 1400 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, suportate de reclamant la achitarea taxei de stat la depunerea cererii de chemare în judecată și suma de 4000 lei cu titlu de cheltuieli de asistență juridică.

La 27 iunie 2019, avocatul Trohin Lilia, în interesele lui Frunză Ion, a declarat apel împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, din 18 iunie 2019, solicitând admiterea cererii de apel, casarea hotărârii primei instanțe și emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea înaintată de Roman Sergiu să fie respinsă. La 16 iulie 2019, avocatul Burlacu Marcel, în interesele lui Grigoraș Leonid, a depus cerere de apel împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, din 18 iunie 2019, solicitând casarea hotărârii primei instanțe și emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea înaintată de Roman Sergiu să fie respinsă.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 19 februarie 2020, au fost respinse apelurile declarate de avocatul Trohin Lilia în interesele lui Frunză Ion și de avocatul Burlacu Marcel în interesele lui Grigoraș Leonid, fiind menținută hotărîrea Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, din 18 iunie 2019. La 02 iunie 2020, Roman Sergiu a depus o cerere, cu privire la emiterea unei decizii suplimentare, prin care să fie dispusă încasarea în mod solidar din contul apelanților Frunza Ion și Grigoraș Leonid în beneficiul intimatului Roman Sergiu, a cheltuielilor de judecată suportate în instanța de apel, și anume a cheltuielilor de asistență juridică în mărime de 4000 lei. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 24 iunie 2020, cererea lui Roman Sergiu cu privire la emiterea deciziei suplimentare, a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 24 iunie 2020, Roman Sergiu a declarat recurs, solicitînd casarea încheierii contestate, și emiterea unei decizii prin care să soluționeze cerința cu privire la compensarea cheltuielilor de asistență juridică, suportate în instanța de apel.

În motivarea recursului, a indicat că nu este de acord cu soluția instanței de apel, dat fiind faptul că, în ședința de judecată în ordine de apel, a prezentat bonul de plată seria PL nr. 192912 din 06 noiembrie 2019, și pe lîngă solicitarea respingerii cererilor de apel, atât recurentul/intimat cât și reprezentantul acestuia, avocatul Lozan Oleg, au solicitat compensarea cheltuielilor de asistență juridică, suportate în instanța de apel, în mărime de 4000, însă Colegiul civil al Curții de Apel Chișinău nu s-a expus asupra acestei cerințe, nici prin decizia din 19 februarie 2020, și nu a ținut cont de circumstanțele relevante compensării cheltuielilor de judecată, nici la soluționarea cererii privind emiterea deciziei suplimentare.

Cu referire la termenul de declarare a cererii de recurs este de menționat că, în conformitate cu art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. În conformitate cu art. 110 din Codul de procedură civilă, termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanța (judecătorul), participanții la proces și alte persoane legate de activitatea instanței trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte. Potrivit materialelor cauzei, încheierea privind respingerea cererii de emitere a unei decizii suplimentare, a fost pronunțată de Curtea de Apel Chișinău la 24 iunie 2020, fiind expediată recurentului pentru cunoștință la 03 august 2020, însă materialele cauzei nu reflectă data recepționării actului judecătoresc.

Astfel, Colegiul consideră că recursul înregistrat la 13 august 2020 (f.d.200), a fost declarat în termen. Studiind materialele dosarului în raport cu cele invocate în recurs și prevederile legale, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Roman Sergiu urmează a fi respins din următoarele motive. În conformitate cu art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. În conformitate cu art. 428 din Codul de procedură civilă, decizia instanței de recurs, emisă după examinarea recursului împotriva încheierii, rămâne irevocabilă din momentul emiterii.

Decizia se plasează pe pagina web a instanței la data emiterii. Copia deciziei se remite părților în termen de 5 zile de la data emiterii. În speță se constată că, prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, din 18 iunie 2019, a fost admisă integral cererea de chemare în judecată depusă de Roman Sergiu. S-a transmis silit de la debitorii ipotecari Secui Viorica și Frunză Ion în posesia creditorului ipotecar Roman Sergiu, bunurile imobile ipotecate, situate în mun.

Chișinău, xxxxx, str. Xxxxx, 10, constituite din: teren pentru construcție locativă, cu suprafața de 0,0817 ha, înregistrat în Registrul bunurilor imobile cu nr. cadastral xxxxx; casă de locuit individuală cu suprafața totală de 111,2 m2, cu nr. cadastral xxxxx.01; construcție accesorie cu suprafața de 10,4 m2, cu nr. cadastral xxxxx.02; construcție accesorie cu suprafața de 18,8 m2, cu nr. cadastral xxxxx.03; construcție accesorie cu suprafața de 16,4 m2, cu nr. cadastral xxxxx.04; construcție accesorie cu suprafața de 23,5 m2, cu nr. cadastral xxxxx.05, amplasate pe acest teren, pentru comercializare în scopul stingerii datoriilor formate în baza contractului de împrumut nr. 3416 din 05 septembrie 2014. S-a încasat, în mod solidar, de la Secui Viorica și Frunză Ion, în beneficiul lui Roman Sergiu, suma de 1400 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, pentru achitarea taxei de stat la depunerea cererii de chemare în judecată și suma de 4000 lei cu titlu de cheltuieli legate de achitarea serviciilor de asistență juridică.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 19 februarie 2020, au fost respinse apelurile declarate de avocatul Trohin Lilia în interesele lui Frunză Ion și de avocatul Burlacu Marcel în interesele lui Grigoraș Leonid, fiind menținută hotărîrea Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, din 18 iunie 2019. Ulterior, în temeiul art.250 alin.(1) din Codul de procedură civilă, Roman Sergiu a depus o cerere, cu privire la emiterea unei decizii suplimentare, solicitînd încasarea în mod solidar din contul apelanților Frunza Ion și Grigoraș Leonid a cheltuielilor de judecată suportate în instanța de apel, și anume a cheltuielilor de asistență juridică în mărime de 4000 lei. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 24 iunie 2020, cererea lui Roman Sergiu cu privire la emiterea unei decizii suplimentare, a fost respinsă ca neîntemeiată.

În drept, Colegiul menționează că, potrivit prevederilor art. 250 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură civilă, instanța care a pronunțat hotărîrea emite, din oficiu sau la cererea participanților la proces, o hotărîre suplimentară dacă nu a rezolvat problema repartizării între părți a cheltuielilor de judecată ori a omis să se pronunțe asupra cererilor martorilor, experților, specialiștilor, interpreților sau reprezentanților cu privire la cheltuielile de judecată a căror compensare li se cuvine. Totodată, potrivit art.118 alin.(1) din Codul de procedură civilă, fiecare parte trebuie să dovedească circumstanțele pe care le invocă drept temei al pretențiilor și obiecțiilor sale dacă legea nu dispune altfel.

La caz, deși recurentul menționează că la examinarea cererilor de apel depuse de Frunza Ion și Grigoraș Leonid, acesta a solicitat compensarea cheltuielilor de judecată și a prezentat bonul de plată pentru serviciile de asistență juridică, Colegiul nu a constatat prezența lor la materialele cauzei, or, în lipsa lor, emiterea deciziei suplimentare de către instanța de apel, a fost compromisă din start. Mai mult ca atât, fiind constatată lipsa temeiurilor de fapt pentru soluționarea chestiunii compensării cheltuielilor de judecată, Colegiul civil consideră că instanța de apel corect a specificat în actul contestat cu recurs, că fără o cerere în acest sens, a fost în imposibilitate de a se expune în privința repartizării cheltuielilor de judecată.

În altă ordine de idei, Colegiul civil menționează că, prin emiterea unei decizii suplimentare, instanța, din oficiu sau la cererea participanților la proces corectează omisiunile admise la pronunțarea deciziei. Cu toate acestea este de remarcat faptul că, copia certificată a bonului de plată nr. 192912 din 06 noiembrie 2019, a fost prezentată ulterior pronunțării deciziei din 19 februarie 2020. (f.d.184) Astfel, dat fiind faptul că, la data pronunțării deciziei instanței de apel, intimatul/recurent, nu a formulat solicitări cu privire la compensarea cheltuielilor de judecată, Colegiul civil consideră întemeiată încheierea contestată cu recurs, or, instanța de apel a soluționat cererea de emitere a deciziei suplimentare, prin prisma probelor și normelor de drept, relevante momentului soluționării cererilor de apel.

De asemenea, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, consideră declarative argumentele reiterate în cererea de recurs, precum că recurentul și reprezentantul lui, au formulat o asemenea cerere în cadrul ședinței de judecată din 19 februarie 2020, or, atât din procesul-verbal al ședinței cât și din înregistrarea audio anexată la dosar, reiese că în cadrul respectivei ședințe de judecată, intimatul/recurent și reprezentantul acestuia, s-au expus doar în privința cererilor de apel, fără a solicita compensarea cheltuielilor de asistență juridică, și fără a prezenta la materialele dosarului bonul de plată care ar confirma aceste cheltuieli.

Suplimentar, deși invocă anumite circumstanțe care ar fi avut loc în cadrul ședinței de judecată din 19 februarie 2020, dar care nu ar fi fost reflectate în procesul-verbal, Colegiul menționează că, recurentul nu a dispus de dreptul său procedural și nu a depus vre-o obiecție la acest act, fapt care de asemenea este reținut de către instanță, în detrimentul obiecțiilor recurentului. Pe cale de consecință, Colegiul apreciază recursul declarat de Roman Sergiu, ca unul neîntemeiat și care necesită a fi respins, cu menținerea încheierii Curții de Apel Chișinău din 24 iunie 2020. Ținând cont de cele expuse și în temeiul art. 427 lit. a), art. 428 din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Roman Sergiu.

Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 24 iunie 2020, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Roman Sergiu către Secui Viorica și Frunză Ion, intervenient accesoriu de partea pîrâților Grigoraș Leonid, cu privire la exercitarea dreptului de ipotecă și încasarea cheltuielilor de judecată. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, Judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2020-03-11
0,95
2ra-424/20 — exercitarea dreptului de ipoteca
Dosarul nr.2ra-424/2020 Prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Central (jud: A.Braga) Instanţa de Apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: N.Simciuc, I.Secrieru, Iu.Cotruță) Î N C H E I E R E 11 martie 2020 mun. Chişinău Colegiul Civil, Co
CSJ 2021-12-01
0,95
2ra-1699/21 — constatarea executării contractului de vinzare-cumpărare
Dosarul nr. 2ra-1699/21 Prima instanță: Judecătoria Căuşeni, sediul Ştefan-Vodă (jud. M. Ţurcan) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. V. Sîrbu, V. Buhnaci, D. Dulghieru) ÎNCHEIERE 01 decembrie 2021 mun. Chișinău Colegiul civil, c
CSJ 2017-03-15
0,94
2rh-72/17 — exercitarea dreptului de ipotecă
prima instanţă: M. Muruianu dosarul nr. 2rh-72/17 instanţa de apel: N. Cernat, L. Bulgac, A. Pahopol instanţa de recurs: A. Cobăneanu, V. Clevadî, G. Stratulat Î N C H E I E R E 15 martie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de c
CSJ 2018-04-04
0,94
2r-284/18 — determinarea modului de folosinta a bunului proprietate comuna pe cote-parti si inlaturarea obstacolelor in exercitarea dreptului de proprietate.
Prima instanţă, Jud. Chișinău, sediul Buiucani: M. Murguleț Dosarul nr. 2r-284/18 Instanţa de apel, Curtea de Apel Chișinău: A. Minciuna, V. Mihaila, V. Sîrbu D E C I Z I E 04 aprilie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de conte
CSJ 2020-09-30
0,94
2ra-1338/20 — evacuarea fara acordarea altui spatiu locativ
dosarul nr. 2ra-1338/2020 prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani (O. Cojocaru) instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (L. Bulgac, V. Sîrbu, V. Buhnaci) ÎNCHEIERE 30 septembrie 2020 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial ş
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă