2ra-1586/20 — repararea prejudiciului material si moral cauzat prin atragerea ilegală la răspundere contraventională

Dosarul nr. 2ra-1586/20

Prima instanță - (Judecătoria Ungheni, sediul Centru) O. Dvornic

Instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) M. Guzun, V. Clima, G. Dașchevici

ÎNCHEIERE

4 noiembrie 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Dumitru Mardari

judecătorii Mariana Pitic

Iurie Bejenaru

examinând admisibilitatea recursului declarat de avocatul Andrei Micu în

numele și interesele Lidiei Poalelungi,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Lidia

Poalelungi împotriva Ministerului Finanțelor, Ministerului Justiției și Inspecției

Ecologice de Stat cu privire la repararea prejudiciului material și moral cauzat prin

atragerea ilegală la răspundere contravențională,

împotriva deciziei din 8 iulie 2020 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă:

La 29 mai 2019 Lidia Poalelungi a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Ministerului Finanțelor, Ministerului Justiției și Inspecției Ecologice de

Stat, solicitând:

- recunoașterea faptelor de încălcare a termenului de 30 de zile, art. 454 din

Codul civil, și atragerea ilegală la răspundere contravențională;

- încasarea de la Bugetul National Public prin intermediul Ministerului

Justiției, Ministerului Finanțelor și Ministerul Afacerilor Interne, cu titlu de

prejudiciu moral și material, a sumei de 1 000 000 lei.

În motivarea acțiunii reclamanta a indicat că la 24 mai 2016 a fost atrasă la

răspundere contravențională. Nefiind de acord cu procesul-verbal din 15 august

2016, a depus cerere de chemare în judecata.

Prin hotărârea din 22 mai 2018 s-a anulat procesul-verbal cu privire la

contravenție, cu încetarea procesului contravențional, dosarul nr. 5r-87/16. Prin

decizia Curții de Apel din 28 iunie 2018, dosar nr. 4r-2124/18, s-a menținut

hotărârea din 22 mai 2018, dosarul nr. 5r-87/16.

A invocat că art. 454 din Codul contravențional, prevede judecarea cauzei cu

privire la contestarea procesului-verbal în termen de 30 de zile.

Judecătoria Anenii Noi a examinat cauza contravențională începând cu 15

august 2016 până la 22 mai 2018, încâlcind termenul de 30 de zile.

Reclamanta a susținut că prin hotărârea din 22 mai 2018, dosar nr. 5r-87/16,

menținută prin decizia nr. 4r-2124/18 din 28 iunie 2018, s-a dovedit că a fost atrasă

la răspundere contravențională ilegal.

1

În drept, acțiunea a fost întemeiată în baza art. 1-6 din Legea nr. 87/2011,

Legea nr. 1545/1998, art. 9, 22, 29, 119, 128, 166 – 167 din Codul de procedură

civilă, art. 1404 și art. 1422 din Codul civil.

Prin încheierea din 12 iulie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a

respins ca neîntemeiată cererea reclamantei Lidia Poalelungi privind repunerea în

termen a cererii de chemare în judecată înaintată împotriva Ministerului Finanțelor,

Ministerului Justiției și Inspecției Ecologice de Stat.

S-a admis cererea privind excepția de tardivitate invocată de reprezentantul

pârâtului Ministerul Justiției.

S-a respins capătul de cerere înaintat de Lidia Poalelungi în temeiul Legii

nr.87/2011 privind repararea prejudiciului material și moral pentru încălcarea

termenului de examinare a cauzei contravenționale, ca fiind depusă cu încălcarea

termenului de prescripție.

Prin hotărârea din 30 septembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

s-a respins cererea de chemare în judecată înaintată de Lidia Poalelungi împotriva

Ministerului Finanțelor, Ministerului Justiției și Inspecției Ecologice de Stat, ca

fiind neîntemeiată.

La 22 octombrie 2019, Lidia Poalelungi a declarat apel împotriva hotărârii din

30 septembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

Prin decizia din 8 iulie 2020 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins apelul

declarat de Lidia Poalelungi și s-a menținut hotărârea din 30 septembrie 2019 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

În motivare, instanța de apel a reținut că pretinsul drept încălcat al apelantei a

fost efectiv restabilit în cadrul judecării contestației depuse împotriva procesului-

verbal cu privire la contravenție, ca urmare a încetării procesului contravențional.

Astfel, instanța de apel a conchis că concluziile primei instanțe sunt

întemeiate, argumentate și legale.

La 22 septembrie 2020, avocatul Andrei Micu, acționând în numele și

interesele Lidiei Poalelungi, a declarat recurs împotriva deciziei din 8 iulie 2020 a

Curții de Apel Chișinău, solicitând să fie admis recursul, casate parțial a decizia

instanței de apel și hotărârea primei instanțe în latura capătului de cerere cu privire

la repararea prejudiciului material și moral suportat de către Lidia Poalelungi, în

urma aplicării de către agentul constatator a amenzii contravenționale ilegale în

baza art. 1, 3 alin. (1) lit. d) și art. 13 alin. (1) din Legea 1545/1998, cu pronunțarea

unei hotărâri noi prin care să fie dispusă încasarea din contul pârâților în beneficiul

reclamantei, cu titlu de prejudiciu material și moral, a sumei de 1 000 000 lei.

În motivarea recursului a invocat că hotărârile contestate sunt pasibile casării

parțiale, doar în latura capătului de cerere cu privire la repararea prejudiciului

material și moral suportat în urma aplicării de către agentul constatator a amenzii

contravenționale ilegale.

Consideră că instanța de fond și de apel eronat au aplicat prevederile art. 1, 3

alin. (1) lit. d) și art. 13 alin. (1) din Legea 1545/1998, interpretând situația de fapt

și de drept în detrimentul drepturilor fundamentale ale recurentei.

Referitor la capătul de cere privind repararea prejudiciului material și moral în

baza Legii nr.87/2011, consideră că într-adevăr a fost omis termenul de prescripție

de depunere a cererii de chemare în judecată.

2

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

Materialele cauzei atestă că copia deciziei integrale a instanței de apel a fost

expediată participanților la proces, prin intermediul poștei, la 14 august 2020, iar

cererea de recurs a fost depusă la 22 septembrie 2020, în termen.

În conformitate cu art. din 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă,

după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data

primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit

în conformitate cu alin. (2).

La 7 octombrie 2020 în adresa intimaților a fost expediată copia cererii de

recurs cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței la recurs.

Însă până la examinarea admisibilității recursului declarat, intimații nu au depus

referință.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Astfel, instanța de recurs reține că examinarea chestiunii privind

admisibilitatea recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate

în cererea de recurs cu temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură

civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării cauzei, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, are caracter devolutiv numai asupra

problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul

de apreciere a probelor de către instanța de fond și de apel. Forța atribuită unei

probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în

urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs

poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, și anume, dacă se

invocă că instanța judecătorească a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând

3

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă, sau

în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de

acces la instanța de judecată nu este absolut. Există limitări implicit admise [cauza

Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct.

230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs,

întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se

bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva

Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât

pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 CEDO procedurilor

în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale

procedurilor respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de

drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea

Botten împotriva Norvegiei, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p.

141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de

fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire

cu privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse, Colegiul consideră că recursul declarat de

avocatul Andrei Micu în numele și interesele Lidiei Poalelungi, nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă și,

drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se declară inadmisibil recursul înaintat de avocatul Andrei Micu în numele și

interesele Lidiei Poalelungi.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele ședinței,

judecătorul Dumitru Mardari

judecătorii Mariana Pitic

Iurie Bejenaru

4