2ac-128/20 — cu privire la repararea prejudiciului material si prejudiciului moral
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- cu privire la repararea prejudiciului material si prejudiciului moral
- Temei legal
- Strămutarea cauzei
2ac-128/20 — cu privire la repararea prejudiciului material si prejudiciului moral (Curtea Supremă de Justiție, 2020)
Dosarul nr. 2ac-128/20 ÎNCHEIERE 28 octombrie 2020 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii Iurie Bejenaru Nicolae Craiu examinând demersul Președintelui Curții de Apel Cahul, Ruslan Petrov cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanță de același grad în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Olgăi Cebanu împotriva Galinei Popa, intervenienți accesorii Anton Cravcenco, Maria Cravcenco, Primăria municipiului Cahul, Consiliul municipal Cahul, Direcția pentru Supraveghere Tehnică Sud și Direcția Situații Excepționale Cahul cu privire la repararea prejudiciului material și prejudiciului moral constată: La 11 decembrie 2018, Olga Cebanu a depus cerere de chemare în judecată împotriva Galinei Popa, intervenienți accesorii Anton Cravcenco, Maria Cravcenco, Primăria municipiului Cahul, Consiliul municipal Cahul, Direcția pentru Supraveghere Tehnică Sud și Direcția Situații Excepționale Cahul cu privire la repararea prejudiciului material și prejudiciului moral.
Prin hotărârea din 17 decembrie 2019 a Judecătoriei Cahul sediul central, a fost admisă parțial acțiunea. A fost încasată de la Galina Popa în beneficiul Olgăi Cebanu suma de 301455,52 de lei, cu titlu de prejudiciu material, suma de 1000 de lei, cu titlu de prejudiciu moral, cheltuielile de asistență juridică în sumă de 5000 de lei, suma de 6300 de lei pentru întocmirea raportului de expertiză, suma de 600 de lei pentru deplasări și taxa de stat în sumă de 1000 de lei. A fost încasată de la Galina Popa în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 8143,65 de lei. La 24 decembrie 2019, Galina Popa a declarat apel nemotivat, iar la 12 iunie 2020, a declarat apel motivat împotriva hotărârii din 17 decembrie 2019 a Judecătoriei Cahul sediul central, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a hotărârii primei instanțe și emiterea unei noi hotărâri cu privire la respingerea acțiunii.
Prin încheierea din 31 iulie 2020 a Curții de Apel Cahul, a fost admisă declarația de abținere de la judecată a judecătorilor Curții de Apel Cahul, Ruslan Petrov, Natalia Bondarenco și Serghei Pilipenco. 1 Prin încheierea din 1 august 2020 a Curții de Apel Cahul, completul de judecată, compus din judecătorii: Vitalie Movilă (președinte), Nina Veleva și Evghenii Dvurecenschii și-a declinat competența pentru examinarea cauzei și a remis cauza Președintelui Curții de Apel Cahul spre redistribuire aleatorie. La 29 septembrie 2020, Olga Cebanu, reprezentată de avocatul Oleg Gorlenco a depus cerere de recuzare a judecătorilor Curții de Apel Cahul, Galina Vavrin, Ion Dănăilă și Tudor Berdilă. Prin încheierea din 1 octombrie 2020 a Curții de Apel Cahul, a fost admisă cererea depusă de Olga Cebanu, reprezentată de avocatul Oleg Gorlenco cu privire la recuzarea judecătorilor Galina Vavrin, Ion Dănăilă și Tudor Berdilă.
Prin demersul Președintelui Curții de Apel Cahul, Ruslan Petrov din 4 octombrie 2020 a fost expediat dosarul la Curtea Supremă de Justiție pentru soluționarea posibilității și necesității strămutării cauzei spre examinare în altă instanță de același grad, întrucât în Curtea de Apel Cahul nu este posibil de a forma completul pentru examinarea prezentei cauze, deoarece la moment, în cadrul Curții de Apel Cahul activează nouă judecători, dintre care 3 judecători au înaintat declarații de abținere, care au fost admise și 3 judecători sunt specializați în materia contenciosului administrativ și și-au declinat competența, iar în privința a 3 judecători a fost înaintată cerere de recuzare, care a fost admisă.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră demersul întemeiat și care urmează a fi admis din următoarele considerente. În conformitate cu art. 43 alin. (2) lit. d) și alin. (4) CPC, instanța strămută cauza la o altă instanță dacă din motivul recuzării (abținerii de la judecată) unui sau mai multor judecători ori din alte motive întemeiate, substituirea judecătorilor săi devine imposibilă. Strămutarea cauzei în cazurile prevăzute la alin. (2) lit. d), e), f), și g) se efectuează de către instanța ierarhic superioară a cărei încheiere nu se supune niciunei căi de atac. Din materialele cauzei rezultă că, la moment, în cadrul Curții de Apel Cahul activează nouă judecători, Ruslan Petrov, Natalia Bondarenco, Serghei Pilipenco, Galina Vavrin, Ion Dănăilă, Tudor Berdilă, Vitalie Movilă, Nina Veleva și Evghenii Dvurecenschii.
Prin încheierea din 31 iulie 2020 a Curții de Apel Cahul, a fost admisă declarația de abținere de la judecată a judecătorilor Curții de Apel Cahul, Ruslan Petrov, Natalia Bondarenco și Serghei Pilipenco. De asemenea, din materialele dosarului rezultă că judecătorii Curții de Apel Cahul, Vitalie Movilă, Nina Veleva și Evghenii Dvurecenschii fac parte din completul de judecată specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ și prin încheierea din 1 august 2020 și-au declinat competența. Or, o dispoziție a președintelui instanței cu privire la desemnarea membrilor supleanți din cadrul completelor de judecată care examinează cauze civile de drept comun pentru examinarea cauzelor de contencios administrativ și viceversa, din cadrul completelor de contencios administrativ pentru judecarea cauzelor de drept comun, la Curtea de Apel Cahul lipsește.
2 Ulterior, prin încheierea din 1 octombrie 2020 a Curții de Apel Cahul, a fost admisă cererea depusă de Olga Cebanu, reprezentată de avocatul Oleg Gorlenco cu privire la recuzarea judecătorilor Galina Vavrin, Ion Dănăilă și Tudor Berdilă. În astfel de împrejurări, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată că există temei de strămutare a cauzei la o altă instanță de același grad, întrucât la Curtea de Apel Cahul este imposibil de constituit un complet de judecată pentru examinarea apelului. Distinct de aceste considerente, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite demersul și de a strămuta cauza civilă pentru examinare la Curtea de Apel Comrat, ca fiind instanță de același grad și care este situată în imediata apropiere a razei de activitate a Curții de Apel Cahul.
În conformitate cu art. 43 alin. (2) lit. d) și alin. (4), art. 270 CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție dispune: Se admite demersul Președintelui Curții de Apel Cahul, Ruslan Petrov cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanță de același grad. Se strămută cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Olgăi Cebanu împotriva Galinei Popa, intervenienți accesorii Anton Cravcenco, Maria Cravcenco, Primăria municipiului Cahul, Consiliul municipal Cahul, Direcția pentru Supraveghere Tehnică Sud și Direcția Situații Excepționale Cahul cu privire la repararea prejudiciului material și prejudiciului moral, pentru examinare la Curtea de Apel Comrat.
Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii Iurie Bejenaru Nicolae Craiu 3
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.