2ra-1520/21 — repararea prejudiciului material si moral

2ra-1520/21 — repararea prejudiciului material si moral (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 2ra-1520/21

Prima instanță: Judecătoria Cahul, sediul central (jud. D. Bosîi)

Instanța de apel: Curtea de Apel Cahul (jud. G. Vavrin, T. Berdilă, Ion Dănăilă)

DECIZIE

15 decembrie 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Ala Cobăneanu

Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

Mariana Pitic

examinând recursurile declarate de către Procuratura Generală, Ministerul

Justiției și Stanislav Calașnicov, reprezentat de către avocatul Ion Grecu,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de către Stanislav

Calașnicov împotriva Ministerului Justiției, intervenienți accesorii Procuratura

Generală și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră cu privire la repararea

prejudiciului material și moral,

împotriva deciziei din 20 iulie 2021 a Curții de Apel Cahul, prin care au fost

respinse apelurile declarate de către Ministerul Justiției și Procuratura Generală, a

fost admis apelul declarat de către Stanislav Calașnicov, reprezentat de către

avocatul Ion Grecu și a fost modificată hotărârea din 16 decembrie 2020 a

Judecătoriei Cahul, sediul central, iar în rest hotărârea a fost menținută,

constată:

La 12 aprilie 2018 Stanislav Calașnicov a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor, intervenient accesoriu

Procuratura Generală cu privire la repararea prejudiciului material și moral.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, la 20 iunie 2014, prin ordonanța

procurorului în Secția conducere a urmăririi penale în organele centrale ale MAI și

SV, Gheorghe Ciobanu a fost pus sub învinuire, fiindu-i incriminată săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 327 alin. (1) din Codul penal.

A menționat că, din ordonanța enunțată rezultă că, în rezultatele anchetei de

serviciu efectuată de către Departamentul poliției de frontieră, precum și în cadrul

urmăririi penale au fost acumulate probe suficiente, care dovedesc cu certitudine că,

la 09 februarie 2014 în zona de frontieră a SPF Cahul a avut loc o vânătoare ilegală,

fapt care a fost „de facto” relevat în aceeași zi de către șeful adjunct al SPF Cahul,

maior Stanislav Calașnicov, însă ultimul nu a perfectat careva acte de constatare.

Astfel, maiorul Stanislav Calașnicov, abuzând de situația de serviciu și pentru a se

menține în funcție, a comunicat informație falsă șefului Direcției regionale SUD a

Poliției de Frontieră, Victor Grosu, referitor la situația reală în zona de frontieră cu

România și nu a înștiințat sau sesizat organul de urmărire penală despre infracțiunea

1

pe segmentul de frontieră care se afla în supravegherea sa.

A susținut că, la 27 iunie 2014 a fost informat despre finalizarea urmăririi

penale, fiindu-i aduse la cunoștință materialele cauzei, iar după ce a luat cunoștință

de aceste materiale. a înaintat cerere cu privire la scoaterea sa de sub urmărire penală,

or, în acțiunile sale nu persistau elementele infracțiunii prevăzute de art. 327 alin.(1)

din Codul penal, de care era învinuit.

A afirmat că, la 05 septembrie 2016, prin ordinul șefului interimar al

Departamentului Poliției de Frontieră al MAI, Erhan Ianoș, a fost suspendat din

funcția de șef adjunct al SPF Cahul, prin ce a fost privat de dreptul la muncă.

A notat că, în cadrul judecării cauzei penale a pledat pentru nevinovăția sa,

însă prin sentința din 18 noiembrie 2016 a Judecătoriei Cahul a fost recunoscut

vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 327 alin. (1) din Codul penal, cu

aplicarea art. 10 din Codul penal, i-a fost stabilită pedeapsa sub formă de amendă în

mărime de 400 unități convenționale, ceea ce constituie 8000 de lei, cu privarea de

dreptul de a exercita activitate în domeniul organelor interne pe un termen de trei

ani.

A subliniat că, ulterior, a declarat apel împotriva sentinței primei instanțe, iar

prin decizia din 18 aprilie 2017 a Curții de Apel Cahul a fost respins ca nefondat

apelul declarat de procurorul în Procuratura raionului Cahul, Mihail Cara, a fost

admis apelul declarat de către el, a fost casată total sentința primei instanțe și a fost

pronunțată o nouă hotărâre potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care

a fost achitat de săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 327 alin. (1) din Codul penal,

din motivul că, fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii.

A declarat că, nefiind de acord cu decizia instanței de apel, procurorul Vitali

Cebotari a declarat recurs, iar prin decizia din 10 octombrie 2017 a Colegiul penal

al Curții Supreme de Justiție a fost respins ca inadmisibil recursul ordinar declarat

de către procurorul în Procuratura de circumscripție Cahul, Vitali Cebotarie,

împotriva deciziei instanței de apel, cu menținerea hotărârii atacate.

A invocat că, în urma celor relatate, i-a fost cauzată o pagubă morală imensă,

pierzându-și speranța de viitor, de viață, speranța de a-și continua cariera. Mai mult

decât atât, pe parcursul unei perioade îndelungate a rămas fără surse de existență,

fiind suspendat din funcție, din cauza dosarului penal fabricat în privința sa.

A mai invocat că, în urma acțiunilor organului de urmărire penală și ale

instanțelor de judecată, i-a fost cauzată o pagubă morală, pe care o estimează la

200000 de lei.

A considerat că, este îndreptățit să solicite și repararea prejudiciului material,

care este format din salariul neachitat pe toată perioada suspendării în sumă de

76652,84 de lei.

A solicitat încasarea de la pârât a salariului pentru absența forțată de la muncă

în sumă de 76652,84 de lei, a compensației legate de neachitarea în termen a

salariului restant, a sumei de 200000 de lei, cu titlu de prejudiciu moral și a

cheltuielilor de judecată ce le va suporta la examinarea prezentei cauze.

Prin hotărârea din 16 decembrie 2020 a Judecătoriei Cahul, sediul central, a

fost admisă parțial acțiunea depusă de către Stanislav Calașnicov și au fost încasate

din bugetul de stat prin intermediul Ministerului Justiției în beneficiul lui Stanislav

Calașnicov suma de 70000 de lei, cu titlu de prejudiciu moral, salariul pentru absența

2

forțată de la lucru în mărime de 76652,84 de lei, compensația legată de neachitarea

în termen a salariului în mărime de 9303 lei și cheltuielile de asistență juridică în

sumă de 5000 de lei.

La 28 decembrie 2020 Stanislav Calașnicov, reprezentat de către avocatul Ion

Grecu, a declarat apel nemotivat, iar la 26 martie 2021 a declarat apel motivat

împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii

primei instanțe în partea pretenției cu privire la repararea prejudiciului moral și

pronunțarea în această parte a unei noi hotărâri cu privire la admiterea integrală a

acestei pretenții.

La 04 august 2020 Ministerul Justiției a declarat apel nemotivat, iar la 26

aprilie 2021 Ministerul Justiției a declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe,

solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii primei instanțe și emiterea unei noi

hotărâri cu privire la respingerea integrală a acțiunii.

La 04 ianuarie 2021 Procuratura Generală a declarat apel nemotivat, iar la 29

aprilie 2021 a declarat apel motivat împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând

admiterea acestuia, casarea hotărârii primei instanțe și emiterea unei noi hotărâri cu

privire la respingerea integrală a acțiunii.

Prin decizia din 20 iulie 2021 a Curții de Apel Cahul, au fost respinse apelurile

declarate de către Ministerul Justiției și Procuratura Generală, a fost admis apelul

declarat de către Stanislav Calașnicov, reprezentat de către avocatul Ion Grecu și a

fost modificată hotărârea primei instanțe în partea cuantumului prejudiciului moral

prin majorarea cuantumului prejudiciului moral încasat în beneficiul lui Stanislav

Calașnicov de la 70000 de lei până la 100000 de lei, iar în rest hotărârea primei

instanțe a fost menținută.

La 12 august 2021, prin intermediului oficiului poștal, Procuratura Generală

a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia,

casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe și emiterea unei noi

hotărâri cu privire la respingerea acțiunii.

În motivarea recursului a indicat că, decizia instanței de apel și hotărârea

primei instanțe sunt ilegale, deoarece instanțele judecătorești eronat și neîntemeiat

au dispus admiterea parțială a acțiunii.

A menționat că, acțiunile organelor de urmărire penală au fost întemeiate și

legale, din care considerente pretențiile intimatului nu se încadrează în prevederile

Legii nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998.

A susținut că, nu există nici un act procedural definitiv și irevocabil al

judecătorului de instrucție, organului ierarhic superior, prin care s-a stabilit ca fiind

ilegale acțiunile organului de urmărire penală sau ale procurorului (cerință prevăzută

în art. 3 din Legea enunțată), de aceea consideră acțiunile organului de urmărire

penală și ale procuraturii au fost în strictă conformitate cu prevederile legale.

A afirmat că, este important și necesar să se constate ilegalitatea actului

procedural emis de către organul de drept.

A notat că, instanța de apel nu a luat în considerare faptul că, infracțiunea de

care a fost învinuit Stanislav Calașnicov face parte din categoria celor mai puțin

grave; nu s-a stabilit că în cadrul procesului penal au avut loc careva încălcări

procesuale la urmărirea penală, în dosarul civil lipsind probe în acest sens;

informația despre învinuirea lui Stanislav Calașnicov nu a fost adusă la cunoștință

3

societății și lipsesc careva probe în acest sens în dosarul civil; durata urmăririi penale

a fost una rezonabilă, nefiind încălcată și lipsesc hotărârile instanței de judecată în

acest sens, or, lipsesc plângeri din partea lui Stanislav Calașnicov cu privire la

tergiversarea urmăririi penale; lipsesc careva probe, prin care să constate natura

dreptului personal lezat; lipsesc care plângeri din partea lui Stanislav Calașnicov și

avocatului acesteia cu privire la mersul urmăririi penale, acțiunile de urmărire penală

la care au participat Stanislav Calașnicov și avocatul acestuia nefiind contestate;

lipsesc suferințele fizice și psihice, nefiind anexate careva probe, expertize,

documente, etc., lipsește faptul aflării nelegitime a persoanei în detenție sau sub

măsură preventivă.

A declarat că, intimatul-reclamant nu a prezentat probe, ce ar demonstra că

învinuirea adusă de către procuratură a fost subiectul unor articole de presă sau ar fi

fost o știre cunoscută de întreaga societate.

Cu privire la suspendarea din funcție a intimatului-reclamant, a invocat că,

nici organul de urmărire penală, nici procuratura și nici instanțele de judecată nu au

dispus suspendarea din funcție a acestuia. Or, ordinul de suspendare a fost emis de

către șeful Departamentului Poliției de Frontieră al MAI și intimatul-reclamant urma

să înainteze pretențiile împotriva acestei instituții.

A relevat că, instanțele judecătorești au calculat greșit perioada suspendării și,

anume, în locul perioadei corecte de la 06 septembrie 2016 până la 18 aprilie 2017

au indicat greșit perioada 05 septembrie 2016 – 22 iunie 2017 și, respectiv, au

calculat greșit salariul.

A invocat că, argumentul intimatului-reclamant precum că, a fost nevoit să

suporte cheltuieli de asistență juridică în cadrul procesului penal este neîntemeiat,

or, putea liber, fără impedimente, să beneficieze de asistență juridică garantată de

stat.

A mai invocat că, conform procesului-verbal al ședinței de judecată a primei

instanțe, reprezentantul intimatului-reclamant, avocatul Ion Grecu a declarat că,

renunță la pretenția cu privire la încasarea compensației pentru neachitarea în termen

a salariului restant (f. d. 146, vol. I), însă instanțele de judecată nu s-au expus asupra

acestora.

A considerat drept greșită soluția instanțelor judecătorești cu privire la

repararea prejudiciului moral, deoarece nu au fost constatate temeiurile, care ar

acorda dreptul lui Stanislav Calașnicov la repararea prejudiciului conform prezentei

Legi. Or, conform materialelor cauzei civile, în cadrul procesului penal nu s-au

înregistrat acțiuni ilicite ale organului de urmărire penală, ale procuraturii și ale

instanțelor de judecată pe cauza penală.

La 21 august 2021 Ministerul Justiției a declarat recurs împotriva deciziei

instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și

hotărârii primei instanțe și pronunțarea unei noi hotărâri cu privire la respingerea

acțiunii.

În motivarea recursului a indicat că, decizia instanței de apel este

neîntemeiată, deoarece instanța de apel, verificând legalitatea și temeinicia hotărârii

primei instanțe, eronat a interpretat normele de drept material, care reglementează

aprecierea probelor.

4

A menționat că, pentru angajarea răspunderii statului pentru prejudiciul cauzat

prin erori judiciare și de urmărire penale, sunt necesare unele condiții speciale și,

anume, existența faptei ca ilicite. Or, la materialele cauzei nu există nici un act emis

de către judecătorul de instrucție sau de către instanța de judecată prin care acțiunile

organelor de urmărire penală, ale procuraturii sau ale instanței de judecată ar fi fost

declarate ilegale.

A susținut că, conform pct. 25 din Hotărârea Plenului Curții Supreme de

Justiție nr. 9 din 09 octombrie 2006 cu privire la aplicarea de către instanțele de

judecată a legislației ce reglementează repararea prejudiciului moral, instanțele

judecătorești, la determinarea mărimii compensației pentru prejudiciul moral,

trebuie neapărat să ia în considerație atît aprecierea subiectivă privind gravitatea

cauzării suferințelor psihice sau fizice părții vătămate, cît și datele obiective care

certifică acest fapt. Obligația de a dovedi faptul pricinuirii prejudiciului moral

(suferințelor psihice sau fizice suportate) o exercită partea vătămată, de aceea în

cererea despre compensarea prejudiciului moral aceasta trebuie să indice de către

cine, în ce circumstanțe și în baza căror acțiuni (inacțiuni) i-au fost cauzate suferințe

morale (psihice) sau fizice, prin ce se manifestă acestea.

A afirmat că, la caz, în privința intimatului nu a fost aplicată nicio măsură

procesuală de constrângere, acesta s-a aflat în libertate, fiind alături de familie, iar

prin sentința din 18 noiembrie 2016 a Judecătoriei Cahul a fost condamnat la o

pedeapsă sub formă de amendă penală.

A relevat că, nu a fost demonstrat că, intimatul-reclamantul a pierdut careva

beneficii ca urmare a tragerii la răspundere penală.

A declarat că, în situația din speță intimatul nu a probat faptul că, informația

privind învinuirea sa a avut o rezonanță în societate, a fost discutată activ de către

societate și a avut un impact negativ asupra sa sau asupra poziției sale sociale.

A specificat că, aplicarea unei pedepse complimentare nu justifică acordarea

prejudiciului moral în sumă de 100000 de lei. În numeroase hotărâri pronunțate de

Curtea Europeană a Drepturilor Omului reclamanții primesc o satisfacție echitabilă

pentru prejudiciul moral, prin pronunțarea unei hotărâri care constată încălcarea

dreptului invocat.

A menționat că, conform deciziei din 18 aprilie 2017 a Curții de Apel Cahul,

intimatul-reclamant a fost achitat de săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 327 alin.

(1) din Codul penal, deoarece fapta inculpatului nu întrunește elementele

infracțiunii, decizia în cauză fiind susceptibilă de a fi pusă în executare din momentul

adoptării. Astfel, intimatul-reclamant era în drept de a solicita reîncadrarea în funcție

începând cu 19 aprilie 2017, însă în mod inexplicabil acesta nu a solicitat executarea

hotărârii judecătorești.

A invocat că, în speță, prima instanță nu a indicat faptul că, salariul achitat

intimatului-reclamant de către Departamentul Poliției de Frontieră reprezintă sursa

sa principală de venit, acesta fiind liber de a fi angajat în câmpul muncii pe perioada

suspendării raportului de muncă cu angajatorul său (06 septembrie 2016-22 iunie

2017).

A mai invocat că, nu poate fi neglijat faptul că, raportul de muncă a fost

suspendat începând cu 06 septembrie 2016 și nicidecum începând cu 05 septembrie

5

2016 așa cum a indicat prima instanță, iar numărul de zile absente fiind 508 și nu

509.

A susținut că, conform pct. 7 din Hotărârea Guvernului RM nr. 535 din 07

mai 2003 privind aprobarea Modului de calculare și de plată a sumei de compensare

a pierderii unei părți din salariu în legătură cu încălcarea termenelor de achitare a

acestuia, salariul neprimit la timp din vina angajatului nu este supus indexării.

A afirmat că, la caz, intimatul a fost tras la răspundere penală, iar vina nu poate

fi pusă pe seama angajatorului. În cele din urmă, sumele de compensare se achită

din contul bugetului propriu al angajatorului (Departamentul Poliției de Frontieră),

fapt reglementat expres în pct. 8 al Hotărârii Guvernului RM nominalizată.

A considerat că, neîntemeiat au fost compensate cheltuielile de asistență

juridică.

A relatat că, prima instanță, încasând cheltuielile de asistență juridică, nu și-a

justificat soluția în baza Recomandării privind cuantumul onorariilor avocaților și

compensarea de către instanțele de judecată a cheltuielilor de asistență juridică,

aprobată de către Consiliul Uniunii Avocaților din Republica Moldova prin decizia

nr. 2 din 30 martie 2012. Or, intimatul-reclamant nu a prezentat decît bonul de plată

a serviciilor de asistență juridică.

La 01 septembrie 2021 Stanislav Calașnicov, reprezentat de către avocatul Ion

Grecu, a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea

acestuia, casarea deciziei instanței de apel în partea pretenției cu privire la repararea

prejudiciului moral și emiterea în această parte a unei noi hotărâri cu privire la

admiterea integrală a acestei pretenții.

În motivarea recursului a indicat că, nu este de acord cu decizia instanței de

apel, deoarece, judecând apelul, instanța de apel a făcut concluzii greșite referitor la

majorarea cuantumului prejudiciului moral doar la 100000 de lei și, ca urmare, în

această parte a aplicat eronat normele dreptului material.

A considerat că, instanța de apel a aplicat eronat legea, or, art. 2007 din Codul

civil stipulează că, prejudiciul cauzat persoanei fizice prin condamnare ilegală,

atragere ilegală la răspundere penală, aplicare ilegală a măsurii preventive sub forma

arestului preventiv sau sub forma declarației scrise de a nu părăsi localitatea, prin

aplicarea ilegală în calitate de sancțiune administrativă a arestului, muncii

neremunerate în folosul comunității se repară de către stat integral, indiferent de

vinovăția persoanelor de răspundere ale organelor de urmărire penală, ale

procuraturii sau ale instanțelor de judecată.

A menționat că, în cadrul examinării cauzei s-a dovedit cu certitudine că, prin

acțiunile procurorului și prin sentința emisă de prima instanță, recurentului-

reclamant i-a fost cauzată o imensă pagubă morală, în urma cărui fapt ultimul și-a

pierdut speranța de viitor, de viață, speranța de a-și prelungi cariera, familia

rămânând fără surse de întreținere datorită suspendării din serviciu. Datorită

acțiunilor ilegale ale procurorului, care nu avea nici o probă în bănuiala rezonabilă

a recurentului-reclamant, acesta a rămas în imaginația colegilor de serviciu, a

locatarilor și a tovarășilor ca un infractor.

A susținut că, suferințele sus relatate și schimbarea în totalitate a vieții,

nicidecum nu pot fi compensate cu echivalentul bănesc de doar 100000 de lei.

6

A afirmat că, în cererea de chemare în judecată a fost relatat cu lux de

amănunte încălcările procesuale care au comise de către procuror.

A notat că, referitor la rezonata care a avut-o în societate informația despre

învinuirea recurentului-reclamant, acest fapt nu lasă loc de interpretare atunci cînd a

fost înaintată învinuirea și ulterior suspendat din serviciu a recurentului-reclamant

care face parte dintr-un colectiv de aproximativ 800 de polițiști.

A specificat că, recurentului-reclamant i-a fost încălcat dreptul său prevăzut

de art. 6 § 1 și 2 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale, care impune statului de a evita înaintarea unei „acuzații

penale” în lipsa oricărei bănuieli rezonabile (cauza F.R. versus Elveția, hotărârea din

28 iunie 2001, § 28-41, cauza Deweer versus Belgia, hotărârea din 27 februarie

1980, § 36-54, cauza Eckle versus Germania, hotărârea din 15 iulie 1982, § 71-95)

și inclusiv care derivă din conținutul dreptului național, art. 1 CPP, care statuează

clar că, procesul penal are ca scop protejarea persoanei, societății și statului de

infracțiuni, precum și protejarea persoanei și societății de faptele ilegale ale

persoanelor cu funcții de răspundere în activitatea lor legată de cercetarea

infracțiunilor presupuse sau săvârșite, astfel ca orice persoană care a săvârșit o

infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să

nu fie trasă la răspundere penală și condamnată.

A declarat că, instanța de judecată trebuia să constate în mod obiectiv și

complex gradul înalt al suferințelor psihice care au fost cauzate prin faptul atragerii

vădit ilegale în cadrul unui proces penal, fapt care a fost și este o adevărată „peceată”

pe destinul acestuia, de care cu greu se va putea debarasa în viitor. La caz, instanța

de judecată nu a acordat atenția cuvenită acestor aspecte, extrem de importante,

pentru justa soluționare a cauzei.

A invocat că, instanța de apel a subapreciat efectul ilegalităților descrise în

speță asupra integrității psihice și echilibrului emoțional al recurentului-reclamant.

Or, prin ilegalitățile descrise recurentului-reclamant i s-a creat un sentiment profund

de umilire și anxietate, fiind lezată onoarea și demnitatea acestuia.

A mai invocat că, la caz, suma pretinsă de recurent-reclamant este suficientă

pentru a oferi o satisfacție echitabilă părților. Or, CtEDO a atenționat de nenumărate

ori asupra necesității compensării suficiente a prejudiciului moral cauzat, mai ales

având în vedere cuantumul acestor despăgubiri acordate de CtEDO.

A relevat că, după cum rezultă din practica CtEDO în materie de reparare a

prejudiciului moral cauzat, acesta urmează a fi un remediu efectiv și suficient pentru

„stările de neliniște, de disconfort și de incertitudine” ce rezultă din aplicarea

violenței fizice față de o persoană ori „a sentimentelor de neputință și de frustrare

generate” (cauza Scordino contra Italiei (Nr. 3), § 42, cererea nr. 43662/98, CEDO

2000-IV).

Prin referința depusă la 07 octombrie 2021 Inspectoratul General al Poliției de

Frontieră a lăsat recursurile declarate de către Procuratura Generală și Ministerul

Justiției la discreția instanței de recurs.

Prin referința depusă la 08 octombrie 2021 Stanislav Calașnicov, reprezentat

de către avocatul Ion Grecu, a solicitat declararea recursului depus de către

Ministerul Justiției ca inadmisibil.

7

În conformitate cu art. 440 alin. (2) Codul de procedură civilă, completul din

3 judecători prin încheierea din 01 decembrie 2021 a considerat recursurile

admisibile și a dispus examinarea fondului de un complet din 5 judecători.

În conformitate cu art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează

fără înștiințarea participanților la proces.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră recursurile întemeiate și

care urmează a fi admise, cu casarea integrală a deciziei instanței de apel și hotărârii

primei instanțe și pronunțarea unei noi hotărâri cu privire la admiterea parțială a

acțiunii din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) CPC, instanța, după ce judecă

recursul, este în drept să admită recursul și să caseze integral sau parțial decizia

instanței de apel și hotărârea primei instanțe, pronunțând o nouă hotărâre.

Conform art. 3 alin. (1) lit. a), b) și c) și (2) din Legea nr. 1545-XII din 25

februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite

ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești, este

reparabil prejudiciul material și moral cauzat persoanei fizice sau juridice în urma:

reținerii ilegale, aplicării ilegale a măsurilor preventive sub formă de arest, de

declarație de a nu părăsi localitatea sau țara, tragerii ilegale la răspundere penală;

condamnării ilegale, confiscării ilegale a averii, supunerii ilegale la muncă

neremunerată în folosul comunității; efectuării ilegale, în cazul urmăririi penale ori

judecării cauzei penale, a percheziției, ridicării, punerii ilegale sub sechestru a averii,

eliberării sau suspendării ilegale din lucru (funcție), precum și în urma altor acțiuni

de procedură care limitează drepturile persoanelor fizice sau juridice.

Prejudiciul cauzat se repară integral, indiferent de culpa persoanelor cu funcție

de răspundere din organele de urmărire penală, din procuratură și din instanțele

judecătorești.

Conform art. 1405 alin. (1) din Codul civil (în redacția până la 01 martie

2019), prejudiciul cauzat persoanei fizice prin condamnare ilegală, atragere ilegală

la răspundere penală, aplicare ilegală a măsurii preventive sub forma arestului

preventiv sau sub forma declarației scrise de a nu părăsi localitatea, prin aplicarea

ilegală în calitate de sancțiune administrativă a arestului, muncii neremunerate în

folosul comunității se repară de către stat integral, indiferent de vinovăția

persoanelor de răspundere ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii sau ale

instanțelor de judecată.

În temeiul dispozițiilor legale citate se instituie obligația generală a statului de

a repara persoanelor fizice prejudiciul material și moral cauzat prin acțiunile ilicite

ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești.

Pe parcursul judecării cauzei s-a constatat că, la 20 iunie 2014, prin ordonanța

procurorului în Secția conducere a urmăririi penale în organele centrale ale MAI și

SV, Gheorghe Ciobanu, Stanislav Calașnicov a fost pus sub învinuire, fiindu-i

incriminată săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 327 alin. (1) din Codul penal.

La 27 iunie 2014 apărătorul Elena Stănilă a înaintat în interesul lui Stanislav

Calașnicov cerere cu privire la scoaterea acestuia de sub urmărire penală și clasarea

procesului penal.

8

Prin ordonanța procurorului Secției conducere a urmăririi penale în organele

centrale ale MAI și SV, Gheorghe Ciobanu din 27 iunie 2014, a fost respinsă cererea

apărătorului Elena Stănilă în interesul lui Stanislav Calașnicov ca fiind neîntemeiată.

Ulterior, prin sentința din 18 noiembrie 2016 a Judecătoriei Cahul, Stanislav

Calașnicov a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 327

alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 10 din Codul penal, i-a fost stabilită

pedeapsa sub formă de amendă în mărime de 400 unități convenționale, ceea ce

constituie 8000 de lei, cu privarea de dreptul de a exercita activitate în domeniul

organelor interne pe un termen de trei ani.

Prin decizia din 18 aprilie 2017 a Curții de Apel Cahul a fost respins ca

nefondat apelul declarat de către procurorul în Procuratura raionului Cahul, Mihail

Cara, a fost admis apelul declarat de către Stanislav Calașnicov, a fost casată total

sentința primei instanțe și a fost pronunțată o nouă hotărâre potrivit modului stabilit

pentru prima instanță, prin care a fost achitat Stanislav Calașnicov de săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 327 alin. (1) din Codul penal, din motivul că, fapta

inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii.

Prin decizia din 10 octombrie 2017 a Colegiul penal al Curții Supreme de

Justiție a fost respins ca inadmisibil recursul ordinar declarat de către procurorul în

Procuratura de circumscripție Cahul, Vitali Cebotarie, împotriva deciziei instanței

de apel, cu menținerea hotărârii atacate.

Prin urmare, instanța de recurs reține că, în speță, urmează a fi aplicate

prevederile Legii nr. 1545-XII din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a

prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale

procuraturii și ale instanțelor judecătorești, iar argumentele recurentului-pârât și ale

recurentului-intervenient accesoriu în acest sens se resping ca neîntemeiate.

Înaintând prezenta cerere de chemare în judecată, Stanislav Calașnicov a

solicitat încasarea de la Ministerul Justiției a salariului pentru absența forțată de la

lucru în sumă de 76652,84 de lei, a compensației legate de neachitarea în termen a

salariului restant, a sumei de 200000 de lei, cu titlu de prejudiciu moral și a

cheltuielilor de judecată ce le va suporta la examinarea prezentei cauze.

Prima instanță, fiind învestită cu judecarea prezentei cauze, a ajuns la

concluzia temeiniciei parțiale a acțiunii, încasând din bugetul de stat prin intermediul

Ministerului Justiției în beneficiul lui Stanislav Calașnicov suma de 70000 de lei, cu

titlu de prejudiciu moral, salariul pentru absența forțată de la lucru în mărime de

76652,84 de lei, compensația legată de neachitarea în termen a salariului în mărime

de 9303 lei și cheltuielile de asistență juridică în sumă de 5000 de lei.

Ulterior, instanța de apel, fiind învestită cu judecarea apelurilor declarate de

către Stanislav Calașnicov, reprezentat de către avocatul Ion Grecu, Ministerul

Justiției și Procuratura Generală, a ajuns la concluzia netemeiniciei apelurilor

declarate de către Ministerul Justiției și Procuratura Generală și temeiniciei apelului

declarat de către Stanislav Calașnicov, reprezentat de către avocatul Ion Grecu,

modificând hotărârea primei instanțe în partea cuantumului prejudiciului moral prin

majorarea cuantumului prejudiciului moral încasat în beneficiul lui Stanislav

Calașnicov de la 70000 de lei până la 100000 de lei, în rest menținând hotărârea

primei instanțe.

9

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții de

Supreme de Justiție, analizând materialele anexate la dosar, în coraport cu legislația

în vigoare ce guvernează raportul juridic litigios, a ajuns la concluzia că, soluțiile

date de către instanța de apel și prima instanță sunt greșite.

Conform art. 7 lit. a) din Legea privind modul de reparare a prejudiciului

cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale

instanțelor judecătorești, în cazurile menționate la art. 3, persoanei fizice sau juridice

i se compensează sau i se restituie salariul și alte venituri provenite din muncă, ce

constituie sursa ei principală de existență, de care a fost privată în urma acțiunilor

ilicite.

Conform art. 8 alin. (1) și (3) lit. a) din Legea menționată, cuantumul sumelor

de compensare a prejudiciului, prevăzute la art.7 lit. a), se calculează pornindu-se de

la câștigul mediu lunar al persoanei fizice la momentul cauzării prejudiciului, cu

aplicarea coeficientului de inflație. Pentru cuantificarea prejudiciului reparabil,

câștigul mediu lunar se calculează persoanelor angajate prin contract de muncă - prin

aplicarea modului de calculare a salariului mediu în conformitate cu legislația.

Actele cauzei denotă faptul că, la 05 septembrie 2016 Departamentul poliției

de frontieră a emis ordinul nr. 998/ps, prin care a fost suspendat contractul individual

de muncă cu Stanislav Calașnicov, șef adjunct al Sectorului poliției de frontieră

„Cahul” al Direcției regionale Sud, de pe 06 septembrie 2016 (f. d. 84, vol. I).

La 22 iunie 2017, întru executarea deciziei din 18 aprilie 2017 a Colegiului

penal al Curții de Apel Cahul, Departamentul poliției de frontieră a emis ordinul

nr.750/ps, prin care Stanislav Calașnicov a fost reîncadrat în funcția enunțată, de pe

18 aprilie 2017 (f. d. 85, vol. I).

Conform certificatului nr. 177 din 28 noiembrie 2017, eliberat de către

Direcția regională Sud a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, salariul

lunar al lui Stanislav Calașnicov la momentul suspendării contractului individual de

muncă constituia 7231,48 de lei (f. d. 81, vol. I).

Prin urmare, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al

Curții Supreme de Justiție consideră că, prima instanță corect a concluzionat că,

Stanislav Calașnicov are dreptul la salariu neachitat și legal a încasat din contul

bugetului de stat prin intermediul Ministerului Justiției în beneficiul lui Stanislav

Calașnicov salariul neachitat, însă greșit a indicat perioada 05 septembrie 2016-22

iunie 2017. Or, conform ordinului Departamentului poliției de frontieră nr. 998/ps

din 05 septembrie 2016, contractul individual de muncă cu Stanislav Calașnicov a

fost suspendat începând cu 06 septembrie 2016, respectiv, acestuia urmează să-i fie

achitat salariul începând cu 06 septembrie 2016.

Conform calcului salariului pentru perioada absenței forțate de la lucru, anexat

la materialele dosarului, salariul recurentului-reclamant pentru perioada enunțată

constituie 76652,84 de lei (f. d. 82, 83, vol. I).

În contextul celor expuse, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a încasa din

contul bugetului de stat prin intermediul Ministerului Justiției în beneficiul lui

Stanislav Calașnicov salariul pentru perioada absenței forțate de la lucru în sumă de

76652,84 de lei.

10

Din materialele dosarului rezultă că, Stanislav Calașnicov, depunând prezenta

cerere de chemare în judecată, a solicitat și încasarea de la Ministerul Justiției a

compensației legate de neachitarea în termen a salariului restant, însă pe parcursul

examinării cauzei, acesta nu a mai susținut această pretenție.

Prin urmare, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al

Curții Supreme de Justiție consideră că, prima instanță greșit a încasat din bugetul

de stat prin intermediul Ministerului Justiției în beneficiul lui Stanislav Calașnicov

compensația legată de neachitarea în termen a salariului în mărime de 9303 lei,

soluție menținută de către instanța de apel.

Conform art. 11 alin. (1) din Legea privind modul de reparare a prejudiciului

cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale

instanțelor judecătorești, mărimea compensației pentru repararea prejudiciului moral

se stabilește de instanța de judecată în modul prevăzut de prezenta lege. Mărimea

concretă a compensației se determină luându-se în considerare gravitatea infracțiunii

de a cărei săvârșire a fost învinuită persoana respectivă; caracterul și gravitatea

încălcărilor procesuale comise la urmărirea penală și la examinarea cauzei penale în

instanța de judecată; rezonanța pe care a avut-o în societate informația despre

învinuirea persoanei; durata urmăririi penale, precum și durata examinării cauzei

penale în instanța de judecată; natura dreptului personal lezat și locul lui în sistemul

de valori al persoanei; suferințele fizice, caracterul și gradul suferințelor psihice;

măsura în care compensația bănească poate atenua suferințele fizice și psihice

cauzate; durata aflării nelegitime a persoanei în detenție.

Or, conform art. 1423 din Codul civil (în redacția pînă la 01 martie 2019),

mărimea compensației pentru prejudiciul moral se determină de către instanța de

judecată în funcție de caracterul și gravitatea suferințelor psihice sau fizice cauzate

persoanei vătămate, de gradul de vinovăție al autorului prejudiciului, dacă vinovăția

este o condiție a răspunderii, și de măsura în care această compensare poate aduce

satisfacție persoanei vătămate. Caracterul și gravitatea suferințelor psihice sau fizice

le apreciază instanța de judecată, luând în considerare circumstanțele în care a fost

cauzat prejudiciul, precum și statutul social al persoanei vătămate.

Din materialele dosarului rezultă că, în privința lui Stanislav Calașnicov a fost

începută o urmărire penală, a fost pus sub învinuire și interogat în calitate de învinuit

și inculpat.

În speță, se reține că, prin intentarea cauzei penale, recunoașterea în calitate

de învinuit și inculpat și prin emiterea sentinței de condamnare la 18 noiembrie 2016,

care ulterior a fost casată, lui Stanislav Calașnicov i-au fost cauzate suferințe fizice

și psihice, care s-au exprimat prin frustrări, incertitudini și neliniști.

Ținând cont de normele legale citate, precum și de circumstanțele cauzei,

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

conchide că, instanțele judecătorești corect au ajuns la concluzia cu privire la

repararea prejudiciului moral, însă având în vedere principiile compensării

echitabile și rezonabile a prejudiciului moral, consideră că, cuantumurile

compensației pentru prejudiciul moral încasată de către prima instanță și instanța de

apel în mărime de 70000 de lei și 100000 de lei sunt exagerat de mare.

11

Or, prin sentința din 18 noiembrie 2016 a Judecătoriei Cahul, Stanislav

Calașnicov a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 327

alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 10 din Codul penal, i-a fost stabilită

pedeapsa sub formă de amendă în mărime de 400 unități convenționale, ceea ce

constituie 8000 de lei, cu privarea de dreptul de a exercita activitate în domeniul

organelor interne pe un termen de trei ani.

Mai mult, din materialele dosarului rezultă că, în cadrul urmăririi penale, în

privința lui Stanislav Calașnicov nu au fost aplicate măsuri preventive.

Prin urmare, instanța de recurs consideră necesar de a încasa din bugetul de

stat prin intermediul Ministerului Justiției în beneficiul lui Stanislav Calașnicov

suma de 40000 de lei, cu titlu de prejudiciu moral, sumă care poate fi considerată ca

o compensare ce ar aduce satisfacție persoanei vătămate, la caz recurentului-

reclamant, iar argumentele invocate de către recurenți în acest sens nu pot fi reținute,

deoarece sunt neîntemeiate.

În conformitate cu art. 94 alin. (1) Codul de procedură civilă, instanța

judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să plătească, la cerere, părții

care a avut câștig de cauză cheltuielile de judecată. Dacă acțiunea reclamantului a

fost admisă parțial, acestuia i se compensează cheltuielile de judecată proporțional

părții admise din pretenții, iar pârâtului – proporțional părții respinse din pretențiile

reclamantului.

În conformitate cu art. 96 alin. (1) și (11) Codul de procedură civilă, instanța

judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să compenseze părții care a avut

câștig de cauză cheltuielile ei de asistență juridică, în măsura în care acestea au fost

reale, necesare și rezonabile. Cheltuielile menționate la alin. (1) se compensează

părții care a avut câștig de cauză dacă aceasta a fost reprezentată în judecată de un

avocat.

Prin mandatul nr. 1181869 din 11 aprilie 2018 avocatul Ion Grecu a fost

împuternicit de către Stanislav Calașnicov să-i acorde asistență juridică în instanțele

de judecată cu dreptul de a semna și depune cerere de chemare în judecată, de a ataca

hotărârea judecătorească, etc. (f. d. 87, vol. I).

Conform bonului de plată din 11 aprilie 2018 Stanislav Calașnicov a achitat

avocatului Ion Grecu suma de 5000 de lei pentru asistența juridică (f. d. 86, vol. I).

Analizând aportul avocatului Ion Grecu la soluționarea speței, timpul și

munca depusă de avocat, rezultatul obținut, justificarea și ponderea mijloacelor de

apărare utilizate în cauză și complexitatea cauzei, Colegiul civil, comercial și de

contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a

încasa de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Justiției în beneficiul lui

Stanislav Calașnicov cheltuielile de asistență juridică în sumă de 5000 de lei.

Astfel, din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de

contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

admite recursurile, de a casa integral decizia instanței de apel și hotărârea primei

instanțe și de a pronunța o nouă hotărâre, prin care acțiunea depusă de către Stanislav

Calașnicov împotriva Ministerului Justiției, intervenienți accesorii Procuratura

Generală și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră cu privire la repararea

prejudiciului material și moral de admis parțial, cu încasarea din bugetul de stat prin

12

intermediul Ministerului Justiției în beneficiul lui Stanislav Calașnicov a salariului

pentru perioada absenței forțate de la lucru în sumă de 76652,84 de lei, a sumei de

40000 de lei, cu titlu de prejudiciu moral și a cheltuielilor de asistență juridică în

sumă de 5000 de lei, iar în rest acțiunea de respins.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) CPC, Colegiul civil, comercial și de

contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție

decide:

Se admit recursurile declarate de către Procuratura Generală, Ministerul

Justiției și Stanislav Calașnicov, reprezentat de către avocatul Ion Grecu.

Se casează integral decizia din 20 iulie 2021 a Curții de Apel Cahul și

hotărârea din 16 decembrie 2020 a Judecătoriei Cahul, sediul central, în cauza civilă,

la cererea de chemare în judecată depusă de către Stanislav Calașnicov împotriva

Ministerului Justiției, intervenienți accesorii Procuratura Generală și Inspectoratul

General al Poliției de Frontieră cu privire la repararea prejudiciului material și moral

și se pronunță o nouă hotărâre, prin care:

Se admite parțial acțiunea depusă de către Stanislav Calașnicov împotriva

Ministerului Justiției, intervenienți accesorii Procuratura Generală și Inspectoratul

General al Poliției de Frontieră cu privire la repararea prejudiciului material și moral.

Se încasează din bugetul de stat prin intermediul Ministerului Justiției în

beneficiul lui Stanislav Calașnicov salariul pentru perioada absenței forțate de la

lucru în sumă de 76652,84 (șaptezeci și șase mii șase sute cincizeci și doi lei optzeci

și patru bani) de lei, suma de 40000 (patruzeci mii) de lei, cu titlu de prejudiciu moral

și cheltuielilor de asistență juridică în sumă de 5000 (cinci mii) de lei.

În rest acțiunea se respinge.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței,

judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Ala Cobăneanu

Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

Mariana Pitic

13