Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 28.10.2020
inadmisibil

2rac-186/20 — Retragerea autorizatiei

HOTĂRÂRE
28.10.2020
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
Retragerea autorizatiei
Temei legal
Temeiurile declararii recursului
Citează această cauză
2rac-186/20 — Retragerea autorizatiei (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 2rac-186/20 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru, judecătorul – D. Crigan Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, judecători – A. Danilov, O. Cojocaru, A. Pahopol Î N C H E I E R E 28 octombrie 2020 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele completului, Judecătorul Svetlana Filincova judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru examinând admisibilitatea recursului declarat de Autoritatea administrativă ”Agenția Națională Transport Auto”, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Autoritatea administrativă ”Agenția Națională Transport Auto”, persoană interesată SA ”Parcul de Autobuze din Bălți” cu privire la retragerea autorizației de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic internațional, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 11 februarie 2020, prin care s-a menținut hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din 25 aprilie 2019, c o n s t a t ă: La 30 mai 2018, Autoritatea administrativă ”Agenția Națională Transport Auto”, persoană interesată SA ”Parcul de Autobuze din Bălți”, s-a adresat în instanța de judecată cu cerere cu privire la retragerea de la operatorul de transport SA ”Parcul de Autobuze din Bălți” a autorizației de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic internațional nr.0301650-0301656 din 20 mai 2017 la ruta Bălți 09.00 - Moscova 11.00.

În motivarea acțiunii s-a indicat că, în conformitate cu pct.2 din ordinul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor nr.196 din 22 septembrie 2016 cu privire la modificarea programului de transport rutier internațional și listei operatorilor antrenați la deservirea rutelor incluse în Programul menționat, a fost deschisă ruta regulată internațională Bălți 09.00 - Moscova 11.00, care a fost atribuită spre deservire persoanei interesate SA ”Parcul de Autobuze din Bălți”. Prin ordinul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor nr.234 din 17 noiembrie 2016 cu privire la modificarea programului de transport rutier internațional și listei operatorilor antrenați la deservirea rutelor incluse în programul menționat, la deservirea cursei menționate a fost introdusă și SRL ”MoldTrans Tur”.

Potrivit graficului de circulație pentru serviciul regulat Bălți 09.00 - Moscova 1 11.00 sunt stabilite zilele de circulație - zilnic la paritate, precum și regimul de deservire anual, iar pentru efectuarea rutei vizate i-a eliberat operatorului de transport SA ”Parcul de Autobuze din Bălți” autorizația de transport rutier prin servicii regulate în trafic internațional nr.0301650-0301656 din 20 mai 2017. Ca urmare a examinării informației anexate la scrisorile nr. 416 din 06 martie 2018, nr.694 din 26 aprilie 2018 și nr.742 din 08 mai 2018, parvenite în adresa Agenției de la ÎS ”Gările și Stațiile Auto”, s-a constat că: în perioada 01.02.2018 - 28.02.2018, la efectuarea rutei cursei Bălți 09.00 - Moscova 11.00, din cele 6 plecări planificate operatorul SA ”Parcul de Autobuze din Bălți” a efectuat doar 4, prin ce a înregistrat 33% de suspendări din totalul curselor prevăzute în graficul de circulație la ruta/cursa vizată; în perioada 01.03.2018 - 03.03.2018, la efectuarea rutei cursei Bălți 09.00 - Moscova 11.00 din cele 5 plecări planificate a efectuat doar 4, prin ce a înregistrat 20% de suspendări din totalul curselor prevăzute în graficul de circulație la ruta/cursa vizată; în perioada 01.04.2018 - 30.04.2018, la efectuarea rutei cursei Bălți 09.00 - Moscova 11.00, din cele 4 plecări planificate nu a efectuat niciuna,

prin ce a înregistrat 100% de suspendări din totalul curselor prevăzute în graficul de circulație la ruta/cursa vizată. Astfel, consideră că operatorul de transport menționat a comis abaterea prevăzută de art.39, alin.(16), lit. a) din Codul transporturilor rutiere și anume: operatorul de transport rutier nu a efectuat lunar cel puțin 10 % din totalul curselor prevăzute în graficul de circulație în decurs de 3 luni consecutive, fapt care are ca efect retragerea de către Agenție a autorizației de transport rutier prin servicii regulate în trafic internațional.

Ulterior constatării faptelor comiterii abaterilor sus-indicate, la 28 mai 2018, Autoritatea administrativă ”Agenția Națională Transport Auto”, a emis decizia nr. 20 privind retragerea de la operatorul de transport SA ”Parcul de Autobuze din Bălți” a autorizației de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic internațional nr.0301650-0301656 din 20 mai 2017 la ruta/cursa Bălți 09.00 - Moscova 11.00. Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din 25 aprilie 2019, cererea de chemare în judecată depusă de Autoritatea administrativă ”Agenția Națională Transport Auto”, persoană interesată SA ”Parcul de Autobuze din Bălți”, cu privire la retragerea autorizației de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic internațional, a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a remarcat că, prin prisma normelor aplicabile cazului dat, autorității publice care înaintează o cerere în instanță privind retragerea autorizațiilor agentului economic (în speță Autoritatea administrativă ”Agenția Națională Transport Auto”) îi revine sarcina pozitivă de a proba că operatorul de transport a comis abaterea prevăzută de art.39 alin.(16) lit.a) din Codul transporturilor rutiere, însă astfel de circumstanțe nu au putut fi cert demonstrate la caz. De asemenea, prima instanță s-a referit la faptul că, solicitând retragerea autorizației de deservire a rutei de la SA ”Parcul de Autobuze din Bălți”, autoritatea publică s-a bazat doar pe un act informativ emis de ÎS ”Gările și Stațiile Auto”, dar fără a efectua o verificare suplimentară a circumstanțelor de fapt și premiselor presupusei încălcări și abateri de la regulament, de către operatorul cursei regulate internaționale.

2 Nefiind de acord cu soluția instanței de fond, la 21 mai 2019, Autoritatea administrativă ”Agenția Națională Transport Auto” a declarat apel, solicitând casarea hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din 25 aprilie 2019, cu emiterea unei noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii înaintate și, respectiv, dispunerea retragerii de la operatorul de transport SA ”Parcul de Autobuze din Bălți” a autorizației de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic internațional nr.0301650-0301656 din 20 mai 2017 la ruta Bălți 09.00 - Moscova 11.00.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 11 februarie 2020, s-a respins cererea de apel declarată de Autoritatea administrativă ”Agenția Națională Transport Auto” și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din 25 aprilie 2019, emisă în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Autoritatea administrativă ”Agenția Națională Transport Auto”, persoană interesată SA ”Parcul de Autobuze din Bălți” cu privire la retragerea autorizației de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic internațional.

Pentru a decide astfel, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău, s-a referit la concluziile instanței de fond și a reiterat netemeinicia pretențiilor Autorității administrative ”Agenția Națională Transport Auto”, prin prisma neelucidării circumstanțelor relevante activității SA ”Parcul de Autobuze din Bălți” și a caracterului informativ al scrisorii ÎS ”Gările și Stațiile Auto”, care nu are putere probantă. La 27 iulie 2020, Autoritatea administrativă ”Agenția Națională Transport Auto”, a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 11 februarie 2020, solicitând casarea acesteia cu trimiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel.

În motivarea recursului a invocat faptul că, instanțele de judecată au concluzionat eronat referitor la caracterul informativ al scrisorii ÎS ”Gările și Stațiile Auto”, or, anume în urma unor astfel de informații de la organele competente, Autoritatea formulează demersurile sale privind retragerea rutelor de la operatorii care nu respectă regulamentul corespunzător. Suplimentar, reiterând că în condițiile depistării cărorva abateri de la Codul transporturilor rutiere, Autoritatea este în drept să aplice sancțiunile corespunzătoare, fără a înainta careva prescripții sau a solicita explicații în acest sens, consideră recurenta că instanța de apel a dat apreciere eronată circumstanțelor de fapt relevante cauzei și nu a aplicat norma legală corespunzătoare obiectului litigiului.

Analizând temeiurile invocate în cererea de recurs, în raport cu materialele cauzei și prevederile legale aplicabile în prezenta speță, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că argumentele recurentei Autoritatea administrativă ”Agenția Națională Transport Auto”, nu sunt de natură să probeze netemeinicia și ilegalitatea actului judecătoresc contestat cu recurs, iar ca urmare cererea de recurs urmează a fi declarată ca inadmisibilă, din următoarele considerente. În conformitate cu art.434 alin. (1), (2) din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel; Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

3 Potrivit materialelor cauzei, la 25 martie 2020, instanța de apel a expediat participanților la proces, decizia Curții de Apel Chișinău din 11 februarie 2020 (f.d. 219, vol. II), însă la dosar nu există înscrisuri care să probeze momentul recepționării acesteia de către recurentă. Ținând cont de faptul că nu este stabilită data recepționării de către recurentă a actelor judecătorești contestate cu recurs, Colegiul consideră că cererea de recurs înregistrată la 27 iulie 2020, a fost depusă în termen. În conformitate cu art.432 alin.(1) din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

Conform art.433 lit.a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă. Potrivit art.440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Luând în considerație că temeiurile de declarare a recursului împotriva deciziei curții de apel, prin prisma prevederilor secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII al din Codul de procedură civilă, sunt strict delimitate de art. 432, și reieșind din prevederile art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă, Completul reține că în sarcina recurentei este impusă obligația delimitării esenței, temeiului și argumentării acelei/acelor încălcări esențiale și/sau a acelor circumstanțe, ce indică la aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural și care ar dicta necesitatea declarării recursului ca fiind admisibil.

În speță, însă criticile invocate de recurentă nu pot duce la admisibilitatea recursului, or, acestea nu pot fi reținute prin prisma art. 432 din Codul de procedură civilă, în condițiile în care se insistă în mod exclusiv asupra trimiterii cauzei la rejudecare în instanța de apel, pentru reaprecierea circumstanțelor cauzei, în detrimentul demonstrării ilegalității soluției instanței de apel. În context este de menționat faptul că recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Acest fapt denotă caracterul declarativ al recursului, fiind lipsit de esență, care evidențiază simplul fapt al dezacordului recurentei cu soluția dată de instanța de apel, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului, având în vedere faptul că, rolul exclusiv al recursului este de a asigura efectuarea unui control de legalitate a deciziei atacate în baza temeiurilor legale de declarare a recursului strict prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă. Suplimentar, este de remarcat că augmentele recurentei se limitează la aprecierea procedurii de examinare a cauzei în instanța de apel, însă acestea nu permit identificarea omisiunilor sau erorilor care ar impune declararea acestuia ca fiind admisibil.

În altă ordine de idei, prin prisma jurisprudenței CtEDO, recursul trebuie să fie 4 efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri, trăsătură distinctivă care nu este evidențiată în cererea de recurs declarată de Autoritatea administrativă ”Agenția Națională Transport Auto”. Astfel, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată lipsa cărorva temeiuri în urma cărora ar fi necesară declararea recursului ca fiind admisibil. În conformitate cu art. 270, 431 alin.(2), art.433 lit. a) și art. 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se consideră inadmisibil recursul declarat de Autoritatea administrativă ”Agenția Națională Transport Auto”.

Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, Judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2019-06-19
0,97
2rac-249/19 — retragerea autorizației de transport rutier
Dosarul nr.2rac-249/19 prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Central (Jud: M. Ţurcan) instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (Jud: N. Simciuc, I. Ţurcan, I. Cotruţă) ÎNCHEIERE 19 iunie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial
CSJ 2019-09-25
0,96
2rc-133/19 — retragerea autorizatiilor de transport rutier de persoane
Dosarul nr. 2rc-133/19 Prima instanță: Judecătoria Drochia, sediul Central (judecător L. Grădinari) Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (judecători A. Garbuz, A. Ciobanu și I. Grosu) D E C I Z I E 25 septembrie 2019 mun. Chişinău Colegiu
CSJ 2018-04-25
0,96
2rac-143/18 — retragerea autorizației de transport
Prima instanța: Judecătoria Chișinău, sediul Central Dosarul 2rac-143/18 Judecător: A. Brăgaru Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: N. Budăi, V. Efros, I. Muruianu Î N C H E I E R E 25 aprilie 2018 mun. Chişinău Colegiul ci
CSJ 2019-01-16
0,95
2rac-30/19 — retragerea autorizatiei de transport rutier de persoane
Dosarul nr. 2rac-30/19 Prima instanţă: Judecătoria Chişinău sediul Centru (jud. T. Prutean) instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. A. Bostan, V. Negru, A. Pahopol) DECIZIE 16 ianuarie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi
CSJ 2019-03-20
0,95
2rac-104/19 — Retragerea autorizatiei
Dosarul nr. 2rac–104/19 Prima instanță: Judecătoria Chișinău (sediul central) (jud. S. Dimitriu) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. I. Muruianu, E. Palanciuc, N. Budăi) Î N C H E I E R E 20 martie 2019 mun. Chişinău Colegiul ci
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă