2rac-201/20 — încasarea prejudiciului

2rac-201/20 — încasarea prejudiciului (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 2rac-201/20

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani (jud. L. Lavric)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. V. Buhnaci, V. Sîrbu, L. Bulgac)

ÎNCHEIERE

21 octombrie 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Iurie Bejenaru

Galina Stratulat

examinând admisibilitatea recursurilor declarate de Instituția Publică „Agenția

Servicii Publice” și de Banca Comercială „Victoriabank” Societate pe Acțiuni,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Instituția Publică

„Agenția Servicii Publice” împotriva Băncii Comerciale „Victoriabank” Societate

pe Acțiuni cu privire la încasarea prejudiciului prin neexecutarea corespunzătoare a

clauzelor contractuale, penalității și dobânzii de întârziere,

împotriva deciziei din 27 mai 2020 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă:

La 18 decembrie 2017, IP „Agenția Servicii Publice” a depus cerere de chemare

în judecată împotriva BC „Victoriabank” SA solicitând încasarea prejudiciului

cauzat prin neexecutarea corespunzătoare a clauzelor contractuale în mărime de

1874710 lei, a penalității în mărime de 674895,6 lei și a dobânzii de întârziere în

mărime de 429899, 25 de lei, încasarea dobânzii de întârziere conform art. 619 Cod

civil, care urmează a fi achitată de către debitor, chiar și în lipsa vinovăției, dacă nu

va executa hotărârea în termen de 90 de zile de la data când va veni definitivă.

În motivarea acțiunii, reclamantul a invocat că, în baza contractului nr. 105 din

20 iulie 2010 cu privire la recepționarea plăților, încheiat între BC „Victoriabank”

SA și ÎS „CRIS „Registru”, a cărei succesor este IP „Agenția Servicii Publice”, în

calitate de beneficiar, valabil până în prezent, Banca prin intermediul subdiviziunilor

sale, s-a obligat să recepționeze plățile pentru serviciile prestate populației de către

subdiviziunile Agenției. Conform pct. 2.4 al contractului, Banca s-a obligat să

transfere în următoarea zi bancară mijloacele bănești încasate pe parcursul zilei

precedente în conturile beneficiarului. Același contract stipulează că, Banca

transmite zilnic în adresa beneficiarului fișierele electronice privind plățile

recepționate de la persoanele fizice pentru serviciile solicitate. Drept rezultat al

auditului activității subdiviziunilor structurale ale agenției, au fost identificate 1289

ordine de încasare a numerarului pentru prestarea serviciilor, emise de către agenția

nr.55 a Băncii, în valoare totală de 2224320, 00 lei, care nu s-au regăsit în registrele

electronice a plăților recepționate de la persoanele fizice prezentate zilnic de către

Bancă, iar mijloacele bănești încasate conform ordinelor nominalizate, nu au fost

virate. Astfel, fiind somată să-și onoreze obligațiile contractuale în mod

1

corespunzător, pârâtul a recunoscut anularea frauduloasă a ordinelor de plată în

sumă de 349610 lei, restituind suma indicată. Ulterior, prin răspunsul la somațiile

din 01 iulie 2016, pârâtul a refuzat restituirea sumei de 1874710 lei, motivând că

ordinele de încasare a acestei nu au fost reflectate în sistemele de evidență a

operațiunilor și nici nu s-au regăsit în registrele electronice, iar o decizie în privința

acestei sume va fi luată după efectuarea anchetei de către organele competente.

Reclamant a considerat ca fiind neîntemeiat refuzul pârâtului de a transfera

suma de 1874710 lei și care contravine clauzelor contractului încheiat. Or, Agenția

a prestat servicii reale de documentare a populației în valoarea sumei indicate, a

eliberat buletinele de identitate, pașapoarte, alte acte persoanelor care au prezentat

ordinele de încasare a plăților emise de subdiviziunile băncii, pe care erau aplicate

ștampilele veridice, ceea ce înseamnă că plățile pentru servicii au fost real încasate.

Acest fapt se confirmă prin raportul de constatare tehnico-științifică RC 0006730

din 26 mai 2016, conform căruia impresiunile ștampilelor cu clișeu ”încasat”,

aplicate pe ordinele de încasare a plăților pentru servicii, aparțin Agenției nr. 55

Chișinău BC „Victoriabank” SA. Drept urmare, pârâtul urmează să despăgubească

Agenția pentru neexecutarea clauzelor contractuale, fiind în întârziere din 01 iulie

2016.

De asemenea, a menționat că în temeiul pct.3.4. din contract, Banca urmează

să achite penalitatea în mărime de 0,2% din valoarea plăților transferate cu întârziere,

care la depunerea cererii în instanță constituia suma de 674895,60 de lei. La fel,

reclamantul a pretins prin prisma art. 619 Cod civil, dobânda de întârziere în sumă

de 482622,26 de lei.

Prin hotărârea din 16 august 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, s-a

respins ca fiind neîntemeiată cererea de chemare în judecată depusă de IP „Agenția

Servicii Publice” împotriva BC „Victoriabank” SA cu privire la încasarea

prejudiciului cauzat prin neexecutarea corespunzătoare a clauzelor contractuale în

mărime de 1874710 lei, a penalității în mărime de 674895,6 lei și a dobînzii de

întârziere în mărime de 482622,26 de lei.

Prin decizia din 27 mai 2020 a Curții de Apel Chișinău s-a admis apelul declarat

de IP „Agenția Servicii Publice” și s-a casat hotărârea din 16 august 2018 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, în cauza civilă, la cererea de chemare în

judecată depusă de IP „Agenția Servicii Publice” împotriva BC „Victoriabank” SA

cu privire la încasarea prejudiciului cauzat prin neexecutarea corespunzătoare a

clauzelor contractuale, penalității și dobânzii de întîrziere; s-a emis o nouă hotărâre

prin care s-a admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de IP „Agenția

Servicii Publice”; s-a încasat de la BC „Victoriabank” SA în beneficiul IP „Agenția

Servicii Publice” suma de 1164050 de lei cu titlu de prejudiciu cauzat prin

neexecutarea corespunzătoare a clauzelor contractuale; în rest, capetele de cerere

privind încasarea penalității și dobânzii de întîrziere au fost respinse ca fiind

neîntemeiate; s-a încasat de la BC „Victoriabank” SA în beneficiul statului taxa de

stat în sumă de 34921, 50 de lei, pentru examinarea cauzei în prima instanță și

respectiv suma de 26191, 12 lei, pentru examinarea cauzei în instanța de apel.

Pentru a decide astfel, instanța de apel, luând în considerare că în cadrul

instanței de fond reprezentantul BC „Victoriabank” SA a invocat scurgerea

termenului de prescripție de 3 ani, în interiorul cărui persoana poate să-și apere

drepturile sale, iar IP „Agenția Servicii Publice”, nici în instanța de apel nu a

2

prezentat probe concludente, prin care să fie motivată depășirea acestui termen, a

considerat necesar încasarea sumelor în baza contractului nr.105 din 20 iulie 2010

încheiat între BC „Victoriabank” SA și ÎS „CRIS „Registru” (succesor în drepturi

Agenția Servicii Publice), cu aplicarea termenului de prescripție care, conform

calculului efectuat până la data depunerii acțiunii în cauză (18 decembrie 2017)

pentru 3 ani (decembrie 2014), în temeiul Tabelului prezentat de IP „Agenția

Servicii Publice”, constituie 1164050 de lei.

Totodată, cu referire la pretențiile reclamantului privind încasarea penalității și

dobînzii de întârziere, instanța de apel a menționat că, conform art.619 alin.(1) Cod

civil (în redacția de până la 01.03.2019), obligațiilor pecuniare li se aplică dobânzi

pe perioada întârzierii. Dobânda de întârziere reprezintă 5% peste rata dobânzii

prevăzută la art.585 dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Este admisă proba

unui prejudiciu mai redus.

În conformitate cu art. 624 alin.(1), (3) Cod civil (în redacția de până la

01.03.2019), clauza penală (penalitatea) este o prevedere contractuală prin care

părțile evaluează anticipat prejudiciul, stipulând că debitorul, în cazul neexecutării

obligației, urmează să remită creditorului o sumă de bani sau un alt bun, clauza

penală poate fi stipulată în mărime fixă sau sub forma unei cote din valoarea

obligației garantate prin clauza penală sau a părții neexecutate.

De asemenea, instanța de apel a considerat oportun de a menționa, că potrivit

prevederilor art. 38 din Legea privind modernizarea Codului civil și modificarea

unor acte legislative nr. 133 din 15 noiembrie 2018, începând cu 01 martie 2019

dispozițiile art.620-623 (după renumerotare art. 942-945) din Codul civil, introduse

prin Legea nr. 133/2018, se aplică și obligațiilor izvorâte din contracte încheiate

înainte de 01 martie 2019 sau din alte temeiuri survenite înainte de 01 martie 2019.

Conform prevederilor art. 942 alin.(4) Cod civil (în redacția din 01.03.2019), în

cazul în care s-a stipulat o clauză penală, creditorul poate să ceară, la alegere, fie

dobânda de întîrziere calculată conform dispozițiilor prezentului articol, fie

penalitatea pentru întîrziere. De asemenea, creditorul poate cere despăgubiri pentru

prejudiciul cauzat în partea neacoperită de dobânda de întîrziere.

Cu toate acestea, pe lângă faptul că apelanta IP „Agenția Servicii Publice” nu

a beneficiat de dreptul său de a alege fie încasarea dobânzii de întârziere, fie

penalității pentru întârziere, instanța de apel a reiterat că, în urma sesizării organelor

de drept, a fost intentat procesul penal nr.1-218pr/2016 din 14 iulie 2016 și la data

de 12 august 2016 DP mun. Chișinău a pornit urmărirea penală nr. 2016890068, în

temeiul bănuielii rezonabile de comiterea infracțiunii prevăzute de art.191 alin.(5)

Cod penal, pe faptul delapidării mijloacelor financiare în cadrul operațiunilor

financiar contabile dintre filiala nr. 17 Chișinău și CRIS Registru.

În această ordine de idei, luând în considerare că penalitățile și dobânzile de

întârziere, prin natura sa nu constituie o sumă certă, dar urmează a fi stabilite pe

parcursul examinării litigiului într-un proces contradictoriu, în urma finalizării

procesului penal, instanța de apel a considerat că nu există temei de admitere a

capetelor de cerere înaintate de IP „Agenția Servicii Publice” privind încasarea

penalității și dobânzii de întârziere. Or, pe lângă faptul, că pct.3.4. din contractul în

baza cărui a apărut raportul juridic litigios nu conține o clauză clară în sensul

calculării respectivei dobânzi (pentru fiecare zi, lună sau o altă perioadă de

întîrziere), iar calculele prezentate de reclamant în acest sens nu conțin o descifrare

3

logică, instanța de apel a mai reținut că potrivit art.624 alin. (5) Cod civil (în redacția

de pînă la modernizare, - 01.04.2019), debitorul nu este obligat să plătească

penalitate în cazul în care neexecutarea nu se datorează vinovăției sale.

La caz, s-a stabilit că, BC „Victoriabank” SA nu și-a onorat în termen obligația

de a transfera către IP „Agenția Servicii Publice”(succesorul CRIS Registru), în

următoarea zi bancară, mijloacele bănești încasate pe parcursul zilei precedente de

la persoanele cărora ultimul le-a prestat servicii de perfectare și eliberare a actelor,

însă la judecarea cauzei nu s-a stabilit, că această întârziere este imputabilă băncii

ori anumitor angajați din cadrul acesteia, ținând cont că pe cazul dat este pornită și

urmărirea penală, în cadrul cărei urmează fi identificate persoanele care se fac

vinovate de faptul dat.

La 13 iulie 2020, IP „Agenția Servicii Publice” a depus cerere de recurs

împotriva deciziei din 27 mai 2020 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea

recursului, casarea deciziei instanței de apel în partea respingerii acțiunii de

încasarea prejudiciului restant în sumă de 710660 de lei, penalității în sumă de

482622, 26 de lei și dobânzii de întârziere în sumă de 429899,25 de lei cu

pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună și încasarea acestor sume, iar

în rest să fie menținută decizia instanței de apel.

În motivarea recursului s-a invocat că normele de drept material au fost

încălcate și aplicate eronat prin neaplicarea legii care trebuia să fie aplicată, aplicarea

unei legi care nu trebuia să fie aplicată, interpretarea în mod eronat a legii. La fel, s-

a pretins aprecierea arbitrară a probelor, admiterea încălcărilor ce au dus la

soluționarea greșită a cauzei, erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului, în special al dreptului la un proces echitabil.

În special, s-a indicat aplicarea eronată a legii referitor la prescripția extinctivă.

Deși, în prima instanță BC „Victoriabank” SA a solicitat respingerea acțiunii ca fiind

tardivă, acțiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată, însă Banca nu a contestat

hotărârea primei instanțe. Respectiv, prin necontestare a acceptat tacit soluția primei

instanțe și nu putea invoca tardivitatea în instanța de apel. Astfel, instanța de apel a

creat o situație mai dificilă apelantului prin propriul apel.

La 23 iulie 2020, BC „Victoriabank” SA a depus cerere de recurs împotriva

deciziei din 27 mai 2020 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului,

casarea deciziei instanței de apel și menținerea hotărârii primei instanțe.

În motivarea recursului s-a invocat că decizia instanței de apel în partea casării

hotărârii primei instanțe și admiterii parțiale a cererii de chemare în judecată este

emisă cu încălcarea esențială și aplicarea eronată a normelor de drept material,

exprimată prin faptul că nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată, a aplicat o lege

care nu trebuia să fie aplicată, a interpretat în mod eronat legea. De asemenea, a

indicat că încălcările comise au dus la soluționarea greșită a cauzei, precum și

aprecierea probelor s-a realizat arbitrar. Din decizia instanței de apel nu este clar

menționat din care anume motive hotărârea primei instanțe este neîntemeiată,

precum și care circumstanțe ale cauzei au fost interpretate eronat.

Copia recursului declarat de IP „Agenția Servicii Publice” a fost expediată în

adresa intimatului și copia recursului declarat de BC „Victoriabank” SA au fost

expediate în adresa intimaților, conform scrisorii de însoțire datate cu 03 septembrie

2020 (Vol.II, f.d.90) și au fost recepționate la 06 septembrie 2020 și la 07 septembrie

2020, conform avizelor de recepție (Vol.II, f.d.92-93).

4

La 02 octombrie 2020, BC „Victoriabank” SA a depus referință la recursul

declarat de IP „Agenția Servicii Publice”, exprimând poziția în favoarea declarării

inadmisibil.

Alte referințe la cererile de recurs, în temeiul art. 439 alin.(2) Cod de procedură

civilă, până la data judecării cauzei în ordine de recurs, nu au parvenit.

În conformitate cu prevederile art. 434 alin.(1) Cod de procedură civilă,

recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei

integrale, dacă legea nu prevede altfel.

Decizia instanței de apel a fost adoptată la 27 mai 2020.

IP „Agenția Servicii Publice” a depus cerere de recurs la 13 iulie 2020, iar BC

„Victoriabank” SA a declarat recurs la 23 iulie 2020, astfel recursurile sunt în

termen.

Examinând temeiurile recursurilor declarate de IP „Agenția Servicii Publice”

și BC „Victoriabank” SA, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursurile drept inadmisibile

din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stipulează că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate

la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care

acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care

instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească

a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului.

În temeiul prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art.432 alin.(2), (3) și (4).

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursurile declarate de IP „Agenția Servicii

Publice” și BC „Victoriabank” SA, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.

432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Astfel, argumentele invocate în recursurile declarate se referă la dezacordul

recurenților cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie

temei de casare a deciziei recurate.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii II-a are

caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează că procedura admisibilității

constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele

prevăzute în art. 432. alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

5

În această ordine de idei, completul Colegiului precizează că, în contextul

normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură

civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele

de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe,

suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului

instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin.(4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

faptul că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod

flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă,

însă din recursurile declarate nu rezultă argumente privind încălcarea flagrantă a

regulilor de apreciere a probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudența

sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 al Convenției Europene pentru

Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că nu se impune

motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe

dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate

de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza Rebai și alții contra

Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995,

nr.26561/1995).

În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera inadmisibile recursurile declarate de IP „Agenția Servicii Publice” și BC

„Victoriabank” SA.

În conformitate cu art. 433 lit. a), art. 440 alin. (1) Cod de procedură civilă,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibile recursurile declarate de Instituția Publică „Agenția

Servicii Publice” și de Banca Comercială „Victoriabank” Societate pe Acțiuni

împotriva deciziei din 27 mai 2020 a Curții de Apel Chișinău.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Iurie Bejenaru

Galina Stratulat

6