3ra-873/20 — contestarea actului administrativ

3ra-873/20 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 3ra-873/20

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (jud: L. Holevițcaia)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: M. Guzun, Gr. Dașchevici, V. Clima)

Î N C H E I E R E

21 octombrie 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Maria Ghervas

judecătorii Victor Burduh

Nina Vascan

examinând admisibilitatea recursului deсlarat de Societatea pe Acțiuni „Apă

Canal Chișinău”,

în cauza de contencios administrativ la cererea de chemare în judecată depusă de

Societatea pe Acțiuni „Apă Canal Chișinău” împotriva Consiliului Concurenței,

persoană terță Societatea cu Răspundere Limitată „Ivaro” privind anularea deciziei,

împotriva deciziei din 03 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost

respins apelul declarat de Societatea pe Acțiuni „Apă Canal Chișinău” și s-a menținut

hotărârea din 20 noiembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani,

c o n s t a t ă:

La 11 ianuarie 2018, SA „Apă Canal Chișinău” a depus cerere de chemare în

judecată împotriva Consiliului Concurenței, persoană terță SRL „Ivaro” privind

anularea deciziei.

În motivarea acțiunii reclamanta SA „Apă Canal Chișinău” a indicat că la

04 decembrie 2017 Plenul Consiliului Concurenței a emis decizia nr. APD-61, prin

care a constatat încălcarea de către reclamantă a prevederilor art. 11 alin. (1) și (2) lit.

a) al Legii concurenței, prin impunerea tarifului diferențiat pentru serviciul de

recepționare în sistemul municipal de canalizare a apelor uzate de la SRL „Ivaro” și s-

a aplicat reclamantei o amendă în mărime de 767048, 51 lei.

Reclamanta a relatat că acțiunile sale, vizate în decizia contestată, sunt conforme

exigențelor legale, deoarece la 31 octombrie 2016, 23 noiembrie 2016 și 24 ianuarie

2017 reprezentanții săi au prelevat probe a apelor deversate de terț în rețeaua

municipală de canalizare și s-a constatat depășirea de către aceasta a concentrațiilor

maxim admisibile de impurități, motive pentru care aprecia ca fiind ilegale constatările

pârâtului, expuse în decizia contestată.

1

Din aceste motive reclamanta a invocat că aplicarea normelor corespunzătoare

nu constituie un abuz de poziția determinată și nici o încălcare a normei invocate de

pârât, facturile furnizate de reclamantă expuse spre plată nu sunt inechitabile, dar

constituie calcule efectuate în baza prevederilor Anexei la decizia Consiliului

municipal Chișinău nr. 8/11 din 15 septembrie 2009 cu privire la aprobarea tarifelor la

serviciile publice de alimentare cu apă potabilă, de canalizare și epurare. Cu referire la

decizia Consiliului municipal Chișinău nr. 2/4 din 23 mai 2002 cu privire la

îmbunătățirea funcționării instalațiilor de epurare a apelor uzate și canalizării

municipale, debranșarea de la rețeaua publică de alimentare cu apă constituie un drept

al operatorului ca urmare a neachitării facturilor în termen de către consumator.

Reclamanta a solicitat admiterea acțiunii, anularea deciziei Consiliului

Concurenței nr. APD-61 din 04 decembrie 2017.

Prin hotărârea din 20 noiembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, a

fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea depusă de SA „Apă Canal Chișinău” împotriva

Consiliului Concurenței, persoană terță SRL „Ivaro” privind anularea deciziei

Consiliului Concurenței nr. APD-61 din 04 decembrie 2017.

Prin decizia din 03 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău a fost respins apelul

declarat de SA „Apă Canal Chișinău” și s-a menținut hotărârea din 20 noiembrie 2019

a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani în cauza de contencios administrativ la cererea

de chemare în judecată depusă de Societatea pe Acțiuni „Apă Canal Chișinău”

împotriva Consiliului Concurenței, persoană terță Societatea cu Răspundere Limitată

„Ivaro” privind anularea deciziei.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că la 10 martie 2017 SRL

„Ivaro” s-a adresat Consiliului Concurenței cu cererea nr. 606, prin care a solicitat

examinarea acțiunilor apelantei privind aplicarea tarifelor la serviciul de recepționare

a apelor uzate în sistemul municipal de canalizare și atragerea acesteia la răspundere

pentru încălcarea legislației în domeniul concurenței. Prin dispoziția nr. 9 din 12 aprilie

2017 a Plenului Consiliului Concurenței s-a dispus inițierea investigației referitor la

încălcarea dispozițiilor art. 11 alin. (2) lit. a) al Legii concurenței privind aplicarea de

către SA „Apă-Canal Chișinău” a tarifului diferențiat pentru serviciul de recepționare

în sistemul municipal de canalizare a apelor uzate de la SRL „Ivaro”.

Conform raportului de investigație asupra cazului inițiat prin dispoziția nr. 9 din

12 aprilie 2017, s-a constatat că SA „Apă-Canal Chișinău” a înaintat spre plată SRL

„Ivaro” facturile fiscale seria AAA nr. 6678816 din 30 noiembrie 2016 în sumă de

228944,48 lei, seria AAA nr. 8008794 din 21 decembrie 2016 în sumă de 5586,62 lei,

seria AAA nr. 8644792 din 31 ianuarie 2017 în sumă de 18210,67 lei pentru serviciile

de preepurare a apelor uzate, în decursul a 3 luni, fiind înaintată spre plată pentru aceste

servicii suma totală de 46641,77 lei pe lângă tariful perceput de apelantă. Prin

scrisoarea nr. 01-548 din 23 martie 2017, apelanta a comunicat Consiliului Concurenței

că calcularea tarifului diferențiat se efectuează conform Legii privind serviciul public

de alimentare cu apă și de canalizare, Regulamentului cu privire la serviciul public de

alimentare cu apă și de canalizare, aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administrație

al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică nr. 271 din 16 decembrie

2015, a Regulamentului-cadru privind recepționarea apelor uzate, eliberarea condițiilor

tehnice și autorizațiilor de deversare a apelor uzate în sistemul de canalizare al

2

localităților, aprobat prin ordinul Departamentului Construcțiilor și Dezvoltării

Teritoriului nr. 40 din 18 februarie 2005, a deciziilor Consiliului municipal Chișinău

nr. 8/11 din 15 septembrie 2009 și nr. 2/4 din 23 mai 2002, cu anexarea calculului

tarifului diferențiat, întocmit pe numele SRL „Ivaro” aferent locului de consum din str.

Mitropolit Varlaam 63, mun. Chișinău privind calitatea apelor ce depășesc normativele

în vigoare conform rezultatelor probelor de ape uzate din 31 octombrie 2016, 23

noiembrie 2016 și 24 ianuarie 2017.

Instanța de apel a reținut că prin decizia Plenului Consiliului Concurenței nr.

APD-61 din 04 decembrie 2017 s-a constatat încălcarea de către apelantă a prevederilor

art. 11 alin. (1) și (2) lit. a) al legii concurenței prin impunerea tarifului diferențiat

pentru serviciul de recepționare în sistemul municipal de canalizare a apelor uzate a

SRL „Ivaro” și s-a aplicat apelantei SA „Apă-Canal Chișinău” o amendă pentru

încălcarea normei indicate în mărime de 767048, 51 lei.

Instanța de apel a indicat că apelanta nu a prezentat probe, ce ar dovedi că

înaintarea spre plată a valorii serviciilor de evacuare a apelor uzate în sistemul public

de canalizare cu depășirea concentrațiilor maxim admisibile a poluanților în apele

evacuate ar fi fost determinată în baza unor clauze contractuale încheiate de către

apelantă și consumatorul serviciilor respective SRL „Ivaro”, iar în lipsa unor astfel de

clauze contractuale, că calculele care au fost efectuate în baza metodei determinate prin

Legea nr. 1540-XIII din 25 februarie 1998 privind plata pentru poluarea mediului și

prin alte acte legislative în vigoare.

Instanța de apel a apreciat ca fiind eronate trimiterile apelantei la contractul pentru

livrarea apei și recepționarea apelor uzate nr. 3-475-33 din 05 noiembrie 2002, încheiat

cu SRL „Ivaro”, deoarece acest contract nu reglementează tarifele diferențiate pentru

evacuarea apelor uzate în sistemul public de canalizare cu depășirea nivelului maxim

admisibil a impurităților.

Instanța de apel a respins argumentele apelantei referitoare la faptul că terțul nu

a probat inexistența depășirii nivelurilor concentrațiilor maxim admisibile a

impurităților în apele evacuate de aceasta, deoarece potrivit deciziei contestate, temei

pentru emiterea acesteia nu a servit acest aspect, ci încălcarea de către apelantă a

exigențelor legale la determinarea cuantumului plăților vizate. La fel, instanța de apel

a apreciat ca fiind eronate trimiterile apelantei la prevederile Regulamentului cu privire

la serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare, aprobat prin Hotărârea

Consiliului de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică

nr. 271 din 16 decembrie 2015, a Regulamentului-cadru privind recepționarea apelor

uzate, eliberarea condițiilor tehnice și autorizațiilor de deversare a apelor uzate în

sistemul de canalizare al localităților, aprobat prin ordinul Departamentului

Construcțiilor și Dezvoltării Teritoriului nr. 40 din 18 februarie 2005, și a deciziilor

Consiliului municipal Chișinău nr. 8/11 din 15 septembrie 2009 și nr. 2/4 din 23 mai

2002, deoarece din dispozițiile legale citate supra reiese că în cazul lipsei unei

reglementări a tarifelor diferențiate pentru serviciile corespunzătoare, tarifele

diferențiate se determină conform modalității stabilite prin Legea nr. 1540-XIII din

25 februarie 1998 privind plata pentru poluarea mediului și prin alte acte legislative în

vigoare, iar actele normative invocate de apelantă nu se atribuie la categoria actelor

legislative, ci a actelor normative subsecvente.

Instanța de apel a respins argumentele apelantei referitoare la determinarea

3

eronată a cuantumului amenzii, pe motiv că aceasta ar fi fost determinată și din cifra

de afaceri obținută din surse ce nu au atribuție la categoria serviciului vizat în speță,

deoarece cadrul legal citat supra determină expres că cuantumul amenzii se determină

din sifra totală de afaceri a persoanei sancționate, și nu doar din serviciul prestat,

aferent căruia s-a constatat încălcarea. Prin urmare, stabilirea de către intimat a

cuantumului amenzii stabilit prin decizia contestată este conformă exigențelor legale,

astfel încât argumentul corespunzător al apelantei este nefondat.

Invocând netemeinicia și ilegalitatea deciziei instanței de apel, la data de

12 iunie 2020, SA „Apă Canal Chișinău” a contestat-o prin intermediul poștei

electronice, cu recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel

și hotărârii primei instanțe cu pronunțarea unei noi decizii de admitere a acțiunii depuse

de SA „Apă Canal Chișinău”.

La 07 august 2020 SA „Apă Canal Chișinău” a depus recurs prin care a solicitat

admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu

pronunțarea unei noi decizii de admitere a acțiunii depuse de SA „Apă Canal

Chișinău”.

Recurenta SA „Apă Canal Chișinău” în motivarea recursului a invocat că la

examinarea cauzei nu au fost constatate și elucidate pe deplin circumstanțele care au

importanță pentru soluționarea cauzei deoarece procedura de examinare a presupuselor

cazuri de încălcare a legislației concurențiale și sarcina probei încălcării îi revine

Consiliului Concurenței, fapt care nu a fost realizat în cursul examinării cauzei atât în

instanța de fond, cât și în instanța de apel.

Recurenta a specificat că Legea concurenței transpune, în special, prevederile

Tratatului privind funcționarea UE din 25 martie 1957 și un șir de Directive Europene

în domeniul concurenței. Conform art. 102 din Tratatul nominalizat este incompatibilă

cu piața internă și interzisă, în măsura în care poate afecta comerțul dintre statele

membre, folosirea în mod abuziv de către una sau mai multe întreprinderi a unei poziții

dominante deținute pe piața internă sau pe o parte semnificativă a acesteia.

Reglementare similară se regăsește și la prevederile art. 11 alin. (1) din Legea

Concurenței în temeiul căruia Consiliul Concurenței își întemeiază decizia din

04 decembrie 2017, însă pentru a fi aplicată norma respectivă speței în cauză,

operatorul serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare, în special S.A. "Apă-

Canal Chișinău", trebuie să dețină o poziție dominantă sub aspect economic,

evaluându-se cota participării pe piață.

Recurenta a invocat că prin actul administrativ contestat de către S.A. "Apă-Canal

Chișinău", Consiliul Concurenței nu a demonstrat care este impactul acțiunilor și

facturilor emise de operatorul serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare,

care ar influența: concurența între două sau mai multe întreprinderi sau consumatori,

impunerea, în mod direct sau indirect a unor prețuri inechitabile de vânzare ori de

cumpărare sau a altor condiții inechitabile de tranzacționare.

Recurenta "Apă-Canal Chișinău" a menționat că de fapt obiectul plângerii

examinată de autoritatea de concurență, rezultă expres din dintr-un raport juridic

contractual, și anume contractul nr. 347533 din 05 noiembrie 2002 privind livrarea apei

și recepționarea apelor uzate. În conformitate cu clauza 3.2.1 din contract,

consumatorul și-a asumat obligația de a achita costul apei consumate și evacuarea

apelor uzate, conform tarifelor fixate în lista de prețuri, iar în cazul depășirii normelor

4

CMA pentru apele uzate evacuate, plata pentru apa livrată și recepționarea apelor uzate

se va efectua conform tarifelor diferențiate. Iar, clauza 3.2.3 din contractul nr. 347533

din 05 noiembrie 2002, prevede că consumatorul se obligă de a nu depăși normativele

concentrației maxim-admisibil de poluare a apelor uzate la scurgerea în sistemul

municipal de canalizare, stabilite pentru Consumator conform Regulilor de

recepționare a apelor industriale în sistemul de canalizare din mun. Chișinău.

Recurenta a menționat că în speță, consumatorului i-au fost aplicate prevederile

deciziei Consiliului municipal Chișinău nr. 2/4 din 23 mai 2002 cu privire la

îmbunătățirea funcționării instalațiilor de epurare a apelor uzate și canalizării

municipale, în vigoare cu anexa nr. 1 și anexa nr.2, care sunt anexate la materialele

cauzei, și care cuprind limitele normelor concentrației maxim admisibile ale

impurităților din apele uzate deversate de agenții economici în sistemul de canalizare

municipal și a deciziei CMC nr. 8/11 din 15 septembrie 2009 cu privire la aprobarea

tarifelor la serviciile publice de alimentare cu apă potabilă, de canalizare și epurare a

apelor uzate, furnizate de către S.A. „Apă-Canal Chișinău”. La baza calculului și

facturilor emise spre plată au stat depășirile a două ingrediente — substanțe în

suspensie și consum biochimic de oxigen (CB05). ori în conținutul prescripțiilor

înaintate, anexate la materiale dosarului, în care sunt expuse rezultatele probelor de

laborator a apelor uzate deversate de către petiționarul SRL „Ivaro” se face referire la

actele administrative ale Consiliului municipal Chișinău, necontestate de către

petiționar sau Consiliul Concurenței, și valabil aplicabile speței în cauză.

În acest sens, se constată netemeinicia deciziei Curții de Apel Chișinău nr. 3a-

158/2020 din 03 iunie 2020 care se întemeiază și dă apreciere acțiunilor S.A. "Apă-

Canal Chișinău" prin prisma prevederilor Legii nr. 1540/1998 privind plata pentru

poluarea mediului.

Prin urmare, rezultă că S.A. "Apă-Canal Chișinău" nu a încălcat exigențele legale

la determinarea cuantumului plăților suplimentare pentru depășirea normativelor la

deversarea apelor uzate în sistemul public de canalizare consumatorului/petiționar

SRL „Ivaro”.

La 04 septembrie 2020 Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa

Consiliului Concurenței și SRL „Ivaro”, Agenției Naționale de reglementare în

Energetică, copia recursului declarat de SA „Apă Canal Chișinău” împotriva deciziei

din 03 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău (f.d. 181).

La 19 octombrie 2020 Consiliul Concurenței a depus prin intermediul poștei

electronice referință prin care a solicitat declararea recursului inadmisibil.

Intimații SRL „Ivaro”, Agenția Națională de Reglementare în Energetică nu și-au

valorificat dreptul de a depune referințe la recursul declarat de SA „Apă Canal

Chișinău” împotriva deciziei din 03 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău.

Conform art. 245 din Codul administrativ, recursul se depune la instanța de apel

în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel, dacă legea nu

stabilește un termen mai mic. Motivarea recursului se prezintă Curții Supreme de

Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel. Dacă se

depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se depune la instanța de

apel.

Completul relevă că decizia Curții de Apel Chișinău a fost adoptată la

03 iunie 2020. Totodată, decizia recurată a fost notificată recurentei SA „Apă Canal

5

Chișinău”, la data de 23 iulie 2020, fapt ce se confirmă prin avizul de recepție anexat

la materialele cauzei (f.d. 164).

În aceste circumstanțe recursurile depuse de SA „Apă Canal Chișinău” la data de

12 iunie 2020 și 07 august 2020, se consideră a fi depuse în termen. (f.d. 171-180)

Examinând temeiurile invocate în recurs în raport cu materialele cauzei,

completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

îl consideră drept inadmisibil, din următoarele motive.

Prin prisma art. 246, alin. (l) din Codul administrativ, Curtea Supremă de Justiție

examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este inadmisibil, recursul

se declară ca atare printr-o încheiere, în acord cu alin. (2) din art. 246 Codul

administrativ, recursurile se declară inadmisibile în special în cazurile enumerate la

literele a)-f). Din analiza acestor prevederi, rezultă că admisibilitatea/inadmisibilitatea

recursului, în special, nu se limitează doar la temeiurile menționate ci urmează să

însușească în condițiile Codului administrativ exercitarea efectivă a unui control de

legalitate, veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase.

Completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

reține cu valoare de principiu jurisprudențial, că sintagma „în special” denotă caracterul

neexhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate și în același timp oferă un drept exclusiv

al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient

de serioasă și care pe cale de consecință nu pot însuși un eventual succes rezultat din

examinarea cererii în completul de 5 judecători.

În această ordine de idei, instanța de recurs reține că Codul administrativ dezvoltă

nu doar caracterul nedevolutiv al recursului dar și cerința de seriozitate a cererii din

perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și

material capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate, într-o eventuală

examinare în fond și invocare ex officio a erorilor de drept.

Instanța de recurs reține că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs

trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate

mai sus. Acest argument rezultă și din particularitățile de formă ale reglementării

recursului în Codul administrativ și anume din sintagma „motivarea recursului” de la

art. 245, alin.(2) din Codul administrativ. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs

în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească

cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

De asemenea, Completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în

contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în

special în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de

contencios administrativ. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont

pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal

fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces

la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva Regatului

Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în special cazul

6

condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o

reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă

de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui

recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva

Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor

în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale

procedurilor respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de

drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (Botten v.

Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1, 7 p. 141, § 39). La fel,

conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și

procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme

cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31,

Seria A, nr. 212-A).

Completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

conchide că recursul depus de SA „Apă Canal Chișinău” este inadmisibil.

Conform art. 230 și art. 246 din Codul administrativ, completul specializat pentru

examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul depus de Societatea pe Acțiuni „Apă Canal Chișinău” se declară

inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Maria Ghervas

judecătorii Victor Burduh

Nina Vascan

7