Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 21.10.2020
respins

2r-512/20 — cu privire la incasarea datoriei

HOTĂRÂRE
21.10.2020
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
cu privire la incasarea datoriei
Temei legal
Restituirea cererii de apel
Citează această cauză
2r-512/20 — cu privire la incasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 2r-512/20 Prima instanță: Judecătoria Ungheni (jud. V. Schiopu) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. N. Budăi, E. Palanciuc, A. Malîi) DECIZIE 21 octombrie 2020 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii Iurie Bejenaru Nicolae Craiu examinând recursul declarat de Veaceslav Dodiță, reprezentat de avocatul Victor Cuțulab în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Societății cu Răspundere Limitată „Petibortrans” împotriva lui Veaceslav Dodiță cu privire la încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată împotriva încheierii din 16 iulie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost restituită cererea de apel depusă de Veaceslav Dodiță, reprezentat de avocatul Victor Cuțulab ca fiind în afara termenului legal, iar apelantul nu a solicitat repunerea în termen constată: La 28 octombrie 2019, SRL „Petibortrans” a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Veaceslav Dodiță cu privire la încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată.

Întemeindu-și pretențiile în baza dispozițiilor art. 513 alin. (1), 514, 572 alin. (2), 668, 973 alin. (1) și 1005 alin. (1) Cod civil (în redacția Legii în vigoare până la 1 martie 2019), art. 166, 167, 2762-2764 CPC, reclamantul a solicitat admiterea acțiunii și încasarea din contul pârâtului în beneficiul său a datoriei în sumă de 20 000 de lei și a taxei de stat în sumă de 610 de lei. Prin hotărârea din 3 februarie 2020 a Judecătoriei Ungheni, a fost admisă acțiunea parțial. A fost încasată de la Veaceslav Dodiță în beneficiul SRL „Petibortrans” datoria în baza contractului f/n din 19 decembrie 2017 în sumă de 17742,36 de lei și taxa de stat în sumă de 532,27 de lei, iar în total suma de 18274,63 de lei.

La 19 iunie 2020, prin intermediul oficiului poștal, Veaceslav Dodiță, reprezentat de avocatul Victor Cuțulab a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii din 3 februarie 1 2020 a Judecătoriei Ungheni, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii contestate și emiterea unei noi hotărâri de respingere integrală a acțiunii. Prin încheierea din 16 iulie 2020 a Curții de Apel Chișinău, a fost restituită cererea de apel depusă de Veaceslav Dodiță, reprezentat de avocatul Victor Cuțulab ca fiind în afara termenului legal, iar apelantul nu a solicitat repunerea în termen. La 11 august 2020, Veaceslav Dodiță, reprezentat de avocatul Victor Cuțulab a declarat recurs împotriva încheierii din 16 iulie 2020 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea acestuia și casarea încheierii instanței de apel, restituind spre rejudecare problema soluționată prin încheierea casată.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu încheierea recurată, considerând eronată soluția instanței de apel. A menționat că nu a participat la examinarea cauzei și nu a recepționat hotărârea primei instanțe (plicul poștal datat cu 7 februarie 2020, cu menținea „plecat”). La 1 iunie 2020, prin intermediul telefonului mobil, a fost contactat de către executorul judecătoresc, Nicolae Pașa, care l-a anunțat că este debitor în procedura de executare în baza titlului executoriu, eliberat de Judecătoria Ungheni. Astfel, la 2 iunie 2020, a încheiat contract de asistență juridică cu avocatul Victor Cuțulab, fiind eliberat mandat, în temeiul căruia la 11 iunie 2020, avocatul a făcut cunoștință cu materialele cauzei, respectiv, a luat cunoștință și cu actul judecătoresc contestat, iar la 24 iunie 2020, a declarat apel.

Prin urmare, termenul de procedură instituit prin lege nu a expirat la 4 martie 2020, după cum a motivat instanța de apel. A considerat că este eronată constatarea instanței de apel precum că dânsul urma să solicite repunerea în termen, deoarece s-a încadrat în termenul legal de 30 de zile instituit prin art. 362 alin. (1) CPC. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Din materialele dosarului rezultă că copia încheierii recurate a fost expediată în adresa părților la 7 august 2020, fapt confirmat prin scrisoarea de însoțire (f. d. 52), însă careva date care ar confirma recepționarea acesteia de către recurent la materialele dosarului lipsesc.

Astfel, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale și a declarat recursul la 11 august 2020 în termenul legal. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Studiind materialele dosarului în raport cu temeiurile invocate în recurs Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea încheierii instanței de apel din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. După cum rezultă din materialele dosarului, prin încheierea din 16 iulie 2020 a Curții de Apel Chișinău, a fost restituită cererea de apel depusă de Veaceslav Dodiță, 2 reprezentat de avocatul Victor Cuțulab ca fiind în afara termenului legal, iar apelantul nu a solicitat repunerea în termen (f. d. 49-51). La adoptarea acestei soluții instanța de apel și-a fundamentat concluziile pe dispozițiile art. 369 alin. (1) lit. b) CPC, care statuează că instanța de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanța de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen.

Verificând legalitatea încheierii instanței de apel, în raport cu motivele recursului și cadrul legal aplicabil speței, instanța de recurs constată ca justificată concluzia instanței de apel cu privire la depunerea apelului de Veaceslav Dodiță, reprezentat de avocatul Victor Cuțulab în afara termenului legal. În susținerea opiniei enunțate, instanța de recurs va reține prevederile art. 362 alin. (1) CPC, conform cărora termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunțării dispozitivului hotărârii, dacă legea nu prevede altfel.

Cu referire la norma legală enunțată, instanța de recurs constată că dispozitivul hotărârii Judecătoriei Ungheni a fost pronunțat la 3 februarie 2020, prin urmare, termenul de 30 de zile pentru depunerea cererii de apel, prevăzut de art. 362 alin. (1) CPC, a expirat 4 martie 2020. Cu toate acestea apelul împotriva hotărârii din 3 februarie 2020 a Judecătoriei Ungheni a fost declarat de Veaceslav Dodiță, reprezentat de avocatul Victor Cuțulab, prin intermediul oficiului poștal, la 19 iunie 2020, prin urmare, cu depășirea termenului legal (f. d. 43-44). Instanța de recurs notează că, deși dispozitivul hotărârii contestate a fost pronunțat în lipsa lui Veaceslav Dodiță, faptul dat nu influențează termenul de depunere a apelului prevăzut de art. 362 alin. (1) CPC.

Or, legiuitorul, prin dispozițiile art. 362 CPC, nu condiționează termenul de 30 de zile pentru depunerea apelului de data recepționării copiei dispozitivului hotărârii primei instanțe sau a hotărârii motivate, dar de data pronunțării dispozitivului hotărârii. Astfel, respectivele constatări resping argumentul reprezentantului recurentului, avocatul Victor Cuțulab cu privire la faptul că a luat cunoștință cu hotărârea primei instanțe la 11 iunie 2020, respectiv, apelul declarat la 19 iunie 2020 este în termenul prevăzut de lege.

În acest sens, se va menționa că actele cauzei denotă indubitabil că Veaceslav Dodiță cunoștea despre existența și examinarea cauzei în prima instanță, la 11 noiembrie 2019 fiind recepționată, la domiciliul acestuia, încheierea din 31 octombrie 2019 a Judecătoriei Ungheni, prin care a fost acceptată în procedură scrisă prezenta cerere de chemare în judecată, fapt ce se confirmă prin avizul de recepție anexat la materialele dosarului (f. d. 33). Ca urmare, cele menționate mai confirmă cu certitudine că Veaceslav Dodiță avea la cunoștință despre existența prezentului litigiu și examinarea lui, astfel că, trebuia să întreprindă toate măsurile necesare, după cum sugerează atât jurisprudența națională, cât și CEDO, de a proteja drepturile sale de acces la instanță prin efectuarea în termen legal a tuturor acțiunilor procedurale, inclusiv și prin depunerea în termenul legal a cererii de apel.

3 Pe de altă parte, se va menționa și faptul că, deși cererea de apel a fost depusă tardiv, o solicitare cu privire la repunerea apelului în termen, în ordinea stabilită la art. 116 CPC, Veaceslav Dodiță nu a înaintat. Distinct de cele menționate mai sus, se atestă legalitatea încheierii din 16 iulie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost restituită cererea de apel depusă de Veaceslav Dodiță, reprezentat de avocatul Victor Cuțulab ca fiind în afara termenului legal, iar apelantul nu a solicitat repunerea în termen.

În această ordine de idei se constată că soluția adoptată de instanța de apel prin încheierea recurată cu privire la tardivitatea apelului declarat de Veaceslav Dodiță este compatibilă și cu respectarea garanțiilor unui proces echitabil, în sensul prevederilor art. 6 § 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, având în vedere că admiterea spre examinare a unui apel tardiv ar împiedica rămânerea irevocabilă, ca urmare a expirării termenului de atac, a hotărârii judecătorești emise în prima instanță și ar leza, în acest mod, principiul securității raporturilor juridice. Or, admiterea spre examinare a unui apel tardiv ar avea un efect incompatibil cu principiul securității raporturilor juridice, garantat de articolul 6 din Convenție și ar încălca dreptul intimatului la un proces echitabil.

Față de cele ce preced și având în vedere că încheierea instanței de apel este întemeiată și legală, iar criticele invocate de Veaceslav Dodiță, reprezentat de avocatul Victor Cuțulab sunt nejustificate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul și de a menține încheierea instanței de apel. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide: Se respinge recursul declarat de Veaceslav Dodiță, reprezentat de avocatul Victor Cuțulab. Se menține încheierea din 16 iulie 2020 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Societății cu Răspundere Limitată „Petibortrans” împotriva lui Veaceslav Dodiță cu privire la încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată.

Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii Iurie Bejenaru Nicolae Craiu 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2020-11-18
0,94
2r-576/20 — Încasarea datoriei
Dosar nr. 2r-576/20 Prima instanță: Judecătoria Criuleni, sediul central, judecător – A. Bologan Instanța de recurs: Curtea de Apel Chişinău, judecători – I. Secrieru, V. Mihaila, I. Cotruță DECIZIE 18 noiembrie 2020 mun. Chișinău Colegiul
CSJ 2020-10-16
0,94
2r-465/20 — cu privire la incasarea datoriei
Dosarul nr. 2r-465/20 Prima instanță: Judecătoria Ungheni (jud. R. Costru) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Panov, L. Pruteanu, I. Țurcan) DECIZIE 16 octombrie 2020 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial şi de contencios
CSJ 2020-09-16
0,94
2ec-93/20 — încasarea datoriei
Dosarul nr.2rc-93/2020 prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. Al. Sandu) instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. M. Anton, A. Bostan, V. Cotorobai) DECIZIE 16 septembrie 2020 mun. Chişinău Colegiul civil, comercia
CSJ 2020-06-17
0,94
2rac-123/20 — incasarea datoriei
Dosarul nr. 2rac-123/2020 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani (jud.L.Lavric) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud.L.Bulgac, Gr.Dașchevici, A.Panov) Î N C H E I E R E 17 iunie 2020 mun. Chișinău Colegiul civil, co
CSJ 2020-11-25
0,94
2rc-129/20 — Încasarea datoriei
Dosar nr. 2rc-129/20 Prima instanță: Judecătoria Chişinău sediul Centru (jud: E.Badan-Melnic) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: M.Anton, A.Bostan, V.Cotorobai) Î N C H E I E R E 25 noiembrie 2020 mun. Chișinău Colegiul civil,
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă