3ra-894/20 — anularea partiala a ordinului de suspendare a raortului de serviciu, repunerea in functie, obligarea calcularii si achitarii salariului pe perioada suspendarii

3ra-894/20 — anularea partiala a ordinului de suspendare a raortului de serviciu, repunerea in functie, obligarea calcularii si achitarii salariului pe perioada suspendarii (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr.3ra-894/2020

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (G. Cazacu)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (A. Minciuna, V. Negru, E. Palanciuc)

Î N C H E I E R E

21 octombrie 2020 mun.Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Maria Ghervas

judecătorii Nina Vascan

Victor Burduh

examinând admisibilitatea recursului declarat de Ion Zamfir,

în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă

de Ion Zamfir împotriva Inspectoratului General al Poliției cu privire la anularea

parțială a ordinului de suspendare a raportului de serviciu, repunerea în funcție,

obligarea calculării și achitării salariului pe perioada suspendării,

împotriva deciziei din 20 mai 2020 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă :

La 24 iunie 2019 Ion Zamfir a depus cerere de chemare în judecată împotriva

Inspectoratului General al Poliției cu privire la anularea pct. 1 din ordinul de

suspendare a raportului de serviciu nr. 196 ef. din 02 mai 2019, repunerea în funcție,

obligarea calculării și achitării salariului pe perioada suspendării.

În motivarea acțiunii a indicat că prin ordinul nr.196 ef. din 02 mai 2019 emis

de Inspectoratul General al Poliției, raportul de serviciu a fost suspendat în temeiul

art. 76 lit. g) Codul muncii, fără a se indica data din care urmează a fi suspendat

raportul de serviciu.

Ordinul nr.196 ef. din 02 mai 2019, a fost contestat prin cerere prealabilă

înaintată Inspectoratului General al Poliției, fiind înregistrată cu nr.Z-1060 din 20

mai 2019, iar prin scrisoarea cu nr.34/3-Z-102/19 din 04 iunie 2019 cerințele privind

anularea punctului nr.1 din ordinul nr.196 ef. din 02 mai 2019, emis de Inspectoratul

General al Poliției, în partea ce ține de suspendarea raportului de serviciu, repunerea

în funcția anterior ocupată și încasarea salariului pentru perioada suspendării, au fost

respinse, în temeiul prevederilor art. 76 lit. g) Codul muncii, ca neîntemeiate.

A comunicat că, Procuratura raionului Caușeni a înaintat Inspectoratului

General al Politiei un demers nr.2344 din 09 aprilie 2019, prin care s-a solicitat

întreprinderea măsurilor legale în privința reclamantului, pe motiv că la 11 februarie

2019, organul de urmărire penală din cadrul IP Căușeni, a pornit cauza penală în

baza art. 287 alin. (3) Cod penal în privința sa, la 03 aprilie 2019 cauza penală fiind

expediată în Judecătoria Căușeni pentru examinare în fond.

1

Susține că, trimiterea cauzei penale în instanța de judecată, a constituit temei

conform art. 76 lit. g) Codul muncii, pentru suspendarea contractului individual de

muncă cu Inspectoratul General al Poliției.

La emiterea ordinului nr.196 ef. din 02 mai 2019, Inspectoratul General al

Poliției a făcut trimitere doar la demersul Procuraturii raionului Căușeni, prin care

s-a solicitat întreprinderea măsurilor legale în privința sa și nicidecum, nu s-a

solicitat suspendarea sa din funcție în legătură cu trimiterea în instanță a unei cauze

penale.

Afirmă că, angajatorul urma să dispună efectuarea unei anchete de serviciu, în

cadrul căreia, să verifice toate circumstanțele cazului, să fie informat despre inițierea

unei anchete de serviciu, despre rezultatele acesteia și posibilitatea de a face

cunoștință cu materialele acumulate în cadrul anchetei de serviciu. Acțiuni, care au

fost evitate de a fi efectuate de către angajator, încălcându-i astfel drepturile la un

proces echitabil. Or, urma să cunoască temeiurile de fapt și de drept constatate în

cadrul anchetei de serviciu, care au stat la baza suspendării sale din funcție,

constatări, ce urmau a fi expuse clar și în ordinul cu privire la suspendarea raportului

de serviciu nominalizat.

Indică că, Curtea Constituțională prin Hotărârea nr.6 din 03 martie 2016 privind

excepția de neconstituționalitate a art. 53 lit.c) din Legea nr.158-XVI din 04 iulie

2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public și art. 76 lit. g)

Codul muncii (suspendarea raporturilor de serviciu), sesizarea nr.50g/2015, la pct.91

a statuat că prevederile art. 76 lit. g) Codul muncii sunt instituite pentru protejarea

interesului public, prin înlăturarea persoanei dintr-o anumită funcție, fiind acuzată

de comiterea unei infracțiuni legată de funcția respectivă, astfel împiedicând alte

asemenea fapte sau consecințele unor asemenea fapte. Totodată, Curtea la pct. 93 a

explicat că, simplul fapt că persoana a fost recunoscută în calitate de bănuit pentru

săvârșirea unei infracțiuni extrinsecă raporturilor sale cu activitatea profesională pe

care o desfășoară și autoritatea publică din care face parte nu poate constitui drept

temei pentru suspendarea raporturilor de serviciu.

În cadrul anchetei de serviciu angajatorul urma să constate prezența sau absența

temeiului de suspendare a contractului de muncă prevăzut la art. 76 lit. g) Codul

muncii or, temeiul de drept indicat la art. 76 lit. g) Codul muncii, se referă la

trimiterea în instanța de judecată a dosarului penal privind comiterea de către salariat

a unei infracțiuni legate nemijlocit cu funcția pe care o exercită. Iar, temeiul de fapt

indicat în ordinul contestat este scrisoarea Procuraturii raionului Căușeni, prin care

a fost informat angajatorul despre trimiterea cauzei penale spre examinare în instanța

de judecată și solicitarea de a fi luate măsuri în privința sa.

Simpla transpunerere a conținutului art. 76 lit. g) Codul muncii în ordinul

contestat, nu este suficient pentru a suspenda raportul de munca, în lipsa constatării

de fapt a unor astfel de circumstanțe. Pentru a fi posibilă suspendarea contractului

individual de muncă în temeiul art. 76 lit. g) Codul muncii, alăturat trimiterii în

instanța de judecată a dosarului penal privind comiterea unei infracțiuni, urma să se

stabilească dacă presupusa infracțiune comisă, este incompatibilă cu munca prestată

de către angajat.

A subliniat că, angajatorul nu a verificat incompatibilitatea funcției deținute de

reclamant cu infracțiunea incriminată. Or, deținea la acel moment funcția de

subofițer al Secției management operațional al Inspectoratului de Poliție Ialoveni,

iar cauza penală pornită în privința lui, care a fost trimisă spre examinare în instanța

2

de judecată și infracțiunea care i-a fost incriminată de huliganism agravat, nu sunt în

legătură cauzală nemijlocit de activitatea lui de serviciu, respectiv, suspendarea

raportului de muncă nu poate fi aplicată față de el ca o măsură de protejare a

instituției în care este angajat de acțiunile pretinse ilegale.

La fel, nu a fost constatat faptul că, prezintă un pericol pentru imaginea

instituției pe care o reprezintă și nu au fost constatate temeiuri de a considera posibilă

repetarea din partea lui a unor noi fapte similare. Or, neexpunereaa unor astfel de

constatări în ordinul contestat, prezumă lipsa acestora. Mai mult, nici în actul de

învinuire nu i se incriminează comiterea infracțiunii în legătură cu funcția deținută

sau fiind în exercițiul funcțiunii.

Consideră că, dacă autoritatea publică emitentă a respins în parte cererea

prealabilă, autoritatea publică ierarhic superioară soluționează doar partea respinsă

a cererii prealabile. Astfel, Inspectoratul General al Poliției și-a depășit competențele

la soluționarea cererii prealabile, deoarece după respingerea cererii ca fiind

neîntemeiată, urma să trimită materialele Ministerului Afacerilor Interne, pentru a

decide asupra pct. 1 din ordinul nr.196 ef. din 02 mai 2019, emis de Inspectoratul

General al Poliției, în partea ce ține de suspendarea raportului de serviciu, repunerea

în funcția anterior ocupată și încasarea salariului pentru perioada suspendării.

A solicitat anularea pct. 1 din ordinul nr.196 ef. din 02 mai 2019, emis de

Inspectoratul General al Poliției, repunerea în funcția anterior ocupată de subofițer

al Serviciului Statistic al Secției management operațional al Inspectoratului de

Poliție Ialoveni, obligarea Inspectoratului General al Poliției să efectueze calculul și

achitarea salariului pentru perioada suspendării, începând cu 02 mai 2019 până la

momentul executării hotărârii.

Prin hotărârea din 25 septembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani,

a fost respinsă cererea de chemare în judecată depusă de Ion Zamfir, ca fiind

neîntemeiată.

Prin decizia din 27 mai 2020 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins apelul

declarat de Ion Zamfir (f.d. 120-133).

În motivarea deciziei, instanța de apel a apreciat ca fiind justă concluzia

instanței de fond cu privire la temeinicia și legalitatea ordinului nr. 196 ef. din 02

mai 2019 al Inspectoratului General al Poliției privind suspendarea raportului de

serviciu cu Ion Zamfir, subofițer al Serviciului statistic al Secției management

operațional al Inspectoratului de poliție Ialoveni, care se încadrează exact în

prevederile art. 76 lit. g) Codul muncii, precum și art. 35 alin. (2) al Legii privind

funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne nr.

288 din 16 decembrie 2016. Or, conform scrisorii Procuraturii Republicii Moldova

nr. 1246 din 10 aprilie 2019, reclamantul Zamfir Ion XXX este învinuit de săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 287 alin. (3) Cod penal, iar la 03 aprilie 2019, cauza

penală a fost expediată în instanța de judecată spre examinare în fond.

La fel, Colegiul a respins ca neîntemeiat argumentul apelantului cu privire la

faptul că, instanța de fond urma să stabilească cu certitudine care este temeiul de

suspendare a contractului individual de muncă or, ordinul contestat conține temeiul

de drept în baza căruia a fost emis, și anume, art. 76 lit. g) Codul muncii, care indică

o singură condiție pentru suspendarea contractului individual de muncă, – trimiterea

în instanța de judecată a dosarului penal privind comiterea de către salariat a unei

infracțiuni incompatibile cu munca prestată, fapt întrunit în speță.

3

Instanța de apel a respins și argumentul apelantului cu privire la faptul că,

angajatorul, urma la caz să dispună efectuarea unei anchete de serviciu, în cadrul

căreia, să verifice toate circumstanțele cazului, cu informarea apelantului despre

inițierea unei anchete de serviciu, despre rezultatele acesteia și posibilitatea de a face

cunoștință cu materialele acumulate în cadrul anchetei de serviciu, acțiuni, care au

fost evitate de a fi efectuate de către angajator, încălcându-i astfel drepturile la un

proces echitabil. Or, suspendarea raportului de serviciu cu apelantul/reclamant până

la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, s-a efectuat în baza adresării

Procuraturii Republicii Moldova, în temeiul art. 76 lit. g) Codul muncii, și nu pentru

comiterea unei abateri, care ar atrage după sine o sancțiune disciplinară, și ar

presupune necesitatea inițierii unei anchete de serviciu.

De asemenea Colegiul a respins și argumentul apelantului cu privire la faptul

că, Inspectoratul General al Poliției și-ar fi depășit competențele la examinarea

cererii prealabile, deoarece după respingerea cererii ca fiind neîntemeiată, urma să

trimită materialele Ministerului Afacerilor Interne pentru a decide asupra anulării

pct.1) din ordinul nr. 196 ef. din 02 mai 2019, emis de Inspectoratul General al

Poliției, în partea ce ține de suspendarea raportului de serviciu, repunerea în funcția

anterior ocupată și încasarea salariului pentru perioada suspendării, argumentul dat

nu duce la anularea actului administrativ defavorabil or, conform art.143 alin. (2)

Cod administrativ, aprecierea legalității sau ilegalității unui act administrativ

individual se face în funcție de situația la momentul emiterii lui, iar în cazul

desfășurării unei proceduri prealabile – de situația la momentul adoptării deciziei cu

privire la cererea prealabilă. Așadar, examinarea cererii prealabile de către

Inspectoratul General al Poliției și neexaminarea cererii prealabile de către

Ministerul Afacerilor Interne nu duce la anularea actului administrativ defavorabil

în situația în care se solicită doar anularea actului administrativ individual

defavorabil emis în partea apelantului.

A conchis că prima instanță a examinat cauza sub toate aspectele, stabilind cu

certitudine raportul juridic litigios, circumstanțele de fapt, caracteristice raportului

juridic litigios, legea materială ce guvernează raportul juridic, creând participanților

la proces, condiții obiective și echitabile, pentru exercitarea drepturilor și

obligațiunilor procedurale.

La 28 iulie 2020 Ion Zamfir a depus recurs împotriva deciziei din 20 mai 2020

a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea deciziei instanței de apel, cu

pronunțarea unei decizii privind admiterea integrală a cererii de chemare în judecată

(f.d. 139-144).

În motivarea recursului și-a exprimat dezacordul cu decizia instanței de apel,

reiterând argumentele indicate în cererea de apel.

În esență recurentul a menționat că, instanțele ierarhic inferioare nu au aplicat

legea care trebuia aplicată, astfel ignorând prevederile Legii privind funcționarul

public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne nr. 288 din 16

decembrie 2016 și aplicând Legea cu privire la funcția publică și statutul

funcționarului public în concordanță cu prevederile art. 76 lit. g) Codul muncii, este

o concluzie eronată a instanțelor de judecată or, recurentul deține funcția de subofițer

al Inspectoratului General al Poliției, cu statut special în cadrul MAI.

A subliniat recurentul că, instanța de apel contrar legii nu a ținut cont de legea

aplicabilă și în special a ignorat prevederile art. 12 alin. (2) Cod de procedură civilă.

4

A conchis că, instanța de apel nu a determinat corect raportul juridic dedus

judecății, circumstanțele importante pentru soluționarea cauzei, nu au fost elucidate

pe deplin lipsa probelor pertinente, admisibile și veridice.

Conform art. 245 din Codul administrativ, recursul se depune la instanța de apel

în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel, dacă legea nu

stabilește un termen mai mic. Instanța de apel transmite neîntîrziat Curții Supreme

de Justiție recursul împreună cu dosarul judiciar.

Motivarea recursului se prezintă Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de

zile de la notificarea deciziei instanței de apel. Dacă se depune împreună cu cererea

de recurs, motivarea recursului se depune la instanța de apel.

Decizia instanței de apel a fost pronunțată la 20 mai 2020, fiind recepționată de

către părți la 18 iulie 2020 (f.d. 135).

Astfel Ion Zamfir, în conformitate cu prevederile art. 245 din Codul

administrativ, la 28 iulie 2020 a depus recurs, respectând termenele procedurale.

La 14 august 2020 în adresa intimatului a fost expediată copia recursului, cu

înștiințarea despre posibilitatea depunerii referinței.

La 07 septembrie 2020, Inspectoratul General al Poliției, a depus referință pe

marginea recursului, solicitând declararea recursului ca fiind inadmisibil.

Examinând temeiurile invocate în recurs în raport cu materialele cauzei,

completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție îl consideră inadmisibil din următoarele motive.

Prin prisma art. 246 alin. (1) din Codul administrativ, Curtea Supremă de

Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este

inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere, în acord cu alin. (2) din

art. 246 Codul administrativ, recursul se declară inadmisibil în special în cazurile

enumerate la literele a)-f).

Din analiza acestor prevederi, rezultă că admisibilitatea/inadmisibilitatea

recursului, în special, nu se limitează doar la temeiurile menționate ci urmează să

însușească în condițiile Codului administrativ exercitarea efectivă a unui control de

legalitate, veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase.

Completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție reține cu valoare de principiu jurisprudențial, că sintagma „în special” denotă

caracterul neexhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate și în același timp oferă un

drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o

motivare suficient de serioasă și care pe cale de consecință nu pot însuși un eventual

succes rezultat din examinarea cererii în completul de 5 judecători.

În această ordine de idei, instanța de recurs reține că din Codul administrativ

dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului dar și cerința de seriozitate a

cererii din perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept

procedural și material capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate,

într-o eventuală examinare în fond și invocare ex officio a erorilor de drept.

Instanța de recurs reține că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de

recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile

nominalizate mai sus. Acest argument rezultă și din particularitățile de formă ale

reglementării recursului în Codul administrativ și anume din sintagma „motivarea

recursului” de la art. 245 alin. (2) din Codul administrativ. În context, motivarea

5

cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să

le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

De asemenea, Completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în

contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în

special în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de

contencios administrativ. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină

cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de

ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces

la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise (Golder împotriva

Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230). Acesta este în

special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa

necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o

anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de

admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages

Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că modul de

aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de

caracteristicile speciale ale procedurilor respective; trebuie ținut cont de totalitatea

procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare

în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1,

p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la

admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu

chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers

c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

Completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție conchide că cererea de recurs depusă de către Ion Zamfir, este inadmisibilă.

În conformitate cu art. 230, 246 din Codul administrativ, completul specializat

pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Recursul depus de Ion Zamfir, se declară inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Maria Ghervas

judecătorii Nina Vascan

Victor Burduh

6