2ra-1398/20 — Constatarea încălcării dreptului la examinarea în termen rezonabil a cauzei si reprararea prejudiciului moral

Dosarul nr. 2ra-1398/20 Prima instanţă: (Judecătoria Chișinău, sediul Centru) L. Mitrofan Instanţa de apel: (Curtea de Apel Chișinău) M. Anton, A. Bostan, V. Cotorobai ÎNCHEIERE 07 octombrie 2020 mun.

Chişinău Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Dumitru Mardari judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru examinând admisibilitatea recursului declarat de către Russu Denis, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Russu Denis împotriva Procuraturii Generale, intervenient accesoriu Ministerul Justiției cu privire la constatarea încălcării dreptului la judecare în termen rezonabil a cauzei și repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chișinău din 09 iulie 2020, prin care s-a respins apelul declarat de Russu Denis și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 26 decembrie 2019, c o n s t a t ă : La 16 octombrie 2019, Russu Denis a depus cerere de chemare în judecată împotriva Procuraturii Generale, intervenient accesoriu Ministerul Justiției cu privire la constatarea încălcării dreptului la judecare în termen rezonabil a cauzei și repararea prejudiciului moral.

În motivarea acțiunii, Russu Denis a menționat că la 18 februarie 2016 în secția REI-1 a Procuraturii pe cauze excepționale a fost înregistrat raportul procurorului Pitel Anatolie, că acuzatorul de stat, pe marginea examinării cauzei penale 2014028075, în ședință de judecată inculpații Russu Denis, Ișcenco Veaceslav, Timofti Oleg și Pridorojnîi Victor au dat declarații că au fost grav afectați psihologic și fizic la etapa investigării cauzei penale.

De asemenea, reclamantul a invocat că acțiunile ilicite au fost făcute de către colaboratorii organelor de drept, iar pentru examinarea procesului penal pe fapte de presiuni psihologice, materialul a fost repartizat procurorilor din cadrul Procuraturii PCCOCS și de multe ori clasat cu emiterea ordonanțelor de refuz în pornirea urmării penale, care au fost anulate de către instanțele judecătorești cu emiterea încheierilor: - 06.06.2016 – Judecătorul de instrucție Dorin Munteanu 1 (Judecătoria Centru); - 17.02.2017 – Judecătorul de instrucție Sergiu Bularu (Judecătoria Centru); - 05.12.2017- Judecătorul de instrucție Svetlana Tizu (Judecătoria Centru); - 14.02.2018- Colegiul Penal al Curții de Apel Chișinău; - 16.08.2018 – Judecătorul de instrucție Sergiu Ciobanu (Judecătoria Centru); - 22.10.2018 – Colegiul Penal al Curții de Apel Chișinău; - 24.04.2019- Judecătorul de instrucție Igor Bațalai; - 26.06.2019 - Colegiul Penal al Curții de Apel Chișinău.

Astfel în opinia reclamantului, examinarea procesului penal durează aproape trei ani jumate, necătînd la faptul că cauza urma a fi examinată în mod urgent și prioritar, deoarece conține elemente a infracțiunilor prevăzute de tortură, prevăzute de art. 166/1 din Codul penal. A mai invocat că, termenul maxim de investigare și examinare a cauzelor cu privire la tortură este strict reglementat, însă examinarea procesului durează peste o mie de zile, fapt ce este inadmisibil, iar termenul de examinare a acestei cauze este vădit disproporțional de termenul prevăzut de lege. Prin urmare, reclamantul a specificat că i-a fost încălcat dreptul la examinare și transmitere spre rejudecare în termen rezonabil a cauzei menționate, prin ce i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil prin examinarea într-un termen rezonabil a cauzei, în rezultat fiindu-i cauzat prejudiciu moral.

Russu Denis a solicitat constatarea încălcării dreptului la examinarea în termen rezonabil a procesului penal nr. 17 din 18.02.2016 și pornirea cauzei penale de către PCCOCS pe fapte infracțiunilor prevăzute de art. 166/1 din Codul penal și încasarea sumei de 100 000 lei cu titlu de prejudiciu moral. Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 26 decembrie 2019, s- a respins cererea de chemare în judecată depusă de Russu Denis. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță cu referire la circumstanțele cauzei a reținut că la 18 februarie 2016, un grup de persoane, printre care și reclamantul Russu Denis, au depus o sesizare la Procuratura pentru Combaterea Crimelor Organizate și Cauze Speciale, prin care au menționat că un grup de procurori au exercitat presiune psihologică asupra acestora și sunt victime ale infracțiunii de tortură.

Ulterior, prin ordonanța din 18 februarie 2016, s-a refuzat în începerea urmăririi penale și clasare a procesului penal. Prin încheierea Judecătorului de instrucție din 06.06.2016, a fost anulată ordonanța de refuz în începerea urmăririi penale, procurorii fiind obligați să pornească un dosar penal. La fel, instanța de fond a stabilit că ulterior, au fost emise 6 ordonanțe de refuz în începerea urmăririi penale și clasarea procesului penal, care au fost anulate de către judecătorii de instrucție. Astfel, prima instanță a concluzionat că la data depunerii cererii de chemare în judecată, nu era inițiat un dosar penal pe faptul sesizării depuse, iar reclamantul nu avea nici un statut procesual.

În speță, instanța de fond a conchis că procesul penal este înregistrat, ca parte componență a obligației pozitive a statului de a cerceta faptele de tortură, însă reclamantul Russu Denis nu are nici un statut procesual în procesul penal, în sensul 2 noțiunii ”de acuzație în materie penală”, ca să beneficieze de protecția art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, sub aspectul termenului rezonabil, prin urmare, în partea ce ține de dreptul victimei/părții vătămate de a deține dreptul de a solicita constatarea încălcării dreptului la judecarea cauzei în termen rezonabil, instanța a specificat că Russu Denis nu deține nici un statut procesual în favoarea căruia urmează de calculat începerea curgerii termenului de judecare a cauzei în termen rezonabil.

Cu privire la repararea prejudiciului moral în sumă de 100 000 lei, instanța a invocat că acțiunea de reparare a prejudiciului moral este o acțiune subsidiară încălcării dreptului la judecarea cauzei în termen rezonabil, drept ce nu a fost constatat ca fiind încălcat, prin urmare cererea urmează a fi respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 09 iulie 2020, s-a respins apelul declarat de Russu Denis și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 26 decembrie 2019. La 24 august 2020, Russu Denis a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor judecătorești cu emiterea unei noi hotărâri, prin care acțiunea să fie admisă.

Recurentul Russu Denis, în motivarea recursului a invocat că instanța de apel a interpretat în mod eronat legea, fapt ce a dus la favorizarea celeilalte părți și totodată a determinat încălcarea drepturilor și libertăților recurentului. De asemenea, a menționat că la examinarea cauzei, instanțele de judecată nu au constatat și elucidat pe deplin circumstanțele care au importanță pentru soluționarea pricinii, iar concluziile primei instanțe expuse în hotărâre, sunt în contradicție cu circumstanțele pricinii, aplicând eronat normele de drept material. La fel, a specificat că prima instanță a determinat incorect raportul juridic dedus judecății, iar probelor prezentate nu a fost dată o apreciere completă, obiectivă și sub toate aspectele, iar instanța de apel a examinat unilateral apelul, fără a fi auzit apelantul, iar cererea de apel a fost examinată în lipsa reprezentantului său.

La 07 septembrie 2020, instanţa de recurs a expediat în adresa intimaților copia recursului, fiind recepționat de către Ministerul Justiției și Procuratura generală la data de 10 respectiv 11 septembrie 2020, potrivit avizelor de recepție (f.d. 72-73 Vol. II). Cu referire la termenul de declarare a recursului, instanța de recurs menționează că, Curtea de Apel Chișinău a emis dispozitivul deciziei la 09 iulie 2020, însă date referitor la recepționarea de către părți a deciziei motivate, la materialele cauzei lipsesc. În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel.

Termenul de 2 luni este termen de decădere şi nu poate fi restabilit. Recursul a fost declarat la 24 august 2020, respectiv se consideră depus în termenul prevăzut de art.434 din Codul de procedură civilă. 3 În conformitate cu art. 439 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). Examinînd temeiurile recursului completul Colegiului Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiţie reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) din Codul de procedură civilă. În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Instanța de recurs reține, că examinarea admisibilității recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă. La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei nu constituie un temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. Totodată, completul Colegiului Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiţie reține că, potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanţa de recurs poate interveni în materia probaţiunii doar sub aspect procedural şi anume dacă se invocă că instanţa de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 din Codul de procedură civilă. Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele. În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de acces la instanţe nu este absolut.

Există limitări implicit admise (Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230). Acesta este în special cazul condiţiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăşi natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privinţă de o anumită marjă de apreciere (Luordo 4 împotriva Italiei, pct. 85). Condiţiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franţei, p. 45). Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în faţa instanţelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective; trebuie ţinut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept naţional şi de rolul instanţelor ierarhic superioare în acest sistem (a se vedea Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței Curţii, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac şi procedurile care implică doar chestiuni de drept, şi nu chestiuni de fapt pot fi conforme cu cerinţele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 şi nu conţine nici o referire cu privire la fondul recursului. Avînd în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Russu Denis, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) din Codul de procedură civilă şi, drept urmare, este inadmisibil. În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, completul Colegiului Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e : Se declară inadmisibil recursul înaintat de Russu Denis.

Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, judecătorul Dumitru Mardari judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru 5