2ra-1234/20 — partajarea averii comune

2ra-1234/20 — partajarea averii comune (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 2ra-1243/20

Prima instanță: (Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani) P. Harmaniuc

Instanța de apel: (Curtea de Apel Chișinău) I. Muruianu, A. Malîi, N. Budăi

Î N C H E I E R E

23 septembrie 2020 mun. Chișinău

Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al

Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Dumitru Mardari

judecătorii Ala Cobăneanu

Iurie Bejenaru

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Tăvăluc Irina,

reprezentată de avocatul Carmanschi Vitalie,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Tăvăluc Irina

împotriva lui Tăvăluc Nicolai și Pleșca Eduard cu privire la recunoașterea

proprietății comune în devălmășie, anularea contractului de vânzare-cumpărare,

partajarea bunului, încasarea sumei cu titlu de alocații lunare stabilite copilului

minor și încasarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 23 ianuarie 2020, prin care s-a

respins apelul declarat de Tăvăluc Irina și s-a menținut hotărârea Judecătoriei

Chișinău, sediul Buiucani din 07 august 2019 și încheierea Judecătoriei Chișinău,

sediul Buiucani din 02 iulie 2019,

împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 23 ianuarie 2020, prin care a

fost respins demersul înaintat de Tăvăluc Irina cu privire la numirea expertizei,

c o n s t a t ă :

La 30 iulie 2018, Tăvăluc Irina a depus cerere de chemare în judecată

împotriva lui Tăvăluc Nicolai și Pleșca Eduard cu privire la recunoașterea

proprietății comune în devălmășie, anularea contractului de vânzare-cumpărare,

partajarea bunului, încasarea sumei cu titlu de alocații lunare stabilite copilului

minor și încasarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, Tăvăluc Irina a menționat că a înregistrat căsătoria cu

Tăvăluc Nicolai la data de 17 iulie 2005.

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Central din 30 martie 2018,

căsătoria a fost desfăcută, domiciliul copilului minor, XXXXX, fiind stabilit cu

mama.

Reclamanta a invocat că la momentul desfacerii căsătoriei, averea comună nu

a fost partajată.

1

Astfel a specificat că în timpul căsătoriei a fost procurat autoturismul de

model ”Toyota Prius”, anul producerii 2008, procurat la 09 februarie 2017 la prețul

de 7 500 euro.

Ulterior, la 22 august 2017, în baza contractului de vânzare-cumpărare din

22 august 2017, Tăvăluc Nicolai a înstrăinat automobilul lui Pleșca Eduard, fără a

fi informată despre acest fapt.

În opinia reclamantei, automobilul constituie proprietate comună în

devălmășie a soților, motiv pentru care contractul de vânzare-cumpărare urmează a

fi declarat nul.

La fel, Tăvăluc Irina a reiterat că în perioada 30 iunie 2017-01 aprilie 2018,

statul român a transferat pe cardul bancar deținut de Tăvăluc Nicolai o alocație

lunară de 200 lei românești, destinați copilului XXXXX până la atingerea vârstei

de 2 ani, iar în total suma de 2 152 de lei, care urmează să fie încasată de la pârât.

Reclamanta Tăvăluc Irina a solicitat, inclusiv prin cererea de concretizare a

cerințelor (f.d. 80 Vol. I):

- recunoașterea ca fiind proprietate comună în devălmășie a automobilului de

model ”Toyota Prius”, anul producerii 2008;

- anularea contractului de vânzare-cumpărare din 22 august 2017, încheiat

între Tăvăluc Nicolai și Pleșca Eduard, partajarea bunului proprietate comună în

devălmășie – automobilul de model ”Toyota Prius”, anul producerii 2008, prin

stabilirea cotelor părți de ½ cotă-parte fiecăruia;

- partajarea automobilului de model ”Toyota Prius”, anul producerii 2008,

prin atribuirea automobilului lui Tăvăluc Nicolai cu încasarea de la ultimul a ½

cotă-parte din prețul de piață a automobilului;

- încasarea de la Tăvăluc Nicolai a sumei de 2 968 de lei românești în valută

națională conform cursului oficial al Băncii Naționale a Moldovei la data

executării hotărârii cu titlu de restituire a alocației pentru copii achitată de

România în beneficiul copilului XXXXX pe cardul bancar deținut de Tăvăluc

Nicolai pe perioada 01 martie 2017 – 30 iunie 2018.

Prin încheierea protocolară a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 02

iulie 2019, s-a respins cererea Irinei Tăvăluc cu privire la numirea expertizei întru

evaluarea mijlocului de transport în litigiu (f.d. 16-118 Vol. I).

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 07 august 2019, a

fost admisă parțial cererea de chemare în judecată depusă de Tăvăluc Irina.

S-a încasat de la Tăvăluc Nicolai în beneficiul Irinei Tăvăluc suma de 2 968

de lei românești, în valută națională conform cursului oficial al Băncii Naționale a

Moldovei la data executării hotărârii cu titlu de alocație stabilită copilului XXXXX

pentru perioada 01 martie 2017 – 30 iunie 2018.

S-a încasat de la Tăvăluc Nicolai în beneficiul Irinei Tăvăluc suma de 3 000

lei cu titlu de cheltuieli pentru asistență juridică.

În rest, pretențiile au fost respinse.

S-a încasat de la Tăvăluc Nicolai în beneficiul statului suma de 375,74 de lei

cu titlu de taxă de stat de care reclamanta a fost scutită la depunerea acțiunii,

proporțional părții admise din pretenții.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță cu referire la circumstanțele cauzei

a reținut că prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Central din 30 martie 2018,

căsătoria încheiată între Tăvăluc Nicolai și Tăvăluc Irina, înregistrată de Oficiul

2

Stării Civile Botanica, mun. Chișinău la data de 17 iulie 2015, actul de căsătorie

nr. 612, a fost desfăcută, domiciliul copilului minor XXXXX a fost stabilit cu

mama Tăvăluc Irina.

Conform răspunsului Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Iași

din 25 ianuarie 2019, în perioada 01 martie 2017 - 30 iunie 2018, reprezentantul

legal la alocația de stat a fost Tăvăluc Nicolai, în calitate de tată al minorului, în

perioada precizată, cuantumul alocației de stat a fost de: în perioada 01 martie

2017 - 30 aprilie 2018 în sumă de 200 ron lunar; în perioada 01 mai 2018 - 30

iunie 2018 în sumă de 84 ron lunar, iar în total suma de 2 968 ron.

Iar, începând cu data de 01 iulie 2018, reprezentantul legal la alocația de stat

pentru minorul XXXXX este doamna Tăvăluc Irina, în calitate de mamă a

minorului.

Cu referire la pretenția de anulare a contractului de vânzare-cumpărare din

22 august 2017 a autoturismului de model ”Toyota Prius”, încheiat între Tăvăluc

Nicolai și Pleșca Eduard, instanța de judecată a reținut următoarele.

Prin adeverința eliberată de IP ”Agenția Servicii Publice” din 09 noiembrie

2017, se confirmă că potrivit Registrului de Stat al Transporturilor, după Tăvăluc

Nicolai la data de 09 februarie 2017 a fost înmatriculat mijlocul de transport de

model ”Toyota Prius”, iar la data de 22 august 2017 a fost schimbat proprietarul

mijlocului de transport nominalizat, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare

încheiat la data de 22 august 2017 între Tăvăluc Nicolai în calitate de vânzător și

Pleșca Eduard în calitate de cumpărător.

La fel, prima instanță a invocat prevederile art. 21 alin. (1)-(4) din Codul

familiei, care prevede că soții, de comun acord, posedă, folosesc și dispun de

bunurile comune. Fiecare dintre soți este în drept să încheie convenții prin care să

dispună de bunurile comune, cu excepția bunurilor imobile, acordul celuilalt soț

fiind prezumat.

Prin urmare, instanța a reținut ca fiind neîntemeiate argumentele reclamantei

precum că nu a fost informată despre intenția de înstrăinare a autoturismului și nu a

dat acordul la înstrăinarea acestuia.

Prin urmare, instanța de fond a concluzionat că, contractul de vânzare-

cumpărare din 22 august 2017 a autoturismului în litigiu a fost încheiat în

conformitate cu prevederile legale, argumentele reclamantei în acest sens fiind

neîntemeiate și lipsite de suport de fapt și de drept, or, reclamanta nu a obiectat

imediat după vânzarea autoturismului referitor la preț, invocând pretenții în raport

cu bunul respectiv doar ca urmare a desfacerii căsătoriei.

De asemenea, prima instanță a constatat că deoarece autoturismul de model

”Toyota Prius” a fost înstrăinat de către Tăvăluc Nicolai în baza contractului de

vânzare-cumpărare din 22 august 2017, adică în timpul căsătoriei cu Tăvăluc Irina

și ținând cont de netemeinicia pretenției de nulitate a contractului de vânzare-

cumpărare din 22 august 2017, pretențiile de recunoaștere a autoturismului de

model ”Toyota Prius” ca fiind bun ce constituie proprietate comună în devălmășie

dobândit în timpul căsătoriei, partajarea mijlocului de transport menționat în cote-

părți egale între Tăvăluc Nicolai și Tăvăluc Irina, cu atribuirea fiecăruia a câte ½

cotă-parte, împărțirea mijlocului de transport menționat prin atribuirea acestuia

pârâtului Tăvăluc Nicolai și încasarea de la ultimul în beneficiul Irinei Tăvăluc a

contravalorii de ½ din prețul de piață a mijlocului de transport, sunt neîntemeiate și

3

nu pot fi admise, or bunul respectiv a constituit proprietate comună în devălmășie

până la divorț și a ieșit din patrimoniul soților anterior desfacerii căsătoriei în baza

actului juridic încheiat în condițiile legii.

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 23 ianuarie 2020, s-a respins

demersul înaintat de Tăvăluc Irina cu privire la numirea unei expertize de evaluare

a automobilului (f.d. 225-228 Vol. I).

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 23 ianuarie 2020, s-a respins apelul

declarat de Tăvăluc Irina și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul

Buiucani din 07 august 2019 și încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani

din 02 iulie 2019.

La 25 iunie 2020, Tăvăluc Irina, reprezentată de avocatul Carmanschi Vitalie

a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel și încheierii Curții de Apel

Chișinău din 23 ianuarie 2020, prin care a fost respins demersul cu privire la

numirea expertizei de evaluare a automobilului, solicitând admiterea recursului,

casarea deciziei și încheierii instanței de apel, casarea hotărârii primei instanțe cu

emiterea unei noi hotărâri, prin care acțiunea să fie admisă integral.

Recurenta Tăvăluc Irina, în motivarea recursului a invocat că la examinarea

cauzei, instanțele de judecată au interpretat eronat legea și nu au aplicat corect

prevederile art. 21 alin. (3) din Codul familiei, care prevede că convenția contrară

dispozițiilor prezentului cod, prin care se micșorează ori se suprimă comunitatea de

bunuri, este declarată nulă de către instanța judecătorească.

Astfel a menționat că instanțele de judecată nu au ținut cont de faptul că prin

contractul de vânzare-cumpărare din 22 august 2017, Tăvăluc Nicolai a înstrăinat

automobilul lui Pleșca Eduard la prețul de 10 000 lei, ce valora 7 500 euro, la un

preț mai mic decât valoarea reală a acestuia, astfel intimatul a micșorat și a

suprimat comunitatea de bunuri devălmașe dobândite în timpul căsătoriei.

În acest mod, soluția dată de instanțele de judecată au dus la încălcarea

drepturilor și libertăților sale și anume dreptul la proprietate, consacrat de art. 46

din Constituție și de art. 1 Protocol 1 la Convenția Europeană pentru Apărarea

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

La fel, recurenta a invocat dezacordul cu încheierea instanței de apel din

23 ianuarie 2020, prin care a fost respins demersul cu privire la efectuarea

expertizei de evaluare a automobilului.

La 31 iulie 2020, instanța de recurs a expediat în adresa intimaților copia

recursului, însă date referitor la recepționarea de către Tăvăluc Nicolai a cererii de

recurs, la materialele cauzei lipsesc.

Plicul expediat în adresa lui Pleșca Eduard a fost restituit instanței de recurs

cu mențiunea ”nereclamat” (f.d. 32-33 Vol. II).

La 26 august 2020, Tăvăluc Nicolai, reprezentat de avocatul Tetelea Eugen, a

depus referință la recursul declarat de Tăvăluc Irina, prin care a solicitat să fie

considerat ca inadmisibil.

Cu referire la termenul de declarare a recursului, instanța de recurs

menționează că, Curtea de Apel Chișinău a emis dispozitivul deciziei la 23 ianuarie

2020, însă date referitor la recepționarea de către părți a deciziei motivate, la

materialele cauzei lipsesc.

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

4

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

Recursul a fost declarat la 25 iunie 2020, respectiv se consideră depus în

termenul prevăzut de art.434 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data

primirii acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a

temeiurilor invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de

judecată instituit în conformitate cu alin. (2).

Examinînd temeiurile recursului completul Colegiului Civil, Comercial și de

Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Instanța de recurs reține, că examinarea admisibilității recursului presupune

verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile

prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentei cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu

constituie un temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform

secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și

procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios

Administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că, potrivit regulilor din

Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de

recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de

apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența

probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței

de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs

poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se

invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod

flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 din Codul de procedură

civilă.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa

constantă statuează că, dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări

implicit admise (Golder împotriva Regatului Unit, p. 38; Stanev împotriva

Bulgariei (MC), p. 230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a

unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea

5

statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo

împotriva Italiei, p. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai

stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, p. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept

național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (a se vedea Botten

v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de

fapt pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

De asemenea, ținând cont de faptul că, decizia Curții de Apel Chișinău din

23 ianuarie 2020 este legală și întemeiată, completul Colegiului Civil, Comercial și

de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează că și

încheierea Curții de Apel Chișinău din 23 ianuarie 2020, prin care a fost respins

demersul înaintat de Tăvăluc Irina cu privire la numirea expertizei, este adoptată cu

aplicarea corectă a normelor de drept procedural.

Avînd în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Tăvăluc Irina,

reprezentată de avocatul Carmanschi Vitalie, nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă și, drept

urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios

Administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Tăvăluc Irina, reprezentată de

avocatul Carmanschi Vitalie.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Dumitru Mardari

judecătorii Ala Cobăneanu

Iurie Bejenaru

6