2r-523/20 — recunoașterea dreptului de proprietate

Dosarul nr. 2r-523/2020

prima instanță: Judecătoria Strășeni, sediul Central (jud: T. Andronic)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: I. Secrieru, V. Mihaila, Iu. Cotruță)

D E C I Z I E

21 octombrie 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Iurie Bejenaru

Galina Stratulat

examinând recursul declarat de Elena Meriacre, reprezentată de avocatul

Elisaveta Caragia,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Elena Meriacre

împotriva lui Luca Meriacre, intervenient accesoriu Iurie Suruceanu cu privire la

recunoașterea dreptului de proprietate comună în devălmășie și determinarea

cotelor-părți ideale,

împotriva încheierii din 10 septembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă :

La 15 februarie 2018, Elena Meriacre a depus cerere de chemare în judecată

împotriva lui Luca Meriacre, intervenient accesoriu Iurie Suruceanu cu privire la

recunoașterea dreptului de proprietate comună în devălmășie și partajarea averii

comune în cote-părți ideale.

Prin hotărârea din 18 aprilie 2019 a Judecătoriei Strășeni, sediul Central a fost

respinsă integral acțiunea depusă de Elena Meriacre și a fost încasat de la Elena

Meriacre în beneficiul lui Luca Meriacre cheltuielile de asistență juridică micșorate

în cuantum de 2 000 de lei.

Prin decizia din 17 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău s-a admis apelul

declarat de Elena Meriacre și s-a casat hotărârea din 18 aprilie 2019 a Judecătoriei

Strășeni, sediul Central, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de

Elena Meriacre împotriva lui Luca Meriacre cu privire la recunoașterea dreptului de

proprietate comună în devălmășie cu partajarea averii în cote-părți ideale și s-a remis

cauza la rejudecare în aceiași instanță, în alt complet de judecată.

Rejudecând cauza, prin hotărârea Judecătoriei Strășeni, sediul Central emisă la

2 iunie 2020 s-a admis cererea inițială și suplimentară de chemare în judecată depusă

de Elena Meriacre împotriva lui Luca Meriacre, intervenient accesoriu Iurie

Suruceanu cu privire la recunoașterea dreptului de proprietate comună în devălmășie

și partajarea averii comune în cote-părți ideale. S-a recunoscut proprietate comună

în devălmășie a foștilor soți: Luca Meriacre și Elena Meriacre, asupra a ½ cotă-parte

din bunul imobil cu nr. cadastral XXXXX.345.01, situat în raionul Strășeni, s.

Cojușna, str. XXXXX 29. S-a determinat după foștii soți: Luca Meriacre și Elena

1

Meriacre câte ½ cotă-parte din bunul imobil cu nr. cadastral XXXXX.345.01, situat

în r. Strășeni, s. Cojușna, str. XXXXX 29. S-a determinat după foștii soți: Luca

Meriacre și Elena Meriacre câte ½ cotă-parte din lotul de teren pentru construcție cu

nr. cadastral XXXXX.345, situat în r. Strășeni, s. Cojușna, str. XXXXX 29. S-a

încasat din contul lui Luca Meriacre în beneficiul Elenei Meriacre cheltuielile

suportate în legătură cu plata taxei de stat în sumă de 615 lei.

Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la 03 august 2020, Elena

Meriacre a declarat apel nemotivat, scris olograf, împotriva hotărârii primei instanțe,

solicitând admiterea cererii de apel.

Prin încheierea din 10 septembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău s-a restituit

cererea de apel depusă de Elena Meriacre, împotriva hotărârii din 2 iulie 2020 a

Judecătoriei Strășeni, sediul Central, în cauza civilă, la cererea inițială și

suplimentară de chemare în judecată depusă de Elena Meriacre împotriva lui Luca

Meriacre, intervenient accesoriu Iurie Suruceanu cu privire la recunoașterea

dreptului de proprietate comună în devălmășie și determinarea cotelor-părți ideale,

din motivul că apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu a

solicitat repunerea în termen.

La 24 septembrie 2020, Elena Meriacre, reprezentată de avocatul Elisaveta

Caragia, a declarat recurs împotriva încheierii din 10 septembrie 2020 a Curții de

Apel Chișinău și a solicitat casarea acesteia, cu restituirea cauzei în instanța de apel

de la etapa punerii pe rol a cererii de apel și examinarea cererii de repunere în

termenul de declarare a apelului.

În motivarea recursului a indicat că încheierea este neîntemeiată, deoarece

apelanta nu posedă cunoștințe juridice și la momentul emiterii hotărârii nu era

asistată de un avocat, nu a cunoscut despre faptul că urmează să solicite repunerea

în termen a apelului.

În conformitate cu art. 425 Cod de procedură civilă, termenul de declarare a

recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat încheierea contestată la 10 septembrie

2020.

Materialele cauzei atestă expedierea participanților la proces a copiei încheierii

prin scrisoarea de însoțire din 16 septembrie 2020 (f.d. 8, Vol. II), la actele cauzei

neregăsindu-se dovada recepționării acesteia de către recurentă.

Astfel, recursul declarat la 24 septembrie 2020, este în termen.

În conformitate cu art. 426 alin. (3) Cod de procedură civilă, recursul împotriva

încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza

dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără

participarea părților.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat și care

urmează a fi respins cu menținerea încheierii instanței de apel din următoarele

considerente.

În conformitate cu art. 427, lit. a) Cod de procedură civilă, instanța de recurs,

după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul

și să mențină încheierea.

Instanța de recurs reține că prin hotărârea Judecătoriei Strășeni, sediul Central

emisă la 2 iunie 2020 s-a admis cererea inițială și suplimentară de chemare în

judecată depusă de Elena Meriacre împotriva lui Luca Meriacre, intervenient

2

accesoriu Iurie Suruceanu cu privire la recunoașterea dreptului de proprietate

comună în devălmășie și partajarea averii comune în cote-părți ideale. S-a

recunoscut proprietate comună în devălmășie a foștilor soți: Luca Meriacre și Elena

Meriacre, asupra a ½ cotă-parte din bunul imobil cu nr. cadastral XXXXX.345.01,

situat în raionul Strășeni, s. Cojușna, str. XXXXX 29. S-a determinat după foștii soți:

Luca Meriacre și Elena Meriacre câte ½ cotă-parte din bunul imobil cu nr. cadastral

XXXXX.345.01, situat în r. Strășeni, s. Cojușna, str. XXXXX 29. S-a determinat

după foștii soți: Luca Meriacre și Elena Meriacre câte ½ cotă-parte din lotul de teren

pentru construcție cu nr. cadastral XXXXX.345, situat în r. Strășeni, s. Cojușna, str.

XXXXX 29. S-a încasat din contul lui Luca Meriacre în beneficiul Elenei Meriacre

cheltuielile suportate în legătură cu plata taxei de stat în sumă de 615 lei.

Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la 03 august 2020, Elena

Meriacre a declarat apel nemotivat, scris olograf, împotriva hotărârii primei instanțe,

solicitând admiterea cererii de apel.

În debut, Colegiul menționează că în conformitate cu art. 369, alin. (1), lit. b)

din Codul de procedură civilă, instanța de apel restituie printr-o încheiere cererea,

dacă apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea

în termen sau instanța de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen.

Astfel, prin încheierea din 10 septembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău s-a

restituit cererea de apel depusă de Elena Meriacre, împotriva hotărârii din 2 iulie

2020 a Judecătoriei Strășeni, sediul Central, în cauza civilă, la cererea inițială și

suplimentară de chemare în judecată depusă de Elena Meriacre împotriva lui Luca

Meriacre, intervenient accesoriu Iurie Suruceanu cu privire la recunoașterea

dreptului de proprietate comună în devălmășie și determinarea cotelor-părți ideale,

din motivul că apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu a

solicitat repunerea în termen.

Recurenta a criticat încheierea instanței de apel, indicând că instanța de apel a

ajuns la o concluzie incorectă precum că apelul a fost depus tardiv.

În conformitate cu prevederile art. 362, alin. (1) din Codul de procedură civilă,

termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunțării

dispozitivului hotărârii, dacă legea nu prevede altfel.

Aliniatul (3) al aceluiași articol prevede că repunerea în termen de apel se face

de către instanța de apel în cazurile și în ordinea prevăzute de art. 116.

Recurenta odată cu depunerea cererii de apel nu a solicitat repunerea în

termenul de declarare a apelului, considerând că apelul este depus în interiorul

termenului de 30 de zile, oferit de legislație.

Art. 110 Cod de procedură civilă, statuează expres că termenul de procedură

este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia

instanța (judecătorul), participanții la proces și alte persoane legate de activitatea

instanței trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un

ansamblu de acte.

Așadar, respectarea de către părți a termenilor legali constituie o obligare

pozitivă a părților și are menirea asigurării bunei funcționări a justiției, iar repunerea

în termen poate fi admisă doar în cazurile expres prevăzute de Lege și doar în cazul

în care partea înaintează o cerință de repunere în termen, justificată obiectiv și

probată prin probe pertinente și admisibile în temeiul art. 116, 118, 121, 122 și 362

Cod de procedură civilă, prin care va dovedi că omiterea termenului a fost cauzată

de motive întemeiate, ceea ce la caz nu se regăsește.

3

În sensul art. 10 alin. (1)-(3) Cod de procedură civilă, sancțiunile procedurale

sunt urmările nefavorabile, stabilite de normele de drept procedural civil, care survin

pentru subiectul obligat în raport procedural în caz de neîndeplinire sau de

îndeplinire defectuoasă a unui act de procedură, precum și în caz de exercitare

abuzivă a unui drept procedural. Efectuarea necorespunzătoare a actelor de

procedură va fi invocată, în fiecare caz de comitere a încălcării legii, de către

judecător sau de participantul care are interes să o invoce.

Sancțiunile procedurale vizează atât actele de procedură ale instanței

judecătorești, ale participanților la proces, cât și ale persoanelor legate de activitatea

acestora și în funcție de prevederile legii, constau în anularea actului procedural

defectuos, în decăderea din drepturi pentru neîndeplinire în termen a actului de

procedură, în obligația de a completa sau a reface actul îndeplinit cu nerespectarea

legii, în restabilirea în drepturile încălcate, în aplicarea amenzii judecătorești, în alte

măsuri prevăzute de lege.

În speță, cu referire la termenul de declarare a apelului, reprezentantul

recurentei a invocat că ultima, deoarece nu posedă cunoștințe juridice și nu a fost

asistată de un avocat la momentul emiterii hotărârii, nu a cunoscut despre faptul că

urmează să solicite în scris repunerea în termenul de declarare a apelului.

Analizând materialele cauzei, prin prisma argumentelor expuse de recurentă,

Colegiul consideră că instanța de apel întemeiat a considerat că cererea de apel urma

a fi restituită, în cazul în care apelul a fost declarat în afara termenului legal și

apelanta nu a solicitat repunerea în termen, iar instanța din oficiu fiind în

imposibilitate de a repune în termen apelul.

Astfel, Colegiul consideră neîntemeiat argumentul recurentei, precum că apelul

urmează a fi repus în termen, deoarece precum denotă actele cauzei hotărârea primei

instanțe a fost pronunțată la data de 2 iunie 2020, termenul de 30 de zile, pe când

apelul a fost depus abia la data de 3 august 2020, în afara termenului legal și fără

solicitarea de repunere în termen a apelului.

Tot aici, Colegiul menționează că termenul de declarare a apelului nu se

calculează de la data aducerii la cunoștință a hotărârii, dar de la data pronunțării

hotărârii.

Pe cale de consecință, instanța de judecată consideră că recurenta a demonstrat

o neglijență a drepturilor sale procedurale stipulate în legislația națională. Or, ultima

trebuia să întreprindă toate măsurile necesare de a-și proteja drepturile de acces la

instanță. Contrar celor menționate, apelanta nu au dat dovadă de promptitudine în

vederea exercitării căii de atac în termen.

În astfel de circumstanțe, instanța decelează că acțiunile recurentei privind

depunerea cererii de apel la data de 3 august 2020, împotriva hotărârii din 2 iunie

2020 a Judecătoriei Strășeni, sediul Central nu constituie decât o ignorare a acesteia

de a-și respecta drepturile și obligațiile procedurale, în condițiile când art. 56 alin.

(3) și art. 61 alin. (1) Cod de procedură civilă, care obligă părțile de a se folosi cu

bună-credință de drepturile lor procedurale.

Aici se impune a evidenția că CtEDO, în jurisprudența sa promovează, cu

consecvență cu titlu de principiu obligația părților de a se interesa de soarta

procesului în situația în care ele au fost înștiințate despre inițierea și desfășurarea

acestuia și de a-și proteja drepturile sale de acces la instanță (Van Harn versus

Germany, nr. 7557/03 din 11.09.2007).

4

Articolul 6 §1 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale, garantează fiecăruia dreptul de a se adresa unui tribunal

pentru ca ultimul să se pronunțe asupra drepturilor și obligațiilor sale civile.

Totuși, „dreptul la o instanță” nu este absolut. Acesta poate fi, prin natura sa,

supus limitărilor, deoarece dreptul de acces, prin sine, cere reglementare din partea

statului.

În acest context, este de menționat că limitarea accesului la o curte sau la un

tribunal nu se conciliază cu art. 6 § 1 al Convenției decât în cazul în care acestea

urmăresc un scop legitim și există un raport de proporționalitate între mijloacele

utilizate și scopul vizat.

Conform practicii CtEDO restricția impusă accesului la o instanță

judecătorească sau un tribunal nu va fi compatibilă cu articolul 6 § 1, decât dacă

aceasta urmărește un scop legitim și există o proporționalitate rezonabilă între

mijloacele folosite și scopul legitim urmărit (a se vedea, spre exemplu, Tinnelly &

Sons Ltd and Others și McElduff and Others v. the United Kingdom, Reports 1998-

IV, p. 1660, § 72; Malahov c. Moldovei, hotărârea din 07 iunie 2007).

Subsidiar, Colegiul precizează că recurenta era obligați să cunoască și să

înțeleagă consecințele inacțiunilor sale, având în vedere și faptul că cadrul legal la

acest compartiment este clar, simplu și lipsit de obscuritate.

Din considerentele menționate și având în vedere că Curtea de Apel Chișinău,

corect a restituit cererea de apel depusă de Elena Meriacre, iar argumentele invocate

în recurs poartă un caracter declarativ, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că recursul este

neîntemeiat și necesită a fi respins, cu menținerea încheierii recurate.

În conformitate cu art. 427 lit. a), 428 din Codul de procedură civilă, Colegiul

civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d e c i d e :

Se respinge recursul declarat de Elena Meriacre, reprezentată de avocatul

Elisaveta Caragia.

Se menține încheierea din 10 septembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, în

cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Elena Meriacre împotriva

lui Luca Meriacre, intervenient accesoriu Iurie Suruceanu cu privire la recunoașterea

dreptului de proprietate comună în devălmășie și determinarea cotelor-părți ideale.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței,

judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Iurie Bejenaru

Galina Stratulat

5