Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 26.08.2020
casat

2ra-934/20 — Încasarea pensiei

HOTĂRÂRE
26.08.2020
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
Încasarea pensiei
Temei legal
Temeiurile declarării recursului
Citează această cauză
2ra-934/20 — Încasarea pensiei (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 2ra-934/20 Prima instanță: Judecătoria Orhei, sediul Șoldănești (jud.E.Lavciuc) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. L.Bulgac, G.Dașchevici, A.Panov) D E C I Z I E 26 august 2020 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva Judecătorii Victor Burduh Mariana Pitic Ion Guzun Nicolae Craiu examinând recursul depus de către Andrei Bobeica, reprezentat de avocatul Mihaela Cecan, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Veronica Xxxxxx împotriva lui Andrei Bobeica, intervenient accesoriu Direcția asistență socială și protecție a familiei și copilului Șoldănești cu privire la încasarea pensiei pentru întreținerea copilului minor și determinarea domiciliului copilului minor, cererea reconvențională depusă de Andrei Bobeica împotriva Veronicăi Xxxxxx, intervenient accesoriu Direcția pentru Protecția Drepturilor Copilului sectorul Ciocana, municipiul Chișinău cu privire la determinarea domiciliului copilului minor, împotriva deciziei suplimentare din 4 martie 2020 a Curții de Apel Chișinău, c o n s t a t ă: La 12 aprilie 2017 Veronica Xxxxxx a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Andrei Bobeica cu privire la încasarea pensiei de întreținere pentru copilul minor și determinarea domiciliului copilului minor.

În motivarea acțiunii a indicat că s-a aflat în xxxxxxx cu Andrei Bobeica și la data de xx xxxxxx xxxx s-a născut fiica Xxxxxx Xxxxxx, care se află la întreținerea și educația ei, pe când Andrei Bobeica nu acordă ajutor material pentru întreținerea fiicei minore. Cu referire la prevederile art. 74-75 Codul familiei, a considerat că deoarece Andrei Bobeica nu dispune de un salariu achitat regulat, acesta urmează să achite pensia de întreținere pentru copilul minor în sumă bănească fixă. A solicitat Veronica Xxxxxx admiterea acțiunii, încasarea din contul lui Andrei Bobeica în beneficiul său a pensiei de întreținere pentru copilul minor Xxxxxx 1 Xxxxxx, născută la xx xxxxxx xxxx în mărime de 1 000 de lei lunar până la atingerea majoratului de către copilul minor.

La 1 august 2017, Veronica Xxxxxx a depus cerere cu privire la extinderea pretențiilor din acțiunea înaintată împotriva lui Andrei Bobeica, intervenient accesoriu Direcția asistență socială și protecție a familiei și copilului Șoldănești, prin care a solicitat determinarea domiciliului copilului minor Xxxxxx Xxxxxx născută la data de xx xxxxxx xxxx cu mama Veronica Xxxxxx și încasarea de la Andrei Bobeica în beneficiul său a pensiei de întreținere pentru copilul minor Xxxxxx Xxxxxx în mărime de 1 000 de lei lunar. La 27 octombrie 2017, Andrei Bobeica a depus cerere reconvențională împotriva Veronicăi Xxxxxx, intervenient accesoriu Direcția pentru protecția drepturilor copilului sectorul Ciocana mun.

Chișinău cu privire la determinarea domiciliului copilului minor. În motivarea acțiunii reconvenționale a indicat că până la finele anului 2016, dânsul a locuit împreună cu Veronica Xxxxxx și copilul comun Xxxxxx Xxxxxx, precum și cu ceilalți doi copii ai Veronicăi Xxxxxx la domiciliul său din str. Xxxxx Xxxxx xx/x, mun. Chișinău și a întreținut toți trei copii fără a face careva diferență. La sfârșitul anului 2016, Veronica Xxxxxx fără careva motive a luat copiii și a trecut cu traiul în satul Xxxxx, r-nul Șoldănești. Pe parcursul perioadei cât Veronica Xxxxxx a locuit în satul Xxxxx, r-nul Șoldănești, copilul minor Xxxxxx Xxxxxx a fost lăsată de mai multe ori fără supravegherea unui matur pentru o perioadă îndelungată, fapt despre care au fost anunțate organele competente.

Din septembrie 2017 Veronica Xxxxxx a trecut cu traiul în or. Șoldănești și dânsul nu cunoaște din ce surse aceasta închiriază locuința și întreține trei copii minori, deoarece ea nu are surse de venit și nu are vreun loc de muncă. Cu toate că organul de tutelă a stabilit un grafic de întrevedere a copilului minor cu tatăl, Veronica Xxxxxx împiedică acest fapt prin diferite metode, certuri și injurii. În luna septembrie 2017, a vizitat fiica la grădiniță, unde a observat că minora are nevoie de xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx. La xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx. A considerat că copilul minor Xxxxxx Xxxxxx urmează să locuiască cu dânsul, deoarece este foarte atașat de dânsul, deține în proprietate o xxxxxx cu xxxx xxxx, are un loc de muncă și poate oferi copilului minor toate cele necesare pentru un trai decent și educație.

A solicitat Andrei Bobeica admiterea acțiunii reconvenționale și stabilirea domiciliului copilului minor Xxxxxx Xxxxxx cu tatăl Andrei Bobeica. La 18 mai 2018 Andrei Bobeica a depus cerere de concretizare a cerințelor din acțiunea reconvențională, prin care a solicitat admiterea acțiunii reconvenționale, determinarea domiciliului copilului minor Xxxxxx Xxxxxx cu tatăl și încasarea din contul Veronicăi Xxxxxx în beneficiul său a cheltuielilor de judecată. În motivarea acesteia a menționat că începând cu luna octombrie 2017 și până la 16 martie 2018, xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx. Faptul că Veronica Xxxxxx de mai xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx.

Prin hotărârea din 6 august 2018 a Judecătoriei Orhei, sediul Șoldănești, a fost respinsă acțiunea Veronicăi Xxxxxx ca fiind neîntemeiată. Sa admis acțiunea reconvențională depusă de Andrei Bobeica și sa determinat domiciliul copilului 2 minor Xxxxxx Xxxxxx, născută la xx xxxxxx xxxx împreună cu tatăl Andrei Bobeica. Sa încasat de la Veronica Xxxxxx în beneficiul lui Andrei Bobeica cheltuielile de judecată în mărime totală de 11 650 de lei. Prin decizia din 13 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost admis apelul declarat de către Veronica Xxxxxx, reprezentată de avocatul Marin Postu, sa casat hotărârea din 6 august 2018 a Judecătoriei Orhei, sediul Șoldănești și emisă o nouă hotărâre prin care acțiunea Veronicăi Xxxxxx a fost admisă.

Sa stabilit domiciliul copilului minor Xxxxxx Xxxxxx, născută la xx xxxxxx xxxx cu mama Veronica Xxxxxx, împreună cu frații mai mari Nicolae Xxxxxx și Serghei Xxxxxx. Sa încasat de la Andrei Bobeica în beneficiul Veronicăi Xxxxxx, pensia de întreținere a copilului minor Xxxxxx Xxxxxx, născută la xx xxxxxx xxxx în sumă de 1 000 de lei lunar, începând cu data de 12 aprilie 2017 până la atingerea majoratului de către copil. Sa respins acțiunea reconvențională intentată de Andrei Bobeica. Sa încasat de la Andrei Bobeica în beneficiul Veronicăi Xxxxxx cheltuielile de judecată suportate, compuse din taxa de stat în sumă de 100 de lei, cheltuielile de asistență juridică în sumă de 3 000 de lei și cheltuielile de transport în sumă de 1 200 de lei.

La 21 februarie 2019, Andrei Bobeica a declarat recurs împotriva deciziei din 13 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel, cu menținerea în vigoare a hotărârii primei instanțe. Prin decizia din 29 mai 2019 a Curții Supreme de Justiție a fost admis recursul declarat de Andrei Bobeica, a fost casată decizia din 13 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău cu remiterea cauzei spre rejudecare în instanța de apel. Prin decizia din 17 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău a fost admis apelul declarat de Veronica Xxxxxx, sa casat hotărârea din 6 august 2018 a Judecătoriei Orhei, sediul Șoldănești și sa emis o nouă hotărâre prin care acțiunea depusă de Veronica Xxxxxx a fost admisă.

Sa încasat de la Andrei Bobeica în beneficiul Veronicăi Xxxxxx pensia pentru întreținerea copilului minor Xxxxxx Xxxxxx, născută la xx xxxxxx xxxx în mărime bănească fixă, a câte 1 000 de lei lunar, începând cu data adresării în instanța de judecată, 12 aprilie 2017 și până la atingerea de către copil a majoratului. Sa respins acțiunea reconvențională depusă de Andrei Bobeica ca fiind neîntemeiată. Sa încasat de la Andrei Bobeica în beneficiul Veronicăi Xxxxxx cheltuielile de judecată suportate, compuse din taxa de stat în sumă de 100 de lei, cheltuielile de asistență juridică în sumă de 3 000 de lei și cheltuielile de transport în sumă de 1 200 de lei. Prin încheierea din 19 februarie 2020 a Curții Supreme de Justiție a fost ridicată cauza de la examinare în ordine de recurs și sa restituit cauza la Curtea de Apel Chișinău pentru emiterea unei decizii suplimentare.

Prin decizia suplimentară din 4 martie 2020 a Curții de Apel Chișinău sa stabilit domiciliul copilului minor Xxxxxx Xxxxxx, născută la xx xxxxxx xxxx, cu mama Veronica Xxxxxx. Prin încheierea din 25 martie 2020 a Curții Supreme de Justiție, sa considerat inadmisibil recursul declarat de Andrei Bobeica, reprezentat de Mihaela Cecan. La data de 30 aprilie 2020, Andrei Bobeica, reprezentat de avocatul Mihaela Cecan a depus prin intermediul oficiului poștal cerere de recurs împotriva deciziei suplimentare din 4 martie 2020 a Curții de Apel Chișinău. 3 În motivarea cererii de recurs a indicat că, cauza a fost examinată cu încălcarea normelor de drept procedural și anume la examinarea cauzei a participat un judecător care nu era în drept să participe, deoarece anterior judecătorul Ana Panov a participat la examinarea cauzei în ordine de apel.

A reiterat că domiciliul copilului minor Xxxxxx Xxxxxx urmează a fi determinat cu tatăl Andrei Bobeica deoarece dispune de toate condițiile necesare, iar mama Veronica Xxxxxx a xxxxxxxxxxxx în privința acestuia. A solicitat Andrei Bobeica, reprezentat de avocatul Mihaela Cecan admiterea cererii de recurs, casarea deciziei din 4 martie 2020 cu menținerea hotărârii din 6 august 2018 a Judecătoriei Orhei, sediul Șoldănești. Examinând recursul declarat de Andrei Bobeica, reprezentat de avocatul Mihaela Cecan, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție menționează următoarele. În conformitate cu art. 431 alin. (2) din Codul de procedură civilă, asupra admisibilității recursului decide un complet din 3 judecători.

Conform art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel. Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la data de 4 martie 2020 care a fost expediată în adresa participanților la proces la data de 6 martie 2020 (vol.III, f.d.139). Astfel, recursul declarat de Andrei Bobeica, reprezentat de avocatul Mihaela Cecan la data de 30 aprilie 2020 prin intermediul oficiului poștal, este în termen (vol.III, f.d.158). În conformitate cu art. 439 alin. (2) din Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia.

În cazul neprezentării referinței în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia. La 28 mai 2020, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa intimaților copia cererii de recurs, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței. Până la examinarea cererii de recurs, intimații nu au depus referință. Prin încheierea din 12 august 2020 a Curții Supreme de Justiție, recursul declarat de Andrei Bobeica, reprezentat de avocatul Mihaela Cecan, s-a considerat admisibil fiind transmis pentru a fi examinat în fond. În conformitate cu art. 441 din Codul de procedură civilă, în cazul în care recursul este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului.

Conform art. 442 alin. (1) Cod de procedură civilă, judecând recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate în recurs și în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărârii atacate, fără a administra noi dovezi. Potrivit art. 444 Cod de procedură civilă, recursul se examinează fără înștiințarea participanților la proces. Reieșind din prevederile articolelor 441 și 444 Cod de procedură civilă, recursul s-a examinat de un complet de 5 judecători, fără înștiințarea participanților 4 la proces, însă data și ora ședinței a fost plasată pe pagina web a Curții Supreme de Justiție. Astfel, Colegiul a decis inoportună invitarea acestora, întrucât argumentele expuse în cererea de recurs au fost formulate cu suficientă precizie pentru a permite instanței verificarea legalității hotărârii atacate.

Totodată, toate punctele de drept care puteau exista în această cauză pot fi cercetate și soluționate în mod adecvat pe baza înscrisurilor prezente la dosar. În esență, recurentul și intimatul a avut posibilitate să își prezinte poziția în scris și să răspundă la concluziile pârții adverse. Examinând recursul declarat de Andrei Bobeica, reprezentat de avocatul Mihaela Cecan, verificând decizia instanței de apel în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticele invocate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție constată că se impune admiterea recursului cu casarea deciziei instanței de apel și trimiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel, pentru motivele ce succed.

Colegiul judiciar consideră necesar să menționeze că nu va formula un răspuns detaliat pentru fiecare argument al recurentului, ci va analiza doar motivele decisive pentru soluționarea prezentei cauze (a se vedea cauza Garda Ruiz vs Spania (Marea Cameră), 21 ianuarie 1999, parag. xx; Moreira Ferreira vs Portugalia (nr. 2) (Marea Cameră); 11 iulie 2017, parag. 84, 98). În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) Cod de procedură civilă, instanța, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanței de apel și să trimită cauza spre rejudecare în instanța de apel o singură dată dacă eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

În conformitate cu art. 432 alin. (3) lit. a) Cod de procedură civilă, se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei. După cum urmează din actele cauzei, decizia din 13 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău a fost pronunțată de completul de judecată format din judecătorii Ana Panov, Marina Anton și Vitalie Cotorobai (vol.II, f.d.240-253). La 21 februarie 2019, Andrei Bobeica a depus cerere de recurs împotriva deciziei din 13 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău. Prin decizia din 29 mai 2019 a Curții Supreme de Justiție, a fost admis recursul declarat de Andrei Bobeica, s-a casat decizia din 13 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău cu remiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău în alt complet de judecată.

La rejudecarea cauzei în ordine de apel, a fost emisă decizia din 17 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, care la data de 13 decembrie 2019 a fost contestată cu recurs de către Andrei Bobeica, reprezentat de avocatul Mihaela Cecan. La examinarea cauzei în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție prin încheierea din 19 februarie 2020 a dispus ridicarea de la examinare în ordine de recurs a cauzei cu restituirea în Curtea de Apel Chișinău pentru emiterea unei decizii suplimentare. La 4 martie 2020, a fost emisă o decizie suplimentară de către completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău, format din judecătorii Lidia Bulgac, Grigore Dașchevici și Ana Panov.

5 Reieșind din cele relatate Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție constată că cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Veronica Xxxxxx împotriva lui Andrei Bobeica, intervenient accesoriu Direcția asistență socială și protecție a familiei și copilului Șoldănești cu privire la încasarea pensiei pentru întreținerea copilului minor și determinarea domiciliului copilului minor, și cererea reconvențională depusă de Andrei Bobeica împotriva Veronicăi Xxxxxx, intervenient accesoriu Direcția pentru Protecția Drepturilor Copilului sectorul Ciocana, municipiul Chișinău cu privire la determinarea domiciliului copilului minor, a fost judecată în ordine de apel de către un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei.

În conformitate cu art. 49 alin. (2) Cod de procedură civilă, judecătorul care a luat parte la judecarea cauzei în instanță de apel nu mai poate participa la judecarea ei în primă instanță, repetat, în instanță de apel și nici în instanță de recurs. În conformitate cu art. 50 alin. (1) lit. d) Cod de procedură civilă, judecătorul care judecă pricina urmează a fi recuzat dacă și-a expus opinia asupra cauzei care se judecă. În conformitate cu art. 52 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dacă există temeiurile specificate la art.50 și 51, judecătorul, expertul, specialistul, interpretul, grefierul sânt obligați să se abțină de la judecată. În aceleași temeiuri, recuzarea poate fi înaintată de participanții la proces sau poate fi examinată din oficiu de către instanță.

Astfel, se atestă că judecătorul Curții de Apel Chișinău, Ana Panov a participat pentru prima dată la emiterea deciziei din 13 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău. Ulterior, după casarea acestei decizii și remiterea cauzei la rejudecare de către Curtea Supremă de Justiție prin decizia din 29 mai 2019, judecătorul Curții de Apel Chișinău, Ana Panov nu și-a declarat abținere de la examinarea prezentei cauze în ordine de apel și a participat repetat la pronunțarea deciziei suplimentare din 4 martie 2020 a Curții de Apel Chișinău. Această situație este incompatibilă cu jurisprudența de referință degajată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului la acest subiect, în care se cere ca instanța investită cu soluționarea unei cauze să fie imparțială, ceea ce prezumă în mod normal absența de prejudecăți și nepărtiniri.

Prin urmare, această circumstanță impune casarea integrală a deciziei suplimentară din 4 martie 2020 a Curții de Apel Chișinău, cu trimiterea cauzei spre rejudecare în instanța de apel. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c), alin. (3) și (4) din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se admite recursul declarat de Andrei Bobeica, reprezentat de avocatul Mihaela Cecan.

Se casează decizia suplimentară din 4 martie 2020 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Veronica Xxxxxx împotriva lui Andrei Bobeica, intervenient accesoriu Direcția asistență socială și protecție a familiei și copilului Șoldănești cu privire la încasarea pensiei pentru 6 întreținerea copilului minor și determinarea domiciliului copilului minor, cererea reconvențională depusă de Andrei Bobeica împotriva Veronicăi Xxxxxx, intervenient accesoriu Direcția pentru Protecția Drepturilor Copilului sectorul Ciocana, municipiul Chișinău cu privire la determinarea domiciliului copilului minor, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, Judecătorul: Tamara Chișca-Doneva Judecătorii: Victor Burduh Mariana Pitic Ion Guzun Nicolae Craiu 7

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2020-03-25
0,97
2ra-264/20 — incasarea pensiei de intretinere a copilului minor
Dosarul nr. 2ra-264/2020 prima instanţă: Judecătoria Orhei, sediul Șoldănești (jud. E. Lavciuc) instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. L. Bulgac, G. Dașchevici, A. Minciuna) ÎNCHEIERE 25 martie 2020 mun. Chişinău Colegiul civil, co
CSJ 2020-02-19
0,97
2ra-264/20 — determinarea domiciliului copilului minor, incasarea pensiei de intretinere
Dosarul nr. 2ra-264/2020 prima instanţă: Judecătoria Orhei, sediul Șoldănești (jud. E. Lavciuc) instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. L. Bulgac, G. Dașchevici, A. Minciuna) ÎNCHEIERE 19 februarie 2020 mun. Chişinău Colegiul civil,
CSJ 2019-05-29
0,96
2ra-897/19 — cu privire la încasarea pensiei de întreținere pentru copilul minor și determinarea domicliului copilului minor
Dosarul nr. 2ra-897/19 Prima instanţă: Judecătoria Orhei sediul Şoldăneşti (jud. E. Lavciuc) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. A. Panov, M. Anton, V. Cotorobai) DECIZIE 29 mai 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de
CSJ 2020-11-04
0,96
2ds-34/20 — Încasarea pensiei
Dosarul nr. 2ra-934/20 Prima instanţă: Judecătoria Orhei, sediul Şoldăneşti (jud.E.Lavciuc) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. L.Bulgac, G.Daşchevici, A.Panov) Î N C H E I E R E 4 noiembrie 2020 mun. Chişinău Colegiul civil, co
CSJ 2020-10-28
0,95
2ra-1514/20 — cu privire la incasarea pensiei de intretinere a copilului minor
Dosarul nr. 2ra-1514/20 Prima instanţă: Judecătoria Chișinău sediul Centru (jud. G. Stratulat) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. L. Bulgac, O. Cojocaru, I. Dutca) ÎNCHEIERE 28 octombrie 2020 mun. Chişinău Colegiul civil, comer
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă