Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 29.07.2020
respins

2r-321/20 — repararea prejudiciului material si moral

HOTĂRÂRE
29.07.2020
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
repararea prejudiciului material si moral
Temei legal
restituirea cererii de apel
Citează această cauză
2r-321/20 — repararea prejudiciului material si moral (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 2r-321/20 prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. V. Gîrleanu) instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. M. Anton, A. Bostan, V. Cotorobai) DECIZIE 29 iulie 2020 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Nicolae Craiu Mariana Pitic examinând recursul declarat de către Gheorghe Străisteanu, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de către Gheorghe Străisteanu împotriva lui Vasile Grozavu cu privire la repararea prejudiciului material și moral și obligarea dezmințirii informației false, mincinoase și defăimătoare, împotriva încheierii din 18 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost restituită cererea de apel depusă de către Gheorghe Străisteanu, constată: La data de 17 iunie 2019 Gheorghe Străisteanu a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Vasile Grozavu cu privire la repararea prejudiciului material și moral și obligarea dezmințirii informației false, mincinoase și defăimătoare.

Prin hotărârea din 18 februarie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru a fost respinsă acțiunea depusă de către Gheorghe Străisteanu ca fiind neîntemeiată. La data de 20 februarie 2020 Gheorghe Străisteanu a declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând admiterea acesteia, casarea integrală a hotărârii primei instanțe și emiterea unei noi hotărâri cu privire la admiterea acțiunii.

Prin încheierea din 21 mai 2020 a Curții de Apel Chișinău nu a fost dat curs cererii de apel depusă de către Gheorghe Străisteanu, i-a fost comunicat lui Gheorghe Străisteanu despre necesitatea prezentării dovezii achitării taxei de stat în mărime de 309,25 de lei, fiindu-i acordat pentru aceasta un termen de 10 zile de la data comunicării prezentei încheieri și i-a fost explicat lui Gheorghe Străisteanu că, în cazul în care nu prezenta în Secția evidență și documentare procesuală a Curții de Apel Chișinău dovada achitării taxei de stat, în termenul indicat, cererea de apel nu va fi considerată depusă și împreună cu toate actele va fi restituită fără examinare.

La data de 27 mai 2020 Gheorghe Străisteanu a declarat apel suplimentar, invocând că, în decizia din 21 mai 2020 a Curții de Apel Chișinău, emisă pe o cauză similară, a fost indicat că, în cauzele civile, ce țin de repararea prejudiciului ce rezultă din cauzarea de daune prin contravenție, nu se achită taxa de stat. 1 A menționat că, în prima instanță nu a achitat taxa de stat. Prin încheierea din 18 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău a fost restituită cererea de apel depusă de către Gheorghe Străisteanu. La data de 22 iunie 2020 Gheorghe Străisteanu a declarat recurs împotriva încheierii instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a încheierii instanței de apel și restituirea cauzei în instanța de apel.

În motivarea recursului a indicat că, nu este de acord cu încheierea instanței de apel, deoarece au fost încălcate normele de drept procedural și au fost aplicate eronat normele de drept material și, anume, nu a fost aplicată legea care trebuia să fie aplicată și a fost interpretată în mod eronat legea. A menționat că, în decizia din 21 mai 2020 a Curții de Apel Chișinău, emisă pe o cauză similară, a fost indicat că, în cauzele civile, ce țin de repararea prejudiciului ce rezultă din cauzarea de daune prin contravenție, nu se achită taxa de stat.

A susținut că, în hotărârea emisă pe cauza Ziliberberg versus Moldova (cererea nr. 61821/00) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a indicat că, caracterul general al Codului contravențional și scopul pedepsei, care este atît de a pedepsi, cît și a preveni, sunt suficiente pentru a arăta, în sensul art. 6 al Convenției, că reclamantul a fost acuzat de o abatere penală, procedurile administrative (contravenționale) cad sub incidența caracterului penal al procedurilor și acestora li se aplică același principiu precum și la examinarea procedurilor penale. A afirmat că, instanța de apel intenționat a ignorat hotărârile CEDO din 11 octombrie 2011 în cauza Fomin versus Moldova (cererea nr. 36755/06) și din 15 ianuarie 2008 în cauza Cravcenco versus Moldova (cererea nr. 13012/02), recomandările Plenului Curții Supreme de Justiție și avizul nr. 11 din 2008 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europei.

În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Din materialele dosarului rezultă că, la data de 25 iunie 2020 instanța de apel a expediat în adresa părților copia încheierii din 18 iunie 2020 (f. d. 126). Astfel, recursul declarat la data de 22 iunie 2020 este în termen. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele invocate în recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea încheierii instanței de apel din următoarele considerente.

În conformitate cu prevederile art. 427 lit. a) CPC, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. În conformitate cu art. 368 alin. (1) CPC, dacă cererea de apel nu întrunește condițiile prevăzute la art. 364 și 365 și dacă cererea este depusă fără plata taxei de 2 stat, instanța de apel, în termen de 10 zile de la repartizarea dosarului, dispune printr- o încheiere, fără înștiințarea participanților la proces, să nu se dea curs cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor. Pe parcursul judecării cauzei s-a constatat că, prin hotărârea din 18 februarie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru a fost respinsă acțiunea depusă de către Gheorghe Străisteanu ca fiind neîntemeiată.

Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la data de 20 februarie 2020 Gheorghe Străisteanu a declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând admiterea acesteia, casarea integrală a hotărârii primei instanțe și emiterea unei noi hotărâri cu privire la admiterea acțiunii, însă nu a achitat taxa de stat la depunerea apelului în conformitate cu art. 364 alin. (1) CPC, care prevede că, cererea de apel se depune în scris la instanța judecătorească a cărei hotărâre se atacă, cu plata taxei de stat în cazul în care apelul se impune cu taxă, în condițiile legii.

Ca urmare, prin încheierea din 21 mai 2020 a Curții de Apel Chișinău nu a fost dat curs cererii de apel depusă de către Gheorghe Străisteanu, i-a fost comunicat lui Gheorghe Străisteanu despre necesitatea prezentării dovezii achitării taxei de stat în mărime de 309,25 de lei, fiindu-i acordat pentru aceasta un termen de 10 zile de la data comunicării prezentei încheieri și i-a fost explicat lui Gheorghe Străisteanu că, în cazul în care nu prezenta în Secția evidență și documentare procesuală a Curții de Apel Chișinău dovada achitării taxei de stat, în termenul indicat, cererea de apel nu va fi considerată depusă și împreună cu toate actele va fi restituită fără examinare.

Actele cauzei denotă faptul că, la data de 26 mai 2020 instanța de apel a expediat în adresa recurentului copia încheierii din 21 mai 2020, iar la data de 01 iunie 2020 acesta a recepționat-o, fapt confirmat prin avizul de recepție, anexat la materialele dosarului (f. d. 109, 110), însă recurentul nu a îndeplinit indicațiile instanței de apel din încheierea enunțată și nu a prezentat până la data de 11 iunie 2020 dovada de plată a taxei de stat. Din materialele dosarului rezultă că, la data de 27 mai 2020 Gheorghe Străisteanu a expediat în adresa Curții de Apel Chișinău o cerere, în care a indicat că, la depunerea cererii de apel nu se achită taxa de stat, deoarece obiectul litigiului, repararea prejudiciului material și moral și obligarea dezmințirii informației false, mincinoase și defăimătoare răspândită în internet, rezultă din contravenție și în prima instanță nu a achitat taxa de stat pentru depunerea cererii de chemare în judecată.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, instanța de apel corect a concluzionat că, argumentele invocate de către recurent în cererea enunțată nu pot fi reținute, deoarece în motivarea acțiunii acesta nu a indicat și nu a făcut referire la vreun proces-verbal cu privire la contravenție. Mai mult ca atât, însăși Gheorghe Străisteanu a făcut referire în cererea de chemare în judecată la prevederile art. 19 din Legea nr. 64 din 23 aprilie 2010 cu privire la libertatea de exprimare și a anexat dovada de plată a taxei de stat la depunerea cererii de chemare în judecată (f. d. 2-5).

În conformitate cu art. 110 CPC, termenul de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanța (judecătorul), participanții la proces și alte persoane legate de activitatea instanței trebuie să 3 îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte, iar în conformitate cu art. 113 CPC, dreptul de a efectua actul de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanța de judecată.

În conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. a) CPC, instanța de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin. (1). În asemenea împrejurări, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, instanța de apel temeinic și legal a restituit cererea de apel depusă de către Gheorghe Străisteanu, iar argumentele invocate de către recurent în acest sens nu pot fi reținute ca întemeiate.

Instanța de recurs accentuează că, o asemenea soluție este compatibilă cu standardele înserate în textul art. 6 §1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului stabilind în jurisprudența degajată că în situația în care legislația procesuală permite declararea apelului împotriva hotărârii instanței de fond, instanța superioară poate restricționa dreptul la apel doar dacă constată că apelul respectiv nu corespunde cerințelor legale aplicabile (cauza Tudor-Comerț contra Moldovei, hotărârea din 04 noiembrie 2008, definitivă din 04 februarie 2009). Astfel, din considerentele menționate și având în vedere faptul că, încheierea instanței de apel este întemeiată și legală, iar argumentele invocate de către recurentă sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul și de a menține încheierea instanței de apel.

În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide: Se respinge recursul declarat de către Gheorghe Străisteanu. Se menține încheierea din 18 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de către Gheorghe Străisteanu împotriva lui Vasile Grozavu cu privire la repararea prejudiciului material și moral și obligarea dezmințirii informației false, mincinoase și defăimătoare. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Nicolae Craiu Mariana Pitic 4

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2022-01-19
0,96
2ra-1912/21 — cu privire la constatarea încălcării dreptului la prezumtia nevinovătiei si a dreptului de a nu fi supus la tratamente degradante si repararea prejudiciului
Dosarul nr.2ra-1912/2021 2-19162170-01-2ra-30112021 Prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. R. Pascari) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Panov, M. Anton, I. Țurcan) Î N C H E I E R E 19 ianuarie 2022 mun.
CSJ 2021-06-30
0,96
2ra-588/21 — Constatarea încălcării dreptului
în judecată depusă de Străisteanu Gheorghe către Grozavu Vasile cu privire la constatarea încălcării dreptului la prezumția nevinovăției, a dreptului de a nu fi supus la tratamente degradante și repararea prejudiciului moral, a fost respins
CSJ 2022-02-16
0,96
2ra-24/22 — cu privire la constatarea incalcarilor drepturilor se repararea prejudiciului moral
Dosarul nr. 2ra-24/22 2-20077263-01-2ra-11012022 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru – G. Manoli Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – N. Budăi, V. Mihaila, I. Cotruță ÎNCHEIERE 16 februarie 2022 mun. Chișinău Colegiul
CSJ 2021-09-22
0,96
2r-548/21 — repararea prejudiciului
Dosarul nr.2r-548/21 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. E. Culinca) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. M. Guzun, I. Dutca, A. Malîi) DECIZIE 22 septembrie 2021 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi d
CSJ 2020-09-09
0,95
2ra-1129/20 — constatarea încălcării dreptului la examinarea în termen rezonabil a cauzei si reprararea prejudiciului moral
Dosarul nr. 2ra-1129/20 Prima instanţă: (Judecătoria Chișinău, sediul Centru) D. Șușchevici Instanţa de apel: (Curtea de Apel Chișinău) M. Anton, A. Bostan, V. Cotorobai Î N C H E I E R E 09 septembrie 2020 mun. Chişinău Colegiul Civil, Com
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă